Modificare achiziții publice
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 114 din 9 iulie 2020 privind modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul achizițiilor publice
În vigoare. Act în vigoare.
Despre ce este acest act
Ordinanta de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020 modifică și completează o serie de acte normative în domeniul achizițiilor publice, cu scopul de a accelera implementarea proiectelor de investiții, în special cele finanțate din fonduri europene. Actul prevede crearea unor posturi în completurile specializate ale instanțelor de judecată pentru soluționarea rapidă a litigiilor în materie de achiziții publice, inclusiv cele legate de fonduri europene. Finanțarea acestor posturi se face din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului până la prima rectificare bugetară.
Pe scurt
- Identificator
- Ordonanță De Urgență nr. 114/2020
- Tip act
- Ordonanță De Urgență
- Emitent
- Guvernul României
- Data adoptării
- 9 iulie 2020
- Număr de forme
- 1
- Domeniu
- public procurement, public finance
- Sursa oficială
- legislatie.just.ro
De ce spunem asta
- default:latest consolidation, no total abrogation found — ACTIVE by default
Ce acte modifică acest act
Actele pe care acest act le modifică, le completează sau le abrogă.
- Abroga pe (ART. 12): ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 23 din 4 februarie 2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice — 4 februarie 2020 — abrogare totală
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 98 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice — 19 mai 2016
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 98 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice — 19 mai 2016
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 98 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice — 19 mai 2016
- Modifica pe (ART. 1): LEGE nr. 98 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice — 19 mai 2016
- Modifica pe (ART. 1): LEGE nr. 98 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice — 19 mai 2016
- Modifica pe (ART. 1): LEGE nr. 98 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice — 19 mai 2016
- Modifica pe (ART. 1): LEGE nr. 98 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice — 19 mai 2016
- Modifica pe (ART. 1): LEGE nr. 98 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice — 19 mai 2016
- Abroga pe (ART. 1): LEGE nr. 98 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice — 19 mai 2016
- Modifica pe (ART. 1): LEGE nr. 98 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice — 19 mai 2016
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 98 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice — 19 mai 2016
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 98 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice — 19 mai 2016
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 98 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice — 19 mai 2016
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 98 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice — 19 mai 2016
- Modifica pe (ART. 1): LEGE nr. 98 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice — 19 mai 2016
- Modifica pe (ART. 1): LEGE nr. 98 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice — 19 mai 2016
- Modifica pe (ART. 1): LEGE nr. 98 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice — 19 mai 2016
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 98 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice — 19 mai 2016
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 98 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice — 19 mai 2016
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 98 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice — 19 mai 2016
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 98 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice — 19 mai 2016
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 98 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice — 19 mai 2016
- Modifica pe (ART. 1): LEGE nr. 98 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice — 19 mai 2016
- Modifica pe (ART. 1): LEGE nr. 98 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice — 19 mai 2016
Sunt afișate primele 25 din 141 relații de acest fel.
Cuprins pe articole
- Articolul I
- Articolul 7
- Articolul 57
- Articolul 111
- Articolul 113
- Articolul 113^1
- Articolul 165
- Articolul 222^1
- Articolul 227
- Articolul 234^1
- Articolul II
- Articolul 12
- Articolul 70
- Articolul 124
- Articolul 126
- Articolul 126^1
- Articolul 178
- Articolul 239
- Articolul 239^1
- Articolul 241
- Articolul 248
- Articolul 254^1
- Articolul III
- Articolul 41
- Articolul 80
- Articolul 83
- Articolul 106
- Articolul IV
- Articolul 9
- Articolul 17
- Articolul 19
- Articolul 24
- Articolul 29
- Articolul 31
- Articolul 36^1
- Articolul 48^1
- Articolul 52^1
- Articolul 53
- Articolul 56
- Articolul 61^1
- Articolul V
- Articolul 9
- Articolul 10
- Articolul 11
- Articolul 12
- Articolul 13
- Articolul 15
- Articolul 16
- Articolul VI
- Articolul 4
- Articolul VII
- Articolul VIII
- Articolul IX
- Articolul X
- Articolul XI
- Articolul XII
Textul actului
Textul afișat aici este parțial (120.000 din 267.529 caractere). Vezi documentul integral.
| EMITENT |
Având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri urgente pentru perfecționarea și flexibilizarea sistemului achizițiilor publice, în caz contrar existând riscul diminuării gradului de cheltuire a fondurilor alocate, inclusiv a fondurilor europene, consecința cea mai gravă în acest caz reprezentând-o amânarea/întârzierea implementării unor proiecte de investiții majore, cu impact social și economic la nivel național sau local,luând în considerare că atragerea fondurilor europene reprezintă o prioritate pentru România, atât la nivelul Guvernului, cât și la nivelul structurilor de specialitate implicate în coordonarea și gestionarea acestor fonduri, având în vedere potențialul lor de a susține dezvoltarea pe termen scurt, mediu și lung a economiei și a societății românești, în general,având în vedere că existența litigiilor în materia achizițiilor publice este un factor constant de întârziere a graficului de implementare a proiectelor finanțate din fonduri europene, modificările legislative deja implementate privind termenele de soluționare a proceselor și existența unor completuri specializate în materia achizițiilor publice fiind primii pași în asigurarea celerității și eficientizarea procedurilor, oferind o anumită predictibilitate cu privire la orizontul de timp în care aceste cauze se soluționează, orice întârziere fiind generatoare de costuri suplimentare, ținând cont de faptul că proiectele de infrastructură sunt investiții publice de importanță strategică pentru România, care asigură creșterea calității vieții, conectivitatea cu coridoarele de transport transeuropene și creșterea mobilității populației și a mărfurilor, iar întârzierea implementării proiectelor de infrastructură are impact direct asupra pierderii de sume alocate României prin Programul operațional Infrastructură mare, context care impune reglementarea în regim de urgență a unor măsuri pentru diminuarea acestei categorii de risc,având în vedere că pentru anul 2020 riscul de dezangajare la nivelul tuturor programelor operaționale este în valoare de 2.154,81 milioane euro, iar cele mai mari valori ale riscului de dezangajare sunt înregistrate la nivelul Programului operațional Infrastructură mare cu valoarea de 778,17 mil. euro, Programului operațional regional cu valoarea de 740,13 mil. euro și Programului operațional Capital uman cu o valoare de 382,16 mil. euro, iar riscul de dezangajare acționează imediat la sfârșitul anului calendaristic prin dezangajarea sumelor din bugetul alocat României,având în vedere măsurile luate la nivelul întregii Uniuni Europene, precum și la nivelul României, în contextul epidemiei de coronavirus COVID-19, prin instituirea stării de urgență și, ulterior, a stării de alertă prin Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, precum și faptul că la această dată se estimează că din cauza restricțiilor pentru limitarea răspândirii coronavirusului se vor produce efecte și după încetarea stării de alertă, astfel că va exista un impact negativ asupra implementării contractelor de lucrări, care va conduce în mod implicit la creșterea riscului de dezangajare, aceasta constituind o situație extraordinară care necesită luarea de măsuri urgente,având în vedere că elementele sus-menționate, care vizează interesul public și strategic, sunt o prioritate a Programului de guvernare și constituie o situație de urgență și extraordinară în vederea îndeplinirii condiției favorizante privind achizițiile publice și asigurarea corelării cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 65/2020 privind unele măsuri pentru digitalizarea sistemului de coordonare și gestionare a fondurilor europene structurale și de investiții pentru perioada de programare 2014-2020, a cărei reglementare nu poate fi amânată, iar în lipsa reglementării în regim de urgență a acestor măsuri există riscul de pierdere a sumelor alocate României în cadrul perioadei de programare 2014-2020, de neatingere a obiectivelor programelor operaționale și de neîndeplinire a condiției favorizante privind achizițiile publice pentru perioada de programare 2021-2027, fapt care ar putea conduce la imposibilitatea declarării de cheltuieli până la îndeplinirea acestei condiții, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență.În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. + Articolul ILegea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 23 mai 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 3 alineatul (1), după litera ee) se introduce o nouă literă, litera ee^1), cu următorul cuprins:ee^1) mecanism informatic pentru proceduri simplificate - facilitate tehnică implementată în SEAP pentru derularea procedurilor simplificate;2. La articolul 7 alineatul (1), partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 7(1) Autoritatea contractantă are obligația publicării unui anunț de participare și/sau de atribuire în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în cazul achizițiilor a căror valoare estimată, fără TVA, este egală sau mai mare decât următoarele praguri valorice:3. La articolul 31, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Prevederile alin. (1) se aplică și atunci când o persoană juridică controlată care are calitatea de autoritate contractantă atribuie un contract autorității contractante care o controlează sau unei alte persoane juridice controlate de aceeași autoritate contractantă, sub condiția să nu existe participare privată directă la capitalul persoanei juridice căreia i se atribuie contractul, cu excepția formelor de participare a capitalului privat care nu oferă controlul sau dreptul de veto, dar a căror existență este necesară potrivit dispozițiilor legale, în conformitate cu tratatele, și care nu exercită o influență determinantă asupra persoanei juridice controlate.4. La articolul 57, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 57(1) Fără a aduce atingere celorlalte prevederi ale prezentei legi sau dispozițiilor legale privind liberul acces la informațiile de interes public ori ale altor acte normative care reglementează activitatea autorității contractante, autoritatea contractantă are obligația de a nu dezvălui informațiile din propunerea tehnică, elementele din propunerea financiară și/sau fundamentări/justificări de preț/cost transmise de operatorii economici indicate și dovedite de aceștia ca fiind confidențiale întrucât sunt: date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. Caracterul confidențial se aplică doar asupra datelor/informațiilor indicate și dovedite ca fiind date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală.5. La articolul 57, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:(4) Operatorii economici indică și dovedesc în cuprinsul ofertei care informații din propunerea tehnică, elemente din propunerea financiară și/sau fundamentări/justificări de preț/cost sunt confidențiale întrucât sunt: date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. Informațiile indicate de operatorii economici din propunerea tehnică, elemente din propunerea financiară și/sau fundamentări/justificări de preț/cost ca fiind confidențiale trebuie să fie însoțite de dovada care le conferă caracterul de confidențialitate, dovadă ce devine anexă la ofertă, în caz contrar nefiind aplicabile prevederile alin. (1).6. La articolul 68, alineatul (2) se abrogă.7. Articolul 111 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 111(1) Procedura de atribuire prevăzută la art. 68 alin. (1) lit. h), aplicabilă în cazul serviciilor sociale și al altor servicii specifice prevăzute în anexa nr. 2, este o procedură proprie, autoritatea contractantă având obligația respectării principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2).(2) În aplicarea dispozițiilor alin. (1), în cazul achizițiilor a căror valoare estimată este egală sau mai mare decât pragul valoric prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. d), autoritatea contractantă are următoarele obligații suplimentare:a) de a-și face cunoscută intenția de a achiziționa respectivele servicii fie prin publicarea unui anunț de participare, fie prin intermediul unui anunț de intenție valabil în mod continuu;b) de a publica un anunț de atribuire a contractului.(3) Anunțurile prevăzute la alin. (2) se publică cu respectarea formularului standard stabilit de Comisia Europeană în temeiul dispozițiilor art. 51 din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE și conțin informațiile prevăzute în anexa V, respectiv în partea H, I sau J din respectiva directivă.(4) Alternativ publicării unor anunțuri de atribuire individuale, autoritatea contractantă are dreptul de a grupa trimestrial anunțurile de atribuire prevăzute la alin. (2) lit. b), caz în care autoritatea contractantă are obligația de a transmite spre publicare anunțurile de atribuire astfel grupate în termen de 30 de zile de la încheierea fiecărui trimestru.(5) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și alin. (2) lit. a), în cazurile și condițiile prevăzute la art. 104, autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicare prealabilă pentru achiziția de servicii sociale și alte servicii specifice, prevăzute în anexa nr. 2, a căror valoare estimată este egală sau mai mare decât pragul valoric prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. d); obligația prevăzută la alin. (2) lit. b) rămâne aplicabilă.(6) Criteriile de atribuire utilizate pentru atribuirea contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru având ca obiect servicii sociale și alte servicii specifice, prevăzute în anexa nr. 2, și a căror valoare estimată este egală sau mai mare decât pragul valoric prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. d) sunt cel mai bun raport calitate-preț sau cel mai bun raport calitate-cost, prevăzute la art. 187 alin. (3) lit. c) și d) ținându-se seama de criteriile de calitate și de sustenabilitate ale serviciilor sociale.8. La articolul 113, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 113(1) Autoritatea contractantă aplică procedura simplificată în condițiile prevăzute la art. 7 alin. (2).9. După articolul 113 se introduce un nou articol, articolul 113^1, cu următorul cuprins: + Articolul 113^1(1) Autoritățile contractante aplică mecanismul informatic pentru proceduri simplificate, cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2).(2) Mecanismul informatic prevăzut la alin. (1) constă în acordarea accesului autorităților contractante concomitent la toate documentele depuse de ofertanți în SEAP.10. La articolul 140, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:(2^1) Măsurile adoptate în conformitate cu alin. (2) se justifică în raportul procedurii prevăzut la art. 216 alin. (1).11. Articolul 165 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 165(1) Autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire orice operator economic despre care:a) fie are cunoștință că și-a încălcat obligațiile privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat, iar acest lucru a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească sau decizie administrativă având caracter definitiv și obligatoriu în conformitate cu legea statului în care respectivul operator economic este înființat sau cu cele ale statului membru al autorității contractante; b) fie poate demonstra prin orice mijloace adecvate că respectivul operator economic și-a încălcat obligațiile privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat.(2) Operatorul economic nu este exclus din procedura de atribuire dacă, anterior deciziei de excludere, își îndeplinește obligațiile prin plata impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate ori prin alte modalități de stingere a acestora sau beneficiază, în condițiile legii, de eșalonarea acestora ori de alte facilități în vederea plății acestora, inclusiv, după caz, a eventualelor dobânzi ori penalități de întârziere acumulate sau a amenzilor.12. La articolul 167, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (7^1), cu următorul cuprins:(7^1) Înainte ca autoritatea contractantă să excludă din procedură un candidat/ofertant care se află în situația prevăzută la alin. (1) lit. f), aceasta trebuie să îi acorde respectivului candidat/ofertant posibilitatea de a demonstra că implicarea sa în pregătirea procedurii de achiziție nu poate denatura concurența.13. La articolul 171, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (3^1) și (3^2), cu următorul cuprins:(3^1) Autoritatea contractantă evaluează măsurile luate de operatorii economici și dovedite în conformitate cu prevederile alin. (3), ținând seama de gravitatea și circumstanțele particulare ale infracțiunii sau abaterii avute în vedere.(3^2) În cazul în care măsurile prevăzute la alin. (3^1) sunt considerate insuficiente de către autoritatea contractantă, aceasta transmite operatorului economic o expunere a motivelor care au condus la luarea deciziei de excludere a acestuia din procedura de atribuire.14. La articolul 196, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:(2^1) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1) și (2), în cazul procedurilor simplificate, autoritatea contractantă solicită ofertantului clasat pe primul loc documentele justificative care dovedesc informațiile cuprinse în DUAE numai după întocmirea clasamentului, stabilind un termen de 5 zile lucrătoare pentru prezentarea acestor documente, cu posibilitatea de prelungire cu maximum 5 zile lucrătoare, la solicitarea motivată a ofertantului respectiv.15. La articolul 207, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2) În cazul în care autoritatea contractantă nu poate încheia contractul/acordul-cadru cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câștigătoare, din cauza faptului că ofertantul în cauză se află într-o situație de forță majoră sau în imposibilitatea fortuită de a executa contractul/acordul-cadru, autoritatea contractantă are obligația să declare câștigătoare oferta clasată pe locul următor, în condițiile în care aceasta există și este admisibilă.(3) În cazul în care, în situația prevăzută la alin. (2), nu există o ofertă clasată pe locul următor admisibilă, sunt aplicabile dispozițiile art. 212 alin. (1) lit. e).16. La articolul 209, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) În cazul procedurilor simplificate organizate pentru atribuirea contractelor din cadrul proiectelor de infrastructură finanțate din fonduri europene, în situația în care informațiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în situația în care lipsesc anumite documente, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita ofertanților/candidaților, de regulă, cel mult de două ori în cursul procesului de evaluare, clarificări/ completări ale documentelor prezentate de aceștia în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal și al transparenței.17. La articolul 212 alineatul (1), litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:e) dacă contractul/acordul-cadru nu poate fi încheiat cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită câștigătoare din cauza faptului că ofertantul în cauză se află într-o situație de forță majoră sau în imposibilitatea fortuită de a executa contractul/acordul-cadru și nu există o ofertă clasată pe locul următor admisibilă.18. La articolul 214, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Autoritatea contractantă întocmește raportul procedurii într-un termen care să nu depășească:a) 60 de zile lucrătoare, pentru procedurile prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. a), b), e) și g), de la data-limită de depunere a ofertelor/ofertelor inițiale/proiectelor;b) 20 de zile lucrătoare, pentru procedurile prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. f) și i), de la data-limită de depunere a ofertelor;c) 100 de zile lucrătoare, pentru procedurile prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. c) și d), de la data-limită de depunere a ofertelor.19. La articolul 214, după alineatul (3) se introduc trei noi alineate, alineatele (4)-(6), cu următorul cuprins:(4) Autoritatea contractantă întocmește raportul intermediar aferent procedurilor prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. b), c), d) și e) într-un termen care să nu depășească 20 de zile lucrătoare de la data-limită de depunere a solicitărilor de participare.(5) Prin excepție de la prevederile alin. (3), în cazuri temeinic justificate și cu aprobarea conducătorului autorității contractante, termenul de întocmire a raportului procedurii se poate prelungi o singură dată, cu un termen ce nu poate depăși 80 de zile lucrătoare, aducându-se la cunoștința operatorilor economici implicați în procedură în termen de cel mult două zile lucrătoare de la expirarea termenului inițial de evaluare.(6) În cazul în care, ca urmare a unei decizii emise de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor/instanța de judecată, autoritatea contractantă este obligată să anuleze un act/să emită un act/să adopte măsurile necesare restabilirii legalității, termenul în care autoritatea contractantă duce la îndeplinire decizia nu poate depăși 20 de zile lucrătoare de la data comunicării acesteia.20. La articolul 216, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) Raportul intermediar și raportul procedurii se publică în SEAP, semnate cu semnătură electronică calificată, în aceeași zi cu transmiterea comunicării prevăzute la art. 215 alin. (1), fără referire la informațiile pe care operatorul economic le precizează și probează ca fiind confidențiale sau protejate de un drept de proprietate intelectuală.21. La articolul 217, alineatele (5) și (6) se modifică și vor avea următorul cuprins:(5) Accesul persoanelor la dosarul achiziției publice potrivit alin. (4) se realizează cu respectarea termenelor și procedurilor prevăzute de reglementările legale privind liberul acces la informațiile de interes public și nu poate fi restricționat decât în măsura în care aceste informații din cadrul propunerilor tehnice, propunerilor financiare și/sau fundamentările/justificările de preț/cost au fost declarate și probate conform art. 57 alin. (4) ca fiind confidențiale, potrivit legii.(6) Prin excepție de la prevederile alin. (5), după comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, autoritatea contractantă este obligată să permită, la cerere, într-un termen care nu poate depăși o zi lucrătoare de la data primirii cererii, accesul neîngrădit al oricărui ofertant/candidat la raportul procedurii de atribuire și la informațiile care nu fac parte din propunerile tehnice, propunerile financiare și/sau fundamentările/justificările de preț/cost. Autoritatea contractantă este obligată să permită, la cerere, într-un termen care nu poate depăși o zi lucrătoare de la data primirii cererii, accesul neîngrădit al oricărui ofertant/candidat și la informațiile din cadrul propunerilor tehnice și/sau la fundamentările/justificările de preț/cost care nu au fost declarate și probate de către ofertanți ca fiind confidențiale.22. La articolul 221, alineatele (6) și (7) se modifică și vor avea următorul cuprins:(6) Autoritățile contractante care modifică un contract de achiziție publică/acord-cadru în situațiile prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) au obligația de a publica un anunț în acest sens în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu respectarea formularului standard stabilit de Comisia Europeană în temeiul dispozițiilor art. 51 din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014.(7) În sensul alin. (1) lit. e), modificarea unui contract sau a unui acord-cadru, pe durata sa, este considerată a fi substanțială doar atunci când prin această modificare contractul sau acordul-cadru prezintă caracteristici care diferă în mod substanțial de cele ale documentului inițial. Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), o modificare a unui contract de achiziție publică/acord-cadru, pe durata sa, este considerată modificare substanțială atunci când este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții:a) modificarea introduce condiții care, dacă ar fi fost incluse în procedura de atribuire inițială, ar fi permis selecția altor candidați decât cei selectați inițial sau acceptarea unei alte oferte decât cea acceptată inițial sau ar fi atras și alți participanți la procedura de atribuire;b) modificarea schimbă echilibrul economic al contractului de achiziție publică/acordului-cadru în favoarea contractantului într-un mod care nu a fost prevăzut în contractul de achiziție publică/acordul-cadru inițial;c) modificarea extinde în mod considerabil obiectul contractului de achiziție publică/acordului-cadru;d) un nou contractant înlocuiește contractantul inițial, în alte cazuri decât cele prevăzute la alin. (1) lit. d).23. La articolul 221 alineatul (1) litera f), partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:f) fără a exista nevoia de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (7) lit. a)-d), atunci când sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:24. După articolul 222 se introduce un nou articol, articolul 222^1, cu următorul cuprins: + Articolul 222^1(1) Autoritățile contractante publică în secțiunea dedicată din SEAP toate modificările contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru, astfel încât să rezulte durata și prețul final la finalizarea sau încetarea acestora.(2) Prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi se stabilesc condițiile de publicare a modificărilor contractuale prevăzute la alin. (1).25. La articolul 224 alineatul (1), litera l) se modifică și va avea următorul cuprins:l) încălcarea prevederilor art. 214 și art. 215 alin. (1) și (2).26. La articolul 227, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 227(1) Sancțiunea contravențională se aplică autorității contractante, care poate dispune adoptarea de măsuri împotriva persoanei/persoanelor implicate în derularea achiziției publice ce a făcut obiectul contravenției.27. După articolul 234 se introduce un nou articol, articolul 234^1, cu următorul cuprins: + Articolul 234^1(1) În perioada derulării proceselor de achiziții ale contractelor din cadrul proiectelor de infrastructură finanțate din fonduri europene, autoritățile contractante pot angaja experți, pe perioadă determinată, cu contract individual de muncă, în afara organigramei aprobate potrivit legii, până la cel mult 30% din numărul membrilor comisiei de evaluare, pentru a asigura buna desfășurare a acestora, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 325/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea condițiilor de înființare a posturilor în afara organigramei și a criteriilor pe baza cărora se stabilește procentul de majorare salarială pentru activitatea prestată în proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile.(2) Experții angajați potrivit alin. (1) trebuie să dețină calificare de experți în achiziții publice sau pot fi persoane cu calificare și experiență relevante în domeniul obiectului achiziției. + Articolul IILegea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 23 mai 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 3 alineatul (1), după litera f) se introduce o nouă literă, litera f^1), cu următorul cuprins:f^1) mecanism informatic pentru proceduri simplificate: - facilitate tehnică implementată în Sistemul electronic de achiziții publice pentru derularea procedurilor simplificate;2. La articolul 12 alineatul (1), partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 12(1) Entitatea contractantă are obligația publicării unui anunț de participare și/sau de atribuire în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în cazul achizițiilor a căror valoare estimată, fără TVA, este egală sau mai mare decât următoarele praguri valorice:3. La articolul 37 alineatul (3), după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:f) servicii de certificare și autentificare a documentelor care sunt prestate de notari publici potrivit dispozițiilor legale.4. La articolul 47, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Prevederile alin. (1) se aplică și atunci când o persoană juridică controlată care are calitatea de entitate contractantă atribuie un contract entității contractante care o controlează sau unei alte persoane juridice controlate de aceeași entitate contractantă, sub condiția să nu existe participare privată directă la capitalul persoanei juridice căreia i se atribuie contractul, cu excepția formelor de participare a capitalului privat care nu oferă controlul sau dreptul de veto, dar a căror existență este necesară potrivit dispozițiilor legale, în conformitate cu tratatele, și care nu exercită o influență determinantă asupra persoanei juridice controlate.5. La articolul 70, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 70(1) Fără a aduce atingere celorlalte prevederi ale prezentei legi sau dispozițiilor legale privind liberul acces la informațiile de interes public ori ale altor acte normative care reglementează activitatea entității contractante, entitatea contractantă are obligația de a nu dezvălui informațiile din propunerea tehnică, elementele din propunerea financiară și/sau fundamentări/justificări de preț/cost transmise de operatorii economici indicate și dovedite de aceștia ca fiind confidențiale, întrucât sunt: date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. Caracterul confidențial se aplică doar asupra datelor/informațiilor indicate și dovedite ca fiind date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală.6. La articolul 70, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:(4) Operatorii economici indică și dovedesc în cuprinsul ofertei care informații din propunerea tehnică și/sau fundamentări/justificări de preț/cost sunt confidențiale întrucât sunt: date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. Informațiile indicate de operatorii economici din propunerea tehnică, elementele din propunerea financiară și/sau fundamentări/justificări de preț/cost ca fiind confidențiale trebuie să fie însoțite de dovada care le conferă caracterul de confidențialitate, dovadă ce devine anexă la ofertă, în caz contrar nefiind aplicabile prevederile alin. (1).7. La articolul 82, alineatul (1^1) se abrogă.8. Articolul 124 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 124(1) Procedura de atribuire prevăzută la art. 82 alin. (1) lit. h), aplicabilă în cazul serviciilor sociale și al altor servicii specifice prevăzute în anexa nr. 2, este o procedură proprie, entitatea contractantă având obligația respectării principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2).(2) În aplicarea dispozițiilor prevăzute la alin. (1), în cazul achizițiilor a căror valoare estimată este egală sau mai mare decât pragul valoric prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. c), entitatea contractantă are următoarele obligații suplimentare:a) de a-și face cunoscută intenția de a achiziționa respectivele servicii fie prin publicarea unui anunț de participare, fie prin intermediul unui anunț orientativ periodic, care se publică în mod continuu, fie prin intermediul unui anunț privind existența unui sistem de calificare, care se publică în mod continuu;b) de a publica un anunț de atribuire a contractului.(3) Anunțurile prevăzute la alin. (2) se publică cu respectarea formularelor-standard stabilite de Comisia Europeană în temeiul dispozițiilor art. 71 din Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile efectuate de entitățile care își desfășoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale și de abrogare a Directivei 2004/17/CΕ și conțin informațiile prevăzute în anexa XVIII, respectiv în partea A, B, C sau D din respectiva directivă.(4) Alternativ publicării unor anunțuri de atribuire individuale, entitatea contractantă are dreptul de a grupa trimestrial anunțurile de atribuire prevăzute la alin. (2) lit. b), caz în care entitatea contractantă are obligația de a transmite spre publicare anunțurile de atribuire astfel grupate în termen de 30 de zile de la încheierea fiecărui trimestru.(5) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și alin. (2) lit. a), în cazurile și condițiile prevăzute la art. 117, entitatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără invitație prealabilă la o procedură concurențială de ofertare pentru achiziția de servicii sociale și alte servicii specifice, prevăzute în anexa nr. 2, a căror valoare estimată este egală sau mai mare decât pragul valoric prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. c); obligația prevăzută la alin. (2) lit. b) rămâne aplicabilă.(6) Criteriul de atribuire utilizat pentru atribuirea contractelor sectoriale/acordurilor-cadru având ca obiect servicii sociale și alte servicii specifice, prevăzute în anexa nr. 2, și cu o valoare estimată egală sau mai mare decât pragul valoric prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. c) este cel mai bun raport calitate-preț sau cel mai bun raport calitate-cost, prevăzute la art. 209 alin. (3) lit. c) și d), ținându-se seama de criteriile de calitate și de sustenabilitate ale serviciilor sociale.9. La articolul 126, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 126(1) Entitățile contractante prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și b) aplică procedura simplificată în condițiile prevăzute la art. 12 alin. (2).10. După articolul 126 se introduce un nou articol, articolul 126^1, cu următorul cuprins: + Articolul 126^1(1) Entitățile contractante aplică mecanismul informatic pentru proceduri simplificate, cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2).(2) Mecanismul informatic prevăzut la alin. (1) constă în acordarea accesului entităților contractante concomitent la toate documentele depuse de ofertanți în SEAP.11. La articolul 149, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:(2^1) Măsurile adoptate în conformitate cu alin. (2) se justifică în raportul procedurii prevăzut de art. 230 alin. (1).12. Articolul 178 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 178(1) Entitatea contractantă exclude din procedura de atribuire orice operator economic despre care:a) fie are cunoștință că și-a încălcat obligațiile privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat, iar acest lucru a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească sau decizie administrativă având caracter definitiv și obligatoriu în conformitate cu legea statului în care respectivul operator economic este înființat, sau cu cele ale statului membru al autorității contractante;b) fie poate demonstra prin orice mijloace adecvate că respectivul operator economic și-a încălcat obligațiile privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat.(2) Operatorul economic nu este exclus din procedura de atribuire dacă, anterior deciziei de excludere, își îndeplinește obligațiile prin plata impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate ori prin alte modalități de stingere a acestora sau beneficiază, în condițiile legii, de eșalonarea acestora ori de alte facilități în vederea plății acestora, inclusiv, după caz, a eventualelor dobânzi ori penalități de întârziere acumulate sau a amenzilor.13. La articolul 180, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins:(5^1) Înainte ca entitatea contractantă să excludă din procedură un candidat/ofertant care se află în situația prevăzută de art. 180 alin. (1) lit. f), aceasta trebuie să îi acorde respectivului candidat/ofertant posibilitatea de a demonstra că implicarea sa în pregătirea procedurii de achiziție nu poate denatura concurența.14. La articolul 184, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (3^1) și (3^2), cu următorul cuprins:(3^1) Entitatea contractantă evaluează măsurile luate de operatorii economici și dovedite în conformitate cu alin. (3), ținând seama de gravitatea și circumstanțele particulare ale infracțiunii sau abaterii avute în vedere.(3^2) În cazul în care măsurile prevăzute la alin. (3^1) sunt considerate insuficiente de către entitatea contractantă, aceasta transmite operatorului economic o expunere a motivelor care au condus la luarea deciziei de excludere a acestuia din procedura de atribuire.15. La articolul 205, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:(2^1) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1) și (2), în cazul procedurilor simplificate, entitatea contractantă solicită ofertantului clasat pe primul loc documentele justificative care dovedesc informațiile cuprinse în DUAE numai după întocmirea clasamentului, stabilind un termen de 5 zile lucrătoare pentru prezentarea acestor documente, cu posibilitatea de prelungire cu maximum 5 zile lucrătoare la solicitarea motivată a ofertantului respectiv.16. La articolul 219, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2) În cazul în care entitatea contractantă nu poate încheia contractul/acordul-cadru cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câștigătoare, din cauza faptului că ofertantul în cauză se află într-o situație de forță majoră sau în imposibilitatea fortuită de a executa contractul/acordul-cadru, autoritatea contractantă are obligația să declare câștigătoare oferta clasată pe locul următor, în condițiile în care aceasta există și este admisibilă.(3) În cazul în care, în situația prevăzută la alin. (2), nu există o ofertă clasată pe locul următor admisibilă, sunt aplicabile dispozițiile art. 225 alin. (1) lit. e).17. La articolul 221, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) În cazul procedurilor simplificate organizate pentru atribuirea contractelor din cadrul proiectelor de infrastructură finanțate din fonduri europene, în situația în care informațiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în situația în care lipsesc anumite documente, entitatea contractantă are dreptul de a solicita ofertanților/candidaților, de regulă, cel mult de două ori în cursul procesului de evaluare clarificări/completări ale documentelor prezentate de aceștia în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal și al transparenței.18. La articolul 225 alineatul (1), litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:e) dacă contractul/acordul-cadru nu poate fi încheiat cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită câștigătoare din cauza faptului că ofertantul în cauză se află într-o situație de forță majoră sau în imposibilitatea fortuită de a executa contractul/acordul-cadru și nu există o ofertă clasată pe locul următor admisibilă.19. La articolul 227, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Entitatea contractantă întocmește raportul procedurii într-un termen care să nu depășească:a) 60 de zile lucrătoare pentru procedurile prevăzute la art. 82 alin. (1) lit. a), b), e) și g), de la data-limită de depunere a ofertelor/ofertelor inițiale/proiectelor;b) 20 de zile lucrătoare pentru procedurile prevăzute la art. 82 alin. (1) lit. f) și i) de la data-limită de depunere a ofertelor;c) 100 de zile lucrătoare pentru procedurile prevăzute la art. 82 alin. (1) lit. c) și d), de la data-limită de depunere a ofertelor.20. La articolul 227, după alineatul (3) se introduc trei noi alineate, alineatele (4)-(6), cu următorul cuprins:(4) Entitatea contractantă întocmește raportul intermediar aferent procedurilor prevăzute la art. 82 alin. (1) lit. b), c), d) și e) într-un termen care să nu depășească 20 de zile lucrătoare de la data-limită de depunere a solicitărilor de participare. (5) Prin excepție de la prevederile alin. (3), în cazuri temeinic justificate și cu aprobarea conducătorului entității contractante, termenul de întocmire a raportului procedurii se poate prelungi o singură dată, cu maximum 80 de zile lucrătoare, aducându-se la cunoștința operatorilor economici implicați în procedură în cel mult două zile lucrătoare de la expirarea termenului inițial de evaluare.(6) În cazul în care, ca urmare a unei decizii emise de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor/instanța de judecată, entitatea contractantă este obligată să anuleze un act/să emită un act/să adopte măsurile necesare restabilirii legalității, termenul în care entitatea contractantă duce la îndeplinire decizia nu poate depăși 20 de zile lucrătoare de la data comunicării acesteia.21. La articolul 230, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) Raportul intermediar și raportul procedurii se publică în SEAP, semnate cu semnătură electronică calificată, în aceeași zi cu transmiterea comunicării prevăzute la art. 228 alin. (1), fără referire la informațiile pe care operatorul economic le precizează și probează ca fiind confidențiale sau protejate de un drept de proprietate intelectuală.22. La articolul 231, alineatele (5) și (6) se modifică și vor avea următorul cuprins:(5) Accesul persoanelor la dosarul achiziției sectoriale potrivit alin. (4) se realizează cu respectarea termenelor și procedurilor prevăzute de reglementările legale privind liberul acces la informațiile de interes public și nu poate fi restricționat decât în măsura în care aceste informații din cadrul propunerilor tehnice, propunerilor financiare și/sau fundamentările/justificările de preț/cost au fost declarate și probate conform art. 70 alin. (4), ca fiind confidențiale, potrivit legii.(6) Prin excepție de la prevederile alin. (5), după comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, entitatea contractantă este obligată să permită, la cerere, într-un termen care nu poate depăși o zi lucrătoare de la data primirii cererii, accesul neîngrădit al oricărui ofertant/candidat la raportul procedurii de atribuire și la informațiile care nu fac parte din propunerile tehnice, propunerile financiare și/sau fundamentările/justificările de preț/cost. Autoritatea contractantă este obligată să permită, la cerere, într-un termen care nu poate depăși o zi lucrătoare de la data primirii cererii, accesul neîngrădit al oricărui ofertant/candidat și la informațiile din cadrul propunerilor tehnice și/sau la fundamentările/justificările de preț/cost care nu au fost declarate și probate de către ofertanți ca fiind confidențiale.23. Articolul 239 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 239Entitățile contractante care modifică un contract sectorial/acord-cadru în cazurile prevăzute la art. 237 și 238 au obligația de a publica un anunț în acest sens în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu respectarea formularului-standard stabilit de Comisia Europeană în temeiul dispozițiilor art. 71 din Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014.24. După articolul 239 se introduce un nou articol, articolul 239^1, cu următorul cuprins: + Articolul 239^1(1) Entitatea contractantă publică în secțiunea dedicată din SEAP toate modificările contractelor de achiziție sectorială/acordurilor-cadru, astfel încât să rezulte durata și prețul final la finalizarea sau încetarea acestora.(2) Prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi se stabilesc condițiile de publicare a modificărilor contractuale prevăzute la alin. (1).25. La articolul 240, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) În sensul alin. (2), modificarea unui contract sau a unui acord-cadru, pe durata sa, este considerată a fi substanțială atunci când, prin această modificare, contractul sau acordul-cadru prezintă caracteristici care diferă în mod substanțial de cele ale documentului inițial. Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1) și ale art. 236-238, o modificare a unui contract sectorial/acord-cadru, pe durata sa, este considerată modificare substanțială atunci când este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții:a) modificarea introduce condiții care, dacă ar fi fost incluse în procedura de atribuire inițială, ar fi permis selecția altor candidați decât cei selectați inițial sau acceptarea unei alte oferte decât cea acceptată inițial sau ar fi atras și alți participanți la procedura de atribuire;b) modificarea schimbă echilibrul economic al contractului sectorial/acordului-cadru în favoarea contractantului într-un mod care nu a fost prevăzut în contractul sectorial/acordul-cadru inițial;c) modificarea extinde în mod considerabil obiectul contractului sectorial/acordului-cadru;d) un nou contractant înlocuiește contractantul inițial, în alte cazuri decât cele prevăzute la alin. (1).26. La articolul 241 alineatul (1), partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 241(1) Fără a exista nevoia de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 240 alin. (3) literele a)-d), contractele sectoriale și acordurile-cadru pot fi modificate, fără organizarea unei noi proceduri de atribuire, atunci când sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:27. La articolul 245 alineatul (2), litera j) se modifică și va avea următorul cuprins:j) încălcarea prevederilor art. 227 și art. 228 alin. (1)-(2);28. La articolul 248, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 248(1) Sancțiunea contravențională se aplică entității contractante, care poate dispune adoptarea de măsuri împotriva persoanelor/persoanelor implicate în derularea achiziției publice ce a făcut obiectul contravenției.29. După articolul 254 se introduce un nou articol, articolul 254^1, cu următorul cuprins: + Articolul 254^1(1) În perioada derulării proceselor de achiziție ale contractelor din cadrul proiectelor de infrastructură finanțate din fonduri europene, entitățile contractante pot angaja experți, pe perioadă determinată, cu contract individual de muncă, în afara organigramei aprobate potrivit legii, până la cel mult 30% din numărul membrilor comisiei de evaluare, pentru a asigura buna desfășurare a acestora, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 325/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea condițiilor de înființare a posturilor în afara organigramei și a criteriilor pe baza cărora se stabilește procentul de majorare salarială pentru activitatea prestată în proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile.(2) Experții angajați potrivit alin. (1) trebuie să dețină calificare de experți în achiziții publice sau pot fi persoane cu calificare și experiență relevantă în domeniul obiectului achiziției. + Articolul IIILegea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 23 mai 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 5 alineatul (1) litera a), la articolul 13 alineatul (1) litera f), la articolul 28 alineatul (2), la articolul 36 alineatul (4) litera b), la articolul 36 alineatul (5) literele a) și b), la articolul 36 alineatul (6) literele a) și c), la articolul 42, la articolul 64 alineatul (1) partea introductivă, la articolul 65, la alineatul (1) al articolului 70, la alineatul (1) al articolului 79, la articolul 81 alineatul (1) partea introductivă, la articolul 104, precum și la capitolul II, sintagma „entitățile contractante“ se înlocuiește cu sintagma „autoritățile/entitățile contractante“.2. La articolul 5 alineatul (1) litera g) și litera h), la articolul 36 alineatul (4) litera a) și litera b), precum și la capitolul I secțiunea a 3-a paragraful 2, sintagma „entități contractante“ se înlocuiește cu sintagma „autorități/entități contractante“.3. La articolul 5 alineatul (1) literele m) și q), la articolul 7 alineatul (1) și alineatul (2), la articolul 8, la articolul 12 alineatul (2), la articolul 13 alineatul (1) partea introductivă, la articolul 13 alineatul (1) litera c), la articolul 13 alineatul (1) și alineatul (2), la articolul 16 alineatul (1), la articolul 18 alineatul (1), alineatul (2) și alineatul (3), la articolul 19 alineatul (1), alineatul (2), alineatul (3) și alineatul (5), la articolul 25, la articolul 26 litera b), la articolul 28 alineatul (1), alineatul (4) și alineatul (6), la articolul 29 alineatul (2), la articolul 36 alineatul (1) litera a) și litera b), la articolul 40, la articolul 41 alineatul (3), la articolul 45, la articolul 46, la articolul 47, la articolul 49, la articolul 50 alineatul (1), alineatul (2) și alineatul (3), la articolul 51 alineatul (1), alineatul (3) partea introductivă și litera a), la articolul 51 alineatul (4), alineatul (5) și alineatul (6), la articolul 52, la articolul 53, la articolul 54 alineatul (3), la articolul 55, la articolul 56 alineatul (3), la articolul 58 alineatul (1) și alineatul (3), la articolul 59 alineatul (1), alineatul (2), alineatul (4), alineatul (5) și alineatul (6), la articolul 60, la articolul 61 alineatul (3) și alineatul (5), la articolul 62, la articolul 63, la articolul 66, la articolul 67, la articolul 68 alineatul (2), la articolul 70 alineatul (3), alineatul (4) și alineatul (6), la articolul 70 alineatul (8) partea introductivă și litera a), la articolul 71 alineatul (1), alineatul (2) partea introductivă și alineatul (3), la articolul 72 alineatul (1) partea introductivă și litera a), la articolul 74 alineatul (1) și alineatul (4), la articolul 75 alineatul (1) și alineatul (2), la articolul 76 alineatul (3), la articolul 77 alineatul (1), la articolul 78, la articolul 81 alineatul (1) litera a), litera c), litera d) și litera i), la articolul 81 alineatul (2), alineatul (6), alineatul (7) și alineatul (8), la articolul 82 alineatul (2), alineatul (3) și alineatul (4), la articolul 84 alineatul (2), la articolul 85, la articolul 86 alineatul (2) litera b) și alineatul (3), la articolul 87, la articolul 89 alineatul (1) partea introductivă și alineatul (2), la articolul 90, la articolul 91, la articolul 92, articolul 93 alineatul (4), la articolul 94 alineatul (1), la articolul 96 alineatul (1) și alineatul (2), la articolul 97 alineatul (1) și alineatul (2), la articolul 98 alineatul (1), la articolul 99, la articolul 105 alineatul (1) partea introductivă, litera a) și litera c), la articolul 105 alineatul (2), la articolul 109 alineatul (2) și alineatul (3), la articolul 110 alineatul (1) partea introductivă și alineatul (2) și la articolul 111 alineatul (1), sintagma „entitatea contractantă“ se înlocuiește cu sintagma „autoritatea/entitatea contractantă“.4. La articolul 5 alineatul (1) literele n), z) și ee), la articolul 13 alineatul (1) litera b), la articolul 26 litera a), la articolul 36 alineatul (3), la articolul 41 alineatul (2), la articolul 43, la articolul 44 alineatul (1) litera d) și litera e), la articolul 45, la articolul 46 alineatul (1), la articolul 46 alineatul (3), la articolul 47, la articolul 57 litera b), la articolul 59 alineatul (3), la articolul 61 alineatul (1), la articolul 70 alineatul (8) litera b), la articolul 76 alineatul (2), la articolul 81 alineatul (1) literele g) și h), la articolul 84 alineatul (3), la articolul 93 alineatul (3), la articolul 98 alineatul (2) și alineatul (3), la articolul 102 alineatul (2) litera b), la articolul 105 alineatul (1) litera c), la articolul 108 și la articolul 110 alineatul (1) partea introductivă, sintagma „entității contractante“ se înlocuiește cu sintagma „autorității/entității contractante“.5. La alineatul (1) al articolului 7, la articolul 81 alineatul (1) litera f), la alineatul (1) al articolului 87 și la articolul 103 litera a), sintagma „entitate contractantă“ se înlocuiește cu sintagma „autoritate/entitate contractantă“.6. La articolul 36 alineatul (5) literele a) și c), sintagma „entităților contractante“ se înlocuiește cu sintagma „autorităților/entităților contractante“.7. La articolul 36 alineatul (1) partea intro