Cod de bună practică pentru asistenți sociali

COD DE BUNĂ PRACTICĂ din 21 iunie 2019 al asistentului social

EMITENT

COLEGIUL NAŢIONAL AL ASISTENŢILOR SOCIALI

Publicată în  MONITORUL OFICIAL nr. 1.036 bis din 24 decembrie 2019



Notă ... Adoptat prin HOTĂRÂREA nr. 2 din 21 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1.036 din 24 decembrie 2019.

ANEXĂ

Codul de bună practică al asistentului social

Capitolul 1 - Introducere

Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali ca autoritate de reglementare a profesiei, are obligaţia de a elabora norme, coduri, ghiduri care să contribuie la îmbunătăţirea continuă a practicii în profesia de asistent social.

Prezentul Codul de practică se înscrie în acest demers şi descrie standardele profesionale care sunt necesar a fi puse în practică în activitatea profesională curentă a unui asistent social, responsabilităţiile acestuia în funcţie de treapta de competenţă profesională, precum şi formarea profesională necesară pentru obţinerea respectivei trepte.

Materialul elaborat de către CNASR, în cadrul proiectului ”Întărirea forţei de muncă în serviciile sociale din România”, finanţat de către Unicef România, căruia îi suntem recunoscători pentru că a făcut posibil acest demers, a fost finalizat în urma consultărilor regionale organizate de structurile teritoriale ale Colegiului, cu membrii CNASR și cu alte părți interesate și a fost aprobat de Congresul CNASR în 2019.

Este pentru prima dată când în România sunt setate astfel de standarde referitoare la practica asistentului social, acest Cod venind în completarea Codului Deontologic al profesiei de asistent social, aprobat în 2008.

Prezentul Cod privind practica asistentului social adoptat de către CNASR se află în acord cu documentele legislative în vigoare: legi, hotărâri, ordonanțe, standarde, politici publice (strategii naționale sau locale), precum și cu practica curentă. În elaborarea acestui material, au fost luate în considerare experiențele practice culese de la asistenții sociali practicieni, bunele practici publicate în țara și în străinătate, precum și documente și materiale științifice publicate de comunitatea profesională la nivel internațional

Codul privind practica asistentului social își propune să abordeze și să descrie elementele ce constituie buna practică a asistentului social în România având la bază algoritmul de derulare al actului profesional în asistenţa socială, aplicabil pentru practica asistentului social, indiferent de aria specifică în care acesta îți desfășoară activitatea. Acest cod ce include elementele de bază ale practicii asistentului social va fi revizuit/actualizat ori de câte ori practica asistenţilor sociali sau materialele stiinţifice vor demonstra că este nevoie de o

revizuire şi va fi completat cu ghiduri specifice activității profesionale din fiecare domeniu sectorial.

Materialul este structurat pe următoarele secțiuni principale:

•  descrierea standardelor profesionale

•  etapele actului profesional

•  intervenţia asistentului social în funcţie de treapta de competenţă profesională deţinută

•  metodele și tehnicile folosite în practica profesională a asistentului social

•  formarea profesională necesară pentru obţinerea unei trepte de competenţă profesională

STANDARDELE PROFESIONALE consolidează statutul profesiei şi prestigiul ei, atât în comunitate precum şi în cadrul mediului profesional şi academic. S tandardele profesionale apar ca un reper semnificativ al profilului profesiei, ca o imagine de referință privind practica asistentului social, a modului și nivelului la care ar trebui oferite serviciile sociale, a nivelului necesar de cunoștințe, deprinderi și atitutidini, destinate să reflecte atât așteptările profesionale, cât și cele publice legate de rolul asistentului social.

ETAPELE ACTULUI PROFESIONAL sunt diagnoza socială şi intervenţia socială. Prima etapă a actului profesional al asistentului social, respectiv DIAGNOZA SOCIA LĂ, are drept scop evidențierea elementelor cheie care fac parte din procesul de evaluare a clientului (evaluare inițială, evaluare detaliată, identificare risc, proiectare intervenție) . Înțelegerea și derularea tuturor etapelor din cadrul diagnozei sociale este esențială pentru a face trecerea la faza următoare, respectiv cea a INTERVENȚIEI SOCIALE. Cu cât evaluarea realizată în etapa de diagnoză este mai corectă și bazată pe principiile fundamentale ale asistenței sociale, cu atât soluțiile propuse vor fi mai adecvate problemelor și nevoilor sistemului beneficiar/client, ceea ce va duce în mod inerent la rezolvarea acestora.

Subliniem faptul că cele două etape ale actului profesional al asistentului social – diagnoza și intervenția sunt abordate de prezentul Cod de practică din perspectivă generală, aplicabilă tuturor ariilor sectoriale în care asistentul social poate să-și desfășoare activitatea (protecția copilului, educație, sănatate, penitenciare etc). Conținutul său poate fi adaptat specificităților din aceste arii sectoriale, prin particularizarea la nevoile diferitelor categorii de beneficiari/clienți a celor două etape și respectiv a metodelor și tehnicilor folosite de asistentul social. Acest lucru se realizează luând în considerare reglementările legislative sectoriale – vezi spre exemplu Cap. III Procesul de acordare al serviciilor sociale din Legea asistenţei sociale, în cadrul ghidurilor de bună practică elaborate în vederea optimizării și abordării unitare a activității asistenţilor sociali dintr-un anumit domeniu sectorial;un

exemplu în acest sens îl constituie Ghidul de bune practici pentru asistentul social care lucrează în sistemul penitenciar realizat în cadrul proiectului FSE POSDRU/54/6.4/G/39117

„Parteneriat pentru inovare vizând creşterea incluziunii sociale”, al cărui aplicant principal a fost Penitenciarul Giurgiu, având ca parteneri Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Giurgiu şi Lancaster Morecombe College din Anglia.

Responsabilitățile	principale descrise în secţiunea referitoare	la	INTERVENŢIA
ASISTENTULUI	SOCIAL ÎN FUNCŢIE DE TREAPTA	DE	COMPETENŢĂ

PROFESIONALĂ deţinută sunt comune în toate ariile de practică ale asistentului social și reprezintă cea mai mare parte din atribuțiile asistentului social implicat în munca directă cu clientii. Profesioniștii nu au în mod obligatoriu toate responsabilitățile ce vor fi descrise în cadrul acestei secţiuni, în primul rând deoarece domeniile lor de practică sunt diferite. Drept urmare, responsabilitățile principale ale asistenților sociali vor fi identificate din acele categorii care corespund cu fișa postului fiecăruia.

Atât etapa de diagnoză, cât și cea de intervenție presupun utilizarea de către asistentul social, indiferent unde acesta își desfășoară activitatea profesională, a unor METODE ȘI TEHNICI descrise în secţiunea cu acelaţi nume. Secţiunea include o descriere succintă a metodelor şi tehnicilor folosite de asistentul social, instrumentele de lucru aferente fiecareia , timpul de lucru recomandat pentru aplicarea acestor precum și treapta de competență profesională necesară pentru utilizarea fiecăreia.

Competenţele sunt seturi complexe de cunoştinţe şi abilităţi, prin care pot fi rezolvate problemele întâlnite în practica profesională, dezvoltate în mod diferit în funcție de tipurile de programe de FORMARE PROFESIONALĂ CONTINUĂ urmate, precum și în funcție de experiența practică a asistentului social, ca urmare ultima secţiune cuprinde formarea profesională necesară pentru dobandirea succesivă a treptelor de competenţă profesională, dar şi formarea profesională în cazul schimbării domeniul de activitate.

Capitolul 2 - Standarde profesionale

1. 2.1 De ce standarde profesionale?

   Profesia de asistent social se bazează pe de o parte pe credința în valoarea și demnitatea tuturor ființelor umane, iar pe de altă parte pe asigurarea prin programe specifice a bunăstări i sociale. Munca în domeniul asistenței sociale are în centrul atenției îmbunătățirea vieții

   oamenilor prindezvoltarea unor rețele de profesioniști capabile să răspundă unei game largi de probleme sociale, prin intervenții profesioniste, specializate, de calitate.

   Standardele profesionale le oferă asistenților sociali criterii clare după care să-și ghideze activitatea practică. Ele oferă comunității de profesioniști un nivel clar la care trebuie să se afle cunoștințele, deprinderile și atitutinile lor pentru a oferi servicii de calitate oricărei categorii de beneficiari/clienți.

   Standardele profesionale reprezintă un set de criterii și repere privind calitatea activității desfășurate în domeniul social. Prin urmare, acestea fac referire la ansamblul de competențe (ce trebuie să știe și să facă) și nivelurile de performanță (cât de bin e trebuie să știe și să facă) cerute pentru practicarea profesiei de asistent social.

   Standardele profesionale sunt o componentă importantă a practicii profesionale, dar nu singura. Alături de standardele profesionale, cadrul de desfășurare al practicii asistenților sociali include și alte reglementări venite fie de pe același palier al reglementărilor privind profesia, fie de la nivelul legislației sectoriale specifice. În acest sens, Codul deontologic al profesiei de asistent social adoptat în anu2008 de CNASR.și publicat in MO in acelaşi an cuprinde un set de reguli care reflectă principii generale de conduită profesională și de comportament ale asistentului social. Acest set de norme etice reprezintă totalitatea exigențelor de conduită morală corespunzătoare activităţii asistentului social. Normele au la bază valorile fundamentale ale asistenţei sociale: furnizarea de servicii în beneficiul persoanelor asistate, justiţia socială, respectarea demnităţii şi unicităţii individului, a confidentialităţii şi integrităţii persoanei şi a autodeterminării ac esteia.

   De asemenea, pe diversele domenii sectoriale în care asistentul social a ctivează, regăsim norme legale ce prescriu conduite profesionale în funcție de aria reglementată, tipul de beneficiari/clienți sau diversele situații personale sau sociale în care se află aceștia.

2. 2.2 Cine beneficiază de standardele profesionale?

   Standardele profesionale se adresează concomitent atât profesioniștilor, membri ai comunității profesionale, cât și angajatorilor sau decidenților în domeniul social, evaluatori, inițiatori sau implementatori de programe sau proiecte sociale.

   Astfel, standardele profesionale oferă:

   • ✓ Repere clare privind practica în asistență socială.

   • ✓ Informații cu privire la nivelul de competență necesar pentru a oferi servicii sociale de calitate.

   • ✓ Un cadru specific în ceea ce privește calitatea muncii asistentului social.

   • ✓ Un reper pentru angajatori în deciziile lor de a angaja un asistent social.

3. 2.3 Principiile practicii profesionale ale asistentului social

   Cele patru principii ale practicii profesionale sunt:

   1. 1. Practica profesională a asistentului social este un proces ce presupune programarea unor activități în mod logic pornind de la preluarea beneficiarului/clientului până la soluționarea problemei acestuia. Elementul fundamental al acestui principiul îl reprezintă implicarea în mod activ a beneficiarului/clientului în identificarea și rezolvarea propriei probleme sociale, ceea ce reprezintă un factor predictor al reușitei intervenției sociale. Gândirea logică și raționamentul reprezintă baza acestui principiu, prin urmare asistentul social trebuie să folosească gândirea logică și pe cea critică în proiectarea și implementarea intervenției sociale.

   2. 2. Practica profesională a asistentului social are la bază informarea și studierea cadrului teoretic. Toată gândirea logică este ghidată și susținută de ideile teoretice. Teoriile oferă limbajul conceptual și structura cauzală pentru a analiza situația unei persoane, convertirea de la o poveste la un caz. În același timp, este important ca ideile concept uale ale teoriilor să fie cântărite în funcție de relevanța și adecvarea lor față de specificitățile cazului. Pe lângă ideile și cadrele teoretice, cunoștințele relevante și legislați a, politicile și protocoalele actualizate dar și studiile/evaluările ce furnizează dovezi fundamentate științific cu privire la bunele practici sunt la fel de importante în dezvoltarea și orientarea practicii profesionale.

   3. 3. Practica profesională a asistentului social este una obiectivă. Prin urmare, scopul de a intra în și de a forma relații de lucru profesionale cu beneficiarii/clienții și/sau familiile lor trebuie să fie legat de facilitarea schimbării necesare pentru a obține rezultatele pe care beneficiarul/clientul și asistentul social le-au convenit.

   4. 4. Practica profesională a asistentului social are la bază integrarea mai multor metode sau tehnici de lucru. Practica integrată se referă la utilizarea și integrarea de la caz la caz a diferitelor modalități de practică pentru a asigura o bună corelare a intervențiilor și răspunsurilor la servicii raportat la nevoile individului și/sau ale familiei la momentul respectiv.

4. 2.4 Standardele profesionale în activitatea asistentului social

   Standardele descriu cunoștințele, deprinderile și atitudinile necesare pentru o practică profesională competentă. În practica de zi cu zi a asistenților sociali, dar și în literatura de specialitate au fost identificate 8 standarde profesionale ce privesc practica asistentului social.

   Ele pot fi împărțite în două grupe distincte:

   • ✓ standarde profesionale în raport cu profesia: integritatea profesională, competența profesională, formarea continuă, supervizarea și consultarea;

   • ✓ standarde profesionale în raport cu beneficiarul/clientul: construirea și susținerea unei relații profesionale corecte cu beneficiarul/clientul, evaluarea nevoilor realizată în parteneriat cu beneficiarul/clientul ,realizarea intervenției sociale și lucrul în echipă.

     Conform celor 8 standarde profesionale, asistentul social este responsabil de:

   • ✓ gestionarea cu succes a rolului profesional;

   • ✓ realizarea activităților în mod profesionist;

   • ✓ formarea lui continuă și în acord cu domeniul de practică;

   • ✓ includerea în derularea activităților practice a analizei, reflecției, gândirii critice, precum și a procesului de supervizare și consultare;

   • ✓ construirea și susținerea unei relații profesionale corecte cu beneficiarul/clientul;

   • ✓ evaluarea nevoilor realizată în parteneriat cu beneficiarul/ clientul;

   • ✓ realizarea intervenției sociale;

   • ✓ dezvoltarea unor relații de colaborare cu alți specialiști.

Standardul I - GESTIONAREA CU SUCCES A ROLULUI PROFESIONAL

Standard	Detalierea standardului în raport cu activitatea profesională:	Exemple de activități / instrumente utilizate în realizarea standardului
Eficiența în muncă.	Foloseşte în mod rațional timpul de lucru, adoptând o serie de obiceiuri ce intră în rutina zilnică, prin prioritizarea, planificarea sarcinilor	Planificare și prioritizare Managementul timpului

	și gestionarea resurselor.
Deciziile profesionale se bazează pe gândirea critică.	Identifică și analizează problemele etice, dilemele ce apar în contextul practicii profesionale în acord cu cadrul legislativ și codul deontologic al profesiei.	Grupuri de lucru profesionale Întâlniri între specialiști Supervizare
Reflectează asupra practicii.	Reflectează periodic/permanent asupra impactului pe care propriile valori și experiențe de viață le au asupra procesului de asistență socială.	Supervizare
Utilizează însemnări, dovezi, înregistrări.	Asistentul social trebuie să păstreze însemnări, înregistrări exacte, complete, recuperabile și actualizate în raport cu beneficiarii/clienții, iar acestea trebuie să respecte cerințele legale și normele organizației.	Interviu, Observația, alte metode/instrumente ce permit culegerea de date/informații
Întocmește documente.	Întocmeşte rapoarte profesionale/documente profesionale care sunt analitice, coerente și adecvate publicului cu care lucrează, precum și în acord cu legislația și cerințele organizației.	Sesizări, Rapoarte
Activitatea o desfășoară în condiții de siguranță, în acord cu legislația în vigoare, dar și cu normele și reglementările organizației în care lucrează.	Se asigură că activitățile pe care le va desfășura nu îi pun în pericol siguranța fizică și psihică. Analizează potențialul grad de risc al activităților derulate și dacă reprezintă un grad ridicat de risc, solicită sprijin în derularea lor.	Utilizează și respectă legislația în vigoare, cunoaște și respectă regulamentele organizației care i-au fost puse la dispoziție și explicate de către angajator.
Ia toate măsurile necesare pentru a	După evaluarea gradului de risc al activităților, asistentul social are	Analizează potențialul risc

proteja siguranța sa fizică și psihică.	datoria să solicite sprijin adecvat sau să refuze derularea acestora dacă nu îi este acordat suportul necesar. Astfel, în deplasările la domiciliu va fi însoțit întotdeauna de un coleg sau în situațiile cu grad mare de risc solicită suportul instituțiilor abilitate.	și solicită sprijin
Promovează și demonstrează, prin propriile comportamente, valorile și principiile pe care se bazează munca socială.	Asistentul social susține prin comportamente profesionale valorile declarate.	Comportamente adecvate; de exemplu, comportamente adecvate pentru confidențialitate: asistentul social nu transmite nicio informație cu privire la beneficiar/client către terți, dacă interesul sau situația beneficiarului/clientului nu o cere.
Raportează evenimentele, incidentele, erorile și situațiile neprevăzute care pot apărea în munca sa către persoanele competente.	Raportează persoanelor competente evenimentele, incidentele, erorile și situațiile neprevăzute care pot apărea în munca sa.	Ședințe, rapoarte de caz.
Gestionează potențiale conflicte.	Are cunoștințe, deprinderi și atitudini necesare pentru a gestiona potențiale conflicte sau situații de risc.	Periodic își actualizează cunoștințele și își exersează deprinderile în acest domeniu prin participarea la conferințe/cursuri/workshop- uri, etc.

Standard II - REALIZAREA ACTIVITĂȚILOR ÎN MOD PROFESIONIST

Standard	Detalierea standardului în raport cu activitatea profesională	Exemple de activități/ instrumente utilizate în realizarea standardului
Clarificarea, cunoașterea și respectarea cerințelor legale, precum și pe cele ale organizatației în care activează.	Cunoaşte şi respectă toate prevederile legale, în special, normele și cadrul organizațional.	La nivel individual, informarea cu privire la modificările legislative, fie consultând site-urile de specialitate, fie folosind alte surse autorizate.
		La nivel organizațional, cunoașterea legislației specifice, ROI şi MOF prin consultarea documentelor sau prin ședințe/întâlniri cu profesioniștii.
Punerea în practică a tuturor cunoștințelor, deprinderilor și a atitudinilor adecvate domeniului de practică.	Utilizează toate cunoștințele și deprinderile de bază, dar și pe cele specifice dobândite în urma formării profesionale continue.	Studiu individual, participări la conferințe, seminarii, workshop-uri.
Adaptarea tuturor	Toate cunoștințele, deprinderile și	Utilizarea unui limbaj adecvat
cunoștințelor,	atitudinile dobândite pe parcursul	gradului de înțelegere al
deprinderilor și	formării profesionale continue vor	beneficiarului/clientului.
atitudinilor pentru a	fi adaptate nevoilor specifice ale
satisface nevoile	beneficiarilor/clienților.
specifice ale
beneficiarilor/clienților.
Ține cont de	Asistentul social are obligația de a	Participarea la studii,
dezvoltarea sa	fi la curent cu cercetările din	cercetări, studiu individual
profesională continuă,	domeniul social sau din domeniul	sau prin participări la
fiind la curent cu noile	său de practică.	conferințe, cursuri,
dovezi științifice,		workshop-uri.

cercetări în domeniu.
Contribuie la	Contribuie la îmbunătățirea	Propune și realizează
îmbunătățirea continuă	practicii, serviciilor și politicilor	documente ce vizează
a practicii, serviciilor,	în domeniu. De asemenea, poate	schimbări de politici publice,
politicilor și	genera în mod sistematic	scrie și/sau implementează
procedurilor de	schimbarea în raport cu domeniul	proiecte sociale, participă la
asistență socială.	său de practică.	realizarea de bune practici și
		proceduri de lucru.

Standard III - FORMAREA CONTINUĂ

Standard	Detalierea standardului în raport cu activitatea profesională	Exemple de activități/ instrumente utilizate în realizarea standardului
Responsabilitate asumată pentru formarea sa profesională continuă.	Participă periodic la conferințe/cursuri/ateliere/workshop- uri în vederea formării sale profesionale continue. De asemenea, se poate informa în mod individual, utilizând toate formele consacrate de studiu: literatura de specialitate în format fizic sau electronic, e-learning etc.	Studiu individual în scopul formării. Participare la conferințe, cursuri, ateliere, grupuri de lucru recunoscute de către organizațiile profesionale.
Activitatea profesională desfășurată în acord cu cadrul legislativ, inclusiv codurile, standardele și îndrumările profesionale.	Cunoaşte, înțelege și aplică legislația în vigoare, codurile, standardele, cadrul și îndrumările profesionale.	Studiu individual . Întâlniri cu profesioniștii Supervizare.
Intervenții profesionale bazate pe cunoștințe sau dovezi științifice, pe cercetări în domeniu și pe modele de bune	Utilizează un cadru teoretic ce va sta la baza intervenției sociale alese, putând explica motivele pentru care a ales respectivul cadru în contextul dat.	Documente Studiu individual

practici.

Standard IV - INCLUDEREA ÎN DERULAREA ACTIVITĂȚILOR PRACTICE A ANALIZEI, REFLECȚIEI, GÂNDIRII CRITICE, PRECUM ȘI A PROCESULUI DE SUPERVIZARE ȘI CONSULTARE

Standard	Detalierea standardului în raport cu activitatea profesională:	Exemple de activități/ instrumente utilizate în realizarea standardului
Aplică gândirea critică pentru a reflecta asupra practicii.	Utilizează gândirea critică: pentru a identifica, înțelege și realiza conexiuni logice între idei, argumentele proprii și implementarea activităților; pentru a rezolva probleme cu grad sporit de dificultate; pentru a identifica, construi și înțelege justificările din spatele unor opinii, argumente sau credințe ale beneficiarului/clientului; pentru a distinge între fapte, opinii și judecăți de valoare; pentru a înțelege situații concrete; pentru a evalua o intervenție socială; etc.	Timp pentru reflecție, timp acordat pentru a analiza situațiile. Întâlniri cu supervizorul, peer support, discuții cu mentorul.
Accesează și solicită activități de supervizare profesională în mod corespunzător, în conformitate cu cerințele organizației și cele profesionale.	Solicită și/sau accesează servicii de supervizare profesională în vederea îmbunătățirii activității derulate.	Participarea la ședințe de supervizare.
Utilizează feedback-ul primit în cadrul procesului de supervizare	Solicită, primeşte și oferă constant feedback asupra activității, atitudinii sau rezultatelor urmărite. Este	Utilizarea tehnicilor specifice de feedback.

sau din alte surse, inclusiv din partea beneficiarilor/clienților.

important ca asistentul social să foloseacă feedbackul primit în diferite contexte pentru a reflecta asupra practicii, proceselor utilizate, cadrului științific utilizat, precum și pentru a-și evalua activitatea.

Standard V - CONSTRUIREA ȘI SUSȚINEREA UNEI RELAȚII PROFESIONALE CORECTE CU BENEFICIARUL/CLIENTUL

Standard	Detalierea standardului în raport cu activitatea profesională:	Exemple de activități/ instrumente utilizate în realizarea standardului
Construiește și susține relații corecte cu beneficiarii/clienții.	Foloseşte toate cunoștințele și deprinderile dobândite, utilizând tehnici adecvate pentru a construi relații obiective și corecte cu beneficiarii/clienții săi.	Observația Ascultarea activă Interviul
Comunică în mod clar beneficiarului/clientului rolul său, responsabilități, cadrul și condițiile în care pot colabora.	Utilizează tehnici specifice comunicării cu beneficiarul/clientul pentru a-și delimita clar rolul, locul și condițiile în care se va derula colaborarea. În acest sens, își va dezvolta deprinderi și atitudini necesare unei comunicări eficiente și clare. Va învăța să își stabilească scopuri și obiective în munca sa, precum și în definirea relației cu beneficiarul/ clientul.	Stabilirea clară a obiectivelor relaționale, precum și comunicarea lor către beneficiar/client Contractul cu beneficiarul
Promovează și încurajează participarea activă a beneficiarului/clientului în procesul de intervenție	Dobândeşte, pe parcursul formării continue, deprinderile și atitudinile necesare pentru a implica sau a crește gradul de implicare al beneficiarului/clientului în procesul	Măsurarea motivației pentru schimbare Interviu motivaţional

socială.	de intervenție socială.
Sprijină beneficiarii/ clienții în a-și prezenta opiniile, nevoile, preferințele, iar acolo unde aceștia nu se pot reprezenta singuri, îi vor reprezenta către terți.	Creează contextul specific ce îi va permitebeneficiarului/ clientului să-și exprime opiniile, nevoile și preferințele. Asistentul social va analiza situațiile în care beneficiarul/clientul nu se poate reprezenta singur către terți și va decide pentru cât timp și în ce scop va realiza această reprezentare.	Pregătirea beneficiarului/clientului în cazul în care acesta se reprezintă singur la discuții, interviuri, etc (simulări, jocuri de rol, etc)
Susține activ beneficiarii/clienții pentru a-și atinge obiectivele prevăzute și consemnate in planul individual de intervenție.	Susține activ beneficiarul/clientul, prin tehnici adecvate, utilizând deprinderi și atitudini dobândite, ce au la bază un cadru teoretic clar, în vederea atingerii obiectivelor stabilite în planul individual de intervenție.	Contract şi respectarea termenelor din planul de intervenție realizat împreună cu beneficiarul/clientul.

Standard VI - EVALUAREA NEVOILOR ACTIVITATE REALIZATĂ ÎN PARTENERIAT CU BENEFICIARUL/ CLIENTUL

Standard	Detalierea standardului în raport cu activitatea profesională:	Exemple de activități/ instrumente utilizate în realizarea standardului
Realizarea de evaluări.	Realizeazeă evaluări ale nevoilor beneficiarului/clientului în mod precis, cuprinzător și personalizat, în conformitate cu standardele și procedurile stabilite la nivel național sau	Diagnoza socială cu tehnicile și instrumentele specifice acestei etape (documentarea, observaţia, convorbirea telefonică, întrevederea, interviul de explorare,

	organizațional.	genograma, ecomapa)
Implicarea beneficiarului/clientul în evaluarea propriei situații.	Beneficiarul/clientul va participa la evaluarea propriei situații, plecând de la modul în care acesta își definește problema și de la măsurarea disponibilității acestuia în a întreprinde acțiuni de remediere.	Instrumente specifice de analiză a disponibilității la schimbare (Interviul motivaţional etc.)
Sprijinirea beneficiarului/clientului în procesul de evaluare prin tehnici specifice.	Utilizează în procesul de evaluare tehnici specifice pentru a-l implica pe beneficiar/client, construind un cadru și un context propice.	Tehnici de comunicare, persuasiune, etc.
Evaluarea naturii, nivelului, urgenței și implicațiilor situațiilor sociale identificate în conformitate cu cerințele legale	Evaluează natura, nivelul, urgența și implicațiile situațiilor sociale identificate în conformitate cu cerințele legale utilizând toate cunoștințele dobândite în acest domeniu.	Fișă de analiză a riscului.
Sprijinirea beneficiarilor/clienților în identificarea resurselor interioare și exterioare necesare pentru a depăși problema identificată.	Sprijină beneficiarii/clienții pentru a identifica resursele interioare și exterioare necesare pentru a depăși problema identificată, folosind tehnici specifice.	Ecomapa, genograma, analiza câmpului de forțe. Analiza SWOT

Standard VII - REALIZAREA INTERVENȚIEI SOCIALE PENTRU ATINGEREA OBIECTIVELOR

Standard	Detalierea standardului în raport cu activitatea profesională:	Exemple de activități/ instrumente utilizate în realizarea standardului
Cunoștințe profesionale	Are cunoștințe, deprinderi și	Îmbunătățirea periodică a

cu privire la cadrul teoretic ce are în vedere intervenția socială.	atitudini cu privire la o serie de intervenții bazate pe dovezi științifice precum și abilitatea de a selecta din acestea și de a aplica în mod corespunzător aceste măsuri pentru a satisface nevoile și circumstanțele identificate ale beneficiarilor/clienților și ale familiilor lor.	cunoștințelor, deprinderilor şi atitudinilor profesionale cu privire la metode și tehnici de intervenție socială, prin participarea la conferințe/cursuri/workshopuri sau prin studiu individual
Implicarea activă a beneficiarului/clientului în elaborarea și punerea în practică a planului de intervenție, a obiectivelor de atins.	Măsoară gradul de motivație pe care-l are beneficiarul/clientul în raport cu schimbarea propusă, ca mai apoi să treacă către etapa intervenției sociale, utilizând instrumente specifice în acest sens. Dacă beneficiarul/clientul se află în stadiile ce-i permit intervenția, asistentul social îl va implica activ în stabilirea obiectivelor și a planului de intervenție.	Interviul motivațional, consiliere, lucurl în echipa multidisciplinară, conferințe de caz.
Identificarea și facilitarea accesului beneficiarului/clientului la o rețea de sprijin pentru a completa resursele și rețelele proprii ale beneficiarului/clientului.	Face toate demersurile necesare pentru a identifica împreună cu beneficiarul/ clientul rețeaua sa de sprijin, utilizând instrumente specifice, precum și pentru a creea sau implica beneficiarul/ clientul în alte rețele de sprijin.	Ecomapa, Genograma, Analiza câmpului de forțe. Analiza swot
Elaborarea și punerea în aplicare a planurilor de gestionare a riscurilor, luând în considerare cerințele juridice și	În activitatea sa, asistentul social are competența de a identifica și gestiona diferite tipuri de risc.	Metode și tehnici utilizate în mentorat, ca de exemplu: fișa de observație, caietul mentorului sau al mentoratului.

organizaționale și capacitatea beneficiarilor/clienților de a lua decizii cu privire la riscuri.	Asistentul social trebuie să transmită către beneficiar/client o serie de abilități necesare pentru ca și acesta să poată identifica și gestiona o serie de riscuri.
Raportarea și investigarea abuzurilor în conformitate cu legislația.	În situațiile în care asistentul social va constata forme de abuz asupra beneficiarului/clientului său are obligația de a investiga și raporta către autoritățile competente.	Sesizare către instituțiile abilitate.
Organizarea transferului sau închiderea intervenției în conformitate cu standardele și procedurile stabilite la nivelul fiecărui furnizor de servicii sociale.	Închide sau transferă cazul în acord cu legislația în vigoare în domeniul de practică, cu normele organizaționale, precum și cu standardele profesionale.	Evaluarea situației, a intervenției, a nivelului de atingere a obiectivelor din contract; monitorizare postintervenție.

Standard VIII –DEZVOLTAREA UNOR RELAȚII DE COLABORARE PROFESIONALĂ

Standard	Detalierea standardului în raport cu activitatea profesională	Exemple de activități/ instrumente utilizate în realizarea standardului
Identificarea	Identifică prin metode specifice	Ecomapa.
profesioniștilor ce pot fi	rețeaua de specialisti care poate fi
implicați în atingerea	implicată în atingerea obiectivelor
obiectivelor stabilite în	stabilite în planul individual de
planul individual de	intervenție. Asistentul social va
intervenție.	cartografia și prioritiza rolul fiecărui
	profesionist ce urmează a fi implicat,

	cunoscând rolurile profesionale și limitele acestora de competență.
Stabilirea și gestionarea unor relații profesionale eficiente în cadrul echipelor multidisciplinare.	Cunoaşte, înțelege și aplică tehnici specifice gestionării unor echipe eficiente de lucru (cunoaște etapele dezvoltării unei echipe, tehnici de motivarea unei echipe, tehnici de stabilirea și urmărirea obiectivelor comune și a modului de implementare a acestora, tehnici de comunicare, de gestionare a conflictelor,etc).	Studiu individual. Întâlniri cu profesioniștii Supervizare.
Crearea unei rețele profesionale eficiente.	Construieşte, susține și dezvoltă relații profesionale eficiente, bazate pe o colaborare reală cu profesioniștii din domeniile conexe ariei sale de competență. Cunoaşte, înțelege și aplică tehnici specifice construirii unor relații profesionale eficiente.	Studiu individual Întâlniri cu profesioniștii Supervizare

Capitolul 3 - Etapele actului profesional

În derularea algoritmului actului profesional, parcurgând în mod logic etapele de diagnoză și respectiv de intervenție , asistentul social trebuie să aibă în vedere:

1. 1. Problema vizată sau elementul care a declanşat sistemul de activităţi : asistentul social trebuie să ştie: cine a formulat solicitarea pentru acordarea serviciilor sociale, care este conținutul acestei solicitari și în ce constă ea ; cine este beneficiarul intervenţiei/clientul; cui i s-a adresat solicitarea; ce rezultat se aşteaptă a se obţine;

2. 2. Evaluarea vizează cunoaşterea situaţiei beneficiarului/clientului, a contextului social în care trăieşte şi, îndeosebi, a condiţiilor care au „declanşat problema”. Ea urmăreşte elaborarea unor ipoteze de lucru, a unor interpretări şi, în final, a unei sinte ze explicative privind clientul, fără de care nu ar fi posibilă redactarea planului de intervenţie;

3. 3. Elaborarea planului de intervenţie propriu-zis, cuprinde referiri la:

   • ✓ Obiectivul fundamental şi obiectivele derivate ale intervenţiei (în funcţie de natu ra ajutorului cerut şi de mijloacele disponibile), fie obiective parţiale, fie obiective succesive în timp.

   • ✓ Nivelul intervenţiei, adică natura sau tipul de beneficiar/client, deoarece activitatea poate fi centrată pe individ sau pe grupul din care face p arte (familia, grupul de prieteni, colegi, etc) sau pe „câmp social” mai larg (instituţia socială, mediu înconjurător, comunitatea, etc).

   • ✓ Strategia stabilită sau tipurile de intervenţie alese, care în mod normal depind de toate celelalte elemente deja analizate.

4. 4. Negocierea strategiei/planului de intervenție vizează cazul în care actorii sociali implicaţi şi interesaţi nu cad de la bun început de comun acord asupra formulei acestuia;

5. 5. Aplicarea strategiei negociate şi acceptate de actori sociali implicaţi

   • ✓ Intervenţii în prezenţa şi cu participarea clientului

   • ✓ Intervenţii în absenţa clientului (care vizează mediul sau factorii „contextului”social în care se află acesta);

6. 6. Evaluarea finală a efectelor obţinute prin raportarea „aşteptărilor” la rezultate le reale, concrete (schimbările reuşite, drumul parcurs parţial sau total, eventuale „reajustări” ale demersului şi ale scopurilor, etc). Evaluarea rezultatelor nu înseamnă întotdeauna sfârşitul intervenţiei, ci o bază pentru o posibilă reconsiderare a ac tivităţii pentru un nou început mai ales dacă problema n-a fost definitiv rezolvată.

Ca urmare, focusul activității asistentului social se schimbă pe măsură ce se parcurg aceste etape astfel:

• ❖ La începutul intervenţiei, interesul cade pe analiza şi înţelege rea cererii, pe evaluarea preliminară a situaţiei şi pe culegerea datelor necesare etapelor ulterioare;

• ❖ La mijlocul intervenţiei accentul cade pe etapele care se referă la elaborarea planului de intervenție, semnarea unui eventual contract cu beneficiarul/clientul şi alegerea strategiei;

• ❖ Spre sfârşitul intervenţiei, ponderea activităţii de aplicare în practică a strategiei şi de evaluare a rezultatelor finale este net mai mare decât ponderea altor activităţi.

DIAGNOZA SOCIALĂ

Prezentare generală

Diagnoza socială este un proces complex de cunoaştere, înţelegere, individualizare şi clarificare a situaţiei problematice a clientului, demers care condiţionează natura, direcţia şi scopul intervenţiilor în asistenţă socială. În etapa diagnozei sociale, specialistul trebuie să aibă un răspuns clar la următoarele întrebări:

• o Cine este clientul? Ce tip de persoană/familie/grup sau comunitate este?

• o Care sunt problemele? Când au apărut?

• o Care sunt condiţiile (factorii) care au determinat, au favorizat sau au precipitat apariţia şi evoluţia lor?

• o Care este natura şi gravitatea disfuncţiei identificate?

• o Care este percepţia clientului asupra problemei? Cum este perceput de anturajul său?

• o Care sunt aşteptările, obiectivele şi resursele sale?

• o Care sunt presiunile sociale exercitate asupra clientului?

• o Ce tip de schimbare este posibilă? Care sunt obiectivele imediate şi cele de perspectivă?

• o Care sunt mijloacele realizării lor?

• o Care este pronosticul asistentului social asupra reuşitei intervenţiei sociale, apreciate în funcţie de gravitatea problemei, de resursele clientului, ale anturajului său şi ale serviciului social?1

  Plecând de la aceste aspecte şi adaugând elementele de deontologie ale acestei profesii, indiferent de clientul ori situaţia pentru care a fost elaborată, diagnoza realizată de asistentul social trebuie:

• o să facă referire la aspectele fiziologice, sociale, economice şi psihice ale indi vizilor şi să analizeze relaţiile dintre ele;

• o să ia în considerare atât situaţiile problematice, cât şi resursele clienților;

• o să cointereseze şi să implice, fără excepţie, toţi clienții în procesul de analiză;

• o să aibă ca punct de plecare pentru întregul proces metodologia specifică asistenţei sociale;

• o să permită o intervenţie efectivă şi eficientă;

• o să aibă în vedere caracterul procesual al asistenţei sociale;

• o să ţină seama de dimensiunile discriminării şi ale marginalizării sub aspectul sexului, rasei, etniei, statutului de şedere, vârstei, handicapului şi orientării sexuale;

• o să consolideze procesul de profesionalizare a asistenţei sociale.

  Diagnoza socială presupune analiza și sinteza informaţiilor pe care asistentul social le obţine prin metodele și tehnicile specifice profesiei pentru a facilita planificarea intervențieiși vizează atât cauzele situației de dificultate

  1 Andree Menthonnex, 1995: 106-108

  cât și resursele clientului. Drept urmare, primul pas în procesul de diagnoză va fi întotdeauna reprezentat de trecerea în revistă a tuturor factorilor relevanţi în situaţia dată. Pe lângă client (care poate fi reprezentat de adulții, familiile, comunitățile în cauză şi copiii lor), în acest stadiu vor fi luate în considerare atât reţeaua de suport – ex. rudele, prietenii, colegii, cât şi alți profesionişti implicați – ex. asistenţii sociali, învăţătorii, medicii şi avocaţii.

  Analiza problemelor şi a resurselor permite:

• o evaluarea sistematică a capacităţilor indivizilor;

• o obţinerea unei priviri de ansamblu asupra situaţiei iniţiale,

• o alegerea informaţiilor relevante şi stabilirea priorităţilor, ajungându-se astfel la o imagine structurată despre situaţie;

• o descoperirea factorilor activi implicaţi şi diagnosticarea tipului de relaţii în cazul relaţiilor de schimb şi de putere;

• o integrarea în procesul de soluţionare a tuturor celor implicaţi;

• o identificarea resurselor potenţiale şi a celor disponibile pentru soluţionarea problemei ;

• o formularea de obiective argumentate pe baza valorilor profesional-etice ale asistenţei sociale;

• o realizarea cooperării interne între asistenţii sociali, precum și a acestora cu alte categorii de profesioniști.

  Etapele diagnozei sociale

  Pentru realizarea diagnozei sociale în raport cu orice problemă sau categorie de clienţi, se parcurg următoarele etape:

  • ✓ Evaluare nevoi/resurse/puncte tari

  • ✓ Proiectarea intervenției sociale

  Evaluare nevoi/resurse

  Definiţie şi scop

  Evaluarea trebuie să se centreze pe clarificarea problemei de rezolvat , mai exact, pe colectarea şi analiza datelor necesare identificării/formulării corecte a problemei sociale cu care se confruntă clientul şi a căilor de rezolvare a cazului. Altfel, există riscul de a acumula un volum prea mare de informaţii, nu totdeauna relevante pentru cazul respectiv, ceea ce face dificilă elaborarea diagnosticului social, respectiv găsirea soluţiilor de rezolvare a problemei şi derularea planului de intervenţie.

  Evaluarea pregăteşte intervenţia socială prin faptul că furnizează acesteia datele necesare şi indică principalele direcţii de acţiune. În acest scop, evaluarea se centrează pe răspunsul la următoarele întrebări: Care este problema? Cine este clientul? Ce posibilităţi există pentru a schimba situaţia? Cum se va proceda?

  Cunoaşterea problemei

  O problemă socială este definită drept “ un proces social, o caracteristică, o situaţie despre care societatea sau un subsistem al ei consideră că trebuie schimbat ”. Această definiţie include două elemente:

  1. a. O cauză – o sursă de dificultăţi asupra căruia urmează să se acţioneze pentru a fi schimbat într-un sens convenabil, poate fi vorba de un aspect negativ sau pozitiv și

  2. b. Conştientizarea dificultăţii – sursa problemei este acceptată de către client și conștientizat că acest aspect trebuie eliminat sau schimbat.

     Evaluarea presupune selectarea, organizarea şi sintetizarea datelor despre situaţia clientului având ca rezultat imediat identificarea şi formularea problemei sociale. Referitor la acestă etapă, asistentul social trebuie să aibă în atenţie următoarele aspecte:

     • ✓ de la cine provine cererea de ajutor; care probleme sunt prioritare pentru client şi cum le defineşte acesta;

     • ✓ ce priorităţi identifică asistentul social şi dacă acestea coincid sau nu cu cele ale clientului;

     • ✓ care este natura problemei, dacă este o “problemă externă” persoanei, familiei sau grupului, dacă este o disfuncţie care ţine de contextul social şi care afectează o categorie de populaţie (de exemplu, şomajul) sau este o “problemă internă”, care vizează direct persoana, familia sau grupul care solicită sprijin (de exemplu: probleme relaţionale, afective, probleme de cuplu, de educaţie, forme de dependenţă, conduite asociale ca delincvenţa, prostituţia etc.);

     • ✓ ce raport există între aceste tipuri de probleme;

     • ✓ care sunt datele semnificative ce semnalează existenţa problemei respective; în această categorie intră date obiective (indubitabile): vârsta, componenţa familiei, veniturile, locuinţa, locul de muncă etc. şi date obiectivabile: conduite, acţiuni, gesturi, declaraţii, observate şi interpretate de asistentul social, care vor fi sau nu confirmate pe parcursul investigării.

  În sinteză, in cadrul evaluării, se pot identifica următoarele categorii de probleme 2

  interpersonale – familiale;

• o de cuplu;

• o colegiale;

• o profesionale;

• o emoţionale – suferinţă; boală; pierdere;

• o de comportament;

• o în asigurarea resurselor materiale;

• o în îndeplinirea rolurilor – părinte; partener; alte roluri sociale;

• o de tranziţie socială – schimbare de rol; de mediu; de situaţie;

• o în relaţia cu instituţiile şi organizaţiile formale etc.

Definirea problemei se face pe orizontală – în sensul ramificaţiilor sale în prezent (lista de probleme; prioritizarea lor) şi pe verticală – identificarea cauzalităţii. Categorii de probleme in funcţie de urgenţa şi gravitatea lor: probleme imediate (urgente; problema principală); probleme adiacente (factori cauzali sau favorizanţi ai situaţiei problematice); probleme curente.

Cunoaşterea resurselor clientului

O altă secvenţă importantă în realizarea evaluării operaţionale constă în definirea şi descrierea clientului care are nevoie de ajutor. În acest sens, se vor urmări aspecte precum:

• ✓ cine este clientul? (individul, familia, grupul sau o categorie de populaţie: adolescenţi; persoane de vârsta a treia; persoane cu dizabilităţi etc.);

• ✓ date de identificare;

• ✓ percepţia clientului asupra propriei situaţii;

• ✓ atitudinea şi aşteptările sale faţă de procesul de asistare;

• ✓ nivelul de motivaţie în raport cu schimbarea situaţiei sale;

• ✓ experiențe de învățare anterioare ce pot fi re-valorizate;

• ✓ cum se mobilizează pentru schimbarea situației sale și dificultăţile întâmpinate; reacţia faţă de acestea (descurajare, fatalism, depresie sau reacţii pozitive);

• ✓ capacităţile fizice, intelectuale, afective, culturale necesare clientului pentru a face faţă situaţiei;

• ✓ aprecierea potenţialului său de dezvoltare;

• ✓ identificarea factorilor defavorizanţi.

Toate aceste informaţii sunt necesare pentru a evalua resursele şi posibilităţile clientului care pot fi mobilizate pentru schimbarea situaţiei. Resursele pe care clientul le poate activa şi valorifica pot fi: resurse interne (capacităţi proprii, motivaţii) şi resurse externe (identificarea unei reţele de sprijin formate din membrii familiei nucleare şi a familiei lărgite, prieteni, vecini, grupuri, instituţii, servicii; reperarea r esurselor materiale disponibile - pensie, alocaţie, bunuri etc.). În paralel cu identificarea re surselor, asistentul social trebuie să repereze factorii de rezistenţă şi de blocaj la nivelul clientului sau al mediului social.

INTERVENȚIA

Intervenția socială este un proces ce implică acțiuni de schimbare planificată. Schimbarea poate apărea în mod natural, însă sunt situații în care oamenii au nevoie de ajutor în a planifica acțiuni ce vor genera schimbare.

Practica demonstrează că motivația este un element fundamental al schimbării. Astfel motivația spre schimbare a beneficiarului devine un bun predi ctor al rezultatului intervenției sociale. Măsurarea motivației spre/pentru schimbare a beneficiarului trebuie să ia în calcul trei dimensiuni: a fi pregătit, a fi dispus și a fi capabil să realizeze schimbarea propusă.

Acțiunile ce presupun schimbarea planificată pot fi directe, în raport cu individul sau sistemul din care face parte sau indirecte, în raport cu organizația, mediul profesional sau societatea .

Interventia sociala reprezinta un model teoretic cu largă utilizare in practica socială. În cadrul acestui model, asistentul social este un „agent al schimbării” care trebuie să d efinească

obiectivele precise ale schimbării ce e nevoie să fie realizată, precum şi mijloacele necesare în acest sens.

Elaborarea planului de intervenţie

Definirea obiectivelor şi a mijloacelor prin care acestea vor fi atinse reprezintă planul de intervenţie, rezultat al confruntării proiectelor diferiţilor parteneri (ex: clientul/beneficiarul, familia, comunitatea, instituţia, asistentul social), negocierea ducând spre un proiect/plan comun.

Elaborarea planului de intervenţie cuprinde:

• - definirea riguroasă a problemei beneficiarului/clientului şi a nivelului la care se intervine (ex: individ, grup, comunitate restrânsă);

• - determinarea obiectivelor specifice ale intervenţiei, în ordinea importanţei şi/sau în ordinea cronologică a realizării;

• - alegerea strategiilor, metodelor şi tehnicilor de lucru cu beneficiar/clientul pentru a putea provoca şi susţine mecanismele schimbării sociale.

  Planul de intervenție este rezultatul negocierii între asistentul social, beneficiar/client şi organizație/instituție.

  Punerea în aplicare a planului de intervenție este etapa de realizare propriu–zisă a obiectivelor schimbării, pe baza diverselor metode şi tehnici de intervenţie.

  Evaluarea rezultatelor

  Evaluarea rezultatelor constă în măsurarea efectelor produse de punerea în aplicare a planului de intervenţie. Evaluarea combină 3 perspective de măsurare a performanţelor: cea proprie asistentului social, cea proprie clientului şi perspectiva organiza ției/instituției. Din evaluare pot deriva două situaţii: fie continuarea intervenţiei pe baza unui plan renegociat şi mai bine adaptat situaţiei, fie renunţarea definitivă la intervenţie, în virtutea reuşitei sau a eşecului total.

  Încheierea intervenţiei

  Încheierea intervenţiei este momentul în care unul dintre acto rii implicaţi sau toţi consideră că obiectivele au fost atinse sau că, dimpotrivă, interventia a eşuat.

  Încheierea este sfârşitul relaţiei de colaborare profesională între asistentul social şi beneficiar/client. Încheierea poate fi programată sau spontană, de succes sau nu. Indiferent de condiţiile de încheiere, asistentul social trebuie să fie pregătit să gestioneze această fază a procesului de transformare planificat.

  Relaţia asistent social-beneficiar/client se încheie atunci când serviciile nu mai sunt necesare sau nu mai servesc intereselor beneficiarului. Încheierea trebuie să se bazeze pe dovezi clare ale îndeplinirii obiectivelor şi scopurilor. Instinctele sau opiniile asistentului social nu pot constitui o bază solidă în evaluarea situaţiei. Specialistul este, de asemenea, obligat să recurgă la abilităţi de gândire critică în acest stadiu al procesului de transformare planificată. Asistarea beneficiarului în această fază presupune luarea în considerare a unei încheieri doar în cazul unui progres real demonstrat.

  Capitolul 4 ETAPELE ACTULUI PROFESIONAL VERSUS TREPTE DE COMPETENŢĂ PROFESIONALĂ

  Prezentul document propune o clasificare a rolurilor pe care le poate juca asistentul social în etapele actului profesional și nivelul de responsabilitate pe care-l poate avea în funcție de vechimea și cunoștințele dobândite. Astfel, este de dorit ca, pe măsură ce capătă mai multă experiență în muncă, precum și expertiză în domeniul sectorial în care își desfășoară activitatea, un asistent social să poată trece către următoarea etapă din cariera sa profesională.

  Trepte de competență profesională conform CNASR vs nivel de responsabilitate în etapele actului profesional

Intervenția directă se referă la acțiunile practice pe care le întreprinde asistentul social în contact direct cu beneficiarii la nivel individual, de grup sau de comunitate pentru a răspund e nevoilor lor. Majoritatea asistenților sociali își încep cariera în practica direct ă, deoarece aceasta dezvoltă competențele de bază ale asistentului social.

Intervenția indirectă are impact asupra organizației din care face parte, a sectorului, a profesiei, precum și a societății. Aceasta se practică în roluri manageriale sau de antreprenor, în urmarirea efectivă a practicilor de politică socială, de legislație, de promovarea de noi tendințe în politici sociale, precum și în cercetarea din domeniul asistenței sociale. Asistenții

sociali pot trece către intervenția indirectă după ce au demonstrat competențe în intervenția directă.

Au fost identificate 7 niveluri generale de responsabilitate ale asistentului social în diagnoza şi intervenția socială :

• ► Managementul de caz

• ► Intervenţia de grup

• ► Intervenţia în comunitate

• ► Educaţie şi dezvoltare profesională

• ► Dezvoltare și implementare de programe sociale

• ► Leadership profesional/Manager/antreprenor

• ► Cercetare în domeniul social

Aceste 7 niveluri de responsabilitate sunt comune activității asistenților sociali, indiferent de domeniul în care ei activează. Aceste atribuții principale pot fi particularizate și respectiv completate în fișa postului asistentului social astfel încât să reflecte specificitățile unui anumit domeniu de practică (ex. vârstnici, persoane cu dizabilități, c opii şi familii, tineri, etc.).

În același timp, deoarece domeniile lor de practică sunt diferite, profesioniștii pot să nu aibă în mod obligatoriu toate atribuțiile ce vor fi descrise în cadru l acestui material pentru o anumită treaptă de competență profesională ci doar o parte a lor, aspect reflectat de asemenea în fișa postului fiecărui asistent social.

Un asistent social cu experiență și expertiză nu este necesar să se regăsească pe toate cele 7 niveluri de responsabilitate. El va alege în funcție de perspectivele pe care i le oferă organizația/instituţia în care activează, ținând cont și de disponibilitatea sa.

Această clasificare permite atât asistentului social, cât și angajatorului să con tribuie la dezvoltarea carierei sale în acord cu experiența de muncă, pre cum și cu expertiza acestuia.

1. 4.1 DESCRIEREA GENERALĂ A CATEGORIILOR DE COMPETENȚE PROFESIONALE

   Principalele categorii de responsabilități ce vor fi analizate și structurate pentru fiecare dintre treptele profesionale ale profesiei de asistent social sunt următoarele:

   Management intervenția de caz de grup

   Intervenția Educație și în dezvoltare

   comunitate profesională

   Dezvoltare și implementare de programe sociale

   Leadership profesional/ Manager/ant reprenor

   Cercetare în domeniul social

   Managementul de caz

   Furnizarea de servicii specifice managementului de caz în diferite arii sectoriale, incluzând evaluare, planificare, intervenție și evaluarea intervenției.

   Competențele din această categorie se referă la capacitatea asistentului social de a înțelege situația și nevoile unui client/beneficiar, de a le analiza în profunzime (realizarea diagnozei) și de a stabili apoi obiective și activități specifice, agreate cu clientul/beneficiarul (planificarea intervenției), pe care le pun în practică (realizarea intervenției). Drept urmare, competențele referitoare la managementul cazurilor sunt structurate pe aceste trei paliere anterior menționate:

   • o Evaluarea și admiterea clienților/beneficiarilor

   • o Analiza și documentarea cazurilor

   • o Stabilirea obiectivelor și a planurilor de intervenție

     Competența de evaluare a nevoilor, de înțelegere a problemelor clienților/beneficiarilor presupune:

     • ✓ Comunicare flexibilă: Asistentul social trebuie să comunice verbal şi în scris şi să culeagă date despre problema clientului/beneficiarului. Această competenţă presupune abilitatea de a comunica verbal şi în scris, faţă-în-faţă şi la distanţă.

     • ✓ Înţelegere complexă: Competenţa presupune înţelegerea informaţiei transmise de

       client/beneficiar, aşa cum o vede acesta, dar şi capacitatea de a înţelege problema dincolo de percepția uneori limitată a clientului/beneficiarului asupra problematicii.

     • ✓ Culegere de informaţii de la client: Competenţa presupune capacitatea asistentului social de a

       culege de la client/beneficiar, prin metode și tehnici specifice, datele relevante pentru descrierea

       şi analiza problemei. În acest scop este uneori nevoie ca asistentul social să supună atenţiei clientului/beneficiarului său informaţii sau puncte de vedere pe care acesta nu le avea anterior discuţiei şi să clarifice dacă acestea au fost înţelese corect.

     • ✓ Analiza informaţiei culese: În anumite situații, este necesar ca asistentul social să facă o analiză

       mai aprofundată a tuturor datelor culese de la client/beneficiar și/sau din alte surse, direct sau indirect, pentru a ajunge la o înţelegere a nevoilor acestuia. De asemenea, analiza informației este folosită de asistentul social în verificarea spre exemplu a veridicității și actualității informațiilor culese (triangularea datelor) din diverse surse.

       Competența de analiză și documentare este esențială în pregătirea procesului de intervenție și presupune:

     • ✓ Cunoştinţe de specialitate: Pentru a realiza o definire corectă a problemei cu care se confruntă

       clientul/beneficiarul, asistentul social trebuie să aibă cunoştinţe despre constructele pe care le analizează: cine solicită ajutor și ce denotă modul cum formulează acesta problema, cine este de fapt implicat în mod real în problemă, care este natura acestei probleme dincolo de declarațiile clientului etc. Cunoştinţele de specialitate necesare pentru a defini corect situația clientului/beneficiarului trebuie să fie „la zi”, adică să corespundă cu stadiul actual al cunoaşterii ştiinţifice în domeniul analizat.

     • ✓ Metode și tehnici utilizate: Asistenții sociali trebuie să aibă capacitatea de a utiliza diverse

       metode și tehnici ce permit definirea problemei sociale (de exemplu observaţie, interviu, chestionar, etc) și de a documenta, pe baza și cu ajutorul acestora, situația clientului/beneficiarului.

       Competența de stabilire a obiectivelor are un aport important în clarificarea mutuală a relaţiei profesionale dintre asistentul social şi client/beneficiar, implicând:

     • ✓ Comunicare flexibilă: În urma analizei nevoilor clientului, asistentul social stabileşte împreună

       cu acesta scopuri, pe care trebuie să le discute și să le prezinte cât mai flexibil clientului/beneficiarului, în scris sau oral.

     • ✓ Stabilirea obiectivelor prin cooperare: Aceste obiective sunt definitivate împreună cu clientul în

       aşa fel încât să fie realiste, să fie înţelese şi asumate de ambele părţi (client/beneficiar şi asistentul social).

     • ✓ Detalierea obiectivelor şi a procedurii: Obiectivele asumate trebuie detaliate şi din punctul de

       vedere al procedurii pe care asistentul social preconizează să o urmeze pentru atingerea lor.

     • ✓ Obiective măsurabile şi verificabile: Obiectivele stabilite trebuie să fie măsurabile şi verificabile şi prin ele se face monitorizarea activităţii asistentului social.

       Intervenția de grup

       Dezvoltarea, coordonarea și facilitarea sesiunilor de activități de grup destinate construirii sistemelor și rețelelor de suport social ale diferitelor categorii de clienţi/beneficiari.

       Intervenția în comunitate

       Dezvoltarea de noi sisteme de suport în comunitate menite să crească bunăstarea socială a membrilor comunității.

       Asistentul social poate realiza intervenţii la nivel de grup sau de comunitate. Pentru a face aceste intervenţii, este necesar să le planifice. Această competenţă face referire la capacitatea asistentului social de a realiza diagnoza comunitară, evaluarea nevoilor comunității iar ulterior, în baza acestora, de a dezvolta proiecte şi planuri coerente şi realiste, care sunt detaliate dincolo de nivelul de intenţii şi obiective, adică prevăd paşi concreţi necesari pentru implementarea unei intervenţii, precum şi posibilele obstacole şi modalităţile în care acestea pot fi depășite.

       Dacă în situația managementului de caz, asistentul social face intervenții directe, orientate spre persoana cu care lucrează/client/beneficiar, competențele lui de profesionist ajutând în mod direct la dezvoltarea personală a acestuia și susținându-l ca să-și îmbunătățească viața, în cazul intervențiilor de grup și în comunitate avem de-a face în principal cu competențe ale asistentului social în intervenția orientată spre context.

       Intervenţiile orientate spre context sunt intervenţii în care asistentul social influenţează variabile din mediul de viață al familiilor, comunităților etc. Această competenţă face referire la capacitatea asistentului social de a înţelege şi a influenţa acele variabile de context (fizice sau psihologice) care determină calitatea vieţii grupurilor şi comunităților şi de a interveni asupra lor, astfel încât să le îmbunătăţească viața.

       Educație și dezvoltare profesională

       Implicarea în formare profesională continuă și schimb de experiență ori bune practici profesionale pentru a se informa permanent cu privire la ultimele evoluții relevante pentru practica profesională; îndrumare pentru colegi asistenți sociali pentru îmbunătățirea deprinderilor, cunoștințelor și a expertizei acestora.

       Actualizează şi dezvoltă propriile competenţe profesionale şi transversale, propriile cunoştinţe şi deprinderi, în concordanţă cu schimbările din domeniu, cu standardele şi cerinţele profesiei de asistent social, cu reglementările naţionale şi europene.

       • ✓ Se informează continuu cu privire la noutăţile din domeniu.

       • ✓ Citeşte reviste, participă la cursuri, participă la conferinţe

       • ✓ Publică articole în reviste academice şi de specialitate.

         Dezvoltarea și implementarea de programe

         Dezvoltarea de noi modele de furnizare a serviciilor, noi programe, metodologii de lucru ori politici pentru promovarea unei mai bune integrări a serviciilor în cadrul unei organizații/instituții sau a unui domeniu sectorial.

         Competenţele din această categorie se referă la capacitatea asistentului social de a evalua activități, sisteme, procese, proceduri, politici. Această evaluare este similară unei auditări a modalităţii în care funcţionează şi a impactului pe care îl are un anumită activitate, sistem, proces, o anumită procedură sau politică. În cadrul procesului de evaluare a unui sistem nu este evaluat doar impactul său financiar (deşi această componentă este importantă), ci şi obiectivele sale, postulatele de la care pleacă şi fiecare etapă sau pas care apar în respectivul sistem. Presupune:

         • ✓ Competenţa de planificare a evaluării: Un proces de evaluare a unui sistem, a unui proces, a unei proceduri sau a unei politici, este suficient de complex încât să necesite planificare anterioară. Fără o planificare anterioară formală, evaluarea se poate sconta cu rezultate neconforme cu realitatea. În plus, fără o planificare formală, nu se poate realiza documentarea necesară pe parcursul evaluării, iar fără documentarea aferentă a modalităţii în care a fost realizată o evaluare, rezultatele ei nu pot fi luate în considerare.

         • ✓ Competența de realizare a evaluării: Efectuarea propriu-zisă a evaluării unui proces, a unei activități,

           a unui sistem, a unei proceduri sau a unei politici cere asistentului social să aplice deopotrivă analize raţionale şi analize empirice prin care să extragă informaţiile pertinente. Metodele raţionale necesită o cunoaştere a mecanicii respectivului proces analizat (de exemplu viciile de procedură ale unei activități din managementul de caz). Metodele empirice necesită culegerea de date şi informaţii, prin metode observaţionale (observaţie, interviu, chestionar) şi analiza acestor date. Metodele utilizate pentru a culege şi a analiza datele trebuie documentate.

         • ✓ Competența de analiză a evaluării: Procesul de evaluare trebuie să se finalizeze cu formularea

           concluziilor şi recomandărilor. Acestea sunt redactate formal, în documente care pot fi utilizate de către asistentul social în îmbunătăţirea propriei activităţi, sau care pot fi utilizate de factorii de decizie pentru a acționa în consecință.

         • ✓ Reflectarea critică asupra propriei acțiuni: Această competenţă face referire la capacitatea

           asistentului social de a reflecta asupra propriei analize. Analiza unui proces de evaluare a unui sistem, a unei proceduri sau a unei politici cere de la asistentului social capacitatea de a reflecta critic la propria activitate. Analiza evaluării se face de cele mai multe ori comparând planul formulat iniţial (care, dacă a fost corect întocmit, este imaginea ideală a felului în care trebuia să se desfăşoare

           analiza), cu ceea ce s-a întâmplat de fapt în analiză. În acest scop, documentarea fiecărui pas întreprins de asistentul social este de mare folos.

           Leadership profesional

           Coordonare cu alți profesioniști și/sau cu alți asistenți sociali pentru dezvoltarea profesiei, dezvoltarea de abilități de coaching și mentorat pentru creșterea capacității de intervenție a asistenților sociali.

           Această competență presupune capacitatea asistentului social de a se implica într-o varietate de activități menite să promoveze dezvoltarea profesiei sale, inclusiv prin creșterea capacităților de intervenție și a competențelor confraților de breaslă. Astfel de activități pot să includă:

         • ✓ Stabilirea şi menţinerea de relaţii cu alţi profesionişti, precum şi cu organizaţii profesionale

           relevante;

         • ✓ Colaborarea cu membrii echipei multidisciplinare și participarea la întâlniri cu aceştia, pentru a împărtăşi experienţe profesionale;

         • ✓ Menţinerea legăturii cu organizaţia profesională (CNASR);

         • ✓ Furnizarea de îndrumare și supervizare pentru alți asistenți sociali.

           Cercetare

           Implicarea în activități de cercetare și evaluare pentru a genera cunoștințe noi sau mai bine aplicate pentru/în practica profesională.

           Inițierea și/sau implicarea asistentului social în cercetări în domeniul de activitate se poate realiza într-o varietate de forme:

           • ✓ Realizează sau participă la cercetări pe probleme importante din domeniu: studiază şi rezumă

             literatura de specialitate, generează designuri de cercetare, colectează şi analizează statistic date, pune rezultatele la dispoziţia comunităţii profesionale şi ştiinţifice.

           • ✓ Dezvoltă noi modalităţi de rezolvare pentru problemele clienţilor, dezvoltă şi îmbunătăţeşte

         instrumente, tehnici şi metode.

2. 4.2 DISTRIBUȚIA COMPETENȚELOR LA NIVELUL TREPTELOR DE COMPETENŢĂ PROFESIONALE

ASISTENT SOCIAL - treapta de competență profesională: DEBUTANT

Managementul de caz – Evaluarea și admiterea clienţilor/beneficiarilor

• • Analizează cazurile referite pentru a se asigura că întrunesc condițiile de admitere în serviciu/acordare de servicii/prestații;

• • Stabilește și construiește o relație profesională cu clientul/beneficiarul și cu alte persoane semnificative pentru acesta (de exemplu, familia etc);

• • Folosește diferite tehnici și metode (de exemplu, vizite la domiciliu (însoţiţi de către un asistent social cu treaptă de competenţă superioară, discuții telefonice, interviuri față în față etc.) pentru strângerea de informații necesare evaluării, planificării intervenției și monitorizării rezultatelor acesteia.

  Managementul de caz – Analiza și documentarea cazurilor

• • Urmărește îndeaproape implementarea planurilor de intervenție (indiferent de denumirea acestora în legislația specifică - de exemplu, planul individualizat de protecție, planul de servicii etc) și semnalează eventuale sincope în implementarea acestora;

• • Documentează obiectiv evoluția situației beneficiarului și rezultatele obținute și face recomandări pentru modalități de îmbunătățire ale acestora;

• • Documentează și păstrează dosarele de caz și pregătește rapoarte standard conform prevederilor legislației sectoriale specifice;

• • Propune închiderea cazurilor, de preferat odată cu obținerea unor rezultate durabile ca urmare a furnizării serviciilor pentru client/beneficiari, familii și comunități dar și în alte situații prevăzute de cadrul normativ ori de regulamentele interne ale angajatorului (ex. mutarea clientului în alt județ/țară, decesul acestuia, întreruperea serviciilor la solicitarea clientului etc).

  Managementul de caz - Stabilirea obiectivelor și a planurilor de intervenție

• • Analizează și evaluează diferitele direcții de acțiune pentru caz, luând în considerare atât consecințele imediate cât și cele pe termen lung;

• • Formulează strategiilor adecvate de intervenție, în echipă, împreună cu ceilalți specialiști.

• • Participă în echipă, împreună cu ceilalți specialiști la stabilirea împreună cu clientul/beneficiarul a obiectivelor clare și realiste, realizează împreună cu acesta planificarea intervenției, pe baza legislației în vigoare.

• • Realizează implicarea clientului/beneficiarului în efortul susținut necesar pentru și centrat pe rezolvarea problemelor;

• • Colaborează cu alte organizații/instituții și accesează resursele comunității pentru a oferi clientului/beneficiarului sprijin pe parcursul intervenției;

• • Participă la întâlnirile de lucru pe caz ale echipei multidisciplinare

  Intervenția de grup

• • Observă și ajută la planificarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea actvității de grup și face propuneri de îmbunătățire a acesteia;

• • Participă la pregătirea grupurilor de suport care au scopul de a furniza informații pentru și/sau a educa un anumit grup-țintă;

• • Observă și ajută la desfășurarea grupurilor de suport care vizează dezvoltarea anumitor grupuri țintă de clienți/beneficiari.

  Intervenția în comunitate

• • Observă și ajută la desfășurarea analizei mediului înconjurător și a evaluării nevoilor comunității prin colectarea de date și efectuarea de analize de bază (de exemplu, colaționarea datelor sociale, efectuarea de interviuri sau sondaje, cartografierea resurselor comunității, analiza datelor referitoare la tendințele socio- demografice etc.).

  Educație și dezvoltare profesională

• • Participă, obligatoriu, la programe de dezvoltare/formare continuă și la întâlniri de supervizare pentru creșterea și dezvoltarea profesională și personală.

  Dezvoltarea și implementarea de programe

  •  Observă și ajută la dezvoltarea de programe prin colectarea de date și realizarea de analize de bază (de exemplu, colaje de date);

  •  Observă și ajută la implementarea programelor;

  •  Observă și ajută la promovarea de programe care țintesc un anumit grup de clienți/beneficiari ori alți parteneri ori instituții și face propuneri structurilor de decizie cu privire la dezvoltarea de programe și servicii relevante pentru aceștia.

    Cercetare

  •  Face demersuri pentru a fi la curent cu ultimele cercetări și tendințe în profesie;

  •  Oferă sprijin în colectarea de date și în activitățile de cercetare.

    Metode şi tehnici pe care le poate utiliza:

    •  Interviul

    •  Observaţia

    •  Documentarea

    •  Convorbirea telefonică

    •  Genograma

    •  Ecoharta

    •  Vizita (însoţit de un asistent social având o treaptă superioară de competență) ASISTENT SOCIAL - treapta de competență profesională PRACTICANT

      Managementul de caz – Evaluarea și admiterea clientilor/beneficiarilor

• • Lucrează cu clientul/beneficiarul și cu alte persoane semnificative (de exemplu, familia, îngrijitorii etc.) într-o manieră profesională, centrată pe înțelegerea nevoilor lor;

• • Gestionează și depășește reticența și rezistența la schimbare a clienților/beneficiarilor.

  Managementul de caz – Analiza și documentarea cazurilor

• • Implementează și urmărește realizarea planurilor de intervenție elaborate în fiecare caz, pentru a determina în ce măsură acestea sunt adecvate pentru rezolvarea nevoilor clienților/beneficiarilor și face propuneri de modificare a lor atunci când este necesar:

• • Pregătește proiecte de rapoarte de evaluare pentru cazurile aflate în lucru, spre a fi revizuite de către supervizor.

  Managementul de caz - Stabilirea obiectivelor și a planurilor de intervenție

• • Conceptualizează și identifică abordările adecvate pentru dezvoltarea planurilor de intervenție în funcție de nevoile clienților/beneficiarilor;

• • Ajută clienții/beneficiarii să dezvolte și să aleagă strategii și să formuleze planuri viabile;

• • Prezintă cazul în cadrul întâlnirilor echipei multidisciplinare.

  Intervenția de grup

• • Identifică cele mai bune modalități de a ajunge la și a se adresa persoanelor și/sau grupurilor vizate care pot beneficia de intervenția în grup desfășurată de organizație/instituție;

• • Planifică, implementează, monitorizează, evaluează și modifică activitățile grupurilor de suport pentru a adresa nevoile grupului țintă;

• • Asigură facilitarea sub supervizare pentru grupuri de suport cu risc crescut.

  Intervenția în comunitate

• • Realizează analiza mediului înconjurător și evaluarea nevoilor comunității;

• • Proiectează, dezvoltă și implementează programe specific de dezvoltare a comunității (de exemplu, pentru comunitatea ce îmbătrânește într-un anumit cartier);

• • Participă la inițiativele de dezvoltare comunitară și face propuneri în acest sens.

  Educație și dezvoltare profesională

• • Valorifică oportunități de învățare (de exemplu, participă la întâlniri ale unei comunități de practică pentru dezvoltarea abilităților și cunoștințelor);

• • Participă la cursuri de dezvoltare profesională pentru a dobândi cunoștințe și competențe profesionale;

• • Îndrumă alți profesioniști (de exemplu asistenții sociali debutanți) și/sau studenți în practică.

  Dezvoltarea și implementarea de programe

• • Participă la implementarea de programe (de exemplu, creșterea numărului ori diversificarea tipologiei activităților adecvate pentru profilul anumitor clienți/beneficiari);

• • Revizuiește programe pentru a ținti mai bine grupuri de suport/beneficiari sau alte părți interesate/organizații/instituții;

• • Identifică serviciile care lipsesc dar care ar răspunde nevoilor clienților/beneficiarilor și face recomandări pentru dezvoltarea de programe destinate îmbunătățirii furnizării de servicii.

  Cercetare

• • Participă la și susține activitățile de cercetare;

• • Participă în proiecte de cercetare conduse de echipe multidisciplinare.

  Metode şi tehnici pe care le poate utiliza:

• • Interviul

• • Observaţia

• • Documentarea

• • Convorbirea telefonică

• • Genograma

• • Ecoharta

  •  Vizita

    ASISTENT SOCIAL - treapta de competență profesională: SPECIALIST

    Managementul de caz – Evaluarea și admiterea clienţilor/beneficiarilor

• • Dezvoltă relații profesionale susținute cu clienții/beneficiarii și alte servicii cheie pentru părțile interesate (de exemplu, medici, asistente medicale, consilieri, etc.);

• • Realizează evaluarea nevoilor și evaluarea riscurilor pentru cazuri complexe prin luarea în considerare și integrarea în mod independent a unui număr semnificativ de informații.

  Managementul de caz – Analiza și documentarea cazurilor

  •  Pregătește rapoarte și se asigură că documentația necesară este întocmită.

    Managementul de caz - Stabilirea obiectivelor și a planurilor de intervenție

• • Colaborează îndeaproape cu echipa multidisciplinară și/sau cu alte instituții/organizații pentru a asigura elaborarea planurilor de intervenție;

• • Conduce întâlnirile echipei multidisciplinare din care face parte.

  Intervenția de grup

• • Conduce activitățile grupului de suport pentru clienții/beneficiarii vizați de acest tip de intervenție;

• • Formulează și structurează programe de informare pentru persoane și/sau grupuri țintă, pe baza unor strategii de informare.

  Intervenția în folosul comunității

• • Asigură planificarea strategică și conducerea activităților de analiză a mediului înconjurător și a evaluării nevoilor comunității;

• • Inițiază, proiectează, dezvoltă și implementează noi inițiative de dezvoltare comunitară prin mobilizarea resurselor comunitatii, a altor furnizori de servicii sociale și a voluntarilor;

• • Organizează și evaluează programele de dezvoltare comunitară, ținând cont de o perspectivă mai largă (de exemplu luând în considerare politica sectorială din domeniul în care dezvoltă programul ori planurile de dezvoltare județene).

  Educație și dezvoltare profesională

• • Caută oportunități de învățare continuă, cum ar fi participarea la întâlniri de evaluare/re-evaluare a situației clientului/beneficiarului, la grupuri de lucru la nivel de autorități centrale ori la activități de cercetare și dezvoltare a practicii profesionale, pentru îmbunătățirea continuă a competențelor și cunoștințelor;

• • Împărtășește cunoștințe despre noi practici profesionale cu alți profesioniști pentru a încuraja o cultură a învățării și perfecționării continue;

• • Îndrumă activitatea profesională a asistentului social debutant și practicant ori a altor categorii de profesioniști implicați în planificarea și furnizarea serviciilor și/sau prestațiilor sociale;

• • Monitorizează aplicarea principiilor, valorilor și standardelor profesionale conform Codului deontologic al profesiei de asistent social și Codului de Bună Practică și identifică și răspunde dilemelor etice apărute în practică;

• • Planifică și desfășoară/furnizează îndrumări pentru dezvoltarea educației continue și a programelor de formare în domeniul său sectorial de practică;

• • Furnizează programe de formare țintite pe dezvoltarea de competențe pentru asistenții sociali debutanți ori practicanți și pentru alte categorii profesionale (ex. educatorul specializat etc)

  Dezvoltarea și implementarea de programe

• • Promovează și conduce elaborarea de programe specifice vizând dezvoltarea de servicii necesare care lipsesc ori adresarea problemelor în furnizarea serviciilor existente;

• • Elaborează programe și realizează evaluarea bazată pe rezultate pentru a se asigura că aceste programe sunt capabile să susțină nevoile ori lipsurile identificate/clienții/beneficiarii-țintă;

• • Gestionează și supraveghează dezvoltarea și punerea în aplicare a programelor pe întreg ciclul de implementare al acestora.

  Leadership profesional

• • Îndrumă furnizarea de servicii sociale de către o echipă multidisciplinară pentru a asigura respectarea Codului deontologic al profesiei de asistent social, a standardelor de practică profesională, a legislației și politicilor din domeniul respectiv.

  Cercetare

• • Identifică lacunele și tendințele în cercetare și/sau practică care merită un studiu aprofundat;

• • Elaborează și desfășoară cercetări sub îndrumare/supervizare.

  Metode şi tehnici pe care le poate utiliza:

  • • Anamneza

  • • Interviul

  • • Observaţia

  • • Documentarea

  • • Convorbirea telefonică

  • • Genograma

  • • Ecoharta

  • • Vizita

  • • Analiza câmpului de forţe

  • • Consilierea

  • • Capacitarea/optimizarea/abilitarea clienţilor (empowerment)

  • • Reprezentarea intereselor beneficiarului (advocacy)

    ASISTENT SOCIAL - treapta de competență profesională: PRINCIPAL

    Managementul de caz – Evaluarea și admiterea clienților/beneficiarilor

• • Realizează evaluarea cazurilor și evaluarea riscurilor pentru cazuri complexe cu risc ridicat, sintetizând și integrând în mod independent un număr semnificativ de informații.

  Managementul de caz – Analiza și documentarea cazurilor

• • Monitorizează și re-evaluează progresul cazurilor și evaluează eficacitatea îngrijirii ori a planificării intervențiilor pentru programe specifice sau pentru anumite domenii de expertiză;

• • Elaborează rapoarte specifice și alte documente solicitate pentru cazuri complexe ori cu risc ridicat;

• • Analizează și revizuiește rapoarte și alte documente pregătite de asistenții sociali pentru a asigura respectarea standardelor de calitate.

  Managementul de caz - Stabilirea obiectivelor și a planurilor de intervenție

• • Asigură/promovează parteneriatul cu echipa multidisciplinară și/sau cu alte instituții/organizații pentru furnizarea de servicii/punerea în aplicare a planurilor de caz (indiferent de denumirea dată acestora de legislația sectorială)

• • Coordonează furnizarea de intervenții specifice domeniului său de practică;

• • Coordonează, pe domeniul său de practică, întâlnirile de analiză a cazurilor cu risc ridicat.

  Intervenția de grup

• • Ca expert în domeniul său sectorial, revizuiește și furnizează îndrumare pentru dezvoltarea de către asistenții sociali a intervențiilor de grup;

• • Planifică strategic dezvoltarea și extinderea serviciilor, revizuiește și furnizează îndrumare pentru planificarea și punerea în aplicare a planurilor de dezvoltare a serviciilor pentru anumite persoane și/sau grupuri țintă;

• • Realizează activități de suport în grup, urmărind rezultatele acestora și colectând date pentru a asigura eficacitatea intervenției.

  Intervenția în comunitate

• • Coordonează realizarea profilului demografic local și a altor analize relevante pentru comunitatea de intervenție;

• • Inițiază și dezvoltă campanii pentru noi programe de dezvoltare comunitară ca răspuns la nevoile emergente ale comunității;

• • Colaborează îndeaproape cu factorii-cheie de influență pentru a co-crea programe de dezvoltare a comunității;

• • Mobilizează resurse pentru a sprijini realizarea programelor de dezvoltare a comunității (de exemplu, mobilizează diverse rețele pentru a obține suport de la sponsori și donatori, inițiază programe de voluntariat etc).

  Educație și dezvoltare profesională

  •  Stabilește bune practici în furnizarea serviciilor din domeniul său de practică;

• • Dezvoltă planul de dezvoltare profesională pentru asistenții sociali din cadrul unui departament/organizație, oferă oportunități de dezvoltare și elaborează programe de dezvoltare specifice pentru domeniul său de practică;

• • Dezvoltă curriculum și furnizează programe de formare profesională, oferă îndrumare furnizorilor de servicii sociale cu privire la planificarea și dezvoltarea programelor de educație și formare profesională;

• • Furnizează servicii de supervizare, mentorat, educație continuă și dezvoltare profesională în cadrul organizației/instituției.

  Dezvoltarea și implementarea de programe

• • Coordonează/conduce dezvoltarea bunelor practici și a programelor specifice domeniului său de practică;

• • Auditează, evaluează și modifică furnizarea serviciilor la nivel de departament/organizație pentru a asigura corespondența între planurile de intervenție și nevoile furnizorului de servicii sociale și ale clienților/beneficiarilor acestuia;

• • Identifică și lucrează în parteneriate profesionale cu factorii cheie și structuri de decizie pentru a acoperi lacunele/nevoia de servicii sociale.

  Leadership profesional

• • Oferă îndrumare organizației/instituției pentru dezvoltarea de standarde de practică în domeniul său de activitate;

• • Îndrumă organizația/instituția cu privire la planificarea și implementarea serviciilor sociale și a practicii profesionale în domeniu;

• • Contribuie la elaborarea/revizuirea Codului Deontologic al profesiei de asistent social, a standardelor de practică, a legislației și strategiilor la nivel de sistem pentru domeniul său de expertiză;

• • Reprezintă profesia de asistent social în activitățile inter-departamentale și/sau inter-agenții.

  Cercetare

  •  Conduce, proiectează și implementează cercetări pe problematici specifice;

  •  Diseminează și actionează ca resursă pentru proiecte de cercetare relevante în vederea îmbunătățirii practicii;

  •  Aplică cunoștințele din domeniul său de practică tendințelor care se conturează în sectorul serviciilor sociale.

  Metode şi tehnici pe care le poate utiliza :

• • Anamneza

• • Interviul

• • Observaţia

• • Documentarea

• • Convorbirea telefonică

• • Genograma

• • Ecoharta

• • Vizita

• • Analiza câmpului de forte

• • Consilierea

• • Capacitarea/optimizarea/abilitarea clientilor (empowerment)

• • Reprezentarea intereselor beneficiarului (advocacy)

Capitolul 5 - METODE ŞI TEHNICI FOLOSITE ÎN PRACTICA PROFESIONALĂ A ASISTENȚILOR SOCIALI

Există multe aşteptări de la asistenţii sociali iar utilizarea teoriilor şi a cercetărilor pot reprezenta puncte utile de reper atunci când ne simţim copleşiţi de natura problemelor cu care ne confruntăm.

Teoria şi cercetarea ne pot ajuta să răspundem întrebării cheie: ce putem , eu sau alţii, să spunem sau să facem pentru a produce o schimbare?

În abordarea acestei întrebări, teoria poate elucida înţelegerea pe care o avem despre oameni şi despre circumstanţele cu care aceştia se confruntă, pe cinci paliere principale:

• ✓ Observaţia: ne spune ce vedem şi la ce să avem grijă.

• ✓ Descrierea: oferă un vocabular conceptual şi un cadru de referinţă în care observaţiile pot fi ordonate şi organizate.

• ✓ Explicaţia: sugerează modalitatea în care diferitele observaţii pot fi corelate şi legate, oferă posibile relaţii cauzale între două evenimente.

• ✓ Predicţia: indică ce s-ar putea întâmpla în etapa următoare.

• ✓ Intervenţia: sugerează ce poate fi făcut pentru a produce schimbarea .

Practica direct cu beneficiarul/clientul a asistentului social are la bază abordarea pe trei paliere folosită în mod tradițional în domeniul social:

1. 1. practica la nivel individual/de caz,

2. 2. practica/intervenția de grup și

3. 3. intervenția la nivel de comunitate.

   Fiecare dintre aceste paliere de practică este distinct în ceea ce privește modalitatea de concentrare a intervenției și aceste focusuri diferite reprezintă principalul mijloc de a identifica și a aduce schimbările necesare pe palierul în care are loc intervenția.

   1. A) Practica la nivel individual se referă la metoda de intervenție prin care un asistent social lucrează direct cu persoane fizice și/sau familii, în contextul lor unic și cu nevoile lor particulare.

   2. B) Intervenția de/în grup se referă la metoda de intervenție prin care un asistent social utilizează contextul de grup ca mediu pentru a aduce schimbări la nivel de indivizi și/sau familii. Prin utilizarea grupului de lucru, asistent social facilitează dinamica acestuia și oferă oportunitatea pentru membrii grupului de a se auto-înțelege, de a găsi noi căi de rezolvare a problemelor ori de gestionare a comportamentelor agresive ori sau distructive, precum și de dezvoltare a rețelei de suport.

   3. C) Intervenția în comunitate se referă la metoda de intervenție prin care un asistent social utilizează comunitatea ca mediu pentru a lucra cu indivizi și/sa u familii. Intervenția în comunitate are un dublu scop: acela de a întări susținerea rețelei sociale pentru indivizi ș i/sau familii, dar și de a construi capacitatea comunităților locale de a răspunde nevoilor indivizilor și familiilor.

      În practica la nivel individual, managementul de caz este me