ORDONANTA nr. 62 din 21 august 1998privind instituirea taxei pentru eliberarea autorizaţiei de înfiinţare şi funcţionare a magazinelor "duty-free" şi "duty-free diplomatic"
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 308 din 25 august 1998



    În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României şi al art. 1 pct. 4 lit. h) din Legea nr. 148/1998 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,Guvernul României emite următoarea ordonanţa:  +  Articolul 1Se instituie taxa pentru eliberarea autorizaţiei de înfiinţare şi funcţionare a magazinelor "duty-free" şi "duty-free diplomatic", în valoare de 5.000 dolari S.U.A.  +  Articolul 2Plata taxei se efectuează de către societăţile comerciale în lei. Valoarea în lei a taxei se determina prin transformarea sumei în dolari S.U.A. la cursul de schimb stabilit şi comunicat de Banca Naţionala a României în fiecare zi de joi. Acest curs de schimb se utilizează pe toată durata săptămânii următoare pentru taxele plătite în cursul acelei săptămâni.  +  Articolul 3Taxa constituie venit al bugetului de stat şi se plăteşte în contul 20.17.01.03 "Taxe pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare", deschis la unităţile trezoreriei statului. În municipiul Bucureşti, exclusiv sectoarele 1 şi 3, unde nu funcţionează unităţi ale trezoreriei statului, taxa se plăteşte în contul 60.17.03 "Taxe pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare", deschis pe seama administraţiilor financiare ale sectoarelor 2, 4, 5 şi 6 la filialele Băncii Comerciale Române - S.A.  +  Articolul 4Autorizaţia de înfiinţare şi funcţionare a magazinelor "duty-free" şi "duty-free diplomatic" are valabilitate un an de la data eliberării. Autorizaţia se va elibera numai după depunerea la Direcţia Generală a Vamilor a copiei documentului prin care se atesta plata taxei prin prezenta ordonanţă.Cu 60 de zile înainte de expirarea perioadei de valabilitate a autorizaţiei se impune solicitarea unei noi autorizaţii, pe baza cererii formulate în acest sens de societăţile comerciale, cu plata taxei prevăzute la art. 1 şi cu respectarea procedurii legale de autorizare.PRIM-MINISTRURADU VASILEContrasemnează:---------------Ministrul finanţelor,Daniel DaianuMinistrul industriei şicomerţului,Radu Berceanu---------