Modificare la sancțiuni internaționale — gestionare tranzacții
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 128 din 28 decembrie 2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale
În vigoare. Act în vigoare.
Despre ce este acest act
Prezenta ordonanță de urgență modifică și completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, introducând restricții privind anumite transferuri de fonduri și servicii financiare pentru prevenirea proliferării nucleare. Actul afectează persoanele fizice și juridice din domeniul financiar, precum și autoritățile competente în supravegherea spălării banilor și finanțării terorismului. Soluția dispozitivului este obligarea Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor să adopte, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare, o metodologie pentru notificarea și autorizarea tranzacțiilor financiare prevăzute.
Pe scurt
- Identificator
- Ordonanţă De Urgenţă nr. 128/2010
- Tip act
- Ordonanţă De Urgenţă
- Emitent
- Guvernul
- Data adoptării
- 28 decembrie 2010
- Număr de forme
- 1
- Domeniu
- public finance, international law, criminal
- Sursa oficială
- legislatie.just.ro
De ce spunem asta
- default:latest consolidation, no total abrogation found — ACTIVE by default
Ce acte modifică acest act
Actele pe care acest act le modifică, le completează sau le abrogă.
- Completeaza pe (ART. 1): ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 202 din 4 decembrie 2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale — 4 decembrie 2008
- Completeaza pe (ART. 1): ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 202 din 4 decembrie 2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale — 4 decembrie 2008
- Modifica pe (ART. 1): ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 202 din 4 decembrie 2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale — 4 decembrie 2008
- Modifica pe (ART. 1): ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 202 din 4 decembrie 2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale — 4 decembrie 2008
Cuprins pe articole
Textul actului
| EMITENT |
Având în vedere angajamentele asumate de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene,ţinând seama de faptul că actele cu forţă juridică obligatorie ale acestei organizaţii stabilesc în sarcina statelor membre obligaţia de a adopta imediat anumite măsuri legislative pentru punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale instituite de Uniunea Europeană în cadrul politicii externe şi de securitate comune,având în vedere că România nu a adoptat până în prezent unele măsuri de acest tip, cum ar fi stabilirea autorităţilor competente cu gestionarea şi supravegherea aplicării restricţiilor privind anumite transferuri de fonduri, adoptate în scopul prevenirii activităţilor sensibile cu risc de proliferare nucleară desfăşurate în anumite state supuse sancţiunilor internaţionale, luând în considerare necesitatea reglementării cu celeritate a unui cadru juridic pentru punerea în aplicare la nivel naţional a acestor măsuri,ţinând seama de faptul că neadoptarea în regim de urgenţă a acestei ordonanţe poate atrage, în perioada imediat următoare, consecinţe negative pentru România în calitate de stat membru al Uniunii Europene, cum ar fi acţionarea statului român în justiţie, în faţa instanţelor naţionale şi ale Uniunii Europene,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. + Articolul IOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 8 decembrie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 2, după litera g) se introduce o nouă literă, litera g^1), cu următorul cuprins:"g^1) restricţii privind anumite transferuri de fonduri şi servicii financiare, adoptate în scopul prevenirii proliferării nucleare notificarea şi autorizarea prealabilă a anumitor tranzacţii financiare în scopul prevenirii furnizării de servicii financiare sau transferului oricăror fonduri care ar putea contribui la activităţile nucleare sensibile cu risc de proliferare nucleară desfăşurate în anumite state supuse sancţiunilor internaţionale;".2. La articolul 2, litera h) se modifică şi va avea următorul cuprins:"h) produse cu dublă utilizare - acele produse şi tehnologii definite conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 428/2009 al Consiliului din 5 mai 2009 de instituire a unui regim comunitar pentru controlul exporturilor, transferului, serviciilor de intermediere şi tranzitului de produse cu dublă utilizare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L134 din 29 mai 2009;".3. La articolul 12, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:"(1^1) În cazul restricţiilor privind anumite transferuri de fonduri şi servicii financiare prevăzute de actele menţionate la art. 1 şi având drept scop prevenirea proliferării nucleare, autoritatea competentă să primească notificări, să primească şi să soluţioneze cereri de autorizare a efectuării unor tranzacţii financiare este Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor."4. La articolul 17, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(1) Supravegherea punerii în aplicare a sancţiunilor internaţionale de blocare a fondurilor, precum şi supravegherea punerii în aplicare a restricţiilor privind anumite transferuri de fonduri şi servicii financiare, adoptate în scopul prevenirii proliferării nucleare, se fac de către autorităţile şi instituţiile publice de reglementare, autorizare, de către autorităţile de supraveghere prudenţială a sectorului financiar, de către structurile de conducere ale profesiilor liberale şi, respectiv, de Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, pentru persoanele fizice şi juridice din domeniul lor de activitate, conform legislaţiei în vigoare în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului.................................................................................................. (3) Supravegherea punerii în aplicare a sancţiunilor internaţionale, altele decât restricţiile privind anumite transferuri de fonduri şi servicii financiare, adoptate în scopul prevenirii proliferării nucleare, precum şi a sancţiunilor de blocare a fondurilor sau a resurselor economice se face de către autorităţile competente potrivit art. 12 alin. (1) lit. b)." + Articolul IIÎn termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în temeiul art. 17 alin. (6) raportat la art. 17 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 202/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, astfel cum a fost modificată prin prezenta ordonanţă de urgenţă, Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor adoptă metodologia de efectuare a notificărilor şi de soluţionare a cererilor de autorizare a efectuării unor tranzacţii financiare prevăzute la art. I pct. 1.PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:---------------Ministrul afacerilor externe,Teodor BaconschiSecretarul general al Guvernului,Daniela Nicoleta AndreescuMinistrul finanţelor publice,Gheorghe IalomiţianuBucureşti, 28 decembrie 2010.Nr. 128.-------