DECRET nr. 633 din 3 decembrie 1956pentru completarea şi modificarea Decretului nr. 201/1953, privind circulaţia produselor lemnoase
EMITENT
  • MAREA ADUNARE NAŢIONALA
  • Publicat în  BULETINUL OFICIAL nr. 31 din 3 decembrie 1956



    Prezidiul Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române, decretează:  +  Articolul UNICDecretul nr. 201 din 14 mai 1953, privind circulaţia produselor lemnoase, se completează şi se modifica după cum urmează:I. Art. 1 se completează cu un ultim alineat care va avea următorul cuprins:"Tipizarea documentelor menţionate în alineatul precedent şi difuzarea acestor documente către organele interesate este în sarcina Ministerului Silviculturii".II. Art. 4 alin. 5 va avea următorul cuprins:"În cazul în care, în termen de 30 zile de la reţinerea materialului, nu se va stabili vreuna din situaţiile prevăzute mai sus, materialul va fi valorificat de către unităţile Ministerului Silviculturii în cadrul sarcinilor de plan, fără aplicarea dispoziţiilor Decretului nr. 111/1951, iar pretenţiile ulterioare ale celor ce revendica materialul se vor exercita, potrivit legii, numai asupra sumei obţinute prin valorificare".III. După art. 8 se introduce art. 9 care va avea următorul cuprins:"ART. 9Ministerul Silviculturii va elabora instrucţiuni pentru aplicarea prezentului Decret".IV. Denumirea de "Ministerul Gospodăriei Silvice" se înlocuieşte în tot cuprinsul Decretului nr. 201/1953, cu denumirea de "Ministerul Silviculturii".------