LEGE nr. 265 din 7 noiembrie 2008 (**republicată**)privind gestionarea siguranței circulației pe infrastructura rutieră
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 608 din 23 august 2012



    **) Republicată în temeiul dispozițiilor art. II din Ordonanța Guvernului nr. 6/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 265/2008 privind auditul de siguranță rutieră, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 30 ianuarie 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 16 iulie 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.Legea nr. 265/2008 privind auditul de siguranță rutieră a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 20 noiembrie 2008.  +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1(1) Prezenta lege stabilește cadrul instituțional și modul de gestionare a siguranței circulației pe rețeaua rutieră.(2) Prezenta lege se aplică drumurilor noi și drumurilor existente, după cum urmează:a) autostrăzilor, drumurilor expres, precum și drumurilor aparținând rețelei rutiere transeuropene, astfel cum este definită în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1.315/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind orientările Uniunii pentru dezvoltarea rețelei transeuropene de transport și de abrogare a Deciziei nr. 661/2010/UE; (la 31-01-2022, Litera a) din Alineatul (2) , Articolul 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 ) b) drumurilor de interes național;c) drumurilor de interes județean și străzilor de categoria I și a II-a. (la 02-07-2016, Alin. (2) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 16 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 463 din 22 iunie 2016. ) (3) Prezenta lege nu se aplică tunelurilor rutiere reglementate de Legea nr. 277/2007 privind cerințele minime de siguranță pentru tunelurile situate pe secțiunile naționale ale rețelei rutiere transeuropene. (la 31-01-2022, Alineatul (3) din Articolul 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 ) (4) Abrogat. (la 12-06-2017, Alineatul (4) din Articolul 1 , Capitolul I a fost abrogat de Punctul 1^1 din Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 130 din 31 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 428 din 09 iunie 2017 ) (5) Rețeaua rutieră care face obiectul prezentei legi cuprinde:a) autostrăzile;b) drumurile expres;c) drumurile internaționale «E»;d) drumurile naționale principale;e) drumurile naționale secundare;f) drumurile de interes județean;g) străzile de categoria I și a II-a. (la 02-07-2016, Alin. (5) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 16 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 463 din 22 iunie 2016. ) (6) Inspecția de siguranță rutieră periodică/Inspecția de siguranță rutieră specifică se efectuează pentru rețeaua rutieră prevăzută la alin. (5). (la 31-01-2022, Alineatul (6) din Articolul 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 ) (7) Evaluarea de impact asupra siguranței rutiere și auditul de siguranță rutieră se realizează pentru proiectele de infrastructură rutieră care vizează drumurile prevăzute la alin. (5) lit. a)-e). (la 14-07-2022, Alineatul (7) din Articolul 1 , Capitolul I a fost modificat de Articolul XIII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 109 din 13 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 710 din 14 iulie 2022 ) (8) Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. transmite autorității competente lista autostrăzilor, drumurilor expres, drumurilor aparținând rețelei rutiere transeuropene, precum și a drumurilor de interes național prevăzute la alin. (2) lit. a) și b) până la data de 15 martie 2022 și, ulterior, în termen de 60 de zile de la orice modificare adusă acesteia. (la 31-01-2022, Articolul 1 din Capitolul I a fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 ) (9) Administratorii drumurilor de interes județean și ai străzilor de categoria I și a II-a prevăzute la alin. (2) lit. c) transmit autorității competente lista drumurilor din domeniul de aplicare al prezentei legi până la data de 15 martie 2022 și, ulterior, în termen de 60 de zile de la orice modificare adusă acesteia. (la 31-01-2022, Articolul 1 din Capitolul I a fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 ) (10) Lista drumurilor prevăzută la alin. (8) și (9) se aprobă și se actualizează prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii notifică Comisiei Europene lista drumurilor până la data de 1 aprilie 2022 și, ulterior, în termen de 30 de zile de la orice modificare adusă ordinului ministrului transporturilor și infrastructurii prin care a fost aprobată lista drumurilor. (la 31-01-2022, Articolul 1 din Capitolul I a fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 )  +  Articolul 2(1) Scopul prezentei legi constă în asigurarea și creșterea gradului de siguranță a circulației pe drumurile publice, prevenirea pierderii de vieți și a vătămării integrității corporale a persoanelor, precum și evitarea producerii pagubelor materiale ca urmare a accidentelor de circulație.(2) Aplicarea prezentei legi se realizează cu respectarea următoarelor cerințe:a) asigurarea independenței auditorului de siguranță rutieră față de investitor, proiectant, executant sau administratorul drumului, după caz; (la 02-07-2016, Lit. a) a alin. (2) al art. 2 a fost modificată de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 16 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 463 din 22 iunie 2016. ) b) păstrarea de către auditorul de siguranță rutieră a confidențialității cu privire la datele și informațiile la care a avut acces în cursul realizării auditului;c) auditorul de siguranță rutieră nu trebuie să fie implicat sub nicio formă în niciuna dintre fazele de realizare și de execuție a proiectului de infrastructură rutieră supus auditării.  +  Articolul 3În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a) auditul de siguranță rutieră - verificarea detaliată, tehnică și sistematică, independentă, din punctul de vedere al siguranței, a caracteristicilor de proiectare proprii unui proiect de infrastructură rutieră în toate etapele, de la planificare până la momentul imediat după darea în exploatare a drumului public, în trafic; (la 02-07-2016, Lit. a) a art. 3 a fost modificată de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 16 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 463 din 22 iunie 2016. ) b) auditorul de siguranță rutieră - persoana atestată conform prevederilor art. 6 și 8 să efectueze evaluarea de impact asupra siguranței rutiere și auditul de siguranță rutieră în condițiile prevăzute de art. 5 alin. (1), precum și inspecția de siguranță rutieră, în condițiile prevăzute de art. 5 alin. (2), art. 10 alin. (11) și (19); (la 03-02-2025, Litera b) , Articolul 3 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1. , Articolul II din ORDONANȚA nr. 5 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 93 din 31 ianuarie 2025 ) c) drumul public - drumul deschis circulației publice, ale cărui elemente constructive sunt cele definite de Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;d) drumul amenajat/strada amenajată - drumul public al cărui carosabil este acoperit cu asfalt, beton de ciment sau macadam;e) evaluarea siguranței rețelei rutiere - metodă de identificare, analiză și clasificare a tronsoanelor din punctul de vedere al riscului de accidente și de coliziuni cu urmări grave pe baza următoarelor criterii:(i) în principal, o examinare vizuală, fie la fața locului, fie prin mijloace electronice, a caracteristicilor de proiectare ale drumului, denumită și siguranța încorporată;(ii) metoda de identificare, analizare și clasificare a tronsoanelor infrastructurii rutiere care au fost în exploatare mai mult de 3 ani și pe care s-a înregistrat un număr mare de accidente grave, proporțional cu fluxul de trafic; (la 31-01-2022, Litera e) din Articolul 3 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 ) f) abrogată; (la 31-01-2022, Litera f) din Articolul 3 , Capitolul I a fost abrogată de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022, astfel cum a fost modificat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 131 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 13 mai 2024 ) g) evaluarea de impact asupra siguranței rutiere - o analiză comparativă strategică a impactului asupra gradului de siguranță a rețelei rutiere în cazul unui proiect al unei noi căi rutiere sau în cazul unui proiect privind modificări substanțiale constructive ale rețelei existente;h) abrogată; (la 02-07-2016, Lit. h) a art. 3 a fost abrogată de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 16 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 463 din 22 iunie 2016. ) i) inspecția de siguranță rutieră periodică - verificarea periodică a rețelei rutiere aflate în exploatare, care are ca scop identificarea eventualelor deficiențe din punctul de vedere al siguranței rutiere și care pot fi remediate prin lucrări de întreținere; (la 31-01-2022, Litera i) din Articolul 3 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 ) j) inspecțiile comune de siguranță rutieră - verificarea periodică a rețelei rutiere adiacente tunelurilor rutiere care fac obiectul Legii nr. 277/2007; (la 31-01-2022, Litera j) din Articolul 3 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 ) k) liniile directoare - măsurile adoptate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii care indică etapele de urmat și elementele de avut în vedere în aplicarea procedurilor de siguranță rutieră prevăzute în prezenta lege;l) modificarea substanțială - orice modernizare sau reabilitare care impune schimbarea elementelor geometrice ale drumului, după cum urmează:(i) în plan orizontal: aliniamente, curbe, respectiv razele acestora;(ii) în profil longitudinal: declivități, curbe verticale pentru racordarea declivităților succesive, respectiv razele acestora, pasul de proiectare;(iii) în profil transversal: lățimi ale elementelor componente ale drumurilor în aliniamente, supralărgiri ale platformei și părții carosabile ale drumurilor în curbe, pante transversale (dever-uri), înclinări de taluzuri, precum și orice schimbare adusă proiectului de reglementare a circulației prin indicatoare și marcaje; (la 02-07-2016, Lit. l) a art. 3 a fost modificată de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 16 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 463 din 22 iunie 2016. ) m) proiectul de infrastructură rutieră - proiectul destinat construirii de noi infrastructuri rutiere sau modificării substanțiale a unor rețele rutiere existente;n) punctul negru - segmentul de drum public care prezintă o rată mai mare de accidente rutiere decât rata medie a accidentelor înregistrate pe unitatea de distanță a drumului respectiv și pe o perioadă de timp istorică, stabilite de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R.; (la 16-05-2024, Litera n) din Articolul 3 , Capitolul I a fost repusă în vigoare de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 131 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 13 mai 2024, care modifică Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022. ) Notă
    Conform articolului unic din LEGEA nr. 131 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 13 mai 2024, se aprobă Ordonanța Guvernului nr. 3 din 27 ianuarie 2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 265/2008 privind gestionarea siguranței circulației pe infrastructura rutieră, adoptată în temeiul art. 1 pct. VI.1 din Legea nr. 311/2021 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 28 ianuarie 2022, cu următoarea modificare:
    - La articolul I punctul 5, litera f) a articolului 3 se abrogă.
    o) utilizatorii vulnerabili ai drumurilor - participanții la trafic care nu utilizează vehicule motorizate, îndeosebi bicicliști și pietoni, precum și utilizatorii de vehicule motorizate cu două roți; (la 31-01-2022, Litera o) din Articolul 3 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 ) p) inspecția de siguranță rutieră specifică - analiza bazată pe inspectarea la fața locului a unui drum sau tronson de drum existent, pentru a identifica condițiile periculoase, deficiențele și problemele care cresc riscurile de producere a accidentelor grave; (la 31-01-2022, Litera p) din Articolul 3 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 ) q) accident grav - accidentul de circulație rutieră soldat cu victime în urma căruia a rezultat decesul sau rănirea gravă a uneia sau a mai multor persoane; (la 31-01-2022, Articolul 3 din Capitolul I a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 ) r) rating de siguranță - clasificarea componentelor rețelei rutiere existente în categorii, în conformitate cu siguranța lor încorporată, măsurată în mod obiectiv. (la 31-01-2022, Articolul 3 din Capitolul I a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 )
     +  Capitolul IIDobândirea și încetarea calității de auditor de siguranță rutieră (la 02-07-2016, Titlul capitolului II a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 16 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 463 din 22 iunie 2016. )  +  Articolul 4 Poate deveni auditor de siguranță rutieră persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: (la 12-06-2017, Partea introductivă a Articolului 4 din Capitolul II a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 130 din 31 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 428 din 09 iunie 2017 ) a) nu are mențiuni înscrise în certificatul de cazier judiciar;b) îndeplinește condiția de a avea competență profesională prealabilă în vederea admiterii la cursurile de formare a auditorilor, adică:(i) are studii superioare dovedite cu diplomă de licență și diplomă de master recunoscute, în una dintre specialitățile construcției și proiectării drumurilor și podurilor, respectiv din domeniile inginerie civilă, ingineria transporturilor sau ingineria autovehiculelor rutiere ori studii echivalente potrivit prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și o experiență profesională de cel puțin 3 ani dovedită în unul sau mai multe dintre domeniile menționate; sau (la 12-06-2017, Punctul (i) din Litera b) , Articolul 4 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 130 din 31 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 428 din 09 iunie 2017 ) (ii) a activat ca polițist rutier în grad de ofițer și are o experiență de cel puțin 10 ani în sistematizarea traficului rutier;c) a frecventat cursurile pentru formarea auditorilor de siguranță rutieră și a promovat examenul de atestare a calității de auditor de siguranță rutieră, în condițiile prevăzute de prezenta lege;d) este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea acestei activități;e) nu i s-a interzis exercitarea profesiei în domeniul specialității sale prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă;f) deține permis de conducere categoria B. (la 02-07-2016, Art. 4 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 16 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 463 din 22 iunie 2016. )  +  Articolul 5(1) Auditul de siguranță rutieră și evaluarea de impact asupra siguranței rutiere se efectuează în regim de liberă practică de către auditori de siguranță rutieră, desemnați de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., în condițiile prezentei legi.(2) Inspecția de siguranță rutieră periodică se efectuează în regim de liberă practică de către auditorii de siguranță rutieră desemnați de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., în condițiile prezentei legi. Metodologia de contractare a inspecției de siguranță rutieră periodică, de desemnare și de lucru al auditorilor de siguranță rutieră pentru această activitate și de încheiere a contractelor-cadru între Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. și administratorii drumurilor și între Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. și auditorii de siguranță rutieră se stabilește și se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii. (la 03-02-2025, Alineatul (2) , Articolul 5 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 2. , Articolul II din ORDONANȚA nr. 5 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 93 din 31 ianuarie 2025 ) (2^1) Inspecția de siguranță rutieră specifică se efectuează de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. prin echipe formate din personalul de specialitate angajat în cadrul Autorității Rutiere Române - A.R.R., cel puțin unul dintre membrii echipei fiind atestat ca auditor de siguranța rutieră, în conformitate cu prevederile prezentei legi. (la 31-01-2022, Articolul 5 din Capitolul II a fost completat de Punctul 8, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 ) (3) Modalitatea de desfășurare a activității de inspecție de siguranță rutieră periodică/specifică și modul de întocmire a raportului de inspecție de siguranță rutieră periodică/specifică se stabilesc și se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii. (la 31-01-2022, Alineatul (3) din Articolul 5 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 ) (4) Auditorii de siguranță rutieră angajați ai Autorității Rutiere Române - A.R.R. nu pot efectua auditul de siguranță rutieră, evaluarea de impact asupra siguranței rutiere și inspecția de siguranță rutieră periodică, conform prevederilor alin. (1) și (2). (la 31-01-2022, Articolul 5 din Capitolul II a fost completat de Punctul 9, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 ) (la 02-07-2016, Art. 5 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 16 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 463 din 22 iunie 2016. )  +  Articolul 6(1) Formarea profesională prevăzută la art. 4 lit. c), precum și perfecționarea profesională a auditorilor de siguranță rutieră se asigură prin organizarea de programe de formare/perfecționare profesională de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. în colaborare cu instituții de învățământ superior acreditate, în baza standardului ocupațional avizat de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. și aprobat în condițiile legislației în vigoare. Până la adoptarea standardului ocupațional menționat, cursurile de formare și perfecționare profesională a auditorilor de siguranță rutieră se vor desfășura în baza programelor-cadru aprobate prin ordin al ministrului transporturilor. (la 02-07-2016, Alin. (1) al art. 6 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 16 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 463 din 22 iunie 2016. ) (2) Durata și conținutul programelor de formare profesională prevăzute la alin. (1) se stabilesc în baza programelor-cadru de formare profesională aprobate prin ordin al ministrului transporturilor, la propunerea Autorității Rutiere Române - A.R.R., în funcție de competențele deținute anterior de candidați. Formarea auditorilor de siguranță rutieră are ca obiectiv însușirea de către candidați a tuturor competențelor necesare desfășurării activităților de evaluare de impact asupra siguranței rutiere, audit de siguranță rutieră și inspecție de siguranță rutieră. (la 02-07-2016, Alin. (2) al art. 6 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 16 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 463 din 22 iunie 2016. ) (3) Programele-cadru de formare și perfecționare profesională prevăzute la alin. (2) se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii, la propunerea Autorității Rutiere Române - A.R.R., și vor include aspecte legate de utilizatorii vulnerabili ai drumurilor și de infrastructura necesară acestei categorii de participanți la trafic. (la 03-02-2025, Alineatul (3) , Articolul 6 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 3. , Articolul II din ORDONANȚA nr. 5 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 93 din 31 ianuarie 2025 ) (4) Abrogat. (la 02-07-2016, Alin. (4) al art. 6 a fost abrogat de pct. 10 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 16 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 463 din 22 iunie 2016. ) (5) Auditorii sunt obligați să participe o dată la 2 ani la cursurile de perfecționare profesională organizate de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. în colaborare cu instituții de învățământ superior acreditate. (la 02-07-2016, Alin. (5) al art. 6 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 16 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 463 din 22 iunie 2016. ) (6) Participarea la cursurile de perfecționare profesională este condiționată de dovada îndeplinirii condițiilor privind cazierul judiciar și permisul de conducere, prevăzute la art. 4 lit. a) și f). (la 02-07-2016, Alin. (6) al art. 6 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 16 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 463 din 22 iunie 2016. )  +  Articolul 7(1) Se înființează, în subordinea ministrului transporturilor și infrastructurii, Comisia de atestare, disciplină și soluționare a contestațiilor, denumită în continuare Comisia, compusă din 9 membri, al cărei regulament de organizare și funcționare se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii. Notă
    A se vedea Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 792/2010 pentru aprobarea componenței, a atribuțiilor și a Regulamentului de organizare și funcționare a comisiei de atestare, disciplină și soluționare a contestațiilor privind auditul de siguranță rutieră, precum și a Metodologiei de atestare a auditorilor de siguranță rutieră, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 13 octombrie 2010.
    (2) Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei stabilește componența, atribuțiile și modalitatea de remunerare a activității membrilor acesteia și a personalului care o deservește.(3) Mandatul membrilor Comisiei este de 4 ani.(4) Lucrările Comisiei se desfășoară în prezența a 9 membri, iar deciziile se iau cu votul majorității acestora.(5) Un membru plin aflat în imposibilitatea de a participa la lucrările Comisiei va fi înlocuit cu supleantul acestuia.(6) Exercitarea activităților de audit de siguranță rutieră sau evaluare de impact asupra siguranței rutiere este incompatibilă cu exercitarea mandatului de membru al Comisiei. (la 03-02-2025, Alineatul (6) , Articolul 7 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 4. , Articolul II din ORDONANȚA nr. 5 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 93 din 31 ianuarie 2025 )
     +  Articolul 8(1) Accesul la profesia de auditor de siguranță rutieră se realizează conform prevederilor prezentei legi. (la 02-07-2016, Alin. (1) al art. 8 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 16 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 463 din 22 iunie 2016. ) (2) Examinarea candidaților în vederea atestării ca auditor de siguranță rutieră se efectuează de Comisia prevăzută la art. 7 alin. (1) în conformitate cu prevederile stabilite prin ordin al ministrului transporturilor. (la 02-07-2016, Alin. (2) al art. 8 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 16 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 463 din 22 iunie 2016. ) (3) Pentru susținerea examenului de atestare privind accesul la profesie și pentru eliberarea atestatului respectiv, fiecare candidat achită tarifele stabilite prin regulamentul de organizare și funcționare al Comisiei, care se face venit la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. (la 12-06-2017, Alineatul (3) din Articolul 8 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 11^1 din Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 130 din 31 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 428 din 09 iunie 2017 ) (4) Comisia comunică conducerii Autorității Rutiere Române - A.R.R. numele și datele de identificare ale persoanelor care au obținut atestatul de auditor de siguranță rutieră, în vederea înscrierii acestora în Registrul auditorilor de siguranță rutieră, denumit în continuare Registru. Lista auditorilor, actualizată, va fi făcută publică pe pagina de internet a Autorității Rutiere Române - A.R.R. (la 02-07-2016, Alin. (4) al art. 8 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 16 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 463 din 22 iunie 2016. ) (5) Pentru cetățeanul unui stat membru al Uniunii Europene sau al unui stat aparținând Spațiului Economic European sau al Confederației Elvețiene, care a dobândit calitatea de auditor de siguranță rutieră în unul dintre aceste state, Comisia recunoaște certificatul emis de autoritatea competentă din statul de origine, în baza căruia cetățeanul exercită legal profesia, potrivit prevederilor Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare. (la 02-07-2016, Alin. (5) al art. 8 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 16 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 463 din 22 iunie 2016. ) (5^1) În situația în care prestatorul de servicii de audit de siguranță rutieră dorește să își desfășoare activitatea în România în mod ocazional sau temporar, în condițiile art. 35^3 alin. (1) și alin. (3) lit. a)-c) din Legea nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare, acesta este înscris într-o secțiune specială a registrului prevăzut la alin. (4). (la 02-07-2016, Alin. (5^1) al art. 8 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 16 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 463 din 22 iunie 2016. ) (6) Decizia Comisiei de a nu aproba înscrierea în Registrul prevăzut la alin. (4) se notifică persoanelor prevăzute la alin. (4) sau (5), după caz.(7) Contestațiile persoanelor prevăzute la alin. (6) se pot adresa Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în termen de maximum 30 de zile de la notificarea prevăzută la alin. (6).  +  Articolul 9(1) Calitatea de auditor de siguranță rutieră încetează în următoarele cazuri:a) la cerere, prin renunțare făcută în scris de către persoana respectivă;b) în cazul în care persoana nu mai îndeplinește una dintre condițiile prevăzute la art. 4 lit. a), d), e) și f);b^1) abrogată; (la 31-01-2022, Litera b^1) din Alineatul (1) , Articolul 9 , Capitolul II a fost abrogată de Punctul 11, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 ) c) în caz de deces.(2) Încetarea calității de auditor de siguranță rutieră se dispune de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., prin rezoluția de retragere a atestatului, în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1), dar numai după notificarea auditorului în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), pentru a elimina cauza într-un termen prestabilit.(3) În caz de încetare a calității de auditor de siguranță rutieră, numele acestuia se radiază din Registru. (la 02-07-2016, Art. 9 a fost modificat de pct. 13 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 16 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 463 din 22 iunie 2016. )
     +  Capitolul IIIEvaluarea de impact asupra siguranței rutiere, auditul de siguranță rutieră și inspecțiile de siguranță rutieră periodice/specifice (la 31-01-2022, Titlul capitolului III a fost modificat de Punctul 12, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 )  +  Articolul 10(1) Evaluarea de impact asupra siguranței rutiere este parte integrantă a studiului de prefezabilitate al unui proiect de infrastructură rutieră care se construiește sau se modifică substanțial, se realizează potrivit anexei nr. 1 și se concretizează într-un raport de evaluare de impact asupra siguranței rutiere.(2) Raportul de evaluare de impact asupra siguranței rutiere trebuie să indice considerentele în materie de siguranță rutieră care contribuie la alegerea soluției propuse și să furnizeze toate informațiile relevante necesare realizării unei analize costuri-beneficii a diverselor opțiuni evaluate. (3) Auditul de siguranță rutieră este parte integrantă a unui proiect de infrastructură rutieră, se concretizează într-un raport de audit de siguranță rutieră și se execută obligatoriu pe capitole, corespunzător pentru fiecare dintre următoarele stadii, cu respectarea prescripțiilor prevăzute în anexa nr. 2: a) studiul de fezabilitate/documentația de avizare a lucrărilor de intervenții; b) proiect tehnic și detalii de execuție; c) anterior recepției la terminarea lucrărilor la drumul public; d) imediat după darea în exploatare a drumului public, în trafic. (4) În cazul identificării unor deficiențe, pentru remedierea acestora, raportul rezultat în urma evaluării de impact/auditului de siguranță rutieră conține un set de măsuri de remediere.(5) Inspecția de siguranță rutieră periodică se realizează obligatoriu pentru drumurile publice ale rețelei rutiere care fac obiectul prezentei legi, din 3 în 3 ani, și se concretizează într-un raport de inspecție de siguranță rutieră.(6) Raportul rezultat în urma inspecției de siguranță rutieră periodică are anexat un set de dispoziții pentru remedierea eventualelor deficiențe constatate prin dispunerea unor lucrări de întreținere.(7) Setul de dispoziții din raportul de inspecție de siguranță rutieră periodică pentru deficiențele constatate este obligatoriu pentru administratorul drumului inspectat, în termenele stabilite conform prevederilor alin. (8).(8) Setul de dispoziții care pot fi dispuse în raportul de inspecție de siguranță rutieră periodică prin lucrări de întreținere executate de administratorul drumului, precum și termenele de executare a acestora se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii.(9) Administratorul drumului inspectat are obligația ca, în termen de 30 de zile de la expirarea termenelor dispuse pentru remedierea deficiențelor constatate prin raportul de inspecție de siguranță rutieră periodică, să transmită Autorității Rutiere Române - A.R.R. gradul de implementare a planului de remediere a deficiențelor. (10) Evaluarea de impact asupra siguranței rutiere sau auditul de siguranță rutieră se realizează de un auditor sau de o echipă de auditori, după caz, în funcție de complexitatea lucrării.(11) Inspecția de siguranță rutieră specifică se efectuează prin echipe formate din personalul de specialitate angajat în cadrul Autorității Rutiere Române - A.R.R., cel puțin unul dintre membrii echipei fiind atestat ca auditor de siguranța rutieră, în conformitate cu prevederile prezentei legi.(12) Prin personalul de specialitate prevăzut la alin. (11) se înțelege personalul angajat cu contract individual de muncă în cadrul Autorității Rutiere Române - A.R.R., care îndeplinește condițiile de studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență. (la 03-02-2025, Alineatul (12) , Articolul 10 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 5. , Articolul II din ORDONANȚA nr. 5 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 93 din 31 ianuarie 2025 ) (13) Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. efectuează inspecții de siguranță rutieră specifică cu prioritate pe tronsoanele rutiere cu niveluri scăzute de siguranță, rezultate din evaluarea rețelei rutiere și care oferă posibilități pentru punerea în aplicare a unor măsuri cu potențial ridicat de îmbunătățire a siguranței și de reducere a costurilor legate de accidente.(14) Inspecțiile de siguranță rutieră specifice, efectuate pe tronsoanele cu gradul de siguranță cel mai scăzut rezultat în urma evaluării siguranței rețelei rutiere, vor avea în vedere elementele prevăzute în anexa nr. 2a.(15) Raportul rezultat în urma efectuării inspecției de siguranță specifică conține în anexă un set de măsuri de remediere cu potențial ridicat de îmbunătățire a siguranței rutiere și de reducere a costurilor legate de accidente.(16) Administratorul drumului inspectat are obligația ca, în maximum 30 de zile de la expirarea fiecărui termen dispus pentru remedierea deficiențelor constatate prin raportul de inspecție de siguranță rutieră specifică, să transmită Autorității Rutiere Române - A.R.R. dovada implementării măsurii dispuse prin raport.(17) Setul de măsuri de remediere cu potențial ridicat de îmbunătățire a siguranței rutiere și de reducere a costurilor legate de accidente care pot fi dispuse în raportul de inspecție de siguranță rutieră specifică, precum și termenele de executare a acestora se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii.(18) În cadrul rapoartelor de evaluare de impact, audit de siguranță rutieră, inspecție de siguranță rutieră periodică/ specifică, un capitol distinct îl constituie tratarea nevoilor utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor.(19) Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. împreună cu Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C. efectuează inspecții comune de siguranță rutieră pe rețeaua rutieră aferentă zonei adiacente tunelurilor care fac obiectul Legii nr. 277/2007, din 5 în 5 ani.(20) Raportul rezultat în urma efectuării inspecției comune de siguranță rutieră conține în anexă măsurile de remediere pentru eventualele deficiențe constatate pentru tronsonul inspectat și va fi transmis administratorului rețelei rutiere adiacente tunelului.(21) Limitele zonei rețelei rutiere adiacentă tunelurilor, setul de măsuri care se pot dispune și remedia prin lucrări de intervenții generale, precum și termenele aferente transmiterii raportului rezultat în urma efectuării inspecției comune de siguranță rutieră și ducerii la îndeplinire a setului de măsuri se vor stabili prin ordin comun al ministrului transporturilor și infrastructurii și al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației.(22) Măsurile de remediere din raportul prevăzut la alin. (20) pentru deficiențele constatate sunt obligatorii pentru administratorul rețelei rutiere adiacente tunelului, în termenele stabilite conform prevederilor alin. (21).(23) Administratorul zonei rețelei rutiere adiacente tunelului are obligația ca în maximum 30 de zile de la expirarea termenelor dispuse pentru remedierea deficiențelor constatate prin raportul de inspecție comună de siguranță rutieră să transmită Autorității Rutiere Române - A.R.R. și Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C. gradul de implementare a planului de remediere a deficiențelor. (la 31-01-2022, Articolul 10 din Capitolul III a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 )  +  Articolul 11(1) În vederea realizării evaluării de impact asupra siguranței rutiere, a auditului de siguranță rutieră sau a inspecției de siguranță rutieră se încheie un contract între Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., pe de o parte, și investitor sau administrator, după caz, pe de altă parte, pe baza unui contract-cadru stabilit prin ordin al ministrului transporturilor.(1^1) Eliminat.------Alin. (1^1) al art. 11 a fost eliminat ca urmare a abrogării art. IX din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 83 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 964 din 29 noiembrie 2016, de către art. III din LEGEA nr. 130 din 31 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL 428 din 9 iunie 2017.(1^2) Eliminat.-----Alin. (1^2) al art. 10 a fost eliminat ca urmare a abrogării art. IX din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 83 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 964 din 29 noiembrie 2016, de către art. III din LEGEA nr. 130 din 31 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL 428 din 9 iunie 2017.(1^3) Eliminat.-----Alin. (1^3) al art. 11 a fost eliminat ca urmare a abrogării art. IX din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 83 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 964 din 29 noiembrie 2016, de către art. III din LEGEA nr. 130 din 31 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL 428 din 9 iunie 2017.(2) Desemnarea auditorilor de siguranță rutieră pentru efectuarea evaluării de impact asupra siguranței rutiere/auditului de siguranță rutieră/inspecție de siguranță rutieră periodică se face cu respectarea prevederilor alin. (7), a principiului transparenței și al tratamentului egal, precum și a criteriului desemnării echitabile a auditorilor de siguranță rutieră, asigurându-se un grad nediscriminatoriu de încărcare a fiecărui auditor în decursul ultimelor 12 luni. (la 31-01-2022, Alineatul (2) din Articolul 11 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 ) (3) În cazul în care într-o procedură de desemnare conform celor prevăzute la alin. (2) nu există auditori de siguranță rutieră disponibili, iar efectuarea evaluării de impact asupra siguranței rutiere, a auditului de siguranță rutieră și a inspecției de siguranță rutieră periodică sunt necesare din motive urgente temeinic justificate, Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. poate desemna auditori de siguranță rutieră cu derogare de la criteriul desemnării echitabile. (la 03-02-2025, Alineatul (3) , Articolul 11 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 6. , Articolul II din ORDONANȚA nr. 5 din 31 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 93 din 31 ianuarie 2025 ) (4) Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. desemnează auditorii de siguranță rutieră cu respectarea prevederilor alin. (2) și (3) și notifică în acest sens auditorii de siguranță rutieră desemnați și investitorul sau administratorul, după caz, în cel mai scurt timp, dar nu mai mult de 30 de zile calendaristice de la data semnării contractului prevăzut la alin. (1).(5) Auditorii de siguranță rutieră nu pot refuza desemnarea decât din motive obiective sau în una dintre situațiile prevăzute la alin. (6) și (7).(6) Auditorul de siguranță rutieră are obligația de a aduce la cunoștința Autorității Rutiere Române - A.R.R. orice împrejurare de natură a aduce atingere principiului independenței acestuia față de investitor, proiectant, executant sau administratorul drumului, după caz, imediat ce a luat cunoștință de aceasta.(7) Independența auditorului de siguranță rutieră față de investitor, proiectant, executant sau administratorul drumului, după caz, este afectată în următoarele cazuri:a) auditorul de siguranță rutieră, o rudă a sa până la gradul al II-lea sau un angajat al acestuia are relații contractuale ori este angajat al uneia dintre părți;b) auditorul de siguranță rutieră, o rudă a sa până la gradul al II-lea sau un angajat al acestuia este acționar ori deține părți sociale la una dintre părți;c) auditorul de siguranță rutieră, o rudă a sa până la gradul al II-lea sau un angajat al acestuia este membru în organele de conducere ale uneia dintre părți;d) sunt îndeplinite alte condiții legale privind conflictul de interese sau incompatibilitatea.(8) În condițiile întocmirii de către unul sau mai mulți auditori de siguranță rutieră a unui raport de audit de siguranță rutieră/evaluare de impact asupra siguranței rutiere/inspecție de siguranță rutieră periodică, fără respectarea prevederilor alin. (6) și (7), raportul este nul de drept, iar auditorii de siguranță rutieră răspund, după caz, administrativ, civil și/sau penal potrivit legislației în vigoare. (la 31-01-2022, Alineatul (8) din Articolul 11 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 ) (9) În cazul prevăzut la alin. (8), auditorii de siguranță rutieră care au efectuat activitatea de audit de siguranță rutieră/ evaluare de impact și/sau inspecție de siguranță rutieră periodică asupra siguranței rutiere sunt obligați la restituirea onorariului încasat. (la 31-01-2022, Alineatul (9) din Articolul 11 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 ) (la 02-07-2016, Art. 11 a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 16 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 463 din 22 iunie 2016. )  +  Articolul 12(1) Investitorul sau administratorul drumului, după caz, este obligat să depună la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. documentația privind fiecare capitol al proiectului de infrastructură rutieră sau al drumului public supus evaluării de impact asupra siguranței rutiere, inspecției de siguranță rutieră sau auditului de siguranță rutieră, în cel mai scurt timp, dar nu mai mult de 30 de zile calendaristice de la data semnării contractului prevăzut la art. 11 alin. (1).(2) Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. pune la dispoziția auditorului de siguranță rutieră sau echipei de auditori de siguranță rutieră, la cererea acestora, după caz, documentația privind:a) evaluarea de impact asupra siguranței rutiere;b) documentele conținute în studiul de prefezabilitate, studiul de fezabilitate, proiect tehnic și detalii de execuție, dar nu mai puțin decât:(i) planurile generale ale traseului;(ii) planurile de situație și profilurile transversale și longitudinale ale traseului;(iii) planurile terenurilor pe care este proiectat traseul;(iv) planurile de semnalizare orizontală și verticală de pe traseu, precum și ale echipamentelor de tip sistem de transport inteligent;(v) memorii tehnice;(vi) analizele de trafic, existent și prognozat;c) datele și informațiile privind accidentele rutiere înregistrate pe drumuri auditate;d) informațiile cu privire la recomandările conținute în raportul anterior;e) alte informații necesare.(3) La cererea auditorului de siguranță rutieră sau a echipei de auditori de siguranță rutieră, autoritățile cu atribuții în siguranța rutieră pun la dispoziția acestora, în scris, informațiile necesare realizării evaluării de impact asupra siguranței rutiere, auditului de siguranță rutieră sau inspecției de siguranță rutieră, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. (la 02-07-2016, Art. 12 a fost modificat de pct. 16 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 16 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 463 din 22 iunie 2016. )  +  Articolul 13(1) Evaluarea de impact asupra siguranței rutiere și auditul de siguranță rutieră pentru fiecare din cele 4 stadii prevăzute la art. 10 alin. (3) se realizează la cererea investitorului, adresată Autorității Rutiere Române - A.R.R. (la 31-01-2022, Alineatul (1) din Articolul 13 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 ) (1^1) Inspecția de siguranță rutieră periodică prevăzută la art. 10 alin. (5) se realizează în baza contractelor încheiate pentru o perioadă de 3 ani între administratorul drumului public și Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. (la 31-01-2022, Articolul 13 din Capitolul III a fost completat de Punctul 16, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 ) (1^2) În vederea încheierii contractelor prevăzute la alin. (1^1), administratorul drumului are obligația de a transmite în termen de maximum 30 de zile de la primirea solicitării din partea Autorității Rutiere Române - A.R.R. datele de identificare ale rețelei administrate. (la 31-01-2022, Articolul 13 din Capitolul III a fost completat de Punctul 16, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 ) (1^3) Inspecția de siguranță rutieră specifică prevăzută la art. 10 alin. (13) se realizează în baza planificărilor proprii ale Autorității Rutiere Române - A.R.R. (la 31-01-2022, Articolul 13 din Capitolul III a fost completat de Punctul 16, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 ) (2) Raportul de audit de siguranță rutieră cuprinde 4 capitole, câte unul pentru fiecare stadiu menționat la art. 10 alin. (3), fiecare capitol cuprinzând, după caz, în situația identificării unor neconformități, câte un set de măsuri de remediere. (la 31-01-2022, Alineatul (2) din Articolul 13 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 ) (3) Textul fiecărui capitol împreună cu eventualele măsuri de remediere va fi întocmit în două exemplare originale ce vor fi depuse de auditorii de siguranță rutieră la investitor și la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., cu respectarea termenelor prevăzute în contract. (la 31-01-2022, Alineatul (3) din Articolul 13 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 ) (4) Termenele de depunere prevăzute la alin. (3) nu pot depăși 45 de zile de la data semnării contractului dintre Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. și auditor, conform prevederilor art. 17. (la 31-01-2022, Alineatul (4) din Articolul 13 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 ) (4^1) Prin excepție de la prevederile alin. (4), raportul de audit de siguranță rutieră prevăzut la art. 10 alin. (3) lit. c) se realizează și se predă investitorului drumului în termen de maximum 30 de zile de la data semnării contractului dintre Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. și auditor. (la 31-01-2022, Alineatul (4^1) din Articolul 13 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 ) (5) Prevederile alin. (4) sunt valabile și pentru cazul depunerii rapoartelor de evaluare de impact. (la 02-07-2016, Alin. (5) al art. 13 a fost modificat de pct. 17 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 16 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 463 din 22 iunie 2016. ) (6) În cazul inspecțiilor de siguranță rutieră periodice prevăzute la art. 10 alin. (5), raportul rezultat se întocmește în două exemplare originale ce vor fi depuse de către auditorii de siguranță rutieră la administratorului drumului și la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., cu respectarea termenelor prevăzute în contract. (la 31-01-2022, Alineatul (6) din Articolul 13 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 ) (7) În cazul inspecțiilor de siguranță rutieră specifice prevăzute la art. 10 alin. (11), raportul rezultat se întocmește în două exemplare originale, dintre care unul se transmite de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. administratorului drumului. (la 31-01-2022, Articolul 13 din Capitolul III a fost completat de Punctul 18, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 )  +  Articolul 14(1) Investitorul are obligația de a întreprinde demersurile necesare pentru a asigura ducerea la îndeplinire a măsurilor de remediere conținute în raportul prevăzut la art. 10 alin. (4), înainte de finalizarea stadiului supus auditării sau imediat după rămânerea definitivă a concluziilor raportului, sau, după caz, poate contesta la Comisie prevederile unora sau tuturor măsurilor de remediere, transmițând în acest sens obiecțiuni în scris, în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii raportului de audit de siguranță rutieră/evaluare de impact asupra siguranței rutiere. (la 31-01-2022, Alineatul (1) din Articolul 14 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 19, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 ) (2) Comisia soluționează contestația și poate menține măsurile de remediere, le poate modifica sau poate considera obiecțiunile ca fiind întemeiate. Comisia comunică rezultatul soluționării contestației investitorului, Autorității Rutiere Române - A.R.R. și auditorului de siguranță rutieră. (la 31-01-2022, Alineatul (2) din Articolul 14 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 19, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 ) (3) Administratorul este răspunzător pentru daunele produse participanților la trafic, care au fost afectați de nerezolvarea dispozițiilor/măsurilor de remediere conținute în raportul de inspecție de siguranță rutieră periodică/specifică. (la 31-01-2022, Alineatul (3) din Articolul 14 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 19, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 ) (4) Rezultatul soluționării contestației prevăzut la alin. (2) poate fi contestat la instanța de contencios administrativ competentă de către cei interesați. O copie a hotărârii instanței, rămasă definitivă, se anexează la raportul respectiv. (la 02-07-2016, Art. 14 a fost modificat de pct. 19 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 16 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 463 din 22 iunie 2016. )  +  Articolul 15Tarifele practicate de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. pentru efectuarea evaluării de impact, a auditului de siguranță rutieră și a inspecției de siguranță rutieră periodică, onorariile cuvenite auditorilor de siguranță rutieră pentru activitatea prestată, precum și tarifele percepute pentru activitățile prevăzute la art. 6 alin. (2) și (5) se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii și nu vor depăși 3% din valoarea prețului studiilor de prefezabilitate sau fezabilitate ori din valoarea investiției. (la 31-01-2022, Articolul 15 din Capitolul III a fost modificat de Punctul 20, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 )  +  Articolul 16Sumele încasate potrivit prevederilor ordinului emis în temeiul art. 15 constituie venit la bugetul Autorității Rutiere Române - A.R.R. și se utilizează pentru plata onorariilor auditorilor pentru activitățile desfășurate, plata indemnizațiilor membrilor și secretariatului Comisiei, realizarea evaluării siguranței rețelei rutiere, efectuarea inspecțiilor de siguranță rutieră specifice, precum și pentru finanțarea activităților proprii ale Autorității Rutiere Române - A.R.R. stabilite prin ordinul respectiv. (la 31-01-2022, Articolul 16 din Capitolul III a fost modificat de Punctul 21, Articolul I din ORDONANȚA nr. 3 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 28 ianuarie 2022 )  +  Articolul 17Raporturile dintre Autor