HOTĂRÂRE nr. 34 din 6 iulie 2012privind stabilirea obiectului şi a datei referendumului naţional pentru demiterea Preşedintelui României
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 6 iulie 2012



    În temeiul dispoziţiilor art. 95 alin. (3) din Constituţia României, republicată, ale art. 8, 9 şi ale art. 15 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare,Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul 1 (1) Cetăţenii României sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot, în cadrul unui referendum naţional pentru demiterea Preşedintelui României. (2) Referendumul naţional pentru demiterea Preşedintelui României este obligatoriu. (3) Referendumul naţional pentru demiterea Preşedintelui României va avea loc în data de 29 iulie 2012.  +  Articolul 2Cetăţenii care participă la referendum au dreptul să se pronunţe prin "DA" sau "NU" la următoarea întrebare înscrisă pe buletinul de vot: "Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu?"  +  Articolul 3În situaţia în care Curtea Constituţională va stabili că nu au fost îndeplinite condiţiile de valabilitate stabilite de lege, Parlamentul României va lua act de hotărârea acesteia şi va decide asupra procedurii de urmat.  +  Articolul 4 (1) Data referendumului naţional se aduce la cunoştinţa publică prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, precum şi prin presă, radio şi televiziune. (2) Campania pentru referendum începe la data aducerii la cunoştinţa publică a datei referendumului şi se încheie la data de 28 iulie 2012, ora 7,00.  +  Articolul 5 (1) În vederea repartizării şi monitorizării timpilor de antenă se constituie o comisie parlamentară specială. (2) Comisia prevăzută la alin. (1) este formată din 11 deputaţi şi senatori, desemnaţi cu respectarea configuraţiei politice a Parlamentului României, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, preşedintele Societăţii Române de Radiodifuziune, preşedintele Societăţii Române de Televiziune şi un reprezentant al domnului Traian Băsescu, Preşedintele suspendat al României.Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 6 iulie 2012, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALERIU ŞTEFAN ZGONEAPREŞEDINTELE SENATULUIGEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCUBucureşti, 6 iulie 2012.Nr. 34.  +  Anexa Componenţa nominală a comisiei prevăzute la art. 5
    1. Turcan Raluca - deputat Grup parlamentar al PDL
    2. Boureanu Cristian Alexandru - deputat Grup parlamentar al PDL
    3. Feldman Radu Alexandru - senator Grup parlamentar al PDL
    4. Neacşi Marian - deputat Grup parlamentar al PSD
    5. Pâslaru Florin-Costin - deputat Grup parlamentar al PSD
    6. Şova Dan Coman - senator Grup parlamentar al PSD
    7. Taloş Gheorghe Mirel - deputat Grup parlamentar al PNL
    8. Cazan Mircea Vasile - deputat Grup parlamentar al PNL
    9. Marton Arpad Francisc - deputat Grup parlamentar al UDMR
    10. Vasile Aurelia - deputat Grup parlamentar progresist
    11. Păun Nicolae - deputat Grup parlamentar al minorităţilor naţionale
    -------