LEGE nr. 20 din 24 iunie 1968pentru completarea articolului 10 al Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România
EMITENT
  • MAREA ADUNARE NAŢIONALA
  • Publicat în  BULETINUL OFICIAL nr. 81 din 24 iunie 1968



    EXPUNERE DE MOTIVECu prilejul delimitării oraşelor şi comunelor, apreciindu-se ca oraşul Rimnicu Vilcea are condiţii deosebite de dezvoltare economică şi social-culturală, s-a propus organizarea acestui oraş ca municipiu.Considerind ca sînt întrunite condiţiile cerute de Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, pentru organizarea acestui oraş ca municipiu, legea alăturată prevede completarea în acest sens a articolului 10 din Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România.Modificarea care se aduce textului articolului 10 consta în înscrierea, la punctul 31 al acestui articol, a oraşului Rimnicu Vilcea, dîndu-se municipiilor menţionate în continuare o noua numerotare.Marea Adunare Naţionala a Republicii Socialiste România adopta prezenta lege.  +  Articolul UNICArticolul 10 al Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, partea I, nr. 17-18 din 17 februarie 1968, se modifica şi va avea următorul cuprins:"Art. 10. - Se organizează ca municipii oraşele:1. ALBA IULIA2. ARAD3. BACAU4. BAIA MARE5. BIRLAD6. BOTOSANI7. BRAŞOV8. BRĂILA9. BUZAU10. CALARASI11. CLUJ12. CONSTANTA13. CRAIOVA14. DEJ15. DEVA16. FOCSANI17. GALAŢI18. GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ19. GIURGIU20. HUNEDOARA21. IAŞI22. LUGOJ23. MEDIAS24. ODORHEIUL SECUIESC25. ORADEA26. PETROSENI27. PIATRA-NEAMT28. PITESTI29. PLOIESTI30. RESITA31. RIMNICU VILCEA32. ROMAN33. SATU MARE34. SIBIU35. SIGHETUL MARMATIEI36. SIGHISOARA37. SUCEAVA38. TECUCI39. TIMIŞOARA40. TIRGOVISTE41. TIRGU JIU42. TIRGU MURES43. TULCEA44. TURDA45. TURNU MAGURELE46. TURNU SEVERIN"Această lege a fost votată de Marea Adunare Naţionala la 24 iunie 1968, cu unanimitatea voturilor celor 422 deputaţi prezenţi la şedinţa.Preşedintele Marii Adunării Naţionale,ŞTEFAN VOITECÎn conformitate cu dispoziţiile art. 57 din Constituţia Republicii Socialiste România, semnam această lege.Preşedintele Consiliului de Stat,NICOLAE CEAUŞESCUBucureşti, 24 iunie 1968.Nr. 20.────────────────