Modificare la Curtea Constituțională și coduri de procedură
LEGE nr. 177 din 28 septembrie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României
În vigoare. Act în vigoare.
Despre ce este acest act
Această lege modifică și completează Legislația României privind Curtea Constituțională, Codul de procedură civilă și Codul de procedură penală. Reglementează procesul de sesizare a Curții Constituționale în cauzele de neconstituționalitate, precum și mecanismele de comunicare a deciziilor și revizuirea hotărârilor care s-au bazat pe prevederi declarate neconstituționale. Afectează instanțele de judecată, Parlamentul, Guvernul și părțile în litigiu. Soluția principală este introducerea posibilității de revizuire a hotărârilor definitive dacă acestea s-au întemeiat pe o lege sau dispoziție declarată neconstituțională de Curtea Constituțională.
Pe scurt
- Identificator
- Lege nr. 177/2010
- Tip act
- Lege
- Emitent
- Parlamentul
- Data adoptării
- 28 septembrie 2010
- Număr de forme
- 1
- Domeniu
- constitutional, justice judiciary, administrative
- Sursa oficială
- legislatie.just.ro
De ce spunem asta
- default:latest consolidation, no total abrogation found — ACTIVE by default
Ce acte modifică acest act
Actele pe care acest act le modifică, le completează sau le abrogă.
- Abroga partial pe (ART. 1): LEGE nr. 47 din 18 mai 1992 (**republicată**) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale — 18 mai 1992
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 47 din 18 mai 1992 (**republicată**) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale — 18 mai 1992
- Modifica pe (ART. 1): LEGE nr. 47 din 18 mai 1992 (**republicată**) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale — 18 mai 1992
- Modifica pe (ART. 1): LEGE nr. 47 din 18 mai 1992 (**republicată**) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale — 18 mai 1992
- Modifica pe (ART. 1): LEGE nr. 47 din 18 mai 1992 (**republicată**) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale — 18 mai 1992
- Completeaza pe (ART. 2): CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 9 septembrie 1865 (**republicat**)(*actualizat*) (actualizat până la data de 31 ianuarie 2013*) — 24 februarie 1948
- Modifica pe (ART. 2): CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 9 septembrie 1865 (**republicat**)(*actualizat*) (actualizat până la data de 31 ianuarie 2013*) — 24 februarie 1948
- Abroga partial pe (ART. 3): CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 12 noiembrie 1968 (**republicat**)(*actualizat*) (actualizat până la data de 29 iulie 2013*) — 1 ianuarie 1968
- Completeaza pe (ART. 3): CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 12 noiembrie 1968 (**republicat**)(*actualizat*) (actualizat până la data de 29 iulie 2013*) — 1 ianuarie 1968
- Abroga partial pe (ART. 4): LEGE nr. 85 din 5 aprilie 2006 (*actualizată*) privind procedura insolvenţei (actualizată la data de 1 februarie 2014*) — 5 aprilie 2006
Cuprins pe articole
Ghiduri care explică situații din acest act
Textul actului
| EMITENT |
Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Articolul ILegea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 27, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 27. - (1) Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori."2. La articolul 29, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora."3. La articolul 29, alineatul (5) se abrogă.4. La articolul 31, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(4) Deciziile pronunţate în condiţiile alin. (1) se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţei care a sesizat Curtea Constituţională."5. La articolul 31, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:"(5) În cazul în care la data comunicării deciziei Curţii Constituţionale potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanţa comunică acestuia decizia." + Articolul IICodul de procedură civilă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 322, după punctul 9 se introduce un nou punct, punctul 10, cu următorul cuprins:"10. dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională legea, ordonanţa ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care a făcut obiectul acelei excepţii ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare."2. La articolul 324, alineatul 3 va avea următorul cuprins:"Pentru motivele prevăzute la art. 322 pct. 9 şi 10, termenul este de 3 luni de la data publicării hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv a deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I." + Articolul IIICodul de procedură penală al României, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 303, alineatul 6 se abrogă.2. După articolul 408^1 se introduce un nou articol, articolul 408^2, cu următorul cuprins:"Revizuirea în cazul deciziilor Curţii ConstituţionaleArt. 408^2. - Hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluţia pronunţată în cauză s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.Pot cere revizuirea: a) oricare parte din proces, în limitele calităţii sale procesuale; b) soţul şi rudele apropiate ale condamnatului, chiar şi după moartea acestuia; c) procurorul.Cererea de revizuire se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea rămasă definitivă a cărei revizuire se cere.Cererea de revizuire se poate face în termen de 3 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curţii Constituţionale.Dispoziţiile art. 408^1 alin. 5-11 se aplică în mod corespunzător.Hotărârea instanţei de revizuire este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea supusă revizuirii." + Articolul IVPe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare. + Articolul VLegea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORROBERTA ALMA ANASTASEPREŞEDINTELE SENATULUIMIRCEA-DAN GEOANĂBucureşti, 28 septembrie 2010.Nr. 177.----