Completarea participării României la programele europene de cercetare
ORDONANTA nr. 32 din 30 ianuarie 2000 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 117/1999 privind adoptarea termenilor şi condiţiilor de participare a României la programele Comunităţii Europene în domeniul cercetării, dezvoltării tehnologice şi demonstratiilor şi la programele de cercetare şi act
În vigoare. Act în vigoare.
Despre ce este acest act
Ordonanța nr. 32 din 30 ianuarie 2000 completează Ordonanța Guvernului nr. 117/1999 privind condițiile de participare a României la programele Comunității Europene în domeniul cercetării, dezvoltării tehnologice și demonstrațiilor, precum și la programele de cercetare și instruire. Actul prevede includerea în ordonanță a deciziilor Consiliului de asociere, ale Consiliului Uniunii Europene și ale Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene, care reglementează participarea României la aceste programe. Această completare are ca scop alinierea legislației românești la obligațiile internaționale legate de asocierea cu Uniunea Europeană.
Pe scurt
- Identificator
- Ordonanta nr. 32/2000
- Tip act
- Ordonanta
- Emitent
- Guvernul
- Data adoptării
- 30 ianuarie 2000
- Număr de forme
- 1
- Domeniu
- public finance, education research, international law
- Sursa oficială
- legislatie.just.ro
De ce spunem asta
- default:latest consolidation, no total abrogation found — ACTIVE by default
Ce acte modifică acest act
Actele pe care acest act le modifică, le completează sau le abrogă.
- Modifica pe: LEGE nr. 206 din 31 decembrie 1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe — 31 decembrie 1999
- Modifica pe (ART. 1): ORDONANŢA nr. 117 din 31 august 1999 (*actualizată*) privind adoptarea termenilor şi condiţiilor de participare a României la programele Comunităţii Europene în domeniul cercetării, dezvoltării tehnologice şi demonstratiilor şi la programele de cercetare şi activităţile de instruire (actualizată pân — 31 august 1999
- Completeaza pe (ANEXA 1): ORDONANŢA nr. 117 din 31 august 1999 (*actualizată*) privind adoptarea termenilor şi condiţiilor de participare a României la programele Comunităţii Europene în domeniul cercetării, dezvoltării tehnologice şi demonstratiilor şi la programele de cercetare şi activităţile de instruire (actualizată pân — 31 august 1999
- Completeaza pe (ANEXA 2): ORDONANŢA nr. 117 din 31 august 1999 (*actualizată*) privind adoptarea termenilor şi condiţiilor de participare a României la programele Comunităţii Europene în domeniul cercetării, dezvoltării tehnologice şi demonstratiilor şi la programele de cercetare şi activităţile de instruire (actualizată pân — 31 august 1999
- Completeaza pe (ANEXA 3): ORDONANŢA nr. 117 din 31 august 1999 (*actualizată*) privind adoptarea termenilor şi condiţiilor de participare a României la programele Comunităţii Europene în domeniul cercetării, dezvoltării tehnologice şi demonstratiilor şi la programele de cercetare şi activităţile de instruire (actualizată pân — 31 august 1999
Cuprins pe articole
Textul actului
| EMITENT |
Având în vedere prevederile art. 76 din Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunitatile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, şi ale Protocolului adiţional la Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunitatile Europene şi statele lor membre, pe de altă parte,în temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României şi ale art. 1 lit. H pct. 1 din Legea nr. 206/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,Guvernul României emite următoarea ordonanţa: + Articolul 1Ordonanţa Guvernului nr. 117/1999 privind adoptarea termenilor şi condiţiilor de participare a României la programele Comunităţii Europene în domeniul cercetării, dezvoltării tehnologice şi demonstratiilor şi la programele de cercetare şi activităţile de instruire, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 31 august 1999, se completează cu articolul 4 cu următorul cuprins:"Art. 4. - Decizia nr. 3/99 a Consiliului de asociere între România, pe de o parte, şi Comunitatile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, Decizia nr. 1999/64/Euratom a Consiliului Uniunii Europene şi Decizia nr. 182/1998/CE a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene sunt prevăzute în anexele nr. 1-3 care fac parte integrantă din prezenta ordonanţă." + Articolul 2Anexele nr. 1-3 la Ordonanţa Guvernului nr. 117/1999 vor avea, în mod corespunzător, conţinutul anexelor nr. 1-3 care fac parte integrantă din prezenta ordonanţă.PRIM-MINISTRUMUGUR CONSTANTIN ISARESCUContrasemnează:----------------p. Preşedintele Agenţiei Naţionalepentru Ştiinţa, Tehnologie şi Inovare,Mircea Puscap. Ministru de stat,ministrul afacerilor externe,Eugen Dijmarescu,secretar de statMinistrul finanţelor,Decebal Traian Remes + Anexa 1DECIZIE 3 30/06/1999 + Anexa 2DECIZIE 1999 22/12/1998 + Anexa 3DECIZIE 182 22/12/1998