LEGE Nr. 109 din 3 octombrie 1992pentru modificarea art. 43 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 48/1992
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL NR. 251 din 8 octombrie 1992



    Parlamentul României adopta prezenta lege.  +  Articolul UNICLegea audiovizualului nr. 48/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 25 mai 1992 se modifica după cum urmează: Alineatul (1) al articolului 43 se modifica şi va avea următorul cuprins: "Persoanele juridice publice, altele decît cele prevăzute de art. 41, şi regiile autonome din domeniul telecomunicatiilor, precum şi cele private care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, funcţionează autorizat îşi vor putea continua activitatea pînă la data de 31 decembrie 1992." Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 2 septembrie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României. PREŞEDINTELE SENATULUIacademician ALEXANDRU BÎRLĂDEANUAceastă lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 10 septembrie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORMARŢIAN DAN--------------