LEGE nr. 238 din 4 octombrie 2021privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 69/2019 pentru aplicarea unor măsuri de protecție socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare din cadrul operatorilor economici pentru care s-a aprobat acordarea ajutoarelor de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive în perioada 2019-2024
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 947 din 5 octombrie 2021



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  ARTICOL UNICSe aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69 din 13 noiembrie 2019 pentru aplicarea unor măsuri de protecție socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare din cadrul operatorilor economici pentru care s-a aprobat acordarea ajutoarelor de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive în perioada 2019-2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 14 noiembrie 2019, cu următoarea modificare:– La articolul 21 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:a) nerespectarea de către angajatorii care au încadrat în muncă, conform legii, persoane din rândul beneficiarilor venitului lunar de completare a obligației privind anunțarea agențiilor pentru ocuparea forței de muncă, potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) și (2);Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    FLORIN-CLAUDIU ROMAN
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    ANCA DANA DRAGU
    București, 4 octombrie 2021.Nr. 238.-----