Modificare la legea transportului feroviar
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 107 din 30 iunie 2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative
În vigoare. Act în vigoare.
Despre ce este acest act
Ordinanta de urgență nr. 107 din 30 iunie 2022 modifică și completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, aliniind legislația națională la prevederile legislației europene în domeniul feroviar. Actul vizează facilitarea accesului României la fonduri europene nerambursabile pentru dezvoltarea transportului feroviar, inclusiv în zonele metropolitane, și permite intervenții preventive rapide în cazul perturbărilor traficului cauzate de fenomene meteorologice extreme. Soluția dispozitivului constă în obligativitatea Guvernului de a adopta, în termen de 30 de zile, o hotărâre și norme metodologice, precum și a Ministerului Transporturilor de a emite un ordin în termen de 60 de zile.
Pe scurt
- Identificator
- Ordonanță De Urgență nr. 107/2022
- Tip act
- Ordonanță De Urgență
- Emitent
- Guvernul României
- Data adoptării
- 30 iunie 2022
- Formă consolidată din
- 12 septembrie 2025
- Număr de forme
- 2
- Domeniu
- transport, public procurement, public finance
- Sursa oficială
- legislatie.just.ro
De ce spunem asta
- default:latest consolidation, no total abrogation found — ACTIVE by default
Formele succesive ale actului
Acest act are 3 forme succesive în arhiva noastră. Forma pe care o citești aici este consolidată la 12 septembrie 2025.
Cuprins pe articole
- Articolul I
- Articolul 1^1
- Articolul 5
- Articolul 5^2
- Capitolul III
- Articolul 8
- Articolul 11^2
- Articolul 14
- Articolul 14^1
- Articolul 15
- Articolul 18
- Articolul 20
- Articolul 21^1
- Articolul 23
- Articolul 25
- Articolul 27
- Articolul 28
- Articolul 29
- Articolul 31
- Articolul 35
- Capitolul VI
- Articolul 37
- Articolul 37^1
- Articolul 38
- Articolul 38^1
- Articolul 39^1
- Articolul 63
- Articolul II
- Articolul III
- Articolul 1
- Articolul 2
- Articolul 3
- Articolul IV
- Articolul V
- Articolul VI
- Articolul VII
- Articolul VIII
- Articolul IX
Ghiduri care explică situații din acest act
Textul actului
Textul afișat aici este parțial (120.000 din 266.737 caractere). Vezi documentul integral.
| EMITENT |
Având în vedere obligațiile asumate de România prin Tratatul de funcționare a Uniunii Europene cu privire la transpunerea completă și corectă în legislația națională a prevederilor directivelor europene, precum și cu privire la asigurarea la nivel național a cadrului legislativ adecvat care să permită aplicarea corectă a prevederilor regulamentelor europene,având în vedere că legislația europeană care reglementează activitatea în domeniul feroviar a suferit în ultima perioadă o evoluție rapidă care a condus la apariția unor necorelări între prevederile legislației naționale și prevederile legislației europene care vizează acest domeniu, precum și la apariția unor nesincronizări între prevederile unor acte normative din legislația națională care reglementează activitatea din domeniul feroviar,luând în considerare riscul inițierii unor acțiuni în justiție contra României în cazul în care nu se întreprind cu celeritate măsuri pentru sincronizarea legislației naționale care reglementează activitatea din domeniul feroviar cu legislația europeană în acest domeniu,având în vedere că adoptarea de către Uniunea Europeană a Pactului Verde European (Green Deal) conduce la necesitatea adoptării cu celeritate a unor modificări legislative în vederea implementării prevederilor acestui pact în domeniul transporturilor din România,ținând seama de faptul că neadoptarea acestor măsuri în regim de urgență generează riscul pentru România de a nu putea accesa fonduri europene nerambursabile destinate dezvoltării transportului feroviar,având în vedere faptul că în cadrul ciclului financiar 2021-2027 al Uniunii Europene sunt alocate fonduri nerambursabile importante destinate autorităților publice locale în vederea implementării unor servicii publice de transport feroviar al călătorilor în zonele metropolitane, luând în considerare riscul ca aceste fonduri europene nerambursabile să nu poată fi accesate de autoritățile publice locale din România în cazul în care nu se întreprind cu celeritate măsuri ca legislația națională să permită autorităților publice locale implementarea unor servicii publice de transport feroviar al călătorilor în zonele metropolitane,întrucât activitatea de circulație feroviară se confruntă cu perturbări ale traficului din cauza căderilor de arbori aflați în zona de siguranță a infrastructurii feroviare publice, generate de frecvența crescută a fenomenelor meteorologice extreme, în condițiile în care prevederile actuale generează proceduri greoaie care nu permit realizarea cu operativitate de către administratorul infrastructurii feroviare a intervențiilor preventive sau corective în cazul căderilor de arbori aflați în zona de siguranță a infrastructurii feroviare publice,ținând cont de faptul că în prezent siguranța circulației feroviare este afectată de faptul că aceste căderi ale arborilor pe calea ferată afectează linia de contact pentru alimentarea cu energie electrică pentru tracțiune, celelalte elemente ale infrastructurii feroviare, dar și materialul rulant, ceea ce generează pagube materiale, întârzieri ale trenurilor, dar și situații cu nivel ridicat de risc, afectând astfel siguranța și interesul publicului călător, precum și ale personalului feroviar, și constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,în vederea întreprinderii cu celeritate a măsurilor necesare pentru asigurarea integrității fizice a publicului călător și a personalului feroviar, precum și a materialului rulant și a elementelor infrastructurii feroviare aflate în situații de risc, eliminării situațiilor de perturbare masivă a traficului feroviar, precum și realizării intervențiilor prompte în scopul restabilirii acestuia în contextul în care legislația actuală generează proceduri greoaie,în considerarea faptului că toate aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. + Articolul IOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 9 septembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 1, alineatele (3)-(5) se modifică și vor avea următorul cuprins:(3) Transportul feroviar public reprezintă un serviciu public esențial pentru societate ce contribuie la rezolvarea unor interese majore ale economiei, la creșterea eficienței economice a sistemului național de transport, la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și a emisiilor poluante, la libera circulație a persoanelor, mărfurilor și a altor bunuri, în interiorul țării și în trafic internațional, cu un grad înalt de siguranță, în condiții ecologice și eficiente, constituind astfel un sector strategic de interes național.(4) Serviciile conexe transportului feroviar sunt serviciile ce se desfășoară în legătură nemijlocită cu sau în timpul transportului, precum, dar fără a se limita la acestea: asigurarea accesului pe infrastructura feroviară, manevra vehiculelor feroviare, asigurarea informațiilor privind călătoria, vânzarea titlurilor de călătorie, încărcarea/descărcarea sau transbordarea mărfurilor.(5) Serviciile adiacente transportului feroviar sunt serviciile ce au ca obiect asigurarea desfășurării în siguranță a transportului, precum, dar fără a se limita la acestea: asigurarea trenurilor de intervenție pentru restabilirea circulației, inspecția tehnică a materialului rulant, verificarea eficacității sistemelor de frânare ale trenurilor.2. La articolul 1, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins:(5^1) Serviciile furnizate de administratorul infrastructurii feroviare, de gestionarii de infrastructură feroviară și de alți operatori de infrastructuri de servicii către operatorii de transport feroviar sau către beneficiarii transportului în scopul realizării transportului feroviar constituie, după caz, servicii conexe transportului feroviar, conform prevederilor alin. (4), sau servicii adiacente transportului feroviar, conform prevederilor alin. (5).3. La articolul 1, alineatul (9) se modifică și va avea următorul cuprins:(9) Serviciile de transport feroviar public și serviciile de transport feroviar în interes propriu sunt realizate de către operatori de transport feroviar.4. La articolul 1, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alineatul (9^1), cu următorul cuprins:(9^1) Activitățile de transport feroviar în interes propriu ale administratorului infrastructurii feroviare și ale gestionarilor de infrastructură feroviară pot fi realizate de către aceștia fără licență de transport și certificat de siguranță, nefiind necesar să apeleze la serviciile unui operator de transport feroviar.5. La articolul 1 alineatul (10), literele a) și b) se modifică și vor avea următorul cuprins:a) operator de transport feroviar - are înțelesul prevăzut la art. 3 pct. 18 din Legea nr. 202/2016 privind integrarea sistemului feroviar din România în spațiul feroviar unic european, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 202/2016;b) administratorul infrastructurii - compania națională rezultată din reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, în conformitate cu prevederile titlului II, care este responsabilă de operarea, mentenanța și reînnoirea infrastructurii feroviare pe rețeaua de căi ferate din România, precum și de participarea la dezvoltarea acesteia;6. La articolul 1 alineatul (10), după litera b^1) se introduce o nouă literă, litera b^2), cu următorul cuprins:b^2) solicitant - are înțelesul prevăzut la art. 3 pct. 28 din Legea nr. 202/2016;7. La articolul 1 alineatul (10), literele c)-e) se abrogă.8. La articolul 1 alineatul (10), litera h) se modifică și va avea următorul cuprins:h) transport public de călători - are înțelesul prevăzut la art. 2 lit. a) din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 și nr. 1.107/70 ale Consiliului, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007;9. La articolul 1 alineatul (10), după litera h) se introduce o nouă literă, litera h^1), cu următorul cuprins:h^1) servicii publice de transport feroviar de călători - are înțelesul prevăzut la art. 2 lit. aa) din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007;10. La articolul 1 alineatul (10), după litera k) se introduce o nouă literă, litera k^1), cu următorul cuprins:k^1) obligație de serviciu public de transport feroviar de călători de interes local - o cerință definită sau stabilită de către o autoritate locală competentă pentru a asigura servicii publice de transport feroviar de călători de interes local, pe care un operator, dacă ar ține seama de propriile sale interese comerciale, nu și le-ar asuma sau nu și le-ar asuma în aceeași măsură sau în aceleași condiții fără a fi remunerat;11. La articolul 1 alineatul (10), litera o) se modifică și va avea următorul cuprins:o) serviciu public de transport feroviar de interes național - serviciu public de transport feroviar de călători prestat la nivelul rețelei naționale de cale ferată sub coordonarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii;12. La articolul 1 alineatul (10), după litera o) se introduce o nouă literă, litera o^1), cu următorul cuprins:o^1) serviciu public de transport feroviar de călători de interes local - serviciu public de transport feroviar de călători prestat la nivelul unei zone limitate a rețelei naționale de cale ferată sau la nivelul unei rețele independente locale sau regionale, constituită în aria teritorială a unei unități administrativ-teritoriale sau, după caz, a unităților administrativ-teritoriale membre ale unei asociații de dezvoltare intercomunitară. Prin rețea independentă locală sau regională se înțelege orice linie ferată sau rețea de linii ferate fără racordare, direct sau prin intermediul unei linii ferate industriale existente, la liniile infrastructurii feroviare publice;13. La articolul 1 alineatul (10), după litera p) se introduc șaisprezece noi litere, literele q)-dd), cu următorul cuprins:q) funcționarea infrastructurii feroviare - furnizarea de către administratorul infrastructurii a serviciilor prevăzute în anexa nr. II la Legea nr. 202/2016, cu respectarea obiectivelor de performanță din Contractul de activitate și performanță al Companiei Naționale de Căi Ferate «C.F.R.» - S.A., în vederea realizării transportului de călători și marfă;r) asigurarea funcționării infrastructurii feroviare - ansamblul activităților administratorului infrastructurii privind furnizarea serviciilor prevăzute la lit. q);s) exploatarea infrastructurii feroviare - ansamblul activităților tehnice și economice ale administratorului/gestionarului infrastructurii privind operarea infrastructurii feroviare și a infrastructurilor de servicii, precum și privind valorificarea activelor aferente patrimoniului administrat de compania/societatea respectivă, în scopul realizării transportului feroviar;ș) strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare - are înțelesul prevăzut la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 202/2016;t) echilibrul financiar al administratorului infrastructurii - are înțelesul prevăzut la art. 8 alin. (4) din Legea nr. 202/2016;ț) sistemul național de transport - are înțelesul prevăzut la art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, republicată, cu modificările și completările ulterioare;u) pachetul minim de acces pe infrastructura feroviară - serviciile prevăzute la pct. 1 din anexa nr. II la Legea nr. 202/2016;v) servicii suplimentare - serviciile prevăzute la pct. 3 din anexa nr. II la Legea nr. 202/2016;w) servicii auxiliare - serviciile prevăzute la pct. 4 din anexa nr. II la Legea nr. 202/2016;x) autoritate a administrației publice locale - are înțelesul prevăzut la art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare OUG nr. 57/2019;y) asociație de dezvoltare intercomunitară - are înțelesul prevăzut la art. 89 din OUG nr. 57/2019;z) accident - are înțelesul prevăzut la art. 3 pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 73/2019 privind siguranța feroviară, aprobată prin Legea nr. 71/2020, denumită în continuare OUG nr. 73/2019;aa) incident - are înțelesul prevăzut la art. 3 pct. 15 din OUG nr. 73/2019;bb) amprenta de carbon a sistemului național de transport - contribuția sistemului național de transport, măsurată în procente, la emisiile totale de gaze cu efect de seră realizate la nivel național;cc) cota modală a unui mod de transport - raportul, exprimat în procente, dintre parcursul total al călătorilor sau mărfurilor, după caz, realizat prin intermediul modului de transport respectiv și suma parcursurilor totale ale călătorilor sau mărfurilor realizate prin intermediul modurilor de transport luate în considerare în cadrul analizei. Parcursul total al călătorilor se exprimă în călători-km, iar parcursul total al mărfurilor se exprimă în tone-km;dd) costuri externe ale unui mod de transport - costuri generate de modul de transport respectiv, precum, dar fără a se limita la acestea: costuri pentru siguranța transportului, costuri pentru acoperirea efectelor emisiilor poluante și ale emisiilor de gaze cu efect de seră, costuri generate de accidentele produse în timpul transportului. Aceste costuri nu sunt incluse în prețurile serviciilor furnizate în cadrul modului de transport respectiv.14. După articolul 1 se introduce un nou articol, articolul 1^1, cu următorul cuprins: + Articolul 1^1(1) Pentru aplicarea prevederilor art. 1 alin. (3) și pentru asigurarea transferului modal către calea ferată al fluxurilor de transport de călători și marfă derulate prin intermediul altor moduri de transport, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și alte autorități competente acționează în scopul asigurării concurenței cu alte moduri de transport, în cadrul de tarifare, pe baza unei concurențe echitabile și nediscriminatorii între diversele moduri de transport.(2) În scopul prevăzut la alin. (1), Ministerul Transporturilor și Infrastructurii aplică măsuri care să asigure acoperirea de către beneficiarii transporturilor a costurilor de mediu, de accident, de infrastructură, precum și a altor costuri externe, pentru toate modurile de transport, în mod echitabil și nediscriminatoriu.(3) În perioada de tranziție până la atingerea obiectivului prevăzut la alin. (2), în scopul creșterii eficienței economice și reducerii amprentei de carbon a sistemului național de transport prin transferul modal către calea ferată al fluxurilor de transport derulate prin intermediul altor moduri de transport, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii aplică măsuri pentru echilibrarea competiției între modurile de transport, dar fără a se limita la acestea, cu respectarea legislației naționale și europene în domeniul ajutorului de stat, precum:a) finanțarea din fonduri publice a infrastructurii feroviare, în scopul acoperirii costurilor necesare pentru administrarea infrastructurii feroviare și asigurării echilibrului financiar al companiei naționale care administrează infrastructura feroviară;b) instituirea unor obligații de serviciu public privind transportul feroviar de călători și compensarea corespunzătoare a obligației de serviciu public, cu respectarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007;c) instituirea, în condițiile legii, a unui sistem de compensare a operatorilor de transport feroviar pentru utilizarea infrastructurii feroviare cu privire la costurile de mediu, de accident și de infrastructură ale modurilor de transport concurente despre care se poate demonstra că nu au fost plătite, în măsura în care aceste costuri depășesc costurile echivalente ale căii ferate;d) acordarea unor stimulente administratorului infrastructurii în vederea reducerii costurilor de furnizare a infrastructurii și a nivelului tarifelor de utilizare a acesteia, cu respectarea prevederilor art. 30 din Legea nr. 202/2016;e) instituirea unor scheme de ajutor de stat pentru operatorii de transport feroviar, destinate încurajării transferului modal către calea ferată al fluxurilor de transport derulate prin intermediul altor moduri de transport;f) achiziția materialului rulant necesar pentru realizarea obligațiilor de serviciu public prevăzute la lit. b) și e) și punerea acestuia la dispoziția operatorilor de transport feroviar desemnați să realizeze aceste obligații de serviciu public.15. Articolul 2 se abrogă.16. Articolul 3 se abrogă.17. Articolul 4 se abrogă.18. Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 5(1) Transportul feroviar de călători are caracter de transport public de călători. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și alte autorități competente acționează în domeniul transportului public de călători pe calea ferată pentru a garanta prestarea de servicii de interes general care sunt, printre altele, mai numeroase, mai sigure, de calitate mai bună și au costuri mai scăzute decât cele pe care le-ar fi permis numai acțiunea forțelor pieței. În acest scop, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de autoritate centrală, încheie, prin autoritatea competentă din subordine, în condițiile legii, contracte de servicii publice cu operatorii de transport feroviar, în cadrul cărora se stabilesc obligațiile de serviciu public de interes național în vederea furnizării de servicii de transport adecvate. (2) Obligațiile de serviciu public de interes național privind transportul feroviar al călătorilor sunt diferențiate în raport cu segmentele de piață relevante, respectiv, dar fără a se limita la piața internă de transport al pasagerilor, piața internațională de transport al pasagerilor, piața de transport suburban al pasagerilor, piața de transport regional al pasagerilor, piața de transport de lung parcurs al pasagerilor, piața de transport de mare viteză al pasagerilor și sunt stabilite astfel încât să asigure realizarea transferului modal către calea ferată al fluxurilor de transport de călători.(3) Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin autoritatea competentă din subordine, stabilește obligațiile de serviciu public prevăzute la alin. (2) în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007, ce conțin obligatoriu, pentru fiecare segment de piață relevant, următoarele elemente:a) principalele caracteristici ale categoriilor de servicii de transport feroviar de călători care fac obiectul obligației de serviciu public;b) cerințe minimale privind serviciile conexe și dotările care trebuie asigurate pentru fiecare dintre categoriile de servicii de transport feroviar prevăzute la lit. a); c) rutele care fac obiectul obligației de serviciu public și categoriile de servicii de transport feroviar de călători necesare pe fiecare rută;d) numărul zilnic de trenuri pentru fiecare rută și categorie de servicii de transport feroviar, precum și principalele repere orare recomandabile în vederea asigurării unor servicii publice adecvate de transport feroviar al călătorilor;e) materialul rulant pus la dispoziție de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în vederea realizării obligației de serviciu public, dacă este cazul;f) cerințele de performanță măsurabile, transparente și verificabile ale serviciilor prevăzute la lit. a), cel puțin în ceea ce privește viteza comercială, punctualitatea serviciilor, capacitatea de transport și calitatea materialului rulant, precum și sistemul de stimulente care trebuie aplicat operatorilor de servicii publice pentru îndeplinirea acestor cerințe;g) tarifele care pot fi percepute de operatorii de servicii publice pentru serviciile de transport furnizate în cadrul obligației de serviciu public, inclusiv regulile privind reducerile care pot fi acordate pentru fidelizarea clienților;h) obiective privind costurile de realizare a obligației de serviciu public;i) condițiile în care Ministerul Transporturilor și Infrastructurii compensează operatorii de servicii publice pentru costurile suportate și, după caz, acordă drepturi exclusive în schimbul îndeplinirii obligației de serviciu public. (4) Obligațiile de serviciu public prevăzute la alin. (2) sunt stabilite pe baza unor studii de specialitate în cadrul cărora se realizează analize multicriteriale cuprinzătoare, pe o perioadă de referință cel puțin egală cu durata contractelor prevăzute la alin. (1), care iau în considerare cel puțin următoarele elemente și criterii: a) necesitățile de mobilitate a persoanelor pe rute interurbane și internaționale și evoluția prognozată a acestora în perioada de referință;b) politicile și strategiile la nivel european, național și sectorial în domeniul transportului de călători;c) cele mai bune practici ale statelor membre în domeniul serviciilor publice de transport feroviar al călătorilor;d) obiectivele stabilite privind creșterea cotei modale a transportului feroviar pe piața serviciilor publice de transport de călători;e) evoluția prognozată a parametrilor de performanță și disponibilitate ai infrastructurii feroviare;f) concurența între modurile de transport și distribuția modală a cererilor de transport;g) disponibilitatea capacităților necesare de infrastructură, confirmată de administratorul/gestionarii infrastructurii feroviare publice;h) caracteristicile segmentelor de piață care diferențiază obligațiile de serviciu public; i) materialul rulant necesar pentru realizarea obligațiilor de serviciu public, precum și infrastructurile de servicii necesare pentru mentenanța și exploatarea acestui material rulant;j) costurile de realizare a obligațiilor de serviciu public și măsurile necesare pentru eficientizarea acestor costuri;k) costurile și beneficiile la nivelul societății și al economiei naționale, luând în considerare inclusiv costurile externe ale diferitelor moduri de transport.(5) Studiile prevăzute la alin. (4) sunt elaborate de către operatori economici în baza unor contracte de achiziții publice de servicii, prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, și sunt supuse dezbaterii publice anterior adoptării oricărei decizii, prin afișarea pe pagina de internet a autorității competente din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, dar fără a se limita la aceasta. (6) Principalii indicatori privind investițiile, parametrii de exploatare și de compensare ai obligațiilor de serviciu public prevăzute la alin. (2), stabiliți pe baza studiilor de specialitate prevăzute la alin. (4), se adoptă prin hotărâre a Guvernului. (7) Obligațiile de serviciu public stabilite conform prevederilor alin. (2)-(6) se repartizează operatorilor de transport feroviar prin contractele prevăzute la alin. (1), în limita bugetului aprobat prevăzut la alin. (20). (8) Durata contractelor prevăzute la alin. (1) este limitată, cu respectarea prevederilor art. 4 și art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007. Pentru contractele a căror durată estimată conform studiilor de specialitate prevăzute la alin. (4) este mai mare de 5 ani, obligațiile de serviciu public prevăzute la alin. (2) sunt revizuite și actualizate periodic, în condițiile alin. (4)-(6), la intervale de cel mult 5 ani, în scopul adaptării la evoluția condițiilor economico-sociale și atingerii obiectivelor stabilite privind creșterea cotei modale a transportului feroviar pe piața serviciilor publice de transport de călători.(9) Calendarul activităților de stabilire a obligațiilor de serviciu public în baza prevederilor alin. (2)-(6), de actualizare conform prevederilor alin. (8) și de repartizare a acestora către operatorii de transport feroviar conform prevederilor alin. (7) și (14) asigură respectarea calendarului de alocare a capacităților de infrastructură prevăzut în anexa nr. VII la Legea nr. 202/2016.(10) Pentru realizarea transferului modal către calea ferată al fluxurilor de transport de călători, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin autoritatea competentă din subordine, acționează pentru asigurarea materialului rulant necesar pentru realizarea obligațiilor de serviciu public prevăzute la alin. (2) prin:a) elaborarea și actualizarea strategiei de achiziționare sau închiriere, după caz, a materialului rulant necesar pentru realizarea obligațiilor de serviciu public prevăzute la alin. (2);b) elaborarea și actualizarea strategiei de modernizare a materialului rulant existent, în scopul alinierii la cerințele obligațiilor de serviciu public de interes național privind transportul feroviar al călătorilor și eficientizării costurilor de realizare a acestor obligații de serviciu public;c) achiziționarea sau închirierea, după caz, pe baza strategiei prevăzute la lit. a), de material rulant destinat realizării obligațiilor de serviciu public de interes național privind transportul feroviar al călătorilor;d) includerea în contractele prevăzute la alin. (1) a obligațiilor operatorilor de serviciu public privind achiziționarea sau închirierea de material rulant sau a obligațiilor operatorilor de serviciu public privind modernizarea materialului rulant existent, după caz;e) strategiile prevăzute la lit. a) și b) sunt adoptate prin hotărâre a Guvernului.(11) Achiziționarea sau închirierea materialului rulant de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin autoritatea competentă din subordine, prevăzut la alin. (10) lit. c), se poate realiza, după caz, prin:a) achiziționare prin cumpărare, inclusiv cu plata în rate;b) închiriere fără opțiune de cumpărare;c) leasing cu opțiune de cumpărare. (12) Materialul rulant prevăzut la alin. (10) lit. c) se repartizează operatorilor de transport feroviar prin contractele prevăzute la alin. (1), în vederea utilizării în perioada de valabilitate a acestor contracte pentru realizarea obligațiilor de serviciu public contractate.(13) Condițiile de utilizare a materialului rulant prevăzut la alin. (10) lit. c) sunt stabilite prin contractele prevăzute la alin. (1). (14) Până la termenul stabilit prin art. 8 alin. (2) pct. (iii) din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007, în limita bugetului aprobat prevăzut la alin. (20), contractele de servicii publice prevăzute la alin. (1) se pot atribui conform prevederilor art. 5 alin. (6) din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007. Până la acest termen, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin autoritatea competentă din subordine, stabilește și aplică măsuri privind creșterea eficienței economice și a calității serviciilor publice de transport feroviar de călători, inclusiv măsurile prevăzute la art. 1^1 alin. (2).(15) Prin contractele de servicii publice, prevăzute la alin. (1), se stabilesc condițiile în care Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin autoritatea competentă din subordine, compensează operatorii de servicii publice pentru costurile suportate și/sau acordă drepturi exclusive în schimbul îndeplinirii obligațiilor de serviciu public.(16) Compensația de serviciu public pentru transportul feroviar public de călători se acordă operatorilor de transport feroviar de călători pe baza contractelor de servicii publice prevăzute la alin. (1), cu respectarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007, pentru acoperirea costurilor suportate în vederea îndeplinirii obligațiilor de serviciu public prevăzute la alin. (2). În conformitate cu prevederile pct. 2 din anexa la Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007, compensația de serviciu public acordată în cazul contractelor de serviciu public atribuite direct nu poate depăși o sumă care corespunde efectului financiar net echivalent cu totalitatea efectelor, pozitive sau negative, ale conformării cu obligația de serviciu public asupra costurilor și veniturilor operatorului de serviciu public.(17) Efectul financiar net prevăzut la alin. (16) se calculează conform următorului mecanism: efectul financiar net = costurile suportate minus efecte financiare pozitive minus sumele încasate din tarife sau orice alte venituri plus profit maxim determinat, în cazul contractelor atribuite direct, pe baza ratelor swap publicate pe pagina de internet a Consiliului Concurenței, Rețeaua Națională de Ajutor de Stat, valabile la data emiterii deciziei autorității competente din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii privind demararea negocierilor în vederea încheierii contractelor de servicii publice, la care se adaugă 100 de puncte de bază la rata swap relevantă, în care semnificația termenilor este următoarea:a) costurile suportate = costurile suportate în legătură cu o obligație de serviciu public sau cu un set de obligații de serviciu public conținute într-un contract de servicii publice prevăzut la alin. (1) și/sau într-o normă generală;b) efecte financiare pozitive = efectele financiare generate în cadrul rețelei exploatate în temeiul obligației/obligațiilor de serviciu public în cauză, dacă acestea există;c) sumele încasate din tarife sau orice alte venituri = sumele încasate din tarife sau orice alte venituri generate în îndeplinirea obligațiilor de serviciu public în cauză;d) profitul este calculat la costurile suportate.(18) După aprobarea în conformitate cu prevederile art. 39 a contractelor prevăzute la alin. (1), modificarea în cursul anului a parametrilor pe baza cărora s-a stabilit compensația de serviciu public în conformitate cu prevederile alin. (16) nu conduce la majorarea și suportarea din bugetul de stat a unor compensații de serviciu public suplimentare față de cele prevăzute prin contractele de servicii publice.(19) Prin excepție de la prevederile alin. (18), modificarea în cursul anului a obligațiilor de serviciu public prevăzute la alin. (2) poate conduce la majorarea compensației de serviciu public acordate, în limita fondurilor aprobate cu această destinație de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în scopul acoperirii, în condițiile prevăzute la alin. (16), a costurilor suplimentare generate de noile obligații de serviciu public contractate.(20) Sumele aferente compensației de serviciu public prevăzute la alin. (16) se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în conformitate cu indicatorii tehnico-economici aprobați conform prevederilor alin. (6), în limita sumelor aprobate cu această destinație, potrivit legii.(21) Sumele prevăzute la alin. (20) se asigură în mod nediscriminatoriu pentru toți operatorii de transport feroviar care au contracte de servicii publice legal încheiate cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin autoritatea competentă din subordine.(22) Sumele prevăzute la alin. (20) se utilizează în conformitate cu prevederile art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare.(23) În cazul în care obligația achitării către administratorul sau gestionarii de infrastructură feroviară, după caz, a tarifelor aferente serviciilor furnizate în vederea realizării obligațiilor de serviciu public prevăzute la alin. (2) revine operatorilor de serviciu public, plata către operatorii de serviciu public a sumelor prevăzute la alin. (20) este condiționată de prezentarea documentelor care dovedesc respectarea obligațiilor prevăzute la alin. (22).(24) Diferența dintre suma alocată prevăzută la alin. (20) și sumele utilizate potrivit alin. (22) se utilizează pentru a asigura celelalte cheltuieli necesare în scopul realizării obligației de serviciu public specificate în contractele prevăzute la alin. (1).(25) Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin autoritatea competentă din subordine, răspunde de modul de aplicare a prevederilor alin. (22) și (23).(26) În cazul în care un operator de transport feroviar realizează atât servicii compensate care fac obiectul unor obligații de serviciu public de transport feroviar prevăzute la alin. (1), cât și alte activități, conturile aferente respectivelor servicii publice trebuie separate astfel încât să îndeplinească condițiile prevăzute la pct. 5 din anexa la Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007.(27) În vederea furnizării de servicii publice de transport feroviar al călătorilor în condiții echitabile, nediscriminatorii și transparente, precum și în vederea creșterii eficienței economice și reducerii amprentei de carbon a sistemului național de transport prin transferul modal către calea ferată al fluxurilor de transport al călătorilor derulate prin intermediul altor moduri de transport:a) autoritățile administrației publice locale și asociațiile de dezvoltare intercomunitară prevăzute la art. 5^2 alin. (1) colaborează cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii pentru conexarea obligațiilor de serviciu public de interes național cu cele de interes local;b) autoritățile administrației publice locale și asociațiile de dezvoltare intercomunitară prevăzute la art. 5^2 alin. (1) colaborează cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii pentru conexarea strategiilor de achiziție a materialului rulant prevăzut la alin. (10) și la art. 5^2 alin. (8);c) rezultatele negocierilor purtate pentru conexarea obligațiilor de serviciu public de interes național cu cele de interes local, prevăzute la lit. a), sunt adoptate de autoritatea locală competentă și de autoritatea competentă din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii prin protocol de consemnare;d) rezultatele negocierilor purtate pentru conexarea strategiilor de achiziție a materialului rulant, prevăzute la lit. b), sunt adoptate de autoritatea locală competentă și de autoritatea competentă din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii prin protocol de consemnare.19. După articolul 5^1 se introduce un nou articol, articolul 5^2, cu următorul cuprins: + Articolul 5^2(1) În scopul prevăzut la art. 5 alin. (1) și în vederea furnizării de servicii adecvate de transport feroviar al călătorilor, unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, asociațiile de dezvoltare intercomunitară, în calitate de autorități locale competente, denumite în continuare autorități locale competente, pot încheia, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007, contracte de servicii publice cu operatorii de transport feroviar, în cadrul cărora se stabilesc obligațiile de serviciu public de transport feroviar de călători de interes local, diferențiate, dacă este cazul, în raport cu segmentele de piață relevante.(2) Autoritatea locală competentă înființează și, după caz, modifică serviciul public de transport feroviar de călători de interes local cu avizul prealabil al administratorului sau al gestionarilor de infrastructură feroviară, după caz, privind disponibilitatea capacităților de infrastructură necesară.(3) Autoritatea locală competentă stabilește obligațiile de serviciu public de transport feroviar de călători de interes local prevăzute la alin. (1), pe baza unor studii de specialitate, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007, și conțin obligatoriu, pentru fiecare segment de piață relevant, următoarele elemente:a) principalele caracteristici ale categoriilor de servicii de transport feroviar de călători care fac obiectul obligațiilor de serviciu public de transport feroviar de călători de interes local;b) cerințe minimale privind serviciile conexe și dotările care trebuie asigurate pentru fiecare dintre categoriile de servicii de transport feroviar prevăzute la lit. a);c) rutele care fac obiectul obligațiilor de serviciu public de transport feroviar de călători de interes local și categoriile de servicii de transport feroviar de călători necesare pe fiecare rută;d) numărul zilnic de trenuri pentru fiecare rută și categorie de servicii de transport feroviar, precum și principalele repere orare recomandabile în vederea asigurării unor servicii publice adecvate de transport feroviar al călătorilor;e) materialul rulant pus la dispoziție de autoritatea locală competentă în vederea realizării obligațiilor de serviciu public de transport feroviar de călători de interes local;f) cerințele de performanță măsurabile, transparente și verificabile ale serviciilor prevăzute la lit. a), cel puțin în ceea ce privește viteza comercială, punctualitatea serviciilor, capacitatea de transport și calitatea materialului rulant, precum și sistemul de stimulente care trebuie aplicat operatorilor de servicii publice pentru îndeplinirea acestor cerințe;g) tarifele care pot fi percepute de operatorii de servicii publice pentru serviciile de transport furnizate în cadrul obligațiilor de serviciu public de transport feroviar de călători de interes local, inclusiv regulile privind reducerile care pot fi acordate pentru fidelizarea clienților;h) stabilirea costurilor-țintă necesare pentru realizarea obligațiilor de serviciu public de transport feroviar de călători de interes local;i) condițiile în care autoritatea locală competentă compensează operatorii de servicii publice pentru costurile suportate și/sau acordă drepturi exclusive în schimbul îndeplinirii obligațiilor de serviciu public de transport feroviar de călători de interes local.(4) Autoritatea locală competentă repartizează obligațiile de serviciu public de transport feroviar de călători de interes local stabilite conform prevederilor alin. (3) operatorilor de transport feroviar prin contractele prevăzute la alin. (1), în limita bugetului aprobat prevăzut la alin. (15).(5) Autoritatea locală competentă atribuie contractele de servicii publice prevăzute la alin. (1) în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007.(6) Durata contractelor prevăzute la alin. (1) este limitată, cu respectarea prevederilor art. 4 și 5 din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007. Pentru contractele a căror durată estimată conform studiilor de specialitate prevăzute la alin. (3) este mai mare de 5 ani, autoritatea locală competentă revizuiește și actualizează periodic obligațiile de serviciu public de transport feroviar de călători de interes local definite în baza prevederilor alin. (3), la intervale de cel mult 5 ani, în scopul adaptării la evoluția condițiilor economico-sociale și atingerii obiectivelor stabilite privind creșterea cotei modale a transportului feroviar pe piața serviciilor publice de transport de călători și susținerea cerințelor de mobilitate a persoanelor în zona geografică aflată în responsabilitatea autorității locale competente.(7) Autoritatea locală competentă asigură respectarea calendarului de alocare a capacităților de infrastructură prevăzut în anexa nr. VII la Legea nr. 202/2016 în cadrul calendarului activităților de stabilire a obligațiile de serviciu public de transport feroviar de călători de interes local în baza prevederilor alin. (3), de actualizare conform prevederilor alin. (6) și de repartizare a acestora către operatorii de transport feroviar conform prevederilor alin. (4) și (5).(8) Pentru realizarea transferului modal către calea ferată al fluxurilor de transport de călători, autoritățile locale competente prevăzute la alin. (1) pot deține material rulant destinat realizării obligațiilor de serviciu public de transport feroviar de călători de interes local.(9) Materialul rulant prevăzut la alin. (8) se repartizează operatorilor de transport feroviar prin contractele prevăzute la alin. (1) în vederea utilizării în perioada de valabilitate a acestor contracte, pentru realizarea obligațiilor de serviciu public de transport feroviar de călători de interes local contractate.(10) Autoritatea locală competentă stabilește prin contractele prevăzute la alin. (1) condițiile de utilizare a materialului rulant prevăzut la alin. (8).(11) Autoritatea locală competentă stabilește, prin contractele de servicii publice prevăzute la alin. (1), condițiile în care poate compensa, în condițiile Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007, operatorii de servicii publice pentru costurile suportate și, după caz, acordă drepturi exclusive în schimbul îndeplinirii obligațiilor de serviciu public de transport feroviar de călători de interes local.(12) Autoritatea locală competentă acordă operatorilor de transport feroviar de călători, pe baza contractelor de servicii publice prevăzute la alin. (1), compensația de serviciu public de transport feroviar de călători de interes local cu respectarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007, pentru acoperirea costurilor suportate în vederea îndeplinirii obligațiilor de serviciu public de transport feroviar de călători de interes local definite conform prevederilor alin. (3).(13) Efectul financiar net prevăzut la alin. (12) se calculează conform următorului mecanism: Efectul financiar net = costurile suportate minus efecte financiare pozitive minus sumele încasate din tarife sau orice alte venituri plus profit maxim determinat, în cazul contractelor atribuite direct, pe baza ratelor swap publicate pe pagina de internet a Consiliului Concurenței, Rețeaua națională de ajutor de stat, valabile la data emiterii deciziei autorității locale competente privind demararea negocierilor în vederea încheierii contractelor de servicii publice, la care se adaugă 100 de puncte de bază la rata swap relevantă, în care semnificația termenilor este următoarea:a) costurile suportate = costurile suportate în legătură cu o obligație de serviciu public sau cu un set de obligații de serviciu public conținute într-un contract de servicii publice prevăzut la alin. (1) și/sau într-o normă generală;b) efecte financiare pozitive = efectele financiare generate în cadrul rețelei exploatate în temeiul obligației/obligațiilor de serviciu public în cauză, dacă acestea există;c) sumele încasate din tarife sau orice alte venituri = sumele încasate din tarife sau orice alte venituri generate în îndeplinirea obligațiilor de serviciu public în cauză;d) profitul este calculat la costurile suportate.(14) Autoritățile deliberative ale administrației publice locale sau adunarea generală a asociației de dezvoltare intercomunitară, după caz, pot modifica în cadrul contractelor prevăzute la alin. (1) parametrii pe baza cărora s-a stabilit compensația de serviciu public în conformitate cu prevederile alin. (12) sau a obligațiilor de serviciu public de transport feroviar de călători de interes local care face obiectul contractului.(15) Sumele aferente compensației de serviciu public prevăzute la alin. (12) se asigură de la bugetul local, prin bugetul autorității locale competente respective, în limita sumelor aprobate cu această destinație, potrivit legii.(16) Autoritățile locale competente prevăzute la alin. (1) asigură sumele prevăzute la alin. (15) în mod nediscriminatoriu pentru toți operatorii de transport feroviar care au contracte de servicii publice legal încheiate cu respectiva autoritate locală competentă.(17) În scopul asigurării capacităților de infrastructură feroviară necesare pentru realizarea obligațiilor de serviciu public prevăzute la alin. (1), autoritățile locale competente pot acționa în calitate de solicitant în raport cu administratorul infrastructurii sau pot delega această atribuție către operatorii de transport feroviar prin contractele de servicii publice prevăzute la alin. (1).(18) În situația în care acționează în calitate de solicitant, autoritatea locală competentă încheie cu administratorul infrastructurii contractele prevăzute la art. 18 alin. (1^2), în scopul de a stabili drepturile și obligațiile reciproce cu privire la alocarea capacităților de infrastructură necesare în vederea realizării obligațiilor de serviciu public de transport feroviar de călători de interes local prevăzute la alin. (1).(19) Contractele prevăzute la art. 18 alin. (1^2) stabilesc inclusiv responsabilitățile privind achitarea către administratorul infrastructurii a tarifelor aferente serviciilor furnizate de acesta în legătură cu realizarea obligațiilor de serviciu public de transport feroviar de călători de interes local prevăzute la alin. (1).(20) În situația prevăzută la alin. (18), autoritatea locală competentă poate încheia cu administratorul infrastructurii, în condițiile legii, acorduri-cadru pentru alocarea, pe o durată care depășește perioada de valabilitate a unui grafic de circulație, a capacităților de infrastructură necesare în vederea realizării obligațiilor de serviciu public de transport feroviar de călători de interes local prevăzute la alin. (1).(21) Sumele prevăzute la alin. (15) se utilizează în conformitate cu prevederile art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare.(22) În cazul în care obligația achitării către administratorul sau gestionarii de infrastructură feroviară, după caz, a tarifelor aferente serviciilor furnizate în vederea realizării obligațiilor de serviciu public de transport feroviar de călători de interes local prevăzute la alin. (1) revine operatorilor de serviciu public, plata către operatorii de serviciu public a sumelor prevăzute la alin. (15) este condiționată de prezentarea documentelor care dovedesc respectarea obligațiilor prevăzute la alin. (21).(23) Diferența dintre suma alocată prevăzută la alin. (15) și sumele utilizate potrivit alin. (21) se utilizează pentru a asigura celelalte cheltuieli necesare în scopul realizării obligațiilor de serviciu public de transport feroviar de călători de interes local specificate în contractele prevăzute la alin. (1).(24) Autoritățile administrației publice locale și asociațiile de dezvoltare intercomunitară prevăzute la alin. (1) răspund de modul de aplicare a prevederilor alin. (21)-(23).(25) În cazul în care un operator de transport feroviar realizează atât servicii compensate care fac obiectul unor obligații de serviciu public de transport feroviar de călători de interes local prevăzute la alin. (1), cât și alte activități, conturile aferente respectivelor servicii publice trebuie separate astfel încât să îndeplinească condițiile prevăzute la pct. 5 din anexa la Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007.(26) În vederea furnizării de servicii publice de transport feroviar al călătorilor în condiții echitabile, nediscriminatorii și transparente, precum și în vederea creșterii eficienței economice și reducerii amprentei de carbon a sistemului național de transport prin transferul modal către calea ferată al fluxurilor de transport al călătorilor derulate prin intermediul altor moduri de transport:a) autoritățile administrației publice locale și asociațiile de dezvoltare intercomunitară prevăzute la alin. (1) colaborează cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii pentru conexarea obligațiilor de serviciu public de interes național cu cele de interes local;b) autoritățile administrației publice locale și asociațiile de dezvoltare intercomunitară prevăzute la alin. (1) colaborează cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii pentru conexarea strategiilor de achiziție a materialului rulant prevăzut la alin. (8) și la art. 5 alin. (10);c) rezultatele negocierilor purtate pentru conexarea obligațiilor de serviciu public de interes național cu cele de interes local, prevăzute la lit. a), sunt adoptate de autoritatea locală competentă și de autoritatea competentă din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii prin protocol de consemnare;d) rezultatele negocierilor purtate pentru conexarea strategiilor de achiziție a materialului rulant, prevăzute la lit. b), sunt adoptate de autoritatea locală competentă și de autoritatea competentă din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii prin protocol de consemnare.(27) Principiile și criteriile privind corelarea obligațiilor de serviciu public de interes național și a celor de interes local în vederea furnizării de servicii adecvate în cadrul unui sistem integrat de servicii publice de transport al călătorilor și în vederea creșterii eficienței economice și reducerii amprentei de carbon a sistemului național de transport prin transferul modal către calea ferată al fluxurilor de transport al călătorilor derulate prin intermediul altor moduri de transport, precum și principiile și criteriile privind corelarea strategiilor de achiziție a materialului rulant prevăzut la alin. (8) și la art. 5 alin. (10) se stabilesc de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin autoritatea competentă din subordine, în colaborare cu autoritățile administrației publice locale și se adoptă prin hotărâre a Guvernului.20. La articolul 7 alineatul (2), literele n) și r) se modifică și vor avea următorul cuprins:n) avizează cadrul de tarifare a utilizării infrastructurii feroviare publice prevăzut la art. 37 alin. (2) lit. e);(...)r) emite reglementări specifice domeniului transportului feroviar.21. La articolul 7 alineatul (3), literele c) și e)-i) se modifică și vor avea următorul cuprins:c) emite reglementări privind construcția, modernizarea, exploatarea, întreținerea, repararea și verificarea tehnică a infrastructurii feroviare și a materialului rulant;(...)e) emite reglementări privind atestarea, certificarea și licențierea personalului din transporturile feroviare, care lucrează în siguranța circulației, și stabilește condițiile de suspendare sau de anulare a atestatelor, a certificatelor sau a licențelor acordate;f) emite reglementări și organizează, prin autoritatea competentă din subordine, după caz, examenele de atestare, certificare și licențiere a personalului din transporturile feroviare, care lucrează în siguranța circulației, respectiv stabilește condițiile de suspendare sau de anulare a atestatelor, a certificatelor sau a licențelor acordate;g) emite reglementări privind licențierea operatorilor de transport feroviar care efectuează sau vor efectua activități de transport feroviar și stabilește condițiile de acordare, de suspendare sau de retragere a licențelor;h) emite reglementări privind siguranța traficului în transporturile feroviare, precum și pentru transportul multimodal și combinat și supraveghează respectarea acestora;i) emite reglementări privind efectuarea transporturilor de mărfuri periculoase pe calea ferată;22. La articolul 7 alineatul (3), litera j) se abrogă.23. La articolul 7 alineatul (3), literele l), m), o) și p) se modifică și vor avea următorul cuprins:l) asigură, prin autoritatea competentă din subordine, înregistrarea materialului rulant și a infrastructurii feroviare în registrele europene specifice;m) asigură, prin autoritatea competentă din subordine, evaluarea de conformitate, autorizarea, omologarea, agrementarea tehnică a subsistemelor structurale, constituenților și echipamentelor de interoperabilitate, a vehiculelor feroviare și infrastructurii feroviare, precum și a produselor, materialelor și serviciilor utilizate la construirea, repararea și întreținerea acestora;(...)o) asigură, prin autoritatea competentă din subordine, investigarea accidentelor și a incidentelor produse în activitățile de transport feroviar și în activitățile de transport cu metroul;p) asigură, prin rețeaua proprie, controlul medico-sanitar specific siguranței circulației;24. La articolul 7 alineatul (3), după litera r) se introduce o nouă literă, litera r^1), cu următorul cuprins:r^1) aprobă norme și regulamente obligatorii pentru transportul cu metroul, transportul urban pe șine, transportul pe căile ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic, transportul pe rețeaua cu ecartament diferit de ecartamentul normal de 1.435 mm, precum și pentru mijloace de transport care circulă pe aceste căi ferate, indiferent de obiectul de activitate, respectiv pentru beneficiarii de transport care utilizează aceste sisteme de transport;25. La articolul 7 alineatul (3), litera t) se abrogă.26. La articolul, alineatul (3), literele u) și v) se modifică și vor avea următorul cuprins:u) elaborează reglementări privind alocarea nediscriminatorie către solicitanți a capacităților infrastructurii feroviare și a traselor;v) stabilește obligațiile de serviciu public de interes național și încheie, pentru și în numele statului, contracte de servicii publice cu operatorii de transport feroviar care efectuează transport public de călători pe calea ferată și se conformează acestor obligații de serviciu public;27. La articolul 7 alineatul (3), după litera v) se introduc trei noi litere, literele w)-y), cu următorul cuprins:w) coordonează corelarea obligațiilor de serviciu public de interes național și a celor de interes local, precum și corelarea strategiilor de achiziție a materialului rulant necesar pentru realizarea acestor obligații de serviciu public, în vederea furnizării de servicii publice adecvate de transport feroviar al călătorilor și în vederea creșterii eficienței economice și reducerii amprentei de carbon a sistemului național de transport prin transferul modal către calea ferată al fluxurilor de transport al călătorilor derulate prin intermediul altor moduri de transport;x) asigură identificarea, desemnarea infrastructurilor critice feroviare naționale și evaluarea necesității de a îmbunătăți protecția acestora, cu scopul creșterii capacității de asigurare a stabilității, securității și siguranței sistemelor economico-sociale și protecției persoanelor;y) instituie și îndeplinește procedurile necesare pentru evaluarea, notificarea, desemnarea și monitorizarea organismelor feroviare de evaluare a conformității.28. La articolul 7, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Ministerul Transporturilor și Infrastructurii exercită atribuțiile de autoritate de stat, direct sau prin delegare de competențe către una sau mai multe autorități feroviare organizate ca instituții publice care funcționează în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Prin autoritate feroviară se pot înțelege inclusiv agențiile, autoritățile sau organismele cu specific feroviar, independente.29. Titlul capitolului III se modifică și va avea următorul cuprins: + Capitolul III Infrastructura feroviară și administrarea acesteia30. La articolul 8, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 8(1) Infrastructura feroviară este alcătuită din elementele prezentate în anexa nr. I la Legea nr. 202/2016.31. La articolul 9, alineatul (3) se abrogă.32. La articolul 11^1, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:(5) Prin derogare de la prevederile art. 333 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, compania națională care administrează infrastructura feroviară poate să închirieze bunuri imobile sau părți din acestea, proprietate publică a statului, către persoane fizice sau juridice înregistrate în România, prin licitație publică, în condițiile legii, cu aprobarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu excepția curților, grădinilor și terenurilor aferente locuințelor de serviciu vândute, care pot fi închiriate direct proprietarilor construcțiilor, și cu excepția bunurilor imobile care fac obiectul parteneriatelor aprobate în baza prevederilor art. 11^2, care pot fi închiriate direct unităților administrativ-teritoriale sau asociațiilor de dezvoltare intercomunitară legal constituite. (la 09-01-2023, Alineatul (5) din Articolul 11^1, Punctul 32., Articolul I a fost modificat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 14 din 6 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 20 din 06 ianuarie 2023 ) 33. După articolul 11^1 se introduce un nou articol, articolul 11^2, cu următorul cuprins: + Articolul 11^2(1) Unitățile administrativ-teritoriale sau asociațiile de dezvoltare intercomunitară legal constituite, în baza documentațiilor tehnico-economice elaborate, pot propune Ministerului Transporturilor și Infrastructurii constituirea de parteneriate pentru implementarea de proiecte și exploatarea bunurilor pe infrastructura feroviară publică și, după caz, pe bunuri din domeniul public al statului aflate în administrarea sau concesiunea companiei naționale înființate potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, privind:a) serviciul public de transport feroviar de călători de interes local;b) infrastructura feroviară publică;c) regenerarea și, după caz, revitalizarea urbană sau rurală;d) producerea, gestionarea inteligentă, distribuția și utilizarea de energie din surse regenerabile;e) sistemele inteligente de transport. (la 09-01-2023, Alineatul (1) din Articolul 11^2 , Punctul 33. , Articolul I a fost modificat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 14 din 6 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 20 din 06 ianuarie 2023 ) (2) Odată cu propunerea transmisă Ministerului Transporturilor și Infrastructurii de a implementa proiecte în parteneriat, autoritățile publice locale sau asociațiile de dezvoltare intercomunitară au obligația de a fundamenta capacitatea de implementare, derulare și administrare, după caz, a proiectelor prevăzute la alin. (1).(3) În vederea implementării, derulării și, după caz, administrării proiectelor prevăzute la alin. (1), lista proiectelor și mandatarea companiei naționale care administrează infrastructura feroviară pentru constituirea parteneriatelor și pentru aprobarea protocoalelor de implementare:a) se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii în termen de 30 de zile de la emiterea avizului de oportunitate a capacității de implementare, derulare și administrare, după caz, a proiectelor;b) se actualizează prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii trimestrial sau ori de câte ori este cazul.(4) Pentru implementarea proiectelor și exploatarea bunurilor incluse în lista aprobată potrivit prevederilor alin. (3) și, după caz, pentru implementarea activităților prevăzute la art. 37^1 alin. (5) lit. b):a) unitățile administrativ-teritoriale și, după caz, asociațiile de dezvoltare intercomunitară dobândesc, cu titlu gratuit, un drept real privind adm