HOTĂRÂRE nr. 70 din 12 februarie 2026pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 892/1998 privind înființarea Companiei Naționale "Unifarm" - S.A.
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 12 februarie 2026



    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul IHotărârea Guvernului nr. 892/1998 privind înființarea Companiei Naționale „Unifarm“ - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 17 decembrie 1998, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. Articolul 2 va avea următorul cuprins:  +  Articolul 2Compania Națională «Unifarm» - S.A. este persoană juridică română care funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și cu prevederile actului său constitutiv.2. La articolul 4, alineatul (2) va avea următorul cuprins:(2) Compania Națională «Unifarm» - S.A. desfășoară și alte activități prevăzute în actul său constitutiv.3. La articolul 7, alineatul (1) va avea următorul cuprins:  +  Articolul 7(1) Compania Națională «Unifarm» - S.A. este condusă de adunarea generală a acționarilor și de către consiliul de administrație format din 3-5 membri.4. Anexa „Statutul Companiei Naționale «Unifarm» - S.A.“ se abrogă.  +  Articolul IIDispozițiile art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 892/1998 privind înființarea Companiei Naționale „Unifarm“ - S.A., cu modificările ulterioare, se aplică începând cu data expirării mandatului Consiliului de administrație aflat în funcție la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
    PRIM-MINISTRU
    ILIE-GAVRIL BOLOJAN
    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru,
    Marian Neacșu
    Ministrul sănătății,
    Alexandru-Florin Rogobete
    București, 12 februarie 2026.Nr. 70.-----