Deschidere punct vamal Aeroport Tuzla
HOTĂRÂRE nr. 678 din 21 august 2025 privind aprobarea deschiderii punctului de trecere a frontierei de stat și a punctului vamal de frontieră pe Aeroportul Tuzla, precum și pentru completarea pct. VI din anexa nr. 1 la Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/200
În vigoare. Act în vigoare.
Pe scurt
- Identificator
- Hotărâre nr. 678/2025
- Tip act
- Hotărâre
- Emitent
- Guvernul României
- Data adoptării
- 21 august 2025
- Număr de forme
- 1
- Domeniu
- public finance, transport, customs
- Sursa oficială
- legislatie.just.ro
De ce spunem asta
- default:latest consolidation, no total abrogation found — ACTIVE by default
Ce acte modifică acest act
Actele pe care acest act le modifică, le completează sau le abrogă.
- Modifica pe (ART. 7): HOTĂRÂRE nr. 445 din 9 mai 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României — 9 mai 2002
- Completeaza pe (ART. 7): NORME METODOLOGICE din 9 mai 2002 de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României — 9 mai 2002
Cuprins pe articole
Ghiduri care explică situații din acest act
Textul actului
HOTĂRÂRE nr. 678 din 21 august 2025privind aprobarea deschiderii punctului de trecere a frontierei de stat și a punctului vamal de frontieră pe Aeroportul Tuzla, precum și pentru completarea pct. VI din anexa nr. 1 la Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 445/2002
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 25 august 2025
Având în vedere dispozițiile art. 28 alin. (4) din Legea nr. 21/2020 privind Codul aerian, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 1 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 791/2009 privind condițiile pentru certificarea aeroporturilor civile internaționale sau deschise traficului aerian internațional, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 9 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, aprobată cu modificări prin Legea nr. 243/2002, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 7 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1(1) Se aprobă deschiderea punctului internațional de trecere a frontierei de stat și a punctului vamal de frontieră, în subordinea Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, pe Aeroportul Tuzla, situat în comuna Tuzla, județul Constanța, pentru persoane și mărfuri.(2) În punctul de trecere internațional a frontierei de stat și în punctul vamal de frontieră, deschise potrivit dispozițiilor alin. (1), se asigură controalele specifice pentru toți pasagerii și mărfurile fiecărui zbor internațional. + Articolul 2(1) Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române, Ministerul Sănătății, prin Direcția de Sănătate Publică a Județului Constanța, Ministerul Finanțelor, prin Autoritatea Vamală Română, și structurile teritoriale ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și ale Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor asigură personalul necesar pentru efectuarea controlului la trecerea frontierei de stat, potrivit dispozițiilor art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, aprobată cu modificări prin Legea nr. 243/2002, cu modificările și completările ulterioare. (2) Ministerul Sănătății, în calitate de autoritate competentă în domeniul materialelor și obiectelor care vin în contact cu alimentele, asigură, prin personalul împuternicit din cadrul direcțiilor de sănătate publică teritoriale, controlul oficial al materialelor și obiectelor care vin în contact cu alimentele, inclusiv în punctele internaționale de trecere a frontierei, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) pct. 54 din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare.(3) Spațiile și utilitățile necesare pentru desfășurarea activităților de control la trecerea frontierei de stat, pentru activitatea vamală și pentru desfășurarea activităților de control sanitar-uman, sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, precum și fitosanitar se asigură, cu titlu gratuit, de către Societatea Regional Air Services - S.R.L., în calitate de administrator al Aeroportului Tuzla, cu respectarea dispozițiilor anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 791/2009 privind condițiile pentru certificarea aeroporturilor civile internaționale sau deschise traficului aerian internațional, cu modificările și completările ulterioare.(4) În aplicarea prevederilor anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 791/2009, cu modificările și completările ulterioare, Societatea Regional Air Services - S.R.L., în calitate de administrator al Aeroportului Tuzla, asigură amenajarea și dotarea corespunzătoare a spațiilor prevăzute la alin. (3).(5) Personalul, spațiile și dotările necesare desfășurării activităților specifice Poliției de Frontieră Române în punctul internațional de trecere a frontierei de stat pe Aeroportul Tuzla sunt prevăzute în anexa nr. 1.(6) Personalul, spațiile și dotările necesare punctului vamal de frontieră pentru punctul de trecere a frontierei de stat pe Aeroportul Tuzla sunt prevăzute în anexa nr. 2. + Articolul 3Cheltuielile de personal, precum și echipamentele tehnice specifice activității proprii se suportă de către fiecare ordonator de credite, pentru instituțiile care desfășoară activități în punctul de trecere a frontierei, potrivit dispozițiilor art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 243/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu încadrarea în creditele de angajament și creditele bugetare anuale aprobate, potrivit legii, prin bugetul fiecărui ordonator principal de credite. + Articolul 4Pentru Poliția de Frontieră Română și pentru Autoritatea Vamală Română, posturile necesare efectuării controlului pentru trecerea frontierei de stat, respectiv controlului mărfurilor pe Aeroportul Tuzla vor fi asigurate prin redistribuirea din numărul total de posturi aprobat Poliției de Frontieră Române, respectiv prin redistribuirea posturilor în cadrul Autorității Vamale Române. + Articolul 5Programul de funcționare al punctului de trecere a frontierei de stat și al punctului vamal de frontieră este același cu cel al Aeroportului Tuzla. + Articolul 6Funcționarea Aeroportului Tuzla ca aeroport deschis traficului internațional se va face numai după reevaluarea acestuia conform dispozițiilor art. 8-11 din Hotărârea Guvernului nr. 791/2009, cu modificările și completările ulterioare. + Articolul 7La punctul VI din anexa nr. 1 la Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 445/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 24 mai 2002, cu modificările și completările ulterioare, după subpunctul 17 se introduce un nou subpunct, subpct. 18, cu următorul cuprins:18. Aeroport Tuzla, județul Constanța - aeroportuar. + Articolul 8Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. + Articolul 9Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
ILIE-GAVRIL BOLOJAN
Contrasemnează:
p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
Raed Arafat,
secretar de stat
Viceprim-ministru,
Marian Neacșu
Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Ciprian-Constantin Șerban
Ministrul finanțelor,
Alexandru Nazare
Ministrul sănătății,
Alexandru-Florin Rogobete
p. Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Violeta Mușat,
secretar de statBucurești, 21 august 2025.Nr. 678. + Anexa nr. 1
Personalul, spațiile și dotările necesare desfășurării activităților specifice Poliției de Frontieră
Române în punctul internațional de trecere a frontierei de stat pe Aeroportul TuzlaI. Clădirea administrativă principală - corp cu destinație administrativă, cuprinzând atât birouri dedicate, cât și spații-anexă:1. o încăpere pentru coordonatorul punctului poliției de frontieră, denumit în continuare P.P.F., dotată cu birou directorial și scaun ergonomic, canapea, masă de ședință pentru 4 persoane, 4 scaune pentru vizitatori, televizor, cuier, dulap de lemn, aparat de climatizare amplasat în zona publică a aeroportului;2. o încăpere pentru lucrătorul compartimentului secretariat, dotată cu 1 birou, 1 scaun, dulap de lemn, dulap metalic, aparat de climatizare, anexată sau în proximitatea biroului șefului P.P.F.;3. o încăpere cu destinația arhivă documente clasificate, dotată cu rafturi de arhivă al căror număr poate varia în funcție de dimensiunea încăperii;4. o încăpere cu destinația dispecerat/cameră operațională, dotată cu un aparat de climatizare, birou pentru lucrător, scaun pentru lucrător, masă tehnică de lucru, 3 dulapuri metalice, dintre care unul pentru ștampile, unul pentru vize și unul pentru arhivă, un cuier;5. spațiu pentru păstrarea armamentului, muniției și a echipamentelor de control, cu următoarele caracteristici:a) pereții camerei vor fi construiți din cărămidă, beton sau bolțari din beton;b) ușile și ferestrele vor fi prevăzute cu grilaje metalice;c) camera în care se păstrează armamentul și muniția nu trebuie să comunice cu alte magazii sau spații prin uși sau ferestre, altele decât cele de acces;d) muniția și armamentul se vor păstra în dulapuri rastel separate sau în același dulap rastel prevăzut cu locașuri separate; dulapurile rastel se vor încuia cu lacăt;e) camera va fi prevăzută cu sistem de alarmă perimetrală;6. cameră pentru pregătirea personalului, dotată cu 10 scaune cu măsuță individuală, 5 dulapuri de lemn, duble, cu încuietoare;7. cameră tehnică amenajată după următoarele cerințe:a) dotarea camerelor tehnice ale Poliției de Frontieră Române cu rackuri de comunicații - 42U - complet echipate cu: patch panel ODF fibră optică single mode cu conectori LC, patch panel date CAT6A - pentru concentrarea prizelor de date, minimum 2 switchuri 24 porturi - se recomandă modelul Cisco 9200L-24P sau echivalent, pentru asigurarea compatibilității și integrării depline cu rețeaua voce-date a Poliției de Frontieră Române, modul stack inclus, cu 2 module de fibră optică pentru uplink - GLC-LH-SMD, UPS rack min. 1.500 W, accesorii rack: organizatoare de cabluri, PDU prize schuko, patch corduri duplex FO cu conectori LC, dar fără a se limita la acestea, iar etichetarea patch panelurilor și patch cordurilor în rack se va face vizibil, lizibil și diferențial-cromatic conform EIA/TIA 606;b) realizarea alimentării cu energie electrică 220 V/50 Hz pe un circuit separat din tabloul general al clădirii sau din tabloul de distribuție de nivel curent, după caz, dimensionat pentru o putere instalată de minimum 6 kW. În tabloul general acest circuit va fi conectat prin intermediul unei siguranțe automate de 32 A, iar în camera de echipamente va fi montat un tablou de distribuție prevăzut la intrare cu un întrerupător automat bipolar de protecție magneto-termică de 25 A și protecție diferențială de 300 mA, precum și cu un descărcător monofazat de protecție la tensiune. Din acest tablou vor fi asigurate în cameră trei circuite separate a 2 kW, echipate cu întrerupătoare automate bipolare cu protecție magneto-termică de 16 A și cu releu diferențial de protecție de 30 mA;c) vopsea lavabilă albă pe pereți;d) ușă metalică;e) tavan fals casetat și sisteme de iluminare;f) podea tehnologică antistatică;g) aer condiționat; h) centură de împământare care va fi legată la priza de pământ a clădirii - obligatoriu < 1 Ohm - și la care vor fi conectate atât podeaua antistatică, cât și rackurile de comunicații;i) trasee de cabluri metalice suspendate;j) detector dual de fum și temperatură;k) control acces pe bază de cartelă.II. Facilități pentru controlul trecerii frontiereiA. Linia I de control:1. separarea corespunzătoare a fluxurilor de sosiri și plecări, Schengen și non-Schengen, în funcție de regimul de funcționare al aeroportului, fizic sau în timp;2. presemnalizarea zonei de efectuare a controlului la trecerea frontierei, inclusiv a liniilor alocate în funcție de cetățenie: EU/EAA/CH și ALL PASSPORTS, obligatoriu, VISA NOT REQUIRED, dacă se consideră necesar, sau categorie - CD, Crew, PRM - dacă se consideră necesar -, realizată cu aproximativ 15-25 m înainte de cabinele de control, prin indicatoare sau prin marcaje pe podea;3. marcarea prin semne vizibile a liniei de discreție ce semnalizează spațiul de așteptare pentru pasageri în fața cabinelor de control;4. 2 cabine duble de control dotate cu 4 scaune ergonomice și birouri pentru amplasarea echipamentelor;5. panouri electronice deasupra fiecărei cabine de control pentru semnalizarea fluxurilor de călători, potrivit prevederilor anexei III la Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 cu privire la Codul Uniunii privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane - Codul Frontierelor Schengen;6. uși acționate din interiorul fiecărei cabine, care să asigure ermetizarea pe aliniamentul acestora și să prevină trecerea sau transmiterea de documente sau bunuri în mod neautorizat;7. 4 oglinzi care să permită vizualizarea pasagerilor care se află la control în linia I.B. Linia a II-a de control:1. cameră de control amănunțit al documentelor pe fiecare flux, dotată cu birou pentru lucrător, scaun, dulap metalic, aparat de climatizare, separată fizic de alte încăperi, având o suprafață suficientă pentru instalarea echipamentelor necesare și având vizibilitate directă asupra fluxului de pasageri;2. spațiu alocat intervievării persoanelor supuse verificărilor suplimentare și eliberării de formulare, dotat cu o masă de interviu, 2 scaune, un cuier, pentru fiecare dintre sensuri;3. spațiu securizat pentru colectarea datelor, verificarea și procesarea lor în Sistemul de informații privind vizele, EURODAC, AFIS/IMAGETRACK, dotat cu birou pentru lucrător, scaun, dulap metalic, aparat de climatizare - pentru sensul de sosiri;4. încăperi securizate pentru procedurile de triere, amenajate conform cerințelor specifice, separate în funcție de sex, cu asigurarea supravegherii directe sau prin mijloace tehnice a persoanelor reținute, cu acces la lumină naturală, amenajate astfel:a) să fie amplasate în apropierea camerei ofițerului de serviciu, în funcție de amplasamentul încăperilor;b) ușa de acces trebuie să fie dublată cu un grilaj metalic tip ușă pentru a putea permite supravegherea permanentă a persoanelor introduse și să fie prevăzută cu sisteme de asigurare - yală îngropată sau zăvor cu lacăt -, montate în așa fel încât să nu permită deschiderea din interior;c) să fie prevăzute cu ferestre pentru aerisire din geam securizat, de dimensiuni cât mai reduse, fixate în partea superioară a peretelui, cu deschidere spre exterior, protejate cu un sistem de grile metalice;d) corpul de iluminat instalat în cameră să fie protejat printr-un sistem tip plasă metalică, iar comutatorul va fi fixat în exteriorul încăperii pentru a se evita acționarea din interior;e) cablurile electrice de legătură să fie încastrate în pereți, în tuburi de protecție;f) să fie dotate cu bănci metalice încastrate în podea și în perete și cu o bară metalică fixată în perete;g) în funcție de amenajarea clădirii, să fie dotate cu instalații sanitare;h) sistemele de încălzire certificate să fie protejate cu o protecție metalică;i) suprafața unei camere trebuie să fie de cel puțin 9 m^2;5. facilități de ședere temporară pentru persoanele cărora li s-a refuzat intrarea pe teritoriul României, separate în funcție de sex, supravegheate în permanență prin mijloace tehnice sau cu personal și având acces la utilități și condiții de ședere decentă: paturi, 2 fotolii, măsuță de cafea, scaune, cuier, un recipient pentru colectare selectivă și acces la lumină naturală;6. spații pentru persoanele care solicită azil pe teritoriul României, separate în funcție de sex, având acces la utilități și condiții de ședere decentă: dotate cu paturi, dulapuri de obiecte personale, mese și scaune și acces la lumină naturală;7. încăperi dotate corespunzător pentru mamă și copil și spații speciale pentru infanți și însoțitorii acestora.III. Infrastructura de comunicații și cablare structurată respectă minimum următoarele condiții:1. cablarea aferentă infrastructurii Poliției de Frontieră Române trebuie să fie conformă cu EN 50173 și ISO/IEC 11801:2008 categoria 6A/clasa EA - 500 MHz. Acest standard internațional se referă la cablarea generală utilizată într-o incintă, care poate include una sau mai multe clădiri dintr-un campus. Standardul se referă la cabluri balansate și la cabluri de fibră optică. Sistemul general de cablare trebuie să poată sprijini o gamă largă de aplicații, cum ar fi cele de date și voce, dar fără a se limita la acestea;2. pentru traseele de cablare pe orizontală, de la un rack de nivel până la prizele de telecomunicații, se vor folosi cabluri de cupru categoria 6A;3. pentru traseele de cablare pe verticală se vor folosi canale de cablu PVC, iar pentru cablarea pe orizontală se va folosi un canal de cablu metalic - jgheab metalic - cu separarea traseelor de cablu astfel încât pentru traseele electrice să fie alocați 10 cm. Traseele de cablu vor fi alese astfel încât să asigure obligatoriu o rezervă minimă de 30%;4. pe traseele sistemului de cablare structurată, pentru instalația comună de voce-date se va evita paralelismul cu traseele electrice pe distanțe mai mici de 20 cm, fiind acceptată doar traversarea perpendiculară a traseului electric, iar aria suprafeței de contact - suprapunere - va fi micșorată pe cât posibil;5. se va ține cont ca punctul de concentrare - plecare - al rețelei structurate să fie dispus în camera tehnică a Poliției de Frontieră Române;6. prizele de date categoria 6A vor fi dotate cu ușă de protecție la praf și vor avea minimum 2 mufe RJ45 voce-date; 7. prizele de date vor fi concentrate în patch paneluri CAT6A prevăzute în rackurile de comunicații instalate în camerele tehnice dedicate Poliției de Frontieră Române;8. toate echipamentele de comunicații se vor alimenta din tablouri electrice dedicate, cu circuit separat, vor fi prevăzute cu surse UPS rackmountable cu management TCP/IP și se vor monta în dulapuri tip rack echipate și ventilate;9. între toate camerele tehnice destinate Poliției de Frontieră Române se vor asigura conexiuni de fibră optică single mode - 9/125 um - cu 12 perechi de fibră ce vor fi terminate în patch paneluri tip ODF complet echipate cu porturi SM LC;10. vor fi prevăzute cabluri UTP CAT6A inclusiv pentru infrastructura de supraveghere video proprie a Poliției de Frontieră Române, câte o legătură pentru fiecare tonetă de control, trasee de legături în zonele de interes operativ, porți de îmbarcare, zonă de bagaje, zone de tranzit, dar fără a se limita la acestea;11. dotarea cu un turn de comunicații de minimum 30 m înălțime, necesar pentru instalarea antenei radio a Poliției de Frontieră Române. Se va include și împământarea acestuia. Se va realiza și un traseu metalic pentru cabluri radio - lungime maximă 100 m - de la antena radio până la camera tehnică a Poliției de Frontieră Române;12. spațiile de lucru/filtrele de control destinate Poliției de Frontieră Române sunt dotate cu minimum:– 4 prize triple de curent 220 V;– 3 prize duble de date;– pentru încăperile de tipul săli de conferință, cluburi, pregătire tură se vor monta minimum 4 prize duble voce-date, dispuse astfel încât să asigure o acoperire cât mai eficientă a camerei.IV. Spațiile alocate personalului Poliției de Frontieră Române respectă minimum următoarele condiții:1. la locurile de muncă în spații închise trebuie luate măsuri pentru a asigura suficient aer proaspăt, avându-se în vedere metodele de lucru utilizate și cerințele fizice impuse lucrătorilor;2. în timpul programului de lucru temperatura din încăperile ce cuprind posturi de lucru trebuie să fie adecvată organismului uman, ținându-se seama de metodele de lucru utilizate și de cerințele fizice impuse lucrătorilor;3. în măsura în care este posibil, locurile de muncă trebuie să aibă iluminat natural suficient și să fie prevăzut un iluminat artificial adecvat pentru sănătatea și securitatea lucrătorilor;4. pardoselile locurilor de muncă trebuie să fie lipsite de proeminențe, de găuri sau de planuri înclinate periculoase și trebuie să fie fixe, stabile și nealunecoase;5. căile utilizate pentru circulația pietonală și/sau pentru transportul intern trebuie să fie dimensionate în concordanță cu numărul potențial de utilizatori și tipul de activitate;6. încăperile de lucru trebuie să aibă o suprafață, o înălțime și un volum de aer suficiente, care să permită lucrătorilor să își îndeplinească sarcinile de muncă fără riscuri pentru securitatea, sănătatea sau confortul acestora;7. dimensiunile zonei neocupate a postului de lucru trebuie să fie calculate astfel încât să permită lucrătorilor să aibă suficientă libertate de mișcare pentru a-și îndeplini sarcinile de muncă;8. în apropierea posturilor de lucru, a încăperilor de odihnă, a vestiarelor și a sălilor de dușuri sau chiuvete, lucrătorii trebuie să dispună de locuri speciale, dotate cu un număr suficient de WC-uri și de chiuvete;9. trebuie prevăzute cabine de WC separate pentru bărbați și pentru femei sau utilizarea acestora să fie separată;10. dimensiunea locului de muncă se realizează în funcție de particularitățile anatomice, fiziologice și psihologice ale organismului uman, de dimensiunile și caracteristicile echipamentului de muncă, ale mobilierului de lucru, de mișcările și deplasările lucrătorului în timpul activității, de distanțele de securitate, de dispozitivele ajutătoare pentru manipularea maselor, precum și de necesitatea asigurării confortului psihofizic;11. eliminarea pozițiilor forțate, nenaturale ale corpului lucrătorului și asigurarea posibilităților de modificare a poziției în timpul lucrului se realizează prin amenajarea locului de muncă, prin optimizarea fluxului tehnologic și prin utilizarea echipamentelor de muncă care respectă prevederile reglementărilor în vigoare;12. locurile de muncă la care se lucrează în poziție așezat se dotează cu scaune concepute corespunzător caracteristicilor antropometrice și funcționale ale organismului uman, precum și activității care se desfășoară, corelându-se înălțimea scaunului cu cea a planului de lucru;13. echipamentele de muncă, mesele și bancurile de lucru trebuie să asigure spațiu suficient pentru sprijinirea comodă și stabilă a membrelor inferioare în timpul activității, cu posibilitatea mișcării acestora.V. Echipamente tehnice specifice activității proprii Poliției de Frontieră Române:1. 8 stații de lucru;2. 8 UPS;3. 6 cititoare optice fixe pentru documente;4. 4 complete EES (2 pentru linia I și 2 pentru linia a II-a) cu dispozitive de preluare a amprentelor digitale și sistem de captare a imaginii faciale;5. 6 lămpi cu raze UV staționare pentru examinare documente;6. 6 echipamente portabile de examinare documente și vize;7. 2 comparatoare videospectrale;8. 2 stereomicroscoape;9. 1 trusă narcotest;10. 2 truse criminalistice;11. 2 scanere documente minori;12. 1 sistem de amprentare EURODAC;13. 1 complet echipament SNIV;14. 6 ștampile de trafic (3 pentru ieșire, 3 pentru intrare);15. 6 stații radio portabile; 16. 1 stație tetra fixă;17. 8 telefoane de interior;18. 1 telefon/fax;19. 3 aparate multifuncționale de tipărire/copiere;20. 1 scaner;21. toate celelalte echipamente necesare pentru dotarea spațiilor administrative, realizarea infrastructurii de comunicații și efectuarea controlului de trecere a frontierei menționate la pct. I-IV.VI. Autovehicule: 2 (operativ, administrativ)VII. Personal: 7 polițiști de frontieră (1 ofițer, 6 agenți):1. coordonator al P.P.F. (1 ofițer - funcție de execuție);2. compartiment ture serviciu (5 agenți);3. secretariat (1 agent). + Anexa nr. 2
Personalul, spațiile și dotările necesare punctului vamal de frontieră pentru
punctul de trecere a frontierei de stat pe Aeroportul TuzlaI. Personalul necesar punctului vamal de frontieră: 2 posturi de execuție, respectiv funcții publice de execuție, structurate astfel:a) de inspector vamal - supraveghere și control vamal;b) inspector vamal - autorizat CNCAN nivel 1.II. Clădirea administrativă principală - corp cu destinație administrativă, cuprinzând atât birouri dedicate, cât și spații-anexă:a) birou tură operativă punct vamal de frontieră;b) culoarul de ieșire din zona benzilor de bagaje către zona publică trebuie să fie de minimum 15 mp, astfel încât să se poată face selecția pasagerilor în vederea controlului vamal, iar la capetele culoarului trebuie să existe câte o cabină destinată autorității vamale, prima în sensul de mers către ieșire, pentru „bunuri de declarat“, iar ultima pentru controlul călătorilor selectați pentru control. Ambele cabine trebuie să fie dotate cu geamuri către culoarul de ieșire. Zona va fi marcată corespunzător.III. Dotări necesare punctului vamal de frontieră pentru punctul de trecere a frontierei - echipamente tehnice și IT, precum și servicii:1. servicii de comunicații voce-date, care vor consta în:a) asigurarea unei linii de telefonie;b) cablare structurată CAT6A, cu prize de date duble 6A dotate cu protecție de praf, acestea fiind concentrate în patch paneluri CAT6A;c) dotarea cu echipamente de comunicații cu management prevăzute cu UPS rackmountable, instalate în dulap de tip rack echipat cu ventilație;d) conectarea rețelei de date la sistemul informatic integrat vamal;e) conectarea dispozitivelor la rețeaua de date cu patch corduri la prizele de date;2. birou de lucru - 2 buc.;3. scaune ergonomice - 2 buc.;4. scaune fixe - 2 buc.;5. seif pentru păstrarea sumelor și metalelor prețioase reținute sau confiscate în cadrul controlului vamal de frontieră - 1 buc.;6. aparate climatizare 9.000 BTU slip invertor - 1 buc.;7. echipamente:a) stații de lucru - 2 buc.;b) UPS - 2 buc.;c) echipament de imprimare documente - 1 buc.;d) echipamente de scanare documente - 1 buc.;8. echipamente și dotări necesare controlului vamal fizic:a) lanterne - 2 buc.;b) lămpi ultraviolete - 2 buc.;9. echipamente de control nedistructiv:a) truse narcotest - 2 buc.;b) aparate de identificare izotopi radioactivi - 1 buc.;c) un echipament/aparat cu raze X pentru controlul bagajelor;d) un echipament/aparat detecție droguri și explozivi cu sursă de ionizare nonradioactivă10. servicii:a) de curățenie și salubrizare în incinta punctului vamal de frontieră;b) de punere în funcțiune și de întreținere a instalațiilor de termoficare, electrice și sanitare;c) de mentenanță a sistemelor informatice și a sistemelor de supraveghere și de semnalizare.Personalul, spațiile și dotările necesare punctului vamal de frontieră pentru punctul de trecere a frontierei de stat pe Aeroportul Tuzla aparțin Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud.------
| EMITENT |