HOTĂRÂRE nr. 1.260 din 21 decembrie 2011 (*actualizată*)privind sectoarele de activitate stabilite conform Legii nr. 62/2011(actualizată până la data de 16 ianuarie 2017*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ----------În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 1 lit. r) din Legea dialogului social nr. 62/2011,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul 1Sectoarele de activitate, astfel cum sunt definite la art. 1 lit. r) din Legea dialogului social nr. 62/2011, sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.  +  Articolul 2În cazul în care unele activităţi, definite potrivit Clasificării activităţilor din economia naţională (CAEN Rev. 2), aprobată prin Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007, se regăsesc în mai multe sectoare de activitate, angajatorii vor preciza explicit în mandatul special prevăzut la art. 136 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 sectorul de activitate pentru care optează să participe la negociere.
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul muncii, familiei
    şi protecţiei sociale,
    Sulfina Barbu
    Ministrul finanţelor publice,
    Gheorghe Ialomiţianu
    Bucureşti, 21 decembrie 2011.Nr. 1.260.  +  AnexăSectoare de activitate ┌───────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────┐ │Sectorul de activitate │Codul CAEN cu denumirea activităţii │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │1. Agricultura, acvacultura şi pescu- │ │ │itul. Silvicultura şi economia │ │ │vânatului │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │01. Agricultură, vânătoare şi │ │ │servicii anexe │ │ │011. Cultivarea plantelor neperma- │ │ │nente │ │ │012. Cultivarea plantelor din │ │ │culturi permanente │ │ │013. Cultivarea plantelor pentru │ │ │înmulţire │ │ │014. Creşterea animalelor │ │ │015. Activităţi în ferme mixte │ │ │(cultura vegetală combinată cu │ │ │creşterea animalelor) │ │ │016. Activităţi auxiliare agricul- │ │ │turii şi activităţi după recoltare │ │ │017. Vânătoare, capturarea cu capca-│ │ │ne a vânatului şi activităţi de ser-│ │ │vicii anexe vânătorii │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │02. Silvicultură şi exploatare │ │ │forestieră │ │ │021. Silvicultură şi alte activităţi│ │ │forestiere │ │ │022. Exploatarea forestieră │ │ │023. Colectarea produselor forestie-│ │ │re nelemnoase din flora spontană │ │ │024. Activităţi de servicii anexe │ │ │silviculturii │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │03. Pescuitul şi acvacultura │ │ │031. Pescuitul │ │ │032. Acvacultura │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │2. Industria extractivă │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │07. Extracţia minereurilor metali- │ │ │fere │ │ │071. Extracţia minereurilor feroase │ │ │072. Extracţia minereurilor metali- │ │ │fere neferoase │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │08. Alte activităţi extractive │ │ │081. Extracţia pietrei, nisipului şi│ │ │argilei │ │ │089. Alte activităţi extractive │ │ │n.c.a. │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │09. Activităţi de servicii anexe │ │ │extracţiei │ │ │099. Activităţi de servicii anexe │ │ │pentru extracţia mineralelor │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │3. Energie, petrol şi gaze şi minerit │ │ │energetic │ │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │05. Extracţia cărbunelui superior şi│ │ │inferior │ │ │051. Extracţia cărbunelui superior │ │ │(PCS=>23865 kJ/kg) │ │ │052. Extracţia cărbunelui inferior │ │ │(PCS<23865 kJ/kg) │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │06. Extracţia petrolului brut şi a │ │ │gazelor naturale │ │ │061. Extracţia petrolului brut │ │ │062. Extracţia gazelor naturale │ │ │091. Activităţi de servicii anexe │ │ │extracţiei petrolului brut şi gaze- │ │ │lor naturale │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │35. Producţia şi furnizarea de ener-│ │ │gie electrică şi termică, gaze, apă │ │ │caldă şi aer condiţionat │ │ │351. Producţia, transportul şi dis- │ │ │tribuţia energiei electrice │ │ │352. Producţia gazelor; distribuţia │ │ │combustibililor gazoşi prin conducte│ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │495. Transporturi prin conducte │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │Pentru negocierea contractului co- │ │ │lectiv la nivelul acestui sector de │ │ │activitate, organizaţiile patronale │ │ │reprezentative pot fi mandatate să │ │ │negocieze şi de către unităţi care │ │ │sunt înregistrate, conform codului │ │ │CAEN, în alte sectoare de activitate│ │ │şi în care se desfăşoară una dintre │ │ │următoarele activităţi: │ │ │353. Furnizarea de abur şi aer con- │ │ │diţionat │ │ │3314. Repararea echipamentelor │ │ │electrice │ │ │4321. Lucrări de instalaţii elec- │ │ │trice │ │ │4618. Intermedieri în comerţul spe- │ │ │cializat în vânzarea produselor cu │ │ │caracter specific, n.c.a. │ │ │4222. Lucrări de construcţii a pro- │ │ │iectelor utilitare pentru electrici-│ │ │tate şi telecomunicaţii │ │ │2899. Fabricarea altor maşini şi │ │ │utilaje specifice n.c.a. │ │ │6110. Activităţi de telecomunicaţii │ │ │prin reţele cu cablu │ │ │7022. Activităţi de consultanţă │ │ │pentru afaceri şi management │ │ │473. Comerţ cu amănuntul al carbu- │ │ │ranţilor pentru autovehicule în ma- │ │ │gazine specializate │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │4. Industria alimentară, a băuturilor │ │ │şi tutunului │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │10. Industria alimentară │ │ │101. Producţia, prelucrarea şi con- │ │ │servarea cărnii şi a produselor din │ │ │carne │ │ │102. Prelucrarea şi conservarea peş-│ │ │telui, crustaceelor şi moluştelor │ │ │103. Prelucrarea şi conservarea │ │ │fructelor şi legumelor │ │ │104. Fabricarea uleiurilor şi a gră-│ │ │similor vegetale şi animale │ │ │105. Fabricarea produselor lactate │ │ │106. Fabricarea produselor de moră- │ │ │rit, a amidonului şi produselor din │ │ │amidon │ │ │107. Fabricarea produselor de bru- │ │ │tărie şi a produselor făinoase │ │ │108. Fabricarea altor produse ali- │ │ │mentare │ │ │109. Fabricarea preparatelor pentru │ │ │hrana animalelor │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │11. Fabricarea băuturilor │ │ │110. Fabricarea băuturilor │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │12. Fabricarea produselor din tutun │ │ │120. Fabricarea produselor din tutun│ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │5. Industria textilă, produse textile, │ │ │îmbrăcăminte. │ │ │Pielărie şi încălţăminte │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │13. Fabricarea produselor textile │ │ │131. Pregătirea fibrelor şi filarea │ │ │fibrelor textile │ │ │132. Producţia de ţesături │ │ │133. Finisarea materialelor textile │ │ │139. Fabricarea altor articole │ │ │textile │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │14. Fabricarea articolelor de îmbră-│ │ │căminte │ │ │141. Fabricarea articolelor de îm- │ │ │brăcăminte, cu excepţia articolelor │ │ │din blană │ │ │142. Fabricarea articolelor din │ │ │blană │ │ │143. Fabricarea articolelor de îm- │ │ │brăcăminte prin tricotare sau │ │ │croşetare │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │15. Tăbăcirea şi finisarea pieilor; │ │ │fabricarea articolelor de voiaj şi │ │ │marochinărie, harnaşamentelor şi │ │ │încălţămintei; prepararea şi vopsi- │ │ │rea blănurilor │ │ │151. Tăbăcirea şi finisarea pieilor;│ │ │fabricarea articolelor de voiaj şi │ │ │marochinărie şi a articolelor de │ │ │harnaşament; prepararea şi vopsirea │ │ │blănurilor │ │ │152. Fabricarea încălţămintei │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │6. Exploatarea şi prelucrarea primară a│ │ │lemnului. │ │ │Fabricarea hârtiei şi a produselor din │ │ │hârtie │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │16. Prelucrarea lemnului, fabricarea│ │ │produselor din lemn şi plută, cu │ │ │excepţia mobilei; fabricarea arti- │ │ │colelor din paie şi din alte mate- │ │ │riale vegetale împletite │ │ │161. Tăierea şi rindeluirea lemnului│ │ │162. Fabricarea produselor din lemn,│ │ │plută, paie şi din alte materiale │ │ │vegetale │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │17. Fabricarea hârtiei şi a produse-│ │ │lor din hârtie │ │ │171. Fabricarea celulozei, hârtiei │ │ │şi cartonului │ │ │172. Fabricarea articolelor din │ │ │hârtie şi carton │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │7. Industria chimică şi petrochimică şi│ │ │activităţi conexe │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │19. Fabricarea produselor de cocse- │ │ │rie şi a produselor obţinute din │ │ │prelucrarea ţiţeiului │ │ │191. Fabricarea produselor de │ │ │cocserie │ │ │192. Fabricarea produselor obţinute │ │ │din prelucrarea ţiţeiului │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │20. Fabricarea substanţelor şi a │ │ │produselor chimice │ │ │201. Fabricarea produselor chimice │ │ │de bază, a îngrăşămintelor şi produ-│ │ │selor azotoase; fabricarea materia- │ │ │lelor plastice şi a cauciucului sin-│ │ │tetic, în forme primare │ │ │202. Fabricarea pesticidelor şi a │ │ │altor produse agrochimice │ │ │203. Fabricarea vopselelor, lacuri- │ │ │lor, cernelii tipografice şi │ │ │masticurilor │ │ │204. Fabricarea săpunurilor, deter- │ │ │genţilor şi a produselor de între- │ │ │ţinere, cosmetice şi de parfumerie │ │ │205. Fabricarea altor produse │ │ │chimice │ │ │206. Fabricarea fibrelor sintetice │ │ │şi artificiale │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │21. Fabricarea produselor farmaceu- │ │ │tice de bază şi a preparatelor │ │ │farmaceutice │ │ │211. Fabricarea produselor farmaceu-│ │ │tice de bază │ │ │212. Fabricarea preparatelor farma- │ │ │ceutice │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │22. Fabricarea produselor din cau- │ │ │ciuc şi mase plastice │ │ │221. Fabricarea articolelor din │ │ │cauciuc │ │ │222. Fabricarea articolelor din ma- │ │ │terial plastic │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │Pentru negocierea contractului co- │ │ │lectiv la nivelul acestui sector de │ │ │activitate, organizaţiile patronale │ │ │reprezentative pot fi mandatate să │ │ │negocieze şi de către unităţi care │ │ │sunt înregistrate, conform codului │ │ │CAEN, în alte sectoare de activitate│ │ │şi în care se desfăşoară una dintre │ │ │următoarele activităţi: │ │ │473. Comerţ cu amănuntul al carbu- │ │ │ranţilor pentru autovehicule în ma- │ │ │gazine specializate │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │8. Industria sticlei şi a ceramicii │ │ │fine. Industria materialelor de con- │ │ │strucţii - fabricarea altor produse din│ │ │minerale nemetalice │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │23. Fabricarea altor produse din │ │ │minerale nemetalice │ │ │231. Fabricarea sticlei şi a artico-│ │ │lelor din sticlă │ │ │232. Fabricarea de produse refrac- │ │ │tare │ │ │233. Fabricarea materialelor de con-│ │ │strucţii din argilă │ │ │234. Fabricarea altor articole din │ │ │ceramică şi porţelan │ │ │235. Fabricarea cimentului, varului │ │ │şi ipsosului │ │ │236. Fabricarea articolelor din │ │ │beton, ciment şi ipsos │ │ │237. Tăierea, fasonarea şi finisarea│ │ │pietrei │ │ │239. Fabricarea produselor abrazive │ │ │şi a altor produse din minerale │ │ │nemetalice n.c.a. │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │9. Industria metalurgică │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │24. Industria metalurgică │ │ │241. Producţia de metale feroase sub│ │ │forme primare şi de feroaliaje │ │ │242. Producţia de tuburi, ţevi, pro-│ │ │file tubulare şi accesorii pentru │ │ │acestea, din oţel │ │ │243. Fabricarea altor produse prin │ │ │prelucrarea primară a oţelului │ │ │244. Producţia metalelor preţioase │ │ │şi a altor metale neferoase │ │ │245. Turnarea metalelor │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │10. Industria construcţiilor de maşini │ │ │şi construcţii metalice │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │25. Industria construcţiilor metali-│ │ │ce şi a produselor din metal, │ │ │exclusiv maşini, utilaje şi │ │ │instalaţii │ │ │251. Fabricarea de construcţii │ │ │metalice │ │ │252. Producţia de rezervoare, cis- │ │ │terne şi containere metalice; pro- │ │ │ducţia de radiatoare şi cazane │ │ │pentru încălzire centrală │ │ │253. Producţia generatoarelor de │ │ │aburi (cu excepţia cazanelor pentru │ │ │încălzire centrală) │ │ │255. Fabricarea produselor metalice │ │ │obţinute prin deformare plastică; │ │ │metalurgia pulberilor │ │ │256. Tratarea şi acoperirea metale- │ │ │lor; operaţiuni de mecanică generală│ │ │pe bază de plată sau contract │ │ │257. Producţia de unelte şi articole│ │ │de fierărie │ │ │259. Fabricarea altor produse prelu-│ │ │crate din metal │ │ │28. Fabricarea de maşini, utilaje şi│ │ │echipamente n.c.a. │ │ │281. Fabricarea de maşini şi utilaje│ │ │de utilizare generală │ │ │282. Fabricarea altor maşini şi uti-│ │ │laje de utilizare generală │ │ │283. Fabricarea maşinilor şi utila- │ │ │jelor pentru agricultură şi exploa- │ │ │tări forestiere │ │ │284. Fabricarea utilajelor pentru │ │ │prelucrarea metalului şi a maşinilor│ │ │-unelte │ │ │289. Fabricarea altor maşini şi uti-│ │ │laje cu destinaţie specifică │ │ │29. Fabricarea autovehiculelor de │ │ │transport rutier, a remorcilor şi │ │ │semiremorcilor │ │ │291. Fabricarea autovehiculelor de │ │ │transport rutier │ │ │292. Producţia de caroserii pentru │ │ │autovehicule; fabricarea de remorci │ │ │şi semiremorci │ │ │293. Producţia de piese şi accesorii│ │ │pentru autovehicule şi pentru motoa-│ │ │re de autovehicule │ │ │30. Fabricarea altor mijloace de │ │ │transport │ │ │301. Construcţia de nave şi bărci │ │ │302. Fabricarea materialului rulant │ │ │303. Fabricarea de aeronave şi nave │ │ │spaţiale │ │ │309. Fabricarea altor echipamente de│ │ │transport n.c.a. │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │Pentru negocierea contractului co- │ │ │lectiv la nivelul acestui sector de │ │ │activitate, organizaţiile patronale │ │ │reprezentative pot fi mandatate să │ │ │negocieze şi de către unităţi care │ │ │sunt înregistrate, conform codului │ │ │CAEN, în alte sectoare de activitate│ │ │şi în care se desfăşoară una dintre │ │ │următoarele activităţi: │ │ │33. Repararea, întreţinerea şi │ │ │instalarea maşinilor şi echipamen- │ │ │telor │ │ │331. Repararea articolelor fabricate│ │ │din metal, repararea maşinilor şi │ │ │echipamentelor │ │ │332. Instalarea maşinilor şi echi- │ │ │pamentelor industriale │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │11. Industria echipamentelor electrice,│ │ │electronice şi mecanică fină. Alte │ │ │activităţi industriale │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │26. Fabricarea calculatoarelor şi a │ │ │produselor electronice şi optice │ │ │261. Fabricarea componentelor elec- │ │ │tronice │ │ │262. Fabricarea calculatoarelor şi a│ │ │echipamentelor periferice │ │ │263. Fabricarea echipamentelor de │ │ │comunicaţii │ │ │264. Fabricarea produselor electro- │ │ │nice de larg consum │ │ │265. Fabricarea de echipamente de │ │ │măsură, verificare, control şi navi-│ │ │gaţie; producţia de ceasuri │ │ │266. Fabricarea de echipamente │ │ │pentru radiologie, electrodiagnostic│ │ │şi electroterapie │ │ │267. Fabricarea de instrumente opti-│ │ │ce şi echipamente fotografice │ │ │268. Fabricarea suporţilor magnetici│ │ │şi optici destinaţi înregistrărilor │ │ │27. Fabricarea echipamentelor elec- │ │ │trice │ │ │271. Fabricarea motoarelor electri- │ │ │ce, generatoarelor şi transformatoa-│ │ │relor electrice şi a aparatelor de │ │ │distribuţie şi control a electrici- │ │ │tăţii │ │ │272. Fabricarea de acumulatori şi │ │ │baterii │ │ │273. Fabricarea de fire şi cabluri; │ │ │fabricarea dispozitivelor de conexiu│ │ │ne pentru acestea │ │ │274. Fabricarea de echipamente elec-│ │ │trice de iluminat │ │ │275. Fabricarea de echipamente │ │ │casnice │ │ │279. Fabricarea altor echipamente │ │ │electrice │ │ │254. Fabricarea armamentului şi │ │ │muniţiei │ │ │304. Fabricarea vehiculelor militare│ │ │de luptă │ │ │325. Fabricarea de dispozitive, apa-│ │ │rate şi instrumente medicale şi │ │ │stomatologice │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │Pentru negocierea contractului co- │ │ │lectiv la nivelul acestui sector de │ │ │activitate, organizaţiile patronale │ │ │reprezentative pot fi mandatate să │ │ │negocieze şi de către unităţi care │ │ │sunt înregistrate, conform codului │ │ │CAEN, în alte sectoare de activitate│ │ │şi în care se desfăşoară una dintre │ │ │următoarele activităţi: │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │95. Reparaţii de calculatoare, de │ │ │articole personale şi de uz gospo- │ │ │dăresc │ │ │951. Repararea calculatoarelor şi a │ │ │echipamentelor de comunicaţii │ │ │952. Reparaţii de articole personale│ │ │şi de uz gospodăresc │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │12. Industria mobilei. Alte activităţi │ │ │industriale │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │31. Fabricarea de mobilă │ │ │310. Fabricarea de mobilă │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │32. Alte activităţi industriale │ │ │n.c.a. │ │ │321. Fabricarea bijuteriilor, imita-│ │ │ţiilor de bijuterii şi articolelor │ │ │similare │ │ │322. Fabricarea instrumentelor muzi-│ │ │cale │ │ │323. Fabricarea articolelor pentru │ │ │sport │ │ │324. Fabricarea jocurilor şi jucă- │ │ │riilor │ │ │329. Alte activităţi industriale │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │13. Servicii comunitare şi utilităţi │ │ │publice. Gestionarea deşeurilor, acti- │ │ │vităţi de decontaminare şi de protecţie│ │ │a mediului │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │353. Furnizarea de abur şi aer │ │ │condiţionat │ │ │36. Captarea, tratarea şi distribu- │ │ │ţia apei │ │ │360. Captarea, tratarea şi distribu-│ │ │ţia apei │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │37. Colectarea şi epurarea apelor │ │ │uzate │ │ │370. Colectarea şi epurarea apelor │ │ │uzate │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │38. Colectarea, tratarea şi elimina-│ │ │rea deşeurilor; activităţi de recu- │ │ │perare a materialelor reciclabile │ │ │381. Colectarea deşeurilor │ │ │ 3811. Colectarea deşeurilor │ │ │ nepericuloase │ │ │ 3812. Colectarea deşeurilor │ │ │ periculoase │ │ │382. Tratarea şi eliminarea deşeuri-│ │ │lor │ │ │ 3821. Tratarea şi eliminarea de- │ │ │ şeurilor nepericuloase │ │ │ 3822. Tratarea şi eliminarea de- │ │ │ şeurilor periculoase │ │ │383. Recuperarea materialelor │ │ │ 3831. Demontarea (dezasamblarea) │ │ │ maşinilor şi a echipamentelor │ │ │ scoase din uz pentru recuperarea │ │ │ materialelor │ │ │ 3832. Recuperarea materialelor │ │ │ reciclabile sortate │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │39. Activităţi şi servicii de decon-│ │ │taminare │ │ │390. Activităţi şi servicii de de- │ │ │contaminare │ │ │4931 Transporturi urbane, suburbane │ │ │şi metropolitane de călători │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │Pentru negocierea contractului co- │ │ │lectiv la nivelul acestui sector de │ │ │activitate, organizaţiile patronale │ │ │reprezentative pot fi mandatate să │ │ │negocieze şi de către unităţi care │ │ │sunt înregistrate, conform codului │ │ │CAEN, în alte sectoare de activitate│ │ │şi în care se desfăşoară una dintre │ │ │următoarele activităţi: │ │ │4932 Transporturi cu taxiuri │ │ │4939 Alte transporturi terestre de │ │ │călători n.c.a. │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │14. Construcţii civile şi industriale │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │41. Construcţii de clădiri │ │ │411. Dezvoltare (promovare) imobili-│ │ │ară │ │ │412. Lucrări de construcţii a clădi-│ │ │rilor rezidenţiale şi nerezidenţiale│ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │42. Lucrări de geniu civil │ │ │421. Lucrări de construcţii a drumu-│ │ │rilor şi a căilor ferate │ │ │422. Lucrări de construcţii a pro- │ │ │iectelor utilitare │ │ │429. Lucrări de construcţii a altor │ │ │proiecte inginereşti │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │43. Lucrări speciale de construcţii │ │ │431. Lucrări de demolare şi de pre- │ │ │gătire a terenului │ │ │432. Lucrări de instalaţii electrice│ │ │şi tehnico-sanitare şi alte lucrări │ │ │de instalaţii pentru construcţii │ │ │433. Lucrări de finisare │ │ │439. Alte lucrări speciale de │ │ │construcţii │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │15. Comerţ │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │45. Comerţ cu ridicata şi cu amănun-│ │ │tul, întreţinerea şi repararea auto-│ │ │vehiculelor şi a motocicletelor │ │ │451. Comerţ cu autovehicule │ │ │452. Întreţinerea şi repararea auto-│ │ │vehiculelor │ │ │453. Comerţ cu piese şi accesorii │ │ │pentru autovehicule │ │ │454. Comerţ cu motociclete, piese şi│ │ │accesorii aferente; întreţinerea şi │ │ │repararea motocicletelor │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │46. Comerţ cu ridicata, cu excepţia │ │ │comerţului cu autovehicule şi moto- │ │ │ciclete │ │ │461. Activităţi de intermediere în │ │ │comerţul cu ridicata │ │ │462. Comerţ cu ridicata al produse- │ │ │lor agricole brute şi al animalelor │ │ │vii │ │ │463. Comerţ cu ridicata al produse- │ │ │lor alimentare, al băuturilor şi al │ │ │tutunului │ │ │464. Comerţ cu ridicata al bunurilor│ │ │de consum │ │ │465. Comerţ cu ridicata al echipa- │ │ │mentului informatic şi de telecomu- │ │ │nicaţii │ │ │466. Comerţ cu ridicata al altor ma-│ │ │şini, echipamente şi furnituri │ │ │467. Comerţ cu ridicata specializat │ │ │al altor produse │ │ │469. Comerţ cu ridicata nespeciali- │ │ │zat │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │47. Comerţ cu amănuntul, cu excepţia│ │ │autovehiculelor şi motocicletelor │ │ │471. Comerţ cu amănuntul în magazine│ │ │nespecializate │ │ │472. Comerţ cu amănuntul al produse-│ │ │lor alimentare, băuturilor şi al │ │ │produselor din tutun, în magazine │ │ │specializate │ │ │473. Comerţ cu amănuntul al carbu- │ │ │ranţilor pentru autovehicule în ma- │ │ │gazine specializate │ │ │474. Comerţ cu amănuntul al echipa- │ │ │mentului informatic şi de telecomu- │ │ │nicaţii în magazine specializate │ │ │475. Comerţ cu amănuntul al altor │ │ │produse casnice, în magazine spe- │ │ │cializate │ │ │476. Comerţ cu amănuntul de bunuri │ │ │culturale şi recreative, în magazine│ │ │specializate │ │ │477. Comerţ cu amănuntul al altor │ │ │bunuri, în magazine specializate │ │ │478. Comerţ cu amănuntul efectuat │ │ │prin standuri, chioşcuri şi pieţe │ │ │479. Comerţ cu amănuntul care nu se │ │ │efectuează prin magazine, standuri, │ │ │chioşcuri şi pieţe │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │16. Transporturi terestre şi servicii │ │ │conexe │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │491. Transporturi interurbane de că-│ │ │lători pe calea ferată │ │ │492. Transporturi de marfă pe calea │ │ │ferată │ │ │493. Alte transporturi terestre de │ │ │călători │ │ │494. Transporturi rutiere de mărfuri│ │ │şi servicii de mutare │ │ │5221. Activităţi anexe pentru trans-│ │ │porturi terestre │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │Pentru negocierea contractului co- │ │ │lectiv la nivelul acestui sector de │ │ │activitate, organizaţiile patronale │ │ │reprezentative pot fi mandatate să │ │ │negocieze şi de către unităţi care │ │ │sunt înregistrate, conform codului │ │ │CAEN, în alte sectoare de activitate│ │ │şi în care se desfăşoară una dintre │ │ │următoarele activităţi: │ │ │52. Depozitare şi activităţi auxi- │ │ │liare pentru transport │ │ │521. Depozitări │ │ │5224. Manipulări │ │ │5229. Alte activităţi anexe trans- │ │ │porturilor │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │17. Transporturi pe apă şi servicii │ │ │conexe. │ │ │Transporturi aeriene şi servicii conexe│ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │50. Transporturi pe apă │ │ │501. Transporturi maritime şi costi-│ │ │ere de pasageri │ │ │502. Transporturi maritime şi costi-│ │ │ere de marfă │ │ │503. Transporturi de pasageri pe căi│ │ │navigabile interioare │ │ │504. Transportul de marfă pe căi na-│ │ │vigabile interioare │ │ │51. Transporturi aeriene │ │ │511. Transporturi aeriene de pasa- │ │ │geri │ │ │512. Transporturi aeriene de marfă │ │ │şi transporturi spaţiale │ │ │5222. Activităţi anexe pentru │ │ │transporturi pe apă │ │ │5223. Activităţi anexe pentru trans-│ │ │porturi aeriene │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │Pentru negocierea contractului co- │ │ │lectiv la nivelul acestui sector de │ │ │activitate, organizaţiile patronale │ │ │reprezentative pot fi mandatate să │ │ │negocieze şi de către unităţi care │ │ │sunt înregistrate, conform codului │ │ │CAEN, în alte sectoare de activitate│ │ │şi în care se desfăşoară una dintre │ │ │următoarele activităţi: │ │ │52. Depozitare şi activităţi auxili-│ │ │are pentru transport │ │ │521. Depozitări │ │ │5224. Manipulări │ │ │5229. Alte activităţi anexe trans- │ │ │porturilor │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │18. Poştă şi curierat │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │531. Activităţi poştale desfăşurate │ │ │sub obligativitatea serviciului │ │ │universal │ │ │532. Alte activităţi poştale şi de │ │ │curier │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │19. Turism, hoteluri şi restaurante │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │55. Hoteluri şi alte facilităţi de │ │ │cazare │ │ │551. Hoteluri şi alte facilităţi de │ │ │cazare similare │ │ │552. Facilităţi de cazare pentru va-│ │ │canţe şi perioade de scurtă durată │ │ │553. Parcuri pentru rulote, campin- │ │ │guri şi tabere │ │ │559. Alte servicii de cazare │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │56. Restaurante şi alte activităţi │ │ │de servicii de alimentaţie │ │ │561. Restaurante │ │ │562. Activităţi de alimentaţie │ │ │(catering) pentru evenimente şi alte│ │ │servicii de alimentaţie │ │ │563. Baruri şi alte activităţi de │ │ │servire a băuturilor │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │79. Activităţi ale agenţiilor turis-│ │ │tice şi ale tur-operatorilor; alte │ │ │servicii de rezervare şi asistenţă │ │ │turistică │ │ │791. Activităţi ale agenţiilor tu- │ │ │ristice şi ale tur-operatorilor │ │ │799. Alte servicii de rezervare şi │ │ │asistenţă turistică │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │20. Cultură şi mass-media │ │ ├─────────────────────────────────