HOTĂRÂRE nr. 1.428 din 2 septembrie 2004privind aprobarea Listei instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional, finanţate din fondurile Ministerului Educaţiei şi Cercetării
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 854 din 17 septembrie 2004



    În temeiul art. 108 din Constituţie, republicată, şi al art. 49 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul 1 (1) Se aprobă Lista instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional, ale căror cheltuieli pentru întreţinere, exploatare, funcţionare şi pază sunt finanţate din fondurile alocate Ministerului Educaţiei şi Cercetării, de la bugetul de stat pentru activitatea de cercetare. (2) Lista instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional, finanţate din fondurile Ministerului Educaţiei şi Cercetării, aprobată potrivit alin. (1), este prevăzută în anexa nr. 1.  +  Articolul 2Categoriile de cheltuieli pentru întreţinerea, exploatarea, funcţionarea şi paza instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional, finanţate din fondurile alocate Ministerului Educaţiei şi Cercetării, de la bugetul de stat pentru activitatea de cercetare, sunt prevăzute în anexa nr. 2.  +  Articolul 3Decontarea lunară a cheltuielilor se efectuează pe baza devizului de cheltuieli postcalcul, aferent lunii expirate.  +  Articolul 4Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.  +  Articolul 5Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă: a) Hotărârea Guvernului nr. 400/1997 privind aprobarea listei instalaţiilor speciale de interes naţional finanţate de Ministerul Cercetării şi Tehnologiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 6 august 1997, cu completările ulterioare; b) art. 7^1 din Hotărârea Guvernului nr. 81/1999 privind înfiinţarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi încercări pentru Electrotehnică - ICMET Craiova, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 18 februarie 1999, cu completările ulterioare; c) orice alte dispoziţii contrare.PRIM-MINISTRUADRIAN NăSTASEContrasemnează:-------------Ministrul educaţiei şi cercetării,Alexandru Athanasiup. Ministrul finanţelor publice,Maria Manolescu,secretar de statBucureşti, 2 septembrie 2004.Nr. 1.428.  +  Anexa 1
      LISTA  instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional, finanţate din fondurile Ministerului Educaţiei şi Cercetării
      Nr. crt.Denumirea instalaţiei de interes naţionalDenumirea unităţii de cercetare-dezvoltare care administrează instalaţia
      012
      1.Reactorul nuclear de cercetare şi producţie de radioizotopi tip VVR-SInstitutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" -
      2.Staţie de tratare şi depozitare a deşeurilor radioactive - STDRI.F.I.N. - HH Bucureşti
      3.Depozit naţional de deşeuri radioactive - DNDR  
      4.Sistem liniar de accelerare TANDEM - Post accelerare - TPA  
      5.Accelerator Ciclotron  
      6.Instalaţie de iradiere cu scopuri multiple  
      7.Reţea seismică naţională (staţii seismografice cu înregistrare locală, staţii telemetrate prin radio, reţea de accelerografe analogice - SMA 11 şi digitale - K2)Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului - I.N.C.D.F.P. Bucureşti
      8.Laborator - Centrul Naţional de Date (CTBT - Tratatul de interzicere totală a experienţelor nucleare)  
      9.Instalaţie-pilot experimentală pentru separarea tritiului şi deuteriuluiInstitutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice - I.C.S.I. Râmnicu Vâlcea
      10.Accelerator cu electroni (betatron, accelerator liniar, microtron)Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei - I.N.F.L.P.R. Bucureşti
      11.Instalaţie de plasme dense magnetice  
      12.Sistem de producere, măsurare şi înregistrare a curenţilor de scurtcircuitInstitutul de Cercetare şi Proiectare pentru Maşini Electrice, Transformatoare, Echipamente Electrice şi Tracţiune - ICMET Craiova
      13.Navă de cercetări marine multidisciplinare "Mare Nigrum"Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină - "GEOECOMAR" Bucureşti
      14.Observatorul geomagnetic naţional SurlariInstitutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în domeniul
      15.Muzeul Geologic NaţionalGeologiei, Geofizicii, Geochimiei şi Teledetecţiei Bucureşti - IGR
      16.Spectroscop de fotoemisie (XPS) - VG-ESCAInstitutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor Bucureşti
      17.Crescătoria de animale de laborator - "Animaleria" - SPFInstitutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie "Cantacuzino"
      18.Laborator de experimentări aerodinamice la viteze mari - Sufleria trisonică şi tubul LudwigInstitutul Naţional de Cercetări Aerospaţiale "Elie Carafoli" - INCAS
      19.Laborator de experimentări aerodinamice la viteze mici - Sufleria subsonică  
     +  Anexa 2 CATEGORIILE DE CHELTUIELIpentru întreţinerea, exploatarea, funcţionareaşi paza instalaţiilor şi obiectivelor specialede interes naţional, finanţate din fondurilealocate Ministerului Educaţiei şi Cercetării,de la bugetul de stat pentru activitatea de cercetare1. Cheltuieli pentru întreţinere:1.1. cheltuieli pentru verificări periodice;1.2. cheltuieli pentru manoperă;1.3. cheltuieli pentru materiale şi piese de schimb.2. Cheltuieli pentru exploatare:2.1. cheltuieli pentru crearea condiţiilor optime de funcţionare a instalaţiilor şi obiectivelor: a) cheltuieli pentru întreţinerea spaţiului aferent instalaţiilor şi obiectivelor specifice; b) cheltuieli pentru calibrări; c) cheltuieli pentru activitatea de dozimetrie la instalaţii, obiective şi pentru protecţia radiologică a personalului.3. Cheltuieli pentru funcţionare:3.1. cheltuieli pentru consumuri specifice instalaţiilor şi obiectivelor, precum energia electrică, termică, motorină, ulei hidraulic, ulei de vid, lichid, apă tehnologică, aer comprimat, apă tratată, abur tehnologic, gaze de lucru şi altele asemenea;3.2. cheltuieli pentru protecţia incintelor tehnologice;3.3. cheltuieli pentru închiderea spaţiilor şi folosirea antenelor de transmisie ale Societăţii Naţionale de Radio şi Televiziune;3.4. cheltuieli pentru experimentări, testări şi expertizări în vederea autorizării;3.5. cheltuieli pentru telecomunicaţii.4. Cheltuieli pentru pază, conform contractului şi tarifelor negociate. ---------