LEGE nr. 68 din 15 iulie 1992 - (*actualizată*)pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului(actualizată pana la data de 06 iulie 2004*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • ----------Parlamentul României adopta prezenta lege.  +  Capitolul 1 Dispoziţii generale  +  Articolul 1Camera Deputaţilor şi Senatul se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, in condiţiilor prezentei legi.  +  Articolul 2Alegătorul are dreptul la un vot pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi la un vot pentru alegerea Senatului.  +  Articolul 3 (1) Deputaţii şi senatorii se aleg in circumscripţii electorale pe baza de scrutin de lista şi de candidaturi independente, potrivit principiului reprezentării proporţionale. (2) Norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaţilor este de un deputat la 70.000 locuitori. (3) Norma de reprezentare pentru alegerea Senatului este de un senator la 160.000 locuitori. (4) Numărul deputaţilor şi al senatorilor ce vor fi aleşi se determina prin raportarea numărului de locuitori ai fiecărei circumscripţii electorale la normele de reprezentare prevăzute la alin. (2) şi (3), la care se adauga un loc de deputat sau de senator pentru ceea ce depăşeşte jumătatea normei de reprezentare, fara ca numărul deputaţilor sa fie mai mic de 4, iar cel al senatorilor mai mic de 2. (5) Numărul locuitorilor care se ia in calcul, potrivit alin. (4), este cel de la 1 iulie al anului precedent, publicat in Anuarul statistic al României. In situaţia in care, cu cel putin 5 luni înainte de data alegerilor, are loc un recensamint general al populaţiei, numărul locuitorilor care se ia in calcul este cel rezultat in urma recensamintului, publicat de Comisia Nationala pentru Statistica. (6) Numerotarea circumscripţiilor electorale şi numărul de deputaţi şi de senatori ce urmeaza sa fie aleşi in fiecare circumscripţie electorala sunt prevăzute in anexa nr. 1 care face parte integranta din prezenta lege.--------------Alin. (6) al art. 3 a fost modificat de ORDONANTA DE URGENTA nr. 63 din 26 mai 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 31 mai 2000, modificat de ORDONANTA DE URGENTA nr. 129 din 30 iunie 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 311 din 5 iulie 2000.  +  Articolul 4 (1) Organizaţiile cetăţenilor apartinind unei minorităţi naţionale, legal constituite, care nu au obţinut in alegeri cel putin un mandat de deputat sau de senator, au dreptul, impreuna, potrivit art. 59 alin. (2) din Constituţie, la un mandat de deputat, daca au obţinut, pe intreaga tara, un numar de voturi egal cu cel putin 5% din numărul mediu de voturi valabil exprimate pe tara pentru alegerea unui deputat. (2) Organizaţiile cetăţenilor apartinind minorităţilor naţionale care participa la alegeri sint echivalente juridic, in ce priveşte operaţiunile electorale, cu partidele politice. (3) Beneficiază de prevederile alin. (1) şi organizaţiile cetăţenilor apartinind minorităţilor naţionale care au participat la alegeri pe lista comuna a acestor organizaţii; in acest caz, daca nici un candidat de pe lista comuna nu a fost ales, se va atribui pentru toate organizaţiile care au propus lista un mandat de deputat, cu respectarea prevederilor alin. (1). (4) Prevederile alin. (3) nu se aplica organizaţiei cetăţenilor apartinind minorităţilor naţionale care a participat la alegeri pe lista comuna cu un partid sau alta formaţiune politica ori atit pe liste comune, potrivit alin. (3), cit şi pe liste exclusiv proprii. (5) Mandatul de deputat atribuit potrivit alin. (1) sau (3) se acorda peste numărul total de deputaţi rezultat din norma de reprezentare.  +  Articolul 5 (1) Candidaturile pentru Camera Deputaţilor şi Senat se propun pe liste separate de candidaţi numai de partide politice, alianţe ale acestora şi alte formaţiuni politice, constituite potrivit legii, precum şi de alianţe electorale constituite in condiţiile prezentei legi. (2) Numărul de candidaţi de pe fiecare lista poate fi mai mare decit numărul mandatelor rezultate din norma de reprezentare cu doi pina la un sfert din aceste mandate; fracţiunile se întregesc la cifra 1. (3) In aceeaşi circumscripţie electorala un partid, formaţiune politica ori alianta a acestora poate propune, pentru fiecare din Camerele Parlamentului, doar o singura lista de candidaţi. Alianţele de partide si de formaţiuni politice se pot face numai la nivel naţional. Partidele si formaţiunile politice din alianţele politice pot participa la alegeri numai pe listele alianţei.Un partid sau formaţiune politica nu poate face parte decit dintr-o singura alianta politica. (4) Listele de candidaţi trebuie sa cuprindă, dupa caz, si apartenenta politica a candidaţilor. (5) Candidatul independent poate participa la alegeri individual si daca este susţinut de cel putin 0,5% din numărul total al alegătorilor înscrişi in listele permanente ale localităţilor situate in circumscripţia electorala in care candidează. Nu se admit candidaturi independente pe listele de candidaţi depuse de partide, formaţiuni politice ori alianţe ale acestora si nici liste de candidaţi independenţi. (6) O persoana poate candida fie pentru un mandat de deputat, fie pentru un mandat de senator si numai intr-o singura circumscripţie electorala. (7) Candidaturile pe mai multe liste de candidaţi sau atit pe liste, cit si ca independent, sint nule. (8) Organizaţiile cetăţenilor apartinand minorităţilor naţionale pot opta sa depună, prin derogare de la prevederile alin. (3), (6) si (7), aceeaşi lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor in mai multe circumscripţii electorale.---------------Art. 5 a fost modificat de ORDONANTA DE URGENTA nr. 129 din 30 iunie 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 311 din 5 iulie 2000 prin înlocuirea sintagmei "coalitie politica" sau "coalitie electorala" cu "alianta politica".Alin. (1) al art. 5 a fost modificat de ORDONANTA DE URGENTA nr. 154 din 10 octombrie 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 498 din 11 octombrie 2000.Alin. (8) al art. 5 a fost introdus de ORDONANTA DE URGENTA nr. 165 din 13 octombrie 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 514 din 19 octombrie 2000.  +  Articolul 5^1 (1) Partidele politice si alianţele politice se pot asocia intre ele numai la nivel naţional, pe baza de protocol, constituind o alianta electorala, in scopul participării la alegerea Camerei Deputaţilor si a Senatului. (2) Protocolul de constituire a alianţei electorale se depune la Biroul Electoral Central in termen de 48 de ore de la înfiinţarea acestuia. (3) Biroul Electoral Central se pronunta in sedinta publica asupra admiterii sau respingerii protocolului de constituire a alianţei electorale, in termen de 24 de ore de la depunerea acestuia. (4) Hotărârea Biroului Electoral Central de admitere a protocolului de constituire a alianţei electorale poate fi contestata de orice persoana fizica sau juridica interesata la Curtea Suprema de Justiţie in termen de 24 de ore de la pronunţare. (5) Hotărârea Biroului Electoral Central de respingere a protocolului de constituire a alianţei electorale poate fi contestata de aceasta la Curtea Suprema de Justiţie in termen de 24 de ore de la pronunţare. (6) Curtea Suprema de Justiţie se pronunta asupra contestaţiilor prevăzute la alin. (4) si (5) in termen de 24 de ore, prin hotarare irevocabila. (7) Celelalte prevederi ale prezentei legi referitoare la alianţe politice se aplica in mod corespunzător si alianţelor electorale.---------------Art. 5^1 a fost introdus de ORDONANTA DE URGENTA nr. 154 din 10 octombrie 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 498 din 11 octombrie 2000.  +  Articolul 6 (1) Data alegerilor se stabileşte si se aduce la cunostinta publica de catre Guvern cu cel putin 45 de zile înainte de ziua votării si pana la împlinirea a 5 zile de la data la care începe sa curgă termenul prevăzut la art. 60 alin. (2) din Constituţie. (2) Alegerile au loc intr-o singura zi, care poate fi numai duminica. (3) Numărul de ordine al scrutinului din cartea de alegător se stabileşte si se aduce la cunostinta publica de Guvern, o data cu data alegerilor. (4) Aducerea la cunostinta publica se face prin Monitorul Oficial al României si prin presa.--------------Alin. (1) al art. 6 a fost modificat de ORDONANTA DE URGENTA nr. 140 din 14 septembrie 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 467 din 26 septembrie 2000.  +  Capitolul 2 Listele electorale si cărţile de alegător  +  Secţiunea 1 Listele electorale  +  Articolul 7Listele electorale cuprind cetăţenii cu drept de vot. Ele sint permanente sau speciale.  +  Articolul 8 (1) Listele electorale permanente se întocmesc pe localităţi si cuprind toti cetăţenii cu drept de vot care domiciliază in localitatea pentru care au fost întocmite listele. Cetăţenii români cu domiciliul in străinătate pot fi înscrişi, la cererea lor, in listele electorale permanente ale localităţii in care s-au născut ori in care au avut ultimul domiciliu in tara. Cererea se depune la misiunea diplomatica a României din statul in care domiciliază sau direct la serviciul judeţean de evidenta a populaţiei. (2) Listele electorale permanente se întocmesc de serviciile publice comunitare de evidenta a persoanelor, sub coordonarea si controlul Inspectoratului Naţional pentru Evidenta Persoanelor. (3) Listele electorale permanente se întocmesc pentru comune, pe sate, iar pentru orase, municipii si subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiilor, pe străzi. (4) Listele electorale permanente vor cuprinde in mod obligatoriu, in ordinea numărului imobilelor in care locuiesc alegătorii, numele si prenumele, codul numeric personal, domiciliul, numărul si seria actului de identitate, precum si numărul circumscripţiei electorale. (5) Listele electorale permanente se întocmesc in doua exemplare oficiale, se semneaza de seful serviciului public comunitar de evidenta a persoanelor si de primar. Un exemplar va fi predat, spre păstrare, pe baza de proces-verbal, primăriei, iar celălalt, judecătoriei in a carei raza teritoriala se afla localitatea pentru care au fost întocmite. Listele speciale permanente se pastreaza in registre speciale cu file detaşabile. (6) Abrogat.-------------Alin. (1)-(5) ale art. 8 au fost modificate de ORDONANTA DE URGENTA nr. 63 din 26 mai 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 31 mai 2000.Alin. (6) al art. 8 a fost abrogat de ORDONANTA DE URGENTA nr. 63 din 26 mai 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 31 mai 2000.Alin. (2) si (5) ale art. 8 au fost modificate de ORDONANTA DE URGENTA nr. 50 din 15 iunie 2004 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 595 din 1 iulie 2004.  +  Articolul 9 (1) Serviciile publice comunitare de evidenta a persoanelor actualizează listele electorale permanente întocmite conform art. 8, sub controlul si coordonarea Inspectoratului Naţional pentru Evidenta Persoanelor, si le comunica primăriei si judecătoriei in cel mult 15 zile de la data stabilirii zilei votării. (2) Persoanele decedate se radiază din lista electorala pe baza comunicării serviciului public local la care s-a înregistrat decesul, in termen de 24 de ore de la înregistrare, catre serviciul judeţean de evidenta a populaţiei de la ultimul domiciliu al persoanei decedate. (3) Persoanele care si-au pierdut cetăţenia romana se radiază din lista electorala, pe baza comunicării Ministerului Justiţiei. (4) Persoanele care au pierdut drepturile electorale se radiază din lista electorala, in temeiul comunicării instanţei judecătoreşti catre serviciul judeţean de evidenta a populaţiei la care este arondata localitatea in care persoana in cauza isi are domiciliul.-------------Alin. (1), (2) si (4) ale art. 9 au fost modificate de ORDONANTA DE URGENTA nr. 63 din 26 mai 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 31 mai 2000.Alin. (1) al art. 9 a fost modificat de ORDONANTA DE URGENTA nr. 50 din 15 iunie 2004 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 595 din 1 iulie 2004.  +  Articolul 10 (1) Fiecare alegător este înscris intr-o singura lista electorala permanenta. (2) Înscrierea in listele electorale permanente este obligatorie. Schimbarea domiciliului unei persoane va fi operata in mod corespunzător si in lista electorala permanenta de catre formaţiunea de evidenta a populaţiei de la noul domiciliu.-------------Alin. (2) al art. 10 a fost modificat de ORDONANTA DE URGENTA nr. 63 din 26 mai 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 31 mai 2000.  +  Articolul 11Listele electorale speciale se întocmesc in cazurile prevăzute de prezenta lege si vor cuprinde numele si prenumele, codul numeric personal, domiciliul, seria si numărul actului de identitate ale alegătorului. Listele se semneaza de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare unde au fost întocmite.-------------Art. 11 a fost modificat de ORDONANTA DE URGENTA nr. 63 din 26 mai 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 31 mai 2000.  +  Articolul 12 (1) Alegătorii au dreptul sa verifice înscrierea in listele electorale. Întâmpinările impotriva omisiunilor, înscrierilor greşite si oricăror erori din liste se depun la primar, care le transmite de indata autorităţilor care au întocmit listele. Acestea sunt obligate sa se pronunţe in cel mult 3 zile de la înregistrare. (2) Impotriva soluţiei date se poate face contestaţie in termen de 24 de ore de la comunicare. Contestaţia se solutioneaza in cel mult 3 zile de judecătoria in a carei raza teritoriala domiciliază alegătorul sau, in cazul celor înscrişi in liste speciale, de judecătoria in a carei raza teritoriala se afla biroul electoral al secţiei de votare care a întocmit lista. Hotărârea judecatoreasca este definitiva, executorie si se comunica celor interesaţi in termen de 24 de ore de la pronunţare. (3) Intimpinarile formulate cu privire la listele speciale din străinătate se solutioneaza de catre seful misiunii diplomatice sau de înlocuitorul acestuia. Contestaţiile impotriva dispoziţiilor date de seful misiunii diplomatice sau de înlocuitorul acestuia se depun la sediul misiunii si se trimit spre soluţionare la Judecătoria sectorului 1 al municipiului Bucureşti, prevederile alin. (2) aplicindu-se in mod corespunzător.-------------Alin. (1) si (2) ale art. 12 au fost modificate de ORDONANTA DE URGENTA nr. 63 din 26 mai 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 31 mai 2000.  +  Articolul 13 (1) La solicitarea formaţiunilor de evidenta a populaţiei in a căror raza teritoriala de competenta se afla localitatea, primarii vor transmite informaţiile necesare in vederea determinării precise a adresei de domiciliu a cetăţenilor care locuiesc in sate, pe străzi renumerotate sau pe străzi a căror denumire a fost modificata prin hotarare a consiliului local. (2) Primarii vor efectua copii de pe listele electorale permanente cuprinzând alegătorii din fiecare secţie de votare, pe care le vor înainta, in doua exemplare, birourilor electorale ale secţiilor de votare, in termen de 24 de ore de la constituirea acestora. Un exemplar va fi pus la dispoziţie alegătorilor pentru consultare, iar celălalt va fi utilizat in ziua alegerilor. (3) Formaţiunea de evidenta a populaţiei va transmite primarului, in termen de 24 de ore, modificările intervenite dupa trimiterea copiilor de pe listele electorale, care le va comunica de indata judecătoriei si biroului electoral al secţiei de votare.-------------Art. 13 a fost modificat de ORDONANTA DE URGENTA nr. 63 din 26 mai 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 31 mai 2000.  +  Articolul 13^1Modelul listelor electorale permanente, al listei speciale, precum si cheltuielile de tipărire a acestora se stabilesc prin hotarare a Guvernului.-------------Art. 13^1 a fost introdus de ORDONANTA DE URGENTA nr. 63 din 26 mai 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 31 mai 2000.  +  Secţiunea a 2-a Cărţile de alegător  +  Articolul 14 (1) Exercitarea dreptului de vot se face pe baza cartii de alegător, eliberata in condiţiile prezentei legi. Cetăţenii români aflaţi in străinătate pot vota si fara carte de alegător, pe baza paşaportului diplomatic, de serviciu, simplu sau consular, pe care se va aplica stampila cu menţiunea "Votat" de catre preşedintele secţiei de votare, cu precizarea zilei si a lunii in care a avut loc scrutinul. (2) Ministerul Administraţiei si Internelor supune aprobării Guvernului forma, conţinutul, modul de eliberare si de utilizare a cartii de alegător, precum si cheltuielile de tipărire si distribuire a acestora, pe baza propunerilor primite de la serviciile publice comunitare de evidenta a persoanelor. (3) Un alegător nu poate primi decit o singura carte de alegător.-------------Alin. (1) si (2) ale art. 14 au fost modificate de ORDONANTA DE URGENTA nr. 63 din 26 mai 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 31 mai 2000.Alin. (1) al art. 14 a fost modificat de ORDONANTA DE URGENTA nr. 212 din 21 noiembrie 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 594 din 22 noiembrie 2000.Alin. (2) al art. 14 a fost modificat de ORDONANTA DE URGENTA nr. 50 din 15 iunie 2004 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 595 din 1 iulie 2004.  +  Articolul 15 (1) Cărţile de alegător sunt valabile pentru toate consultările electorale, potrivit numărului de scrutine prevăzut in cuprinsul lor, si se elibereaza alegătorilor înscrişi in listele electorale permanente ale localităţii in care domiciliază. (2) Cartea de alegător se pastreaza si se foloseşte numai de catre titular.-------------Alin. (1) al art. 15 a fost modificat de ORDONANTA DE URGENTA nr. 63 din 26 mai 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 31 mai 2000.  +  Articolul 16 (1) Cărţile de alegător se întocmesc de catre serviciile publice comunitare de evidenta a persoanelor la care sunt arondate localităţile in care isi au domiciliile alegătorii. (2) Eliberarea cartii de alegător se face pe baza actului de identitate, numai titularului si sub semnatura acestuia, de catre serviciul public comunitar de evidenta a persoanelor. (3) Abrogat. (4) Dupa actualizarea listelor electorale permanente potrivit art. 9 alin. (1) întocmirea si eliberarea cărţilor de alegător pentru cetăţenii care au împlinit varsta de 18 ani pana in luna ianuarie sau care vor împlini aceasta varsta pana in ziua alegerilor inclusiv se fac potrivit prevederilor alin. (1), (2) si (3). (5) Intimpinarile si contestaţiile privind întocmirea sau eliberarea cărţilor de alegător se fac cu respectarea prevederilor art. 12, care se aplica in mod corespunzător. (6) Evidenta cărţilor de alegător se asigura de catre serviciile publice comunitare impreuna cu Ministerul Administraţiei si Internelor.------------Alin. (1)-(4) si (6) ale art. 16 au fost modificate de ORDONANTA DE URGENTA nr. 63 din 26 mai 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 31 mai 2000.Alin. (3) al art. 16 a fost modificat de ORDONANTA DE URGENTA nr. 140 din 14 septembrie 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 467 din 26 septembrie 2000, abrogat de ORDONANTA DE URGENTA nr. 212 din 21 noiembrie 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 594 din 22 noiembrie 2000.Alin. (2) al art. 16 a fost modificat de ORDONANTA DE URGENTA nr. 212 din 21 noiembrie 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 594 din 22 noiembrie 2000.Alin. (1), (2) si (6) ale art. 16 au fost modificate de ORDONANTA DE URGENTA nr. 50 din 15 iunie 2004 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 595 din 1 iulie 2004.  +  Articolul 17 (1) In cazul pierderii sau distrugerii cartii de alegător se poate elibera un duplicat de catre autorităţile prevăzute la art. 16 alin. (2), care vor face menţiunea corespunzătoare in lista electorala permanenta a localităţii. (2) Eliberarea duplicatului se face la cererea titularului si pe răspunderea acestuia. Originalul declarat pierdut sau distrus este nul de drept.------------Alin. (1) al art. 17 a fost modificat de ORDONANTA DE URGENTA nr. 63 din 26 mai 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 31 mai 2000.  +  Capitolul 3 Secţiile de votare  +  Articolul 18 (1) Secţiile de votare se organizează in localităţi, dupa cum urmeaza: a) in localităţile cu populaţie de peste 2.000 locuitori, cite o secţie de votare la 1.000-2.000 locuitori; b) in comunele cu populaţie sub 2.000 locuitori, o singura secţie de votare. (2) Se pot organiza secţii de votare si in satele sau grupele de sate cu populaţie pina la 1.000 locuitori, situate la o distanta mai mare de 5 km fata de sediul secţiei de votare din resedinta comunei.  +  Articolul 19 (1) Pe linga unităţi militare, precum si pe linga spitale, maternităţi, sanatorii, case de invalizi si cămine de batrini, avind cel putin 50 alegători, se pot organiza secţii de votare separate. (2) Se pot organiza secţii de votare si in staţiile de cale ferata, in autogări, in porturi si aeroporturi, pentru alegătorii care, in ziua alegerilor, se afla in timpul efectuării unei călătorii. (3) Pentru studenţii de la cursurile de zi si pentru elevii cu drept de vot care nu domiciliază in localitatea in care urmeaza studiile se organizează cite o secţie de votare pe linga căminele de studenţi sau de elevi, pentru 500-2.000 alegători. (4) La secţiile de votare organizate pe linga unitatile militare voteaza numai militarii acestor unităţi, iar la cele pentru studenţi si elevi, numai studenţii si elevii din unitatile de invatamint arondate.  +  Articolul 20 (1) Pe linga misiunile diplomatice si oficiile consulare ale României se organizează cite o secţie de votare pentru alegătorii membri ai acestor reprezentante si familiile lor, precum si pentru cetăţenii români din tara sau străinătate aflaţi in tarile respective in ziua alegerilor. Aceste secţii de votare aparţin de circumscripţia electorala a municipiului Bucureşti. (2) Pe navele sub pavilion roman, aflate in navigaţie in ziua alegerilor, se vor organiza secţii de votare, acestea facind parte din circumscripţia electorala a locului unde este inregistrata nava.  +  Articolul 21Alegătorii voteaza atit pentru Camera Deputaţilor, cit si pentru Senat, la aceeaşi secţie de votare.  +  Articolul 22 (1) Delimitarea secţiilor de votare se stabileşte de primarii comunelor, oraşelor, municipiilor sau ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor si se comunica prefectului. In termen de 3 zile de la stabilirea datei alegerilor primarii vor comunica prefectului ultimele modificări privind delimitarea secţiilor de votare. (2) Prefecţii sunt obligaţi sa faca numerotarea tuturor secţiilor de votare de pe raza judeţului si sa comunice serviciului judeţean de evidenta a populaţiei numerotarea, precum si delimitarea fiecărei secţii de votare.In termen de 5 zile de la stabilirea datei alegerilor prefecţii vor comunica serviciului judeţean de evidenta a populaţiei ultimele modificări privind delimitarea secţiilor de votare si numerotarea acestora. In termen de 10 zile de la stabilirea datei alegerilor prefecţii vor aduce la cunostinta publica numerotarea, precum si delimitarea fiecărei secţii de votare, indicând si locul unde se va desfasura votarea. (3) Toate secţiile de votare dintr-o circumscripţie electorala se numerotează, indiferent de localităţi, începând cu localitatea de resedinta a judeţului si continuând cu cele din municipii, celelalte orase si apoi din comune, in ordinea alfabetica a acestora; in municipiile cu subdiviziuni administrativ-teritoriale numerotarea se face cu respectarea ordinii acestor subdiviziuni, prevazuta de lege. (4) Primarii si secretarii comunelor, oraşelor, municipiilor si ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor vor asigura toate datele, informaţiile si sprijinul necesar pentru îndeplinirea de catre prefecţi a obligaţiilor prevăzute la alin. (2).------------Art. 22 a fost modificat de ORDONANTA DE URGENTA nr. 63 din 26 mai 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 31 mai 2000.Alin. (4) al art. 22 a fost modificat de ORDONANTA DE URGENTA nr. 140 din 14 septembrie 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 467 din 26 septembrie 2000.  +  Capitolul 4 Autoritatea Electorala Permanenta si birourile electorale------------Titlul cap. 4 a fost modificat de LEGEA nr. 286 din 27 iunie 2003 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 473 din 2 iulie 2003.  +  Articolul 23 (1) In scopul asigurării condiţiilor logistice necesare aplicării întocmai a dispoziţiilor legale privitoare la exercitarea dreptului de vot, precum si a condiţiilor corespunzătoare pentru buna desfăşurare a operaţiunilor electorale, se înfiinţează Autoritatea Electorala Permanenta. Pentru organizarea si desfăşurarea fiecărei campanii electorale si a fiecărui scrutin se organizează Biroul Electoral Central, birouri electorale de circumscripţie electorala si birouri electorale ale secţiilor de votare. (2) Organismele electorale prevăzute la alin. (1) sunt alcătuite numai din cetăţeni cu drept de vot. Candidaţii nu pot fi preşedinte sau vicepreşedinţi ai Autorităţii Electorale Permanente si nici membri ai birourilor electorale. (3) In îndeplinirea atribuţiilor ce revin organismelor electorale, membrii acestora exercita o funcţie ce implica autoritatea de stat. Exercitarea corecta si impartiala a funcţiei de membru al organismelor electorale este obligatorie. Nerespectarea obligaţiei atrage răspunderea juridica.------------Art. 23 a fost modificat de ORDONANTA DE URGENTA nr. 63 din 26 mai 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 31 mai 2000.Art. 23 a fost modificat de LEGEA nr. 286 din 27 iunie 2003 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 473 din 2 iulie 2003.  +  Articolul 23^1 (1) Autoritatea Electorala Permanenta este o instituţie administrativa autonoma, cu competenta generala, care asigura, la nivel naţional, aplicarea unitara, in intervalul dintre doua perioade electorale, a dispoziţiilor legale privitoare la organizarea si desfăşurarea alegerilor, urmăreşte si sprijină dotarea cu logistica necesara acestora, precum si realizarea operaţiunilor specifice, in intervalul dintre doua perioade electorale. (2) In înţelesul prezentei legi, perioada electorala este intervalul de timp care începe la data aducerii la cunostinta publica a datei alegerilor si se încheie o data cu comunicarea oficiala a rezultatului scrutinului. Perioada electorala cuprinde campania electorala, desfăşurarea efectiva a votării, centralizarea voturilor, stabilirea rezultatului votării, atribuirea mandatelor si publicarea rezultatului alegerilor in Monitorul Oficial al României, Partea I. (3) Autoritatea Electorala Permanenta este condusă de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, numit prin hotarare comuna a Senatului si a Camerei Deputaţilor dintre personalităţile cu pregătire si experienta in domeniul juridic sau administrativ. (4) Preşedintele este ajutat de 2 vicepreşedinţi, cu rang de subsecretar de stat, unul numit de Preşedintele României, iar celălalt de primul-ministru. (5) Preşedintele si vicepreşedinţii nu pot fi membri ai unui partid politic. (6) Mandatul preşedintelui si mandatele vicepreşedinţilor Autorităţii Electorale Permanente sunt de cate 8 ani si pot fi reînnoite. (7) Preşedintele si vicepreşedinţii pot fi revocaţi din funcţie, pentru motive temeinice, de catre autorităţile care i-au numit. (8) Cheltuielile curente si de capital ale Autorităţii Electorale Permanente se asigura de la bugetul de stat.-------------Art. 23^1 a fost introdus de LEGEA nr. 286 din 27 iunie 2003 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 473 din 2 iulie 2003.  +  Articolul 23^2 (1) Autoritatea Electorala Permanenta are un aparat propriu de specialitate. (2) Organizarea si funcţionarea aparatului propriu al Autorităţii Electorale Permanente, numărul de posturi, statutul personalului, atribuţiile acestuia si structura organizatorica se stabilesc prin regulamentul de organizare si funcţionare, aprobat prin hotarare a Guvernului. (3) Autoritatea Electorala Permanenta poate avea filiale de lucru in fiecare dintre regiunile de dezvoltare. Înfiinţarea filialelor de lucru, numărul de posturi, atribuţiile si raporturile acestora cu Autoritatea Electorala Permanenta se stabilesc prin regulamentul de organizare si funcţionare a acesteia. (4) Salarizarea personalului din aparatul de specialitate al Autorităţii Electorale Permanente se stabileşte prin lege.-------------Art. 23^2 a fost introdus de LEGEA nr. 286 din 27 iunie 2003 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 473 din 2 iulie 2003.  +  Articolul 23^3Autoritatea Electorala Permanenta prezinta Parlamentului, anual, un raport asupra activităţii sale.-------------Art. 23^3 a fost introdus de LEGEA nr. 286 din 27 iunie 2003 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 473 din 2 iulie 2003.  +  Articolul 23^4 (1) Autoritatea Electorala Permanenta exercita următoarele atribuţii in intervalul dintre doua perioade electorale: a) elaboreaza propuneri privitoare la asigurarea logisticii necesare desfăşurării alegerilor si urmăreşte modul de îndeplinire a propunerilor; b) urmăreşte modul de identificare a localurilor secţiilor de votare si a sediilor birourilor electorale; c) urmăreşte si asigura realizarea din timp a dotărilor specifice secţiilor de votare: urne si cabine tipizate, stampile, tusiere, recipiente pentru transportul buletinelor de vot si altele asemenea; d) urmăreşte modul de asigurare a fondurilor necesare realizării eşalonate, din timp, a logisticii necesare; e) elaboreaza sisteme de protecţie a secţiilor de votare, a buletinelor de vot si a celorlalte documente specifice procesului electoral; f) monitorizează si controlează modul de întocmire, actualizare si păstrare a registrelor cuprinzând listele electorale permanente, precum si modul de efectuare a comunicărilor prevăzute de lege; g) urmăreşte întocmirea si eliberarea cărţilor de alegător, in concordanta cu listele electorale; h) urmăreşte si controlează modul de asigurare a concordantei dintre conţinutul listelor electorale permanente păstrate la consiliile locale si exemplarul existent la judecătorii; i) asigura, in limita competentelor sale, aplicarea unitara a dispoziţiilor legale referitoare la organizarea alegerilor; j) elaboreaza studii si propuneri vizând îmbunătăţirea sistemului electoral, pe care le da publicităţii si le prezinta autorităţilor publice, partidelor politice, precum si organizaţiilor neguvernamentale interesate; k) publica, in maximum 3 luni de la încheierea, dupa caz, a alegerilor parlamentare, prezidenţiale sau locale, o Carte Alba care va cuprinde o analiza a alegerilor, vizând participarea la scrutin, modul de desfăşurare a alegerilor, abaterile constatate si rezultatul alegerilor; l) elaboreaza programe de informare si instruire a alegătorilor asupra sistemului electoral românesc si asupra respectării deontologiei electorale si asigura popularizarea acestora; m) elaboreaza programe specifice de instruire pentru secretarii unităţilor administrativ-teritoriale, urmăreşte si organizează desfăşurarea acestor programe; n) elaboreaza programe si stabileşte reguli unitare privind exercitarea votului de catre persoanele nestiutoare de carte sau cu handicap si asigura popularizarea acestora; o) elaboreaza proiectul bugetului propriu, care va fi aprobat prin legea bugetului de stat; p) întocmeşte lista cu personalul de specialitate atestat de Institutul Naţional de Statistica, care va participa la centralizarea, prelucrarea datelor si constatarea rezultatelor alegerilor; q) organizează si asigura baza materială pentru sistemul informaţional la nivel naţional, in vederea stabilirii rezultatelor alegerilor; r) organizează licitaţii in vederea selecţionării programelor de calculator ce vor fi utilizate de Biroul Electoral Central pentru centralizarea rezultatelor votării; s) elaboreaza si supune Guvernului spre aprobare calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale; s) elaboreaza si supune Guvernului spre aprobare proiectele de hotărâri specifice bunei organizări si desfăşurări a alegerilor; t) elaboreaza propuneri de îmbunătăţire si perfecţionare a sistemului electoral românesc, pe care le supune Guvernului spre însuşire si exercitare a dreptului de initiativa legislativa; t) prezinta Guvernului spre aprobare bugetul perioadei electorale; bugetul va fi aprobat in termen de cel mult 5 zile de la aducerea la cunostinta publica a zilei alegerilor; u) certifica spre neschimbare, cu 10 zile înainte de data alegerilor, programele de calculator selecţionate in urma licitaţiei organizate potrivit prevederilor legale in vigoare si le pune la dispoziţie partidelor înscrise in competiţia electorala, la cererea acestora. (2) Autoritatea Electorala Permanenta îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege.-------------Art. 23^4 a fost introdus de LEGEA nr. 286 din 27 iunie 2003 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 473 din 2 iulie 2003.  +  Articolul 24 (1) Biroul Electoral Central este alcătuit din 7 judecători ai Curţii Supreme de Justiţie, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente si 15 reprezentanţi ai partidelor politice si alianţelor acestora, care participa la alegeri.(1^1) Aparatul de lucru al Autorităţii Electorale Permanente va sprijini Biroul Electoral Central in realizarea atribuţiilor ce ii revin si a activităţilor pe care le desfasoara in perioada electorala. (2) Desemnarea celor 7 judecători se face in sedinta publica, in termen de 5 zile de la stabilirea datei alegerilor, prin tragere la sorti, de preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, dintre toti judecătorii in exerciţiu ai Curţii. Rezultatul tragerii la sorti se consemneaza intr-un proces-verbal, semnat de preşedinte si consultantul sef ai Curţii Supreme de Justiţie, ce constituie actul de investire. Data şedinţei se aduce la cunostinta publica prin presa, de preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, cu cel putin 48 de ore înainte. (3) In termen de 24 de ore de la investire, judecătorii desemnaţi aleg, din rindul lor, prin vot secret, preşedintele Biroului Electoral Central. In aceasta organizare, Biroul Electoral Central va îndeplini toate atribuţiile ce-i revin potrivit prezentei legi, urmind sa fie completat cu reprezentanţii partidelor, formaţiunilor politice si alianţelor acestora. (4) In termen de 2 zile de la data pina la care se pot depune candidaturile, partidele, formaţiunile politice si alianţele acestora care participa la alegeri vor comunica, in scris, Biroului Electoral Central, numărul listelor de candidaţi din toate circumscripţiile electorale, precum si prenumele si numele reprezentanţilor. Comunicările transmise dupa acest termen nu se mai iau in considerare. (5) Desemnarea reprezentanţilor partidelor, formaţiunilor politice sau alianţelor acestora in Biroul Electoral Central se face in ordinea descrescătoare a ponderii numărului listelor de candidaţi comunicate de fiecare partid, formaţiune politica sau alianta a acestora, potrivit alin. (4), in numărul circumscripţiilor electorale din intreaga tara. Un partid, formaţiune politica sau alianta a acestora nu poate avea mai mult de 5 reprezentanţi. (6) Persoanele care au calitatea de reprezentanţi ai unui partid, formaţiune politica sau alianta a acestora in Biroul Electoral Central se stabilesc in ordinea mentionata in comunicarea prevazuta la alin. (4). (7) In cazul in care mai multe partide, formaţiuni politice sau alianţe ale acestora au depus acelaşi numar de liste, desemnarea reprezentanţilor acestora se va face, prin tragere la sorti, de preşedintele Biroului Electoral Central, in prezenta persoanelor delegate de partidele, formaţiunile politice sau alianţele in cauza. (8) Completarea Biroului Electoral Central cu reprezentanţii partidelor, formaţiunilor politice si ai alianţelor acestora se face, in 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la alin. (4), de preşedintele Biroului Electoral Central, asistat de 3 judecători, in prezenta persoanelor delegate de partidele, formaţiunile politice si alianţele acestora care au comunicat reprezentanţii. Procesul-verbal întocmit de preşedinte cu privire la modul de stabilire a reprezentanţilor constituie actul de atestare a calităţii acestora de membri in Biroul Electoral Central.--------------Art. 24 a fost modificat de ORDONANTA DE URGENTA nr. 129 din 30 iunie 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 311 din 5 iulie 2000 prin înlocuirea sintagmei "coalitie politica" sau "coalitie electorala" cu "alianta politica".Alin. (1) al art. 24 a fost modificat de LEGEA nr. 286 din 27 iunie 2003 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 473 din 2 iulie 2003.Alin. (1^1) al art. 24 a fost introdus de LEGEA nr. 286 din 27 iunie 2003 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 473 din 2 iulie 2003.  +  Articolul 25 (1) Biroul Electoral Central are următoarele atribuţii: a) vegheaza la actualizarea listelor electorale permanente, urmăreşte aplicarea dispoziţiilor legale privitoare la alegeri pe întregul teritoriu al tarii si asigura interpretarea lor uniforma; b) rezolva intimpinarile referitoare la propria sa activitate si contestaţiile cu privire la operaţiunile birourilor electorale de circumscripţie; c) primeşte de la birourile electorale de circumscripţie procesele-verbale cuprinzând numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare lista de candidaţi si constata daca exista partide, formaţiuni politice sau alianţe ale acestora care nu au întrunit pragul electoral prevăzut la art. 65 alin. (2); comunica birourilor electorale de circumscripţie si da publicităţii, in termen de 24 de ore de la constatare, partidele, formaţiunile politice sau alianţele acestora care se afla in aceasta situaţie; d) verifica si înregistrează rezultatul alegerilor, însumează pe intreaga tara voturile neutilizate pentru fiecare partid, formaţiune politica sau alianta a acestora care îndeplineşte condiţia prevazuta la lit. c) si asigura repartizarea centralizata si desfăşurarea pe circumscripţii electorale a mandatelor ce li se cuvin; e) atesta atribuirea unui mandat de deputat organizaţiei cetăţenilor apartinind minorităţilor naţionale care a întrunit condiţiile prevăzute de art. 4 si elibereaza certificatul doveditor al deputatului desemnat pe aceasta baza; f) anuleaza alegerile dintr-o circumscripţie electorala in cazul in care votarea si stabilirea rezultatului alegerilor au avut loc prin fraude de natura sa modifice atribuirea mandatelor si dispune repetarea scrutinului;f^1) transmite Autorităţii Electorale Permanente, dupa publicarea rezultatelor alegerilor in Monitorul Oficial al României, Partea I, materialele necesare redactării Cartii Albe a alegerilor; g) îndeplineşte orice alte obligaţii ce ii revin potrivit prezentei legi. (2) In cazul in care, pentru soluţionarea unei contestaţii, sint necesare verificări de fapt, acestea se efectueaza in prezenta unui judecător din Biroul Electoral Central. Asemenea verificări nu se pot face in ziua alegerilor. (3) Cererea de anulare a alegerilor dintr-o circumscripţie electorala se poate face numai de partidele, formaţiunile politice, alianţele acestora sau candidaţii independenţi care au participat la alegeri, in termen de 48 de ore de la încheierea votării, sub sancţiunea decăderii. Cererea trebuie motivata si insotita de dovezile pe care se întemeiază. Cererea poate fi admisa numai daca cel ce a sesizat nu este implicat in producerea fraudei. Prevederile alin. (2) se aplica in mod corespunzător. Soluţionarea cererii de catre Biroul Electoral Central se face pina la data publicării rezultatului alegerilor in Monitorul Oficial al României. (4) Hotaririle Biroului Electoral Central se aduc la cunostinta in sedinta publica.-------------Litera c) a alin. (1) al art. 25 a fost modificata de ORDONANTA DE URGENTA nr. 129 din 30 iunie 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 311 din 5 iulie 2000.Litera a) a alin. (1) al art. 25 a fost modificata de ORDONANTA DE URGENTA nr. 140 din 14 septembrie 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 467 din 26 septembrie 2000.Art. 25 a fost modificat de ORDONANTA DE URGENTA nr. 129 din 30 iunie 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 311 din 5 iulie 2000 prin înlocuirea sintagmei "coalitie politica" sau "coalitie electorala" cu "alianta politica".Litera f^1) a alin. (1) al art. 25 a fost introdusa de LEGEA nr. 286 din 27 iunie 2003 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 473 din 2 iulie 2003.  +  Articolul 26 (1) Biroul electoral de circumscripţie se constituie din 3 judecători si din cel mult 8 reprezentanţi ai partidelor, formaţiunilor politice sau alianţelor acestora ce participa la alegeri in circumscripţia electorala in care functioneaza biroul electoral. (2) Desemnarea celor 3 judecători se face in sedinta publica, in termen de 5 zile de la stabilirea datei alegerilor, de catre preşedintele tribunalului, prin tragere la sorti, dintre judecătorii in exerciţiu ai tribunalului judeţean sau ai Tribunalului municipiului Bucureşti. Data şedinţei se aduce la cunostinta publica, prin presa, de preşedintele tribunalului, cu cel putin 48 de ore înainte. Rezultatul tragerii la sorti se consemneaza intr-un proces-verbal, semnat de preşedinte, ce constituie actul de investire. In termen de 24 de ore de la desemnare, judecătorii, prin vot secret, aleg preşedintele biroului electoral de circumscripţie. Biroul astfel constituit îndeplineşte toate atribuţiile ce ii revin potrivit prezentei legi, urmind a fi completat cu reprezentanţii partidelor, formaţiunilor politice sau alianţelor acestora care participa la alegeri. (3) In termen de 2 zile de la data pina la care se pot depune candidaturile, partidele, formaţiunile politice si alianţele acestora vor comunica, in scris, birourilor electorale de circumscripţie, numărul candidaturilor de pe listele de candidaţi depuse in circumscripţia electorala respectiva, precum si prenumele si numele reprezentanţilor. Comunicările transmise dupa acest termen nu se mai iau in considerare. (4) Desemnarea reprezentanţilor partidelor, formaţiunilor politice si ai alianţelor acestora in biroul electoral de circumscripţie se face in ordinea descrescătoare a ponderii numărului de candidaţi, comunicat de fiecare partid, formaţiune politica sau alianta a acestora, potrivit alin. (3), in numărul total al candidaţilor din comunicările primite. Un partid, formaţiune politica sau alianta a acestora nu poate avea mai mult de 3 reprezentanţi. (5) Completarea biroului electoral cu reprezentanţii partidelor, formaţiunilor politice sau alianţelor acestora se face potrivit prevederilor art. 24 alin. (6) si (8), care se aplica in mod corespunzător. In cazul in care mai multe partide, formaţiuni politice sau alianţe ale acestora au depus acelaşi numar de candidaţi, desemnarea reprezentanţilor se va face prin tragere la sorti, de catre preşedintele biroului electoral de circumscripţie, in prezenta delegaţiilor partidelor, formaţiunilor politice sau alianţelor in cauza.---------------Art. 26 a fost modificat de ORDONANTA DE URGENTA nr. 129 din 30 iunie 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 311 din 5 iulie 2000 prin înlocuirea sintagmei "coalitie politica" sau "coalitie electorala" cu "alianta politica".  +  Articolul 27 (1) Birourile electorale de circumscripţie au următoarele atribuţii: a) urmăresc aplicarea dispoziţiilor legale privitoare la alegeri in circumscripţia electorala in care functioneaza, vegheaza la organizarea, din timp, a secţiilor de votare; b) înregistrează candidaturile depuse si constata raminerea definitiva a acestora; c) fac publicaţiile si afisarile prevăzute de lege cu privire la listele de candidaţi si candidaturile independente; d) rezolva întâmpinările referitoare la propria lor activitate si contestaţiile cu privire la operaţiunile birourilor electorale ale secţiilor de votare sau, dupa caz, oficiilor electorale, din cadrul circumscripţiei electorale in care functioneaza; e) distribuie, impreuna cu primarii, birourilor electorale ale secţiilor de votare buletinele de vot, stampila de control si ştampilele cu menţiunea «Votat». Biroul electoral de circumscripţie al municipiului Bucureşti distribuie aceste materiale oficiilor electorale; f) totalizează rezultatul alegerilor de la secţiile de votare si comunica Biroului Electoral Central procesul-verbal cuprinzând numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare lista de candidaţi. Biroul electoral de circumscripţie al municipiului Bucureşti totalizează rezultatul alegerilor transmis de la oficiile electorale si comunica Biroului Electoral Central procesul-verbal cuprinzând numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare lista de candidaţi; g) pe baza constatării Biroului Electoral Central cu privire la partidele, formaţiunile politice sau alianţele acestora care nu întrunesc pragul electoral prevăzut la art. 65 alin. (2) constata rezultatul alegerilor pentru circumscripţia electorala si elibereaza deputaţilor sau, dupa caz, senatorilor certificatul doveditor al alegerii; h) inainteaza Biroului Electoral Central procesele-verbale cuprinzând rezultatul alegerilor, precum si întâmpinările, contestaţiile si procesele-verbale primite de la birourile electorale ale secţiilor de votare, iar in municipiul Bucureşti de la oficiile electorale; i) îndeplinesc orice alte atribuţii ce le revin potrivit legii. (2) Hotaririle biroului electoral se aduc la cunostinta in sedinta publica.-------------Literele d), e), f) si h) ale alin. (1) al art. 27 au fost modificate de ORDONANTA DE URGENTA nr. 63 din 26 mai 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 31 mai 2000.Art. 27 a fost modificat de ORDONANTA DE URGENTA nr. 129 din 30 iunie 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 311 din 5 iulie 2000 prin înlocuirea sintagmei "coalitie politica" sau "coalitie electorala" cu "alianta politica".Literele f) si g) ale alin. (1) al art. 27 au fost modificate de ORDONANTA DE URGENTA nr. 140 din 14 septembrie 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 467 din 26 septembrie 2000.  +  Articolul 27^1 (1) Oficiile electorale sunt alcătuite dintr-un preşedinte, un locţiitor al acestuia si din cel mult 7 membri, reprezentanţi ai partidelor sau alianţelor politice care participa la alegeri in circumscripţia electorala in care functioneaza. (2) Preşedintele si locţiitorul sunt magistraţi, desemnaţi de preşedintele Tribunalului Bucureşti cu 20 de zile înainte de data alegerilor, prin tragere la sorti, dintre judecătorii in exerciţiu ai tribunalului. Prevederile art. 28 alin. (6), (7), (8), (9), (10) si (11) se aplica in mod corespunzător.-------------Art. 27^1 a fost introdus de ORDONANTA DE URGENTA nr. 63 din 26 mai 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 31 mai 2000.  +  Articolul 27^2Oficiile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti au următoarele atribuţii: a) primesc buletinele de vot, stampila de control si stampila cu menţiunea «Votat» de la biroul electoral de circumscripţie al municipiului Bucureşti si distribuie aceste materiale, impreuna cu primarii, birourilor electorale ale secţiilor de votare; b) totalizează rezultatul alegerilor de la secţiile de votare si comunica biroului electoral de circumscripţie al municipiului Bucureşti procesul-verbal cuprinzând numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare lista de candidaţi; c) rezolva întâmpinările referitoare la propria lor activitate si contestaţiile cu privire la operaţiunile birourilor electorale ale secţiilor de votare; d) inainteaza biroului electoral de circumscripţie procesele-verbale cuprinzând rezultatul alegerilor, precum si întâmpinările, contestaţiile si procesele-verbale primite de la birourile electorale ale secţiilor de votare.-------------Art. 27^2 a fost introdus de ORDONANTA DE URGENTA nr. 63 din 26 mai 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 31 mai 2000.Litera a) a art. 27^2 a fost modificata de ORDONANTA DE URGENTA nr. 140 din 14 septembrie 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 467 din 26 septembrie 2000.  +  Articolul 28 (1) Birourile electorale ale secţiilor de votare sint alcătuite dintr-un preşedinte, un locţiitor al acestuia si cel mult 7 membri. (2) Preşedintele si locţiitorul sint, de regula, magistraţi sau alti jurişti, care nu fac parte din nici un partid sau formaţiune politica, desemnaţi de preşedintele tribunalului judeţean sau al municipiului Bucureşti, cu 15 zile înainte de data alegerilor, prin tragere la sorti de pe o lista intocmita de prefecţi si comunicata de aceştia preşedintelui tribunalului cu cel putin 5 zile înaintea tragerii la sorti. (3) In cazul in care numărul juriştilor este insuficient, lista va fi completata cu alte persoane care au o reputaţie nestirbita si care nu fac parte din nici un partid sau formaţiune politica. (4) Lista propusa de prefect va cuprinde un numar de persoane mai mare cu 10% decit cel necesar, acestea fiind rezerva la dispoziţia preşedintelui tribunalului; lista va conţine: prenumele, numele, adresele, telefoanele si semnăturile de acceptare ale persoanelor propuse. (5) Gruparea in lista a persoanelor, in vederea tragerii la sorti, se va face avindu-se in vedere necesitatea ca locuinţele lor sa fie cit mai aproape de sediul biroului electoral al secţiei de votare. (6) Birourile electorale ale secţiilor de votare se constituie pe data desemnării membrilor acestora. (7) Membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare provin din cite un reprezentant al partidelor, formaţiunilor politice si alianţelor acestora care participa la alegeri, in ordinea descrescătoare a numărului de candidaţi propuşi in circumscripţia electorala respectiva. (8) In acest scop, preşedintele biroului electoral de circumscripţie va comunica preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare, in termen de 24 de ore de la desemnarea acestora, potrivit alin. (2), numărul de candidaţi propuşi de fiecare partid, formaţiune politica si alianta a acestora. De asemenea, partidele, formaţiunile politice si alianţele acestora sint obligate sa comunice, fiecare, preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare, in acelaşi termen, prenumele si numele reprezentantului lor. (9) Daca doua sau mai multe partide, formaţiuni politice ori alianţe ale acestora au acelaşi numar de candidaţi, reprezentanţii lor fac parte din biroul electoral al secţiei de votare, in limita locurilor neocupate de reprezentanţii partidelor, formaţiunilor politice si alianţelor acestora, aflate, potrivit alin. (7), intr-o situaţie mai favorabila; daca prin aplicarea acestei prevederi nu este posibil ca toti reprezentanţii sa fie incluşi in componenta biroului electoral, preşedintele acestuia va proceda la tragerea la sorti, cu respectarea prevederilor art. 26 alin. (5), care se aplica in mod corespunzător. (10) In cazul in care partidele, formaţiunile politice sau alianţele acestora nu si-au desemnat reprezentanţii sau numărul reprezentanţilor este insuficient, completarea birourilor electorale ale secţiilor de votare se face de preşedintele tribunalului de pe lista prevazuta la alin. (4), prin tragere la sorti. (11) Desemnarea membrilor biroului electoral al secţiei de votare se face de preşedintele acestuia, pe baza comunicărilor prevăzute la alin. (8) sau, dupa caz, a prevederilor alin. (9), printr-un proces-verbal, cuprinzind modul de stabilire a reprezentanţilor, constituie actul de atestare a calităţii acestora de membri in biroul electoral al secţiei de votare; întocmirea procesului-verbal se face in termen de 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la alin. (8), cu participarea partidelor, formaţiunilor politice si alianţelor acestora interesate, daca si-au trimis, in acest scop, cite un delegat.--------------Art. 28 a fost modificat de ORDONANTA DE URGENTA nr. 129 din 30 iunie 2000 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 311 din 5 iulie 2000 prin înlocuirea sintagmei "coalitie politica" sau "coalitie electorala" cu "alianta politica".  +  Articolul 29Birourile electorale ale secţiilor de votare au următoarele atribuţii: a) primesc copia de pe listele comunicate, potrivit art. 13 alin. (2), si cărţile de alegător neridicate, potrivit art. 16 alin. (3), iar de la birourile electorale de circumscripţie, buletinele de vot pentru alegătorii care urmeaza sa voteze la secţia de votare, stampila de control si ştampilele cu menţiunea «Votat». In municipiul Bucureşti buletinele de vot, stampila de control si ştampilele cu menţiunea «Votat» le primesc de la oficiile electorale; b) conduc operaţiunile de votare, iau toate masurile de ordine in localul secţiei de votare si in jurul acestuia; c) numara voturile si consemneaza rezultatele votării; d) rezolva intimpinarile referitoare la propria lor activitate; e) inainteaza birourilor electorale de circumscripţie sau, dupa caz, oficiilor electorale procesele-verbale cuprinzând rezultatul votării, impreuna cu contestaţiile depuse si cu materialele la care acestea se refera; f) predau, cu proces-verbal, judecătoriei in a carei raza teritoriala isi au sediul, buletinele de vot întrebuinţate si necontestate, precum si cele anulate, ştampilele si celelalte materiale necesare votării; listele electorale speciale de la secţiile de votare constituite pe linga unitatile militare se transmit, sub paza militara, acestor unităţi si se pastreaza de comandantul unităţii.------------