LEGE nr. 196 din 25 noiembrie 2025pentru completarea art. 22^1 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1087 din 25 noiembrie 2025



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  ARTICOL UNICLa articolul 22^1 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.161 din 8 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (3)-(5), cu următorul cuprins:(3) Informațiile relevante, care le includ cel puțin pe cele prevăzute la art. 2 alin. (4) din Decizia 2005/671/JAI a Consiliului din 20 septembrie 2005 privind schimbul de informații și cooperarea referitoare la infracțiunile de terorism, privind cercetările penale pentru infracțiunile de terorism care afectează sau pot afecta două sau mai multe state membre ale Uniunii Europene, se transmit către Europol, în conformitate cu prevederile Legii nr. 56/2018 privind cooperarea autorităților publice române cu Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol), cu modificările ulterioare, precum și cu cele ale Regulamentului (UE) 2016/794 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 mai 2016 privind Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol) și de înlocuire și de abrogare a Deciziilor 2009/371/JAI, 2009/934/JAI, 2009/935/JAI, 2009/936/JAI și 2009/968/JAI ale Consiliului, cu modificările și completările ulterioare, denumit, în continuare, Regulamentul (UE) 2016/794.(4) Datele cu caracter personal sunt prelucrate în temeiul alin. (3) exclusiv în scopul prevenirii, investigării, depistării sau urmăririi penale a infracțiunilor de terorism și a altor infracțiuni care intră în competența Europol, astfel cum sunt enumerate în anexa I la Regulamentul (UE) 2016/794, fără a aduce atingere limitărilor aplicabile prelucrării datelor în temeiul acestui regulament.(5) Categoriile de date cu caracter personal care urmează să facă obiectul schimbului de informații potrivit alin. (1), precum și cele care urmează să fie transmise către Europol în scopurile prevăzute la alin. (4) rămân limitate la cele menționate în secțiunea B punctul 2 din anexa II la Regulamentul (UE) 2016/794.Prezenta lege transpune dispozițiile art. 1 pct. 2 din Directiva (UE) 2023/2.123 a Parlamentului European și a Consiliului din 4 octombrie 2023 de modificare a Deciziei 2005/671/JAI a Consiliului în ceea ce privește alinierea acesteia la normele Uniunii privind protecția datelor cu caracter personal, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 2023/2.123 din 11 octombrie 2023.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    NATALIA-ELENA INTOTERO
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    MIRCEA ABRUDEAN
    București, 25 noiembrie 2025.Nr. 196.-----