ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 60 din 30 mai 2002pentru modificarea art. 16 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionarii comercianţilor
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 31 mai 2002



    În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă.  +  Articolul UNICAlineatul (1) al articolului 16 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionarii comercianţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 31 mai 2001, se modifica şi va avea următorul cuprins:"Art. 16. - (1) În termen de 18 luni comercianţii constituiţi anterior datei intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă au obligaţia de a solicita la Biroul unic preschimbarea actualului certificat de înmatriculare şi a certificatului de înregistrare fiscală cu noul certificat de înregistrare conţinând codul unic de înregistrare atribuit."PRIM-MINISTRUADRIAN NASTASEContrasemnează:---------------Ministrul pentru coordonareaSecretariatului General al Guvernului,Petru Şerban MihailescuMinistrul pentru ÎntreprinderileMici şi Mijlocii şi Cooperatie,Silvia CiorneiMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae Tanasescu-------