Regulamentul Consiliului Concurenței
REGULAMENT din 28 februarie 1997 de organizare, funcţionare şi procedura al Consiliului Concurentei*)
Nu mai este în vigoare. Act care nu mai este în vigoare.
Despre ce este acest act
Regulamentul stabilește organizarea, funcționarea și procedura Consiliului Concurenței, autoritatea administrativă autonomă responsabilă cu protejarea și stimularea concurenței în România. Acesta definește atribuțiile sale esențiale, inclusiv adoptarea deciziilor privind încălcările legii concurenței, acordarea de dispensări individuale, investigarea pieței și sesizarea instanțelor sau Guvernului în cazuri de monopol sau imixtiuni administrative. Dispozitivul regulamentului prevede aplicarea sa prin Ordinul nr. 34/1997, publicat în Monitorul Oficial al României.
Pe scurt
- Identificator
- Regulament nr. 50/1997
- Tip act
- Regulament
- Emitent
- Consiliul Concurentei
- Data adoptării
- 28 februarie 1997
- Număr de forme
- 1
- Domeniu
- administrative
- Sursa oficială
- legislatie.just.ro
De ce spunem asta
- H3:suffered whole-act invalidation (ABROGAT DE) from act 50986 (ORDIN 61 26/03/2004)
- H3:suffered whole-act invalidation (ABROGAT DE) from act 50987 (REGULAMENT 26/03/2004)
- H2:whole-act invalidation induced by act 50986 (ABROGA PE)
- H2:whole-act invalidation induced by act 50987 (ABROGA PE)
Ce acte au modificat acest act
Modificările pe care le-a suferit acest act, în ordinea în care au apărut.
- Abrogat de: ORDIN nr. 61 din 26 martie 2004 privind punerea în aplicare a regulamentelor şi instrucţiunilor Consiliului Concurentei, elaborate în baza Legii concurentei nr. 21/1996 , cu modificările şi completările ulterioare — 26 martie 2004 — abrogare totală
- Abrogat de: REGULAMENT din 26 martie 2004 de organizare, funcţionare şi procedură al Consiliului Concurenţei — 26 martie 2004 — abrogare totală
- Pus in aplicare: ORDIN nr. 34 din 28 februarie 1997 pentru punerea în aplicare a unor regulamente şi instrucţiuni — 28 februarie 1997
- Modificat de (ART. 3): ORDIN nr. 38 din 18 februarie 2002 privind punerea în aplicare a Regulamentului pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedura al Consiliului Concurentei — 18 februarie 2002
- Modificat de (ART. 3): REGULAMENT din 18 februarie 2002 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedura al Consiliului Concurentei — 18 februarie 2002
- Completat de (ART. 6): ORDIN nr. 38 din 18 februarie 2002 privind punerea în aplicare a Regulamentului pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedura al Consiliului Concurentei — 18 februarie 2002
- Completat de (ART. 6): REGULAMENT din 18 februarie 2002 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedura al Consiliului Concurentei — 18 februarie 2002
- Completat de (ART. 10): ORDIN nr. 212 din 30 noiembrie 2001 privind punerea în aplicare a modificărilor şi completărilor la Regulamentul de organizare, funcţionare şi procedura al Consiliului Concurentei — 30 noiembrie 2001
- Modificat de (ART. 11): ORDIN nr. 38 din 18 februarie 2002 privind punerea în aplicare a Regulamentului pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedura al Consiliului Concurentei — 18 februarie 2002
- Modificat de (ART. 11): REGULAMENT din 18 februarie 2002 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedura al Consiliului Concurentei — 18 februarie 2002
- Abrogat partial de (ART. 12): ORDIN nr. 38 din 18 februarie 2002 privind punerea în aplicare a Regulamentului pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedura al Consiliului Concurentei — 18 februarie 2002
- Abrogat partial de (ART. 12): REGULAMENT din 18 februarie 2002 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedura al Consiliului Concurentei — 18 februarie 2002
- Modificat de (ART. 12): ORDIN nr. 38 din 18 februarie 2002 privind punerea în aplicare a Regulamentului pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedura al Consiliului Concurentei — 18 februarie 2002
- Modificat de (ART. 12): REGULAMENT din 18 februarie 2002 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedura al Consiliului Concurentei — 18 februarie 2002
- Completat de (ART. 16): ORDIN nr. 38 din 18 februarie 2002 privind punerea în aplicare a Regulamentului pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedura al Consiliului Concurentei — 18 februarie 2002
- Completat de (ART. 16): REGULAMENT din 18 februarie 2002 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedura al Consiliului Concurentei — 18 februarie 2002
- Completat de (ART. 17): ORDIN nr. 212 din 30 noiembrie 2001 privind punerea în aplicare a modificărilor şi completărilor la Regulamentul de organizare, funcţionare şi procedura al Consiliului Concurentei — 30 noiembrie 2001
- Completat de (ART. 22): ORDIN nr. 38 din 18 februarie 2002 privind punerea în aplicare a Regulamentului pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedura al Consiliului Concurentei — 18 februarie 2002
- Completat de (ART. 22): REGULAMENT din 18 februarie 2002 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedura al Consiliului Concurentei — 18 februarie 2002
- Completat de (ART. 26): ORDIN nr. 38 din 18 februarie 2002 privind punerea în aplicare a Regulamentului pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedura al Consiliului Concurentei — 18 februarie 2002
- Completat de (ART. 26): REGULAMENT din 18 februarie 2002 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedura al Consiliului Concurentei — 18 februarie 2002
- Abrogat partial de (ART. 27): ORDIN nr. 38 din 18 februarie 2002 privind punerea în aplicare a Regulamentului pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedura al Consiliului Concurentei — 18 februarie 2002
- Abrogat partial de (ART. 27): REGULAMENT din 18 februarie 2002 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedura al Consiliului Concurentei — 18 februarie 2002
- Modificat de (ART. 27): ORDIN nr. 38 din 18 februarie 2002 privind punerea în aplicare a Regulamentului pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedura al Consiliului Concurentei — 18 februarie 2002
- Modificat de (ART. 27): REGULAMENT din 18 februarie 2002 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedura al Consiliului Concurentei — 18 februarie 2002
Sunt afișate primele 25 din 35 relații de acest fel.
Ghiduri care explică situații din acest act
Textul actului
Textul afișat aici este parțial (120.000 din 150.477 caractere). Vezi documentul integral.
| EMITENT |
------------- Notă *) Regulamentul a fost aprobat de Plenul Consiliului Concurentei şi pus în aplicare prin Ordinul nr. 34/1997, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 21 martie 1997.
R E G U L A M E N T U L
de organizare, funcţionare şi procedură al Consiliului Concurenţei*)
În temeiul art. 23 alin. (1) şi al art. 28 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21 din 10 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 30 aprilie 1996, Consiliul Concurenţei adoptă în plenul său prezentul regulament de organizare, funcţionare şi procedură.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 1
Consiliul Concurenţei, autoritate administrativă autonomă în domeniul concurenţei, cu personalitate juridică, este organizat şi funcţionează conform Legii concurenţei şi pre- vederilor prezentului regulament.
ARTICOLUL 2
Conform scopului legii, Consiliul Concurenţei urmăreşte protecţia şi stimularea concurenţei, pentru asigurarea unui mediu concurenţial normal şi promovarea intereselor consu- matorilor.
ARTICOLUL 3
Consiliul Concurenţei are următoarele atribuţii:
a) ia decizii pentru cazurile de încălcare a dispoziţiilor art. 5, 6, 13 şi 16 din Legea concurenţei, constatate în urma investigaţiilor efectuate;
*) Regulamentul a fost aprobat de Plenul Consiliului Concurenţei şi pus în aplicare prin Ordinul nr. 34/1997, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 21 martie 1997.
b) certifică, pe baza investigaţiilor desfăşurate la cererea agenţilor economici sau a asociaţiilor de agenţi economici şi pe baza dovezilor prezentate, că nu există temei pentru intervenţia sa în baza art. 5 alin. (1) sau a art. 6 din Legea concurenţei;
c) adoptă decizii de acordare a dispenselor de exceptări individuale, conform prevederilor art. 5 alin. (2)-(4), decizii de încadrare în categoriile de înţelegeri, decizii de asociere şi practici concertate exceptate, conform prevederilor art. 5 alin. (7), precum şi decizii de admitere de concentrări eco- nomice, conform prevederilor art. 14 alin. (2) din Legea concurenţei;
d) asigură aplicarea efectivă a deciziilor proprii;
e) efectuează, din proprie iniţiativă, investigaţii utile pen- tru cunoaşterea pieţei;
f) sesizează Guvernul asupra existenţei unei situaţii de monopol sau a altor cazuri asemenea celor prevăzute la art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea concurenţei şi propune lua- rea măsurilor adecvate pentru controlul preţurilor;
g) sesizează instanţele judecătoreşti în cazurile prevă- zute de lege;
h) urmăreşte aplicarea dispoziţiilor legale şi a altor acte normative incidente în domeniul concurenţei;
i) sesizează Guvernului cazurile de imixtiune a organelor administraţiei publice centrale şi locale în domeniile date prin lege în competenţa Consiliului Concurenţei;
j) avizează proiectele de hotărâri ale Guvernului care pot avea impact anticoncurenţial şi propune modificarea corespunzătoare a actelor normative care au un asemenea efect;
k) avizează, din punct de vedere al efectelor asupra concurenţei, politica şi schemele de acordare a ajutoarelor de stat şi controlează respectarea regulilor care le guver- nează;
l) face recomandări Guvernului şi organelor administraţiei publice locale pentru adoptarea de măsuri care să faciliteze dezvoltarea pieţei şi a concurenţei;
m) propune Guvernului sau organelor administraţiei publice locale luarea de măsuri disciplinare împotriva per- sonalului din subordinea acestora, în cazul în care acesta nu respectă dispoziţiile obligatorii ale Consiliului Concurenţei;
n) realizează studii şi întocmeşte rapoarte privind dome- niul său de activitate şi furnizează Guvernului, publicului şi organizaţiilor internaţionale specializate informaţii privind această activitate;
o) reprezintă România şi promovează schimbul de infor- maţii şi de experienţă în relaţiile cu organizaţiile şi instituţi- ile internaţionale de profil şi cooperează cu autorităţile de concurenţă străine şi comunitare.
ARTICOLUL 4
Organizarea, structura şi procedurile de funcţionare a Consiliului Concurenţei şi a aparatului propriu al acestuia trebuie să asigure realizarea atribuţiilor prevăzute de lege şi de prezentul regulament.
CAPITOLUL II
Structura Consiliului Concurenţei
ARTICOLUL 5
Consiliul Concurenţei este format din zece membri - un preşedinte, trei vicepreşedinţi şi şase consilieri de concurenţă -, numiţi de Preşedintele României prin decret.
ARTICOLUL 6
Plenul Consiliului Concurenţei
(1) Plenul Consiliului Concurenţei, constituit din cei zece membri numiţi în această calitate potrivit art. 18 alin. (1) din Legea concurenţei, este formaţiunea deliberativă şi de decizie a Consiliului Concurenţei.
(2) Plenul dezbate:
a) rapoartele de investigaţie, inclusiv eventualele obiecţii formulate la acestea, şi decide asupra măsurilor ce se impun;
b) autorizarea concentrărilor economice;
c) sesizarea instanţelor judecătoreşti în aplicarea preve- derilor art. 7 din Legea concurenţei;
d) punctele de vedere, recomandările şi avizele de for- mulat privind aplicarea Legii concurenţei;
e) categoriile de înţelegeri, deciziile de asociere şi prac- ticile concertate propuse pentru exceptare;
f) proiectele de reglementări în vederea adoptării;
g) raportul anual privind situaţia concurenţei;
h) proiectul de buget propriu;
i) elaborarea, adoptarea şi actualizarea strategiilor gene- rale privind îndeplinirea misiunii ce-i revine instituţiei, con- form legii, de facilitare a dezvoltării pieţei şi concurenţei;
j) stabilirea politicii instituţional-administrative a Consiliului Concurenţei, selectarea şi pregătirea profesională a perso- nalului, propunerile pentru numirea secretarului general şi a directorilor de compartimente;
k) elaborarea, adoptarea şi actualizarea politicii relaţiilor cu autorităţile interne, pentru aplicarea în economie a regu- lilor de concurenţă;
l) stabilirea liniilor generale de cooperare a Consiliului Concurenţei cu autorităţile concurenţei din alte ţări şi cu
organizaţiile şi organismele internaţionale pentru armoniza- rea legislaţiei, politicii şi practicii concurenţei;
m) repartizarea unor atribuţii din domeniile de compe- tenţă ale Consiliului Concurenţei fiecărui membru al acestuia.
ARTICOLUL 7
Pre,edintele Consiliului Concurenţei
(1) Ordinele şi deciziile Consiliului Concurenţei, prin care se dispun măsuri şi se aplică sancţiuni, se semnează de către preşedinte, iar reglementările adoptate de către Consiliul Concurenţei sunt puse în aplicare, suspendate ori abrogate prin ordin al preşedintelui.
(2) Preşedintele reprezintă Consiliul Concurenţei ca per- soană juridică şi-l angajează patrimonial, prin semnătura sa, în raporturile cu terţii.
(3) Preşedintele reprezintă Consiliul Concurenţei ca insti- tuţie publică în faţa persoanelor fizice şi juridice, a autori- tăţilor legislative, judiciare şi administrative, precum şi a altor instituţii româneşti şi străine, a organismelor şi organi- zaţiilor internaţionale.
(4) Preşedintele exercită prerogative disciplinare asupra întregului personal al Consiliului Concurenţei.
(5) Preşedintele Consiliului Concurenţei ordonă efectua- rea de investigaţii şi desemnează raportorul pentru fiecare investigaţie.
(6) Preşedintele Consiliului Concurenţei conduce şedin- ţele plenului şi controlează aplicarea efectivă a deciziilor adoptate, dispunând măsurile adecvate.
(7) În caz de absenţă ori de indisponibilitate a preşedin- telui, reprezentarea legală a Consiliului Concurenţei revine unuia dintre vicepreşedinţi, desemnat de preşedinte pentru durata absenţei sau a indisponibilităţii.
(8) Preşedintele Consiliului Concurenţei poate delega puteri de reprezentare oricăruia dintre vicepreşedinţi, consi- lieri de concurenţă, inspectori de concurenţă sau altor sala- riaţi, mandatul trebuind să menţioneze expres puterile delegate şi durata exercitării lor.
(9) Preşedintele Consiliului Concurenţei este ajutat în activitatea sa de trei consilieri, dintre care unul va îndeplini şi funcţia de purtător de cuvânt al Consiliului Concurenţei.
ARTICOLUL 8
Comisiile Consiliului Concurenţei
(1) Consiliul Concurenţei îşi desfăşoară activitatea şi în comisii, în scopul aplicării sancţiunilor pentru contravenţiile
prevăzute la art. 55 lit. a), art. 56 lit. a)-c) şi art. 59 din Legea concurenţei.
(2) Fiecare comisie este formată din trei membri ai Consiliului Concurenţei, şi anume: un vicepreşedinte şi doi consilieri de concurenţă, desemnaţi, pentru fiecare caz în parte, de preşedinte, şi este condusă de vicepreşedintele desemnat.
ARTICOLUL 9
În vederea exercitării atribuţiilor sale, Consiliul Concurenţei îşi constituie aparatul propriu, alcătuit din com- partimente de specialitate şi compartimente funcţionale, conform organigramei cuprinse în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul regulament.
CAPITOLUL III
Organizarea compartimentelor de specialitate şi funcţionale
ARTICOLUL 10
(1) Compartimentele de specialitate ale Consiliului Concurenţei sunt: departamentele, diviziile de concurenţă, Direcţia cercetare, Direcţia juridic-contencios, Direcţia relaţii externe şi Direcţia teritorială.
(2) Compartimentele funcţionale alcătuiesc Secretariatul general, condus de un secretar general.
ARTICOLUL 11
Departamentele Consiliului Concurenţei
(1) Fiecare departament al Consiliului Concurenţei este coordonat de un vicepreşedinte şi de doi consilieri de concurenţă.
(2) Repartizarea membrilor Consiliului Concurenţei pe cele trei departamente se face prin ordin al preşedintelui, pe baza hotărârii adoptate de plenul Consiliului Concurenţei.
(3) Departamentele Consiliului Concurenţei sunt com- puse din câte două divizii de concurenţă, în următoarele domenii: bunuri de consum, bunuri industriale şi servicii.
(4) Departamentele Consiliului Concurenţei au atribuţii referitoare la:
a) aplicarea strategiei generale privind îndeplinirea obiec- tivelor ce revin compartimentelor din structura lor;
b) activitatea de cunoaştere a mediului concurenţial pe pieţele din resortul lor de activitate, în vederea identificării tendinţelor generale şi a detectării existenţei pe piaţă a unor fenomene şi practici anticoncurenţiale;
c) respingerea cererilor sau plângerilor, denunţând, res- pectiv acuzând, o practică anticoncurenţială, când acestea nu prezintă suficient temei pentru a justifica pornirea unei investigaţii;
d) propunerile de declanşare a investigaţiilor, ca urmare a sesizărilor primite, privind încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) şi ale art. 6 din Legea concurenţei de către agen- ţii economici din sectorul coordonat;
e) certificarea faptului că nu există temei pentru inter- venţia Consiliului Concurenţei în baza art. 5 alin. (1) sau a art. 6 din Legea concurenţei;
f) acceptarea cererilor de încadrare în categoriile excep- tate, prevăzute la art. 5 alin. (7) din Legea concurenţei;
g) admiterea, neobiecţiunea sau propunerea declanşării unei investigaţii, ca urmare a notificării unor operaţiuni de concentrare economică;
h) realizarea unor proiecte, rapoarte şi lucrări specifice stabilite de preşedinte sau de plenul Consiliului Concurenţei;
i) aplicarea şi respectarea în teritoriu a deciziilor Consiliului Concurenţei;
j) aplicarea unor programe de asistenţă externă;
k) urmărirea asigurării consultanţei juridice de specia- litate.
ARTICOLUL 12
Diviziile de concurenţă
(1) Diviziile de concurenţă sunt organele de specialitate ale Consiliului Concurenţei, care monitorizează piaţa, efec- tuează investigaţii şi asigură respectarea prevederilor legale în domeniul concurenţei, fiind subordonate unui departa- ment.
(2) Atribuţiile principale ale diviziei de concurenţă sunt:
a) desfăşoară activităţi de prospectare în vederea cunoaşterii:
- structurii pieţei şi a mediului concurenţial;
- tendinţelor generale ale pieţelor şi a posibilităţilor apariţiei unor practici anticoncurenţiale prevăzute la art. 5 alin. (1) şi la art. 6 din Legea concurenţei;
- gradului de concentrare economică şi a efectelor acesteia asupra mediului concurenţial;
- evoluţiei pieţei în vederea identificării situaţiilor în care este justificată acordarea unor dispense şi exceptări;
b) analizează sesizările privind încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) şi ale art. 6 din Legea concurenţei şi funda- mentează neintervenţia Consiliului Concurenţei;
c) analizează notificările operaţiunilor de concentrare economică în termenul stabilit prin regulament;
d) desfăşoară activităţi de investigaţie, în conformitate cu Legea concurenţei, privind:
- cazurile de încălcare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1), ale art. 6, 13 şi 16;
- acordarea de dispense de exceptări individuale, înţe- legeri, decizii de asociere sau practici concertate care se încadrează în prevederile art. 5 alin. (2);
e) analizează notificările agenţilor economici sau asocia- ţiilor de agenţi economici în vederea încadrării în categoriile exceptate, în conformitate cu art. 5 alin. (7);
f) cercetează impactul tuturor dispoziţiilor legale şi al altor acte normative în domeniul de reglementare al Legii concurenţei, împreună cu Direcţia juridic-contencios;
g) analizează cazurile de imixtiune a organelor adminis- traţiei publice centrale şi locale în aplicarea Legii concuren- ţei, în vederea sesizării Guvernului;
h) studiază impactul anticoncurenţial al proiectelor de hotărâri ale Guvernului şi face propuneri de modificare, împreună cu Direcţia juridic-contencios;
i) analizează politicile şi schemele de acordare a ajuto- rului de stat în privinţa efectelor asupra concurenţei şi face propuneri privind punctul de vedere al Consiliului Concurenţei în legătură cu acestea; analizează respectarea întocmai a regulilor de acordare a ajutorului de stat, ce decurg din politicile şi schemele avizate;
j) iniţiază măsuri care să faciliteze dezvoltarea pieţei şi a concurenţei în vederea elaborării de către Consiliul Concurenţei a unor recomandări către Guvern;
k) sesizează cazurile în care personalul din subordinea Guvernului sau a organelor administraţiei publice locale nu respectă dispoziţiile obligatorii ale Consiliului Concurenţei;
l) întocmeşte studii şi rapoarte în domeniul lor de activi- tate şi pregăteşte informaţii ce vor fi puse la dispoziţia Guvernului, publicului şi organizaţiilor internaţionale speciali- zate;
m) controlează şi asigură aplicarea efectivă a deciziilor şi măsurilor Consiliului Concurenţei;
n) întocmeşte cererile pentru sesizarea instanţelor jude- cătoreşti competente privind încălcarea dispoziţiilor Legii concurenţei, precum şi apărările în cazul atacării în instanţă a deciziilor şi măsurilor luate de Consiliul Concurenţei împreună cu Direcţia juridic-contencios;
o) predă la serviciul documentare toate dosarele de investigaţii, studiile, rapoartele şi alte documente ce conţin date şi informaţii utile; participă la crearea bazei centrali- zate de date şi de documente a Consiliului Concurenţei.
ARTICOLUL 13
Direcţia cercetare
(1) Direcţia cercetare este organul de specialitate din cadrul Consiliului Concurenţei care îşi desfăşoară activi- tatea în domeniul metodelor şi tehnicilor de cercetare a pieţei.
(2) Atribuţiile Direcţiei cercetare sunt următoarele:
a) creează modele matematice şi statistice de determi- nare şi de previzionare a tendinţei cererii şi ofertei pentru bunuri şi servicii;
b) cercetează, la cerere, aspectele privitoare la definirea pieţei şi la determinarea cotei pe piaţă pentru cazurile investigate de departamentele de concurenţă şi participă la aceste investigaţii;
c) efectuează cercetări şi prognoze pentru fundamenta- rea modificării plafoanelor valorice prevăzute de Legea concurenţei;
d) iniţiază sau efectuează, la cerere, proiecte ample de cercetare, sub aspectul impactului asupra mediului concurenţial, şi prezintă rapoarte periodice în plenul Consiliului Concurenţei, cu privire la:
- efectele conjugate ale deciziilor şi măsurilor luate de Consiliul Concurenţei şi propuneri privind politica de concurenţă;
- impactul politicii statului în domenii incidente, cum ar fi: ajutoare de stat, privatizare, restructurare, monetar-ban- car, pieţe de capital, fiscal, comercial, administraţie locală;
- tendinţele majore ale ramurilor economice, ale struc- turii economiei naţionale, evoluţia raportului dintre ramurile economiei naţionale;
- activitatea societăţilor transnaţionale în România şi acordurile internaţionale la care România este parte;
e) răspunde de activitatea de informare a publicului în domeniul concurenţei prin mass-media, inclusiv prin publi- caţii proprii sau colaborări.
ARTICOLUL 14
Direcţia juridic-contencios
(1) Direcţia juridic-contencios este compartimentul de specialitate din cadrul Consiliului Concurenţei care îşi des- făşoară activitatea în domeniul legislaţiei şi jurisprudenţei privind materia concurenţei.
(2) Atribuţiile Direcţiei juridic-contencios sunt:
a) cunoaşterea actelor normative care reglementează concurenţa şi a celor care, prin aplicarea lor, produc efecte asupra mediului concurenţial;
b) asigură Secretariatului general asistenţa de speciali- tate în relaţiile cu publicul;
c) pregătirea şi difuzarea în interiorul instituţiei a unor rapoarte periodice privind actele normative care reglemen- tează concurenţa sau care au incidenţă asupra mediului concurenţial; contribuie la crearea bazei centralizate de date şi documente a instituţiei;
d) acordă consultanţă de specialitate membrilor Consiliului Concurenţei şi personalului de specialitate din departamentele de concurenţă şi participă la investigaţii;
e) reprezintă Consiliul Concurenţei în faţa instanţelor judecătoreşti;
f) contribuie la redactarea actelor emise de Consiliul Concurenţei şi de preşedintele acestuia;
g) avizează pentru legalitate deciziile plenului şi ale comisiilor;
h) efectuează cercetări de doctrină şi jurisprudenţă în domeniul concurenţei;
i) participă la elaborarea proiectului de raport anual al Consiliului Concurenţei în colaborare cu departamentele de concurenţă, Direcţia cercetare şi Secretariatul general;
j) efectuează cercetări în direcţia armonizării legislaţiei româneşti cu legislaţia internaţională în domeniul concuren- ţei, împreună cu Direcţia relaţii externe;
k) asigură publicarea în Monitorul Oficial al României a documentelor Consiliului Concurenţei, conform legii;
l) asigură obţinerea avizelor şi a aprobărilor legale de la Consiliul Legislativ şi de la alte organe, în conformitate cu legea.
ARTICOLUL 15
Direcţia relaţii externe
(1) Direcţia relaţii externe asigură relaţiile Consiliului Concurenţei cu organizaţiile şi organismele internaţionale de specialitate.
(2) Pentru realizarea scopului său, Direcţia relaţii externe:
a) facilitează şi asigură sprijinul necesar pentru colabo- rare, pentru schimbul de informaţii şi experienţă cu Comisia Europeană, cu alte organisme internaţionale şi cu autori- tăţile de concurenţă din alte ţări;
b) participă, împreună cu Direcţia juridic-contencios şi cu departamentele de concurenţă, la armonizarea legislativă, la elaborarea rapoartelor, punctelor de vedere şi a informărilor ce revin părţii române din acordurile internaţionale;
c) răspunde de transmiterea documentelor prevăzute la lit. b), după aprobarea acestora;
d) elaborează, la cerere, materialele necesare participării membrilor Consiliului Concurenţei la simpozioane, seminarii, conferinţe internaţionale, asigurând traducerea lor în limbi străine, dacă este cazul, şi, în colaborare cu departamen- tele de specialitate, aduce la îndeplinire programele de asistenţă străină;
e) participă la alcătuirea bazei centralizate de date şi documente;
f) participă la investigaţiile privind practicile anticoncuren- ţiale sesizate, în cazul în care este implicat un agent eco- nomic străin.
ARTICOLUL 16
Direcţia teritorială
(1) Direcţia teritorială este compartimentul de specialitate care supraveghează mediul concurenţial în teritoriu.
(2) Atribuţiile Direcţiei teritoriale sunt:
a) supraveghează structura pieţei locale şi comporta- mentul concurenţial al agenţilor economici;
b) sesizează departamentele Consiliului Concurenţei pri- vind deciziile emise sau reglementările adoptate de orga- nele administraţiei publice locale, în măsura în care prin acestea intervin în operaţiuni de piaţă, influenţând direct sau indirect concurenţa;
c) asistă departamentele de concurenţă şi participă în echipele de investigaţii ale cazurilor de încălcare a Legii concurenţei;
d) colaborează şi îşi coordonează activitatea cu inspec- toratele de concurenţă judeţene în aplicarea prevederilor Legii concurenţei;
e) sprijină acţiunile de promovare şi popularizare a legis- laţiei şi practicii în domeniul concurenţei pe plan local;
f) iniţiază şi desfăşoară cercetări privind particularităţile şi tendinţele mediului concurenţial în teritoriu;
g) reprezintă Consiliul Concurenţei la curţile de apel teri- toriale.
ARTICOLUL 17
Secretariatul general
(1) Direcţia relaţii cu publicul (secretariat, informaţii şi presă), prin compartimentele sale, îndeplineşte următoarele atribuţii:
A. Colectiv secretariat:
a) primeşte şi înregistrează corespondenţa, materialele pentru şedinţă, asigură evidenţa, distribuirea şi circulaţia documentelor;
b) asigură pregătirea mapelor de şedinţă pentru membrii Consiliului Concurenţei;
c) întocmeşte şi asigură consultarea stenogramelor şi a proceselor-verbale ale şedinţelor în plen şi în comisii ale Consiliului Concurenţei;
d) îndeplineşte şi alte atribuţii încredinţate de conduce- rea Consiliului Concurenţei.
B. Serviciul relaţii cu publicul:
a) primeşte, înregistrează şi transmite Consiliului Concurenţei petiţiile persoanelor fizice şi juridice;
b) distribuie angajaţilor corespondenţa sosită şi asigură predarea cu prioritate a lucrărilor cu caracter urgent, a tele- gramelor sau a notelor telefonice.
C. Colectivul pentru informaţii şi presă:
a) monitorizează presa scrisă, alte publicaţii şi efectu- ează sinteze, singur, direct sau în colaborare cu celelalte compartimente de specialitate;
b) propune şi difuzează abonamentele de presă mem- brilor Consiliului Concurenţei şi direcţiilor;
c) asigură legătura cu redacţiile agenţiilor de presă şi cu reprezentanţele mass media română şi cele acreditate la Bucureşti;
d) asigură arhivarea imaginii video şi foto referitoare la activitatea Consiliului Concurenţei.
(2) Direcţia buget are următoarele atribuţii:
a) elaborează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al Consiliului Concurenţei în colaborare cu celelalte com- partimente şi urmăreşte ca acesta să fie inclus în proiectul bugetului de stat;
b) întocmeşte documentaţia privind deschiderea credite- lor bugetare;
c) emite ordine de plată în lei şi în valută pentru plăţile din buget şi din fondurile provenite din activitatea extrabu- getară, dispune şi răspunde de legalitatea şi regularitatea acestora;
d) avizează contractele încheiate de Consiliul Concurenţei şi urmăreşte decontarea plăţilor;
e) asigură desfăşurarea în bune condiţii şi la timp a tuturor activităţilor contabile conform Legii contabilităţii nr. 82/1991 şi altor prevederi legale în materie;
f) realizează inventarierile patrimoniale periodice;
g) întocmeşte statele de plată pentru salarii şi alte drep- turi ale personalului Consiliului Concurenţei, le verifică şi le supune vizei controlului preventiv şi aprobării plăţii, potrivit reglementărilor specifice;
h) organizează activitatea pentru controlul financiar pre- ventiv, în conformitate cu prevederile legale;
i) efectuează controlul financiar de gestiune;
j) efectuează verificarea şi controalele inopinate, dispuse de conducerea instituţiei, cu privire la aspecte financiare şi de gestiune din cadrul Consiliului Concurenţei.
(3) Direcţia exploatare
a) Direcţia exploatare asigură administrarea, exploatarea şi întreţinerea spaţiilor, a aparaturii de birotică, a instalaţiilor tehnice, electrice, sanitare, a clădirilor, a mijloacelor de transport, în vederea asigurării condiţiilor optime de des- făşurare a activităţilor Consiliului Concurenţei.
b) În cadrul Direcţiei exploatare funcţionează:
- Serviciul tehnic-administrativ;
- Serviciul achiziţii, transport şi gestionarea bunurilor.
(4) Direcţia informare-documentare
a) Direcţia informare-documentare este compartimentul care elaborează sistemul informatic al Consiliului Concurenţei de folosire a mijloacelor şi tehnicilor moderne pentru stocarea şi prelucrarea informaţiei, precum şi exploa- tarea acesteia.
b) Atribuţiile Direcţiei informare-documentare sunt gru- pate pe următoarele domenii de activitate:
- informatică;
- analiză, sinteză şi documentare;
- bibliotecă;
- arhivă.
(5) Colectivul resurse umane are următoarele atribuţii principale:
a) îndeplineşte formalităţile tehnice şi legale în vederea organizării interviurilor şi procedurile de recrutare şi selecţie a personalului;
b) completează documentele şi îndeplineşte activităţile necesare pentru angajări, transferuri, demisii;
c) răspunde de aplicarea prevederilor legale privind sala- rizarea personalului Consiliului Concurenţei; întocmeşte şi supune aprobării acordarea unor drepturi ale personalului în condiţiile legii, avansarea în funcţie, grade şi trepte profe- sionale, trecerea în gradaţii superioare, majorarea salariului de bază şi acordarea salariului de merit; răspunde pentru aplicarea corectă şi la timp a hotărârilor Guvernului privind indexarea sau compensarea salariului;
d) păstrează şi completează carnetele de muncă;
e) îndeplineşte formalităţile tehnice şi legale în vederea organizării interviurilor şi procedurilor de evaluare periodică a personalului;
f) proiectează sistemul informaţional propriu;
g) identifică şi centralizează necesarul de personal, în colaborare cu compartimentele din cadrul instituţiei şi pe baza sugestiilor acestora;
h) întocmeşte şi actualizează fişele de post pe baza regulamentelor instituţiei şi în colaborare cu conducerile compartimentelor;
i) identifică şi întocmeşte programul de pregătire profe- sională a personalului, în colaborare cu compartimentele din cadrul instituţiei şi pe baza sugestiilor acestora;
j) realizează programul de instruire şi de pregătire pro- fesională a personalului, aprobat de Consiliul Concurenţei în plen.
(6) Compartimentul protocol şi servicii generale are următoarele atribuţii:
a) îndeplineşte formalităţile cerute de situaţiile oficiale în care este implicat Consiliul Concurenţei;
b) organizează primirea delegaţiilor din partea organizaţi- ilor internaţionale, conform programului elaborat de Direcţia relaţii externe;
c) se ocupă de îndeplinirea formalităţilor legale privind vizitele delegaţiilor Consiliului Concurenţei în străinătate, în conformitate cu programul stabilit.
CAPITOLUL IV
Proceduri de funcţionare
A. Deliberarea ,i decizia În plenul Consiliului Concurenţei
ARTICOLUL 18
(1) Plenul Consiliului Concurenţei se întruneşte de mini- mum două ori pe săptămână, conform unui program lunar stabilit în prima săptămână a fiecărei luni. Plenul se mai poate întruni la solicitarea preşedintelui, a locţiitorului aces- tuia sau a minimum trei membri ai consiliului.
(2) Agenda săptămânală a lucrărilor plenului Consiliului Concurenţei va include elaborarea programului său de lucru şi al compartimentelor de specialitate, precum şi analiza stadiului de realizare sau a modului cum au fost îndeplinite obiectivele stabilite. Atât la elaborarea programului de lucru, cât şi la analiză pot fi invitaţi la lucrările plenului secretarul general şi conducătorii compartimentelor implicate.
(3) Plenul Consiliului Concurenţei deliberează şi decide valabil în cvorum de minimum şapte membri, dintre care cel puţin unul trebuie să fie preşedintele sau un vicepreşe- dinte.
(4) Hotărârile plenului Consiliului Concurenţei se adoptă cu majoritatea de voturi a membrilor prezenţi. Fiecare membru dispune de un vot; în caz de paritate de voturi, prevalează soluţia votată de preşedinte sau, după caz, de vicepreşedintele care îl înlocuieşte.
(5) Lucrările plenului se consemnează în procesul-verbal de şedinţă, întocmit de persoanele nominalizate de secreta- rul general, care este apoi transcris în registrul de delibe-
rări al Consiliului Concurenţei. În registrul de deliberări semnează toţi membrii Consiliului Concurenţei, chiar şi cei care nu au participat la şedinţa în plen, putând consemna şi opinie separată cu privire la vreuna dintre problemele supuse deliberării. Secretarul general contrasemnează în registrul de deliberări.
B. Proceduri de analiză ,i investigaţii
ARTICOLUL 19
(1) Sesizările, plângerile şi cererile referitoare la practici anticoncurenţiale, cererile de exceptări individuale, notifică- rile de încadrare pe categorii exceptate, notificările de con- centrare, precum şi cererile de neintervenţie primite de Consiliul Concurenţei se soluţionează printr-o procedură ce poate cuprinde, după caz, cinci faze: examinarea, organi- zarea investigaţiei, efectuarea investigaţiei, decizia şi urmă- rirea aplicării măsurilor, prezentate în anexa nr. 3/a.
(2) Declanşarea din oficiu a unei investigaţii se face după cum urmează:
a) dacă un membru sau personalul abilitat al Consiliului Concurenţei ia cunoştinţă de o situaţie susceptibilă a con- stitui o încălcare a Legii concurenţei, acesta înaintează departamentului de resort al Consiliului Concurenţei o notă cu privire la situaţia respectivă, cu temerile calificării drept încălcare a Legii concurenţei;
b) dacă departamentul de resort, examinând nota, o apreciază ca întemeiată, înaintează preşedintelui Consiliului Concurenţei, prin vicepreşedintele care coordonează res- pectivul departament, propunerea de declanşare din oficiu a unei investigaţii, spre a fi supusă deliberării plenului Consiliului Concurenţei;
c) investigaţia din oficiu, decisă de Consiliul Concurenţei în plen, se declanşează prin ordin al preşedintelui.
ARTICOLUL 20
(1) Examinarea, desfăşurată conform procedurii cuprinse în anexa nr. 3/b, se declanşează o dată cu primirea la registratura Consiliului Concurenţei a sesizărilor, plângerilor, cererilor şi notificărilor, şi se finalizează, după caz, cu deci- zia de acceptare, respingere sau de declanşare a unei investigaţii.
(2) Sesizările, plângerile, cererile şi notificările primite de Consiliul Concurenţei după înregistrarea în Registrul general de intrare şi de ieşire a corespondenţei sunt transmise în aceeaşi zi la cabinetul preşedintelui.
(3) În funcţie de natura lor, petiţiile sunt înregistrate în registrul special, codificate şi repartizate, de către pre- şedinte, vicepreşedintelui şi consilierilor de concurenţă care coordonează compartimentul de specialitate implicat.
(4) Pe baza analizei efectuate în cadrul compartimente- lor de specialitate, vicepreşedintele şi consilierii de concurenţă vor propune, după caz:
a) aprobarea sau respingerea notificărilor de încadrare în categoriile exceptate şi a cererilor de neintervenţie;
b) admiterea operaţiunilor de concentrare economică notificate sau neobiecţiunea la acestea;
c) respingerea cererilor sau plângerilor care nu pre- zintă suficiente temeiuri pentru a justifica pornirea unei investigaţii;
d) declanşarea unei investigaţii.
(5) Propunerile prevăzute la alin. (4) vor fi înaintate pre- şedintelui, care va emite decizii ce se vor înregistra în registrele speciale.
(6) În conformitate cu regulamentele specifice, Secretariatul general va comunica deciziile.
ARTICOLUL 21
(1) Organizarea investigaţiei, conform procedurii cuprinse în anexa nr. 3/c, are rolul de a asigura condiţiile necesare realizării investigaţiei potrivit legii.
(2) Ori de câte ori dispune pornirea unei investigaţii, preşedintele desemnează un raportor din rândurile inspec- torilor de concurenţă împuterniciţi, în acest scop, de plen.
(3) Atribuţiile raportorului sunt următoarele:
a) conduce echipa de investigaţie;
b) instrumentează toate actele procedurii de investigaţie;
c) întocmeşte raportul asupra investigaţiei şi propune măsuri;
d) comunică raportul părţilor în cauză şi primeşte obser- vaţiile acestora;
e) propune preşedintelui desemnarea de experţi şi/sau audierea autorului plângerii sau a reclamantului, la cererea acestuia, precum şi a oricărei persoane fizice sau juridice care declară că deţine date şi informaţii relevante pentru stabilirea adevărului în cauza investigată;
f) depune dosarul cauzei, cuprinzând raportul şi docu- mentele, datele, informaţiile şi alte probe rezultate în urma investigaţiei, comisiilor şi/sau plenului, asigurând respecta- rea termenelor legale;
g) convoacă pentru audiere agenţii economici participanţi la practica anticoncurenţială - obiect al investigaţiei;
h) prezintă şi susţine raportul în faţa plenului, precum şi/sau a comisiilor;
i) completează investigaţia şi/sau raportul, la solicitarea plenului sau a comisiei;
j) controlează şi urmăreşte aplicarea deciziilor Consiliului Concurenţei pentru cazul respectiv şi informează prin raportare.
(4) Preşedintele va desemna raportorul pentru fiecare investigaţie în parte, folosind, în ordine, următoarele criterii:
a) încadrarea în departamentul şi în divizia având ca domeniu ramura economică în care urmează să se des- făşoare investigaţia sau din compartimentul de specialitate;
b) asigurarea încărcării echilibrate a raportorilor de pe lista aprobată.
(5) Echipa de investigaţie se constituie prin hotărârea vicepreşedintelui şi/sau a consilierilor de concurenţă care coordonează compartimentul de specialitate ce a propus declanşarea investigaţiei.
(6) Vicepreşedintele şi/sau consilierii de concurenţă împreună cu raportorul vor întocmi programul de desfăşu- rare a investigaţiei.
ARTICOLUL 22
Efectuarea investigaţiei este reglementată prin regula- mentele specifice emise de Consiliul Concurenţei.
ARTICOLUL 23
(1) Decizia luată conform procedurii cuprinse în anexa nr. 3/d urmează prezentării către preşedinte a raportului de investigaţie şi se adoptă în plenul Consiliului Concurenţei.
(2) După primirea raportului, preşedintele programează prezentarea lui de către raportor în plenul Consiliului Concurenţei.
(3) Cu minimum 7 zile înaintea datei fixate pentru deli- berare, Secretariatul general va transmite tuturor membrilor Consiliului Concurenţei şi Oficiului Concurenţei programarea deliberării în plen, o copie de pe raport, şi va pune la dis- poziţie dosarul investigaţiei.
(4) Plenul Consiliului Concurenţei poate decide în con- formitate cu prevederile art. 50 lit. a) şi b) şi ale art. 51 alin. (2) din Legea concurenţei.
(5) Lucrările plenului nu sunt publice.
(6) Şeful Oficiului Concurenţei sau persoana delegată de acesta, care participă la deliberarea Consiliului Concurenţei, poate cere o a doua deliberare, când apreciază că decizia Consiliului Concurenţei ar putea afecta un interes public major.
(7) Lucrările plenului se pot înregistra pe bandă audio.
(8) Sancţiunea se aplică agenţilor economici de către o comisie a Consiliului Concurenţei, dacă plenul a constatat o încălcare de către aceştia a Legii concurenţei.
(9) Desemnarea comisiei se face de către preşedinte, atunci când procedurile o solicită, pentru fiecare caz în parte, şi funcţionează până la rezolvarea cazului încredinţat.
(10) Preşedintele îi va desemna pe membrii comisiei pentru fiecare caz în parte, ţinând seama de următoarele criterii:
- domeniul în care s-a desfăşurat investigaţia;
- gradul de încărcare a membrilor Consiliului Concurenţei.
(11) Comisiile Consiliului Concurenţei pot funcţiona numai în formaţie completă, luând hotărâri cu majoritate sau cu unanimitate de voturi.
(12) Atribuţiile comisiilor Consiliului Concurenţei privesc:
a) practicile anticoncurenţiale [art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea concurenţei];
b) concentrările economice care afectează concurenţa (art. 13 din Legea concurenţei);
c) omisiunea notificării unei concentrări economice (art. 16 din Legea concurenţei);
d) măsurile ireversibile luate de agenţii economici care au notificat concentrarea, dar nu au primit decizia Consiliului Concurenţei [art. 16 alin. (4)];
e) iniţierea unor acţiuni de concentrare devenite incom- patibile cu Legea concurenţei prin decizia Consiliului Concurenţei, conform art. 51 alin. (2) lit. a) din Legea concurenţei;
f) aplicarea amenzilor cominatorii conform art. 59 din Legea concurenţei;
g) alte sarcini încredinţate comisiilor prin hotărâre a ple- nului Consiliului Concurenţei.
(13) În conformitate cu atribuţiile lor, comisiile Consiliului Concurenţei îndeplinesc următoarele activităţi:
a) analizează dosarul cazului şi raportul de investigaţii;
b) analizează declaraţiile părţilor implicate sau ale celor ce pot contribui la elucidarea cazului;
c) solicită aprofundarea investigaţiei şi completarea raportului;
d) deliberează asupra probelor prezentate;
e) iau decizii de sancţionare în conformitate cu prevede- rile art. 57, 58 şi 60 alin. (3) din Legea concurenţei.
(14) Convocarea comisiilor se face de către vicepre- şedinte. Programul deliberărilor, precum şi materialele ce vor fi analizate se transmit tuturor membrilor cu cel puţin două zile înainte de întrunirea comisiei.
(15) La lucrările comisiilor pot participa şi reprezentanţi ai Oficiului Concurenţei, desemnaţi nominal de şeful Oficiului Concurenţei, cărora li se vor comunica materialele supuse dezbaterilor în condiţiile prevăzute la alin. (14).
ARTICOLUL 24
(1) Urmărirea aplicării deciziilor se realizează de către raportor şi de către Oficiul Concurenţei, după caz.
(2) Raportorul va prezenta un raport comisiei Consiliului Concurenţei privitor la modul cum au fost aplicate, de către agenţii economici, deciziile luate.
C. Registrele Consiliului Concurenţei
ARTICOLUL 25
(1) Registrele Consiliului Concurenţei sunt următoarele:
a) Registrul general de intrare şi de ieşire a corespon- denţei;
b) Registrul special, în care se dă număr sesizărilor, reclamaţiilor, cererilor şi notificărilor prevăzute de Legea concurenţei şi de regulamentele Consiliului Concurenţei;
c) Registrul de deliberări, în care se consemnează dez- baterile şi deciziile plenului Consiliului Concurenţei;
d) Registrul deciziilor, în care se înregistrează şi se dă număr deciziilor plenului şi comisiilor Consiliului Concurenţei;
e) Registrul de ordine ale preşedintelui Consiliului Concurenţei, în care se înregistrează şi se dă număr ordi- nelor emise;
f) Registrul special de corespondenţă secretă şi confi- denţială, în care se înregistrează documentele de această natură;
g) Registrul de arhivă.
(2) Stabilirea rubricilor registrelor se face în funcţie de natura lucrărilor evidenţiate, la propunerea Secretariatului general, şi se aprobă de către preşedinte.
(3) Modul de utilizare şi de arhivare a registrelor se sta- bileşte de către secretarul general.
ARTICOLUL 26
(1) Rapoartele elaborate de raportor şi dosarele investi- gaţiilor efectuate se arhivează la Direcţia informare-docu- mentare.
(2) Raportorul de la Oficiul Concurenţei, care prezintă plenului sau comisiilor Consiliului Concurenţei raportul de investigaţie şi dosarul cazului investigat, va depune pentru arhivare la Consiliul Concurenţei copii de pe raport şi de pe dosar.
CAPITOLUL V
Dispoziţii finale
ARTICOLUL 27
(1) Membrii Consiliului Concurenţei sunt funcţionari publici şi calitatea lor este incompatibilă cu exercitarea ori- cărei alte funcţii sau demnităţi publice, cu excepţia activi- tăţii didactice din învăţământul superior.
*) Anexele se comunică persoanelor interesate.
(2) Membrilor Consiliului Concurenţei, secretarului general, şefilor de compartimente de specialitate şi inspectorilor de concurenţă le sunt interzise exercitarea, direct sau prin interpuşi, a activităţilor de comerţ, definite conform Codului comercial, precum şi participarea la administrarea sau conducerea unor societăţi comerciale, regii autonome sau organizaţii cooperatiste. Ei nu pot fi desemnaţi experţi sau arbitri, nici de părţi şi nici de instanţa judecătorească sau de către o altă instituţie.
(3) Persoanele prevăzute la alin. (2) nu pot deţine, nici individual, nici cumulativ, poziţie de control definită conform prevederilor art. 2 lit. d) din Legea nr. 52/1994, la nici o societate comercială care are o cotă de piaţă mai mare de 5%.