Sprijin direct pentru producători agricoli
LEGE nr. 479 din 8 noiembrie 2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2004 privind acordarea în anul agricol 2004-2005 a unui sprijin direct al statului de 2,5 milioane lei/ha producătorilor agricoli pentru suprafeţe de teren arabil de până la 5 ha inclusiv
În vigoare. Act în vigoare.
Despre ce este acest act
Această lege aprobă o ordonanță de urgență a Guvernului care prevede acordarea unui sprijin direct al statului în valoare de 2,5 milioane lei/ha pentru producătorii agricoli care exploatează terenuri arabile de până la 5 ha inclusiv, în anul agricol 2004-2005. Sprijinul este destinat proprietarilor de terenuri arabile, arendașilor și persoanelor împuternicițe, cu condiția depunerii cererii până la data de 15 decembrie 2004 la primării. Plata se efectuează în numerar sau prin virare bancară. Dispozitivul legei constă în aprobarea și modificarea ordonanței de urgență, precum și în stabilirea condițiilor și termenelor pentru acordarea sprijinului.
Pe scurt
- Identificator
- Lege nr. 479/2004
- Tip act
- Lege
- Emitent
- Parlamentul
- Data adoptării
- 8 noiembrie 2004
- Număr de forme
- 1
- Domeniu
- public finance, tax fiscal
- Sursa oficială
- legislatie.just.ro
De ce spunem asta
- default:latest consolidation, no total abrogation found — ACTIVE by default
Ce acte modifică acest act
Actele pe care acest act le modifică, le completează sau le abrogă.
- Modifica pe: ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 61 din 26 august 2004(* actualizata *) privind acordarea în anul agricol 2004-2005 a unui sprijin direct al statului de 2,5 milioane lei/ha producătorilor agricoli pentru suprafete de teren arabil de până la 5 ha inclusiv (actualizata până la data de 12 noiembrie 2004) — 26 august 2004

Cuprins pe articole
Ghiduri care explică situații din acest act
Textul actului
| EMITENT |
Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Articolul UNICSe aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 61 din 26 august 2004 privind acordarea în anul agricol 2004-2005 a unui sprijin direct al statului de 2,5 milioane lei/ha producătorilor agricoli pentru suprafeţe de teren arabil de până la 5 ha inclusiv, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 3 septembrie 2004, cu următoarele modificări:1. Alineatul (4) al articolului 1 va avea următorul cuprins:"(4) În condiţiile în care arendatorii sau persoanele fizice prevăzute la lit. b) a alin. (2) nu pot completa cererile privind sprijinul direct al statului, în valoare de 2,5 milioane lei/ha, arendaşii, respectiv împuterniciţii persoanelor fizice, pot completa cererea în numele acestora."2. Alineatul (2) al articolului 2 va avea următorul cuprins:"(2) Cererile solicitanţilor sprijinului, însoţite de acte ce fac dovada dreptului de proprietate asupra terenului arabil în suprafaţă de până la 5 ha inclusiv sau în baza înscrisurilor asupra terenului din registrul agricol, se depun, până la data de 15 decembrie 2004, la primăriile comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti pe a căror rază teritorială se află amplasat terenul, se verifică de către reprezentantul centrului agricol sau al centrului comunitar pentru cadastru şi agricultură şi se vizează de către primar."3. Alineatul (3) al articolului 6 va avea următorul cuprins:"(3) Plata de către unităţile administrativ-teritoriale a sumelor acordate ca sprijin direct al statului proprietarilor de teren arabil se efectuează în numerar sau prin virare în cont bancar, după caz, proprietarilor ori împuterniciţilor acestora."4. La anexa nr. 1b), titlul şi partea introductivă ale cererii vor avea următorul cuprins:"C E R E R Eprivind acordarea unui sprijin financiar pentru persoanefizice, proprietari de terenuri arabile, pentru suprafeţede până la 5 ha inclusiv, care au încheiat contracte dearendă sau deţin teren în exploataţii agricole fără personalitatejuridică ori în societăţi agricole, constituiteconform Legii nr. 36/1991 privind societăţile agricoleşi alte forme de asociere în agriculturăDomnul/Doamna ......................................................., domiciliat/domiciliată în localitatea ....................................., str. ...................... nr. ..., judeţul ....................., BI/CI seria .... nr. .........., eliberat/eliberată la data de .........., CNP ................., în calitate de arendaş al terenului arabil al domnului/domnilor ..........................., proprietar/proprietari al/ai terenului arabil în suprafaţă de ............ ha, sau ca împuternicit al domnului/domnilor .............................., proprietar/proprietari al/ai terenului arabil în suprafaţă de ............ ha, din cadrul societăţii/asociaţiei ........................., potrivit actelor doveditoare, solicit sprijin financiar pentru:".Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALER DORNEANUPREŞEDINTELE SENATULUINICOLAE VĂCĂROIUBucureşti, 8 noiembrie 2004.Nr. 479.---------