CIRCULARA nr. 31 din 9 noiembrie 1993privind interzicerea acordării de credite în lei cu garanţii în valută
EMITENT
  • BANCA NAŢIONALA A ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 17 noiembrie 1993



    1. În vederea stimulării introducerii şi utilizării unor instrumente specifice pieţei monetare şi creditului comercial în sistemul bancar român şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a operaţiunilor pe piaţa valutară interbancara, începând cu data de 10 noiembrie 1993 se interzice societăţilor bancare sa acorde credite în lei garantate cu disponibilitati sau depozite în valută ale rezidenţilor, asa cum sunt aceştia definiţi în Regulamentul privind efectuarea operaţiunilor valutare.2. Creditele în lei ce fac obiectul interdicţiei stipulate la pct. 1 şi pentru care exista convenţii de credit încheiate la data de 10 noiembrie 1993 vor fi derulate până la scadenta finala, conform condiţiilor din contractele de credit, cu interdicţia de majorare şi prelungire a acestora.3. Societăţile bancare vor raporta Băncii Naţionale a României - Oficiul de Control al Devizelor - până la data de 30 noiembrie 1993 situaţia creditelor în lei acordate cu garanţii în valută, conform modelului din anexa.ViceguvernatorulBăncii Naţionale a României,Vladimir Soare  +  Anexa SITUAŢIAcreditelor acordate cu garanţii în valută
                     
      Nr. crt.Numele şi adresa beneficiarului credituluiData încheierii contractului de creditVolumul total al creditului în lei, conform contractuluiVolumul utilizărilor la data de 10.11.1993Soldul neutilizat la data 10.11.1993Volumul garanţiei în valutăFelul garanţiei în valută
      01234567